Dublaj

Dublajul sau dublarea este o tehnică de postproducție care constă în înlocuirea dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu o versiune tradusă oral, sincronizată cu mișcările și scenele filmului. Cel mai frecvent, termenul se referă la înlocuirea vocilor actorilor de pe ecran cu cele ale artiștilor interpreți, care adeseori vorbesc într-o altă limbă (deși există cazuri în care, din diferite motive, vocile de pe peliculă sunt dublate ulterior în studio în aceeași limbă). De asemenea tehnica se folosește uneori în muzicaluri, când se întâmplă de exemplu ca actorul de pe ecran nu aibă o voce satisfăcătoare, însă în prezent, de cele mai multe ori dublajul este folosit pentru localizarea filmelor dintr-o anumită limbă într-alta.

Dublajul este folosit pe scară largă în domeniul cinematografiei, televiziunii, jocurilor video, desenelor animate și serialelor anime distribuite în țări străine.

În nord-vestul Europei (Marea Britanie, Republica Irlanda, Olanda și țările nordice), Balcani și în Portugalia doar emisiunile TV destinate copiilor sunt dublate, în timp ce toate celelalte programe destinate adulților sunt subtitrate. În aceste regiuni, producțiile cinematografice animate sunt în general disponibile atât în versiune dublată cât și subtitrată.

În limba română

În toamna anului 1940 la Chișinău a fost organizat punctul de corespondență cinematografică, care producea periodic reviste cinematografice, ocupându-se și de dublarea în limba română a filmelor artistice. La apogeul său în perioada de perestroika, studioul (reorganizat în întreprinderea de stat Moldova Film) dubla anual 12 filme de ficțiune și 70 de scurtmetraje. Între alții, la acest proces au participat actori ca Doina Aldea Teodorovici, Ion Ungureanu, Victor Sotski-Voinicescu Dumonceau și Ilie Guțu (care a înregistrat peste 400 de roluri principale sau episodice, iar în calitate de regizor a sonorizat alte 15).

În România în schimb, primele experimente cu dublajul în cinematografe s-au făcut abia în anii '90. Primul film dublat difuzat în cinematografele din România a fost pelicula pentru copii Babe - Cel mai curajos porc din lume (1995), pentru care înregistrările de voce s-au ținut la Londra. Ulterior, în 1998 s-a dublat în studiourile Mediavision din București prima telenovelă mexicană, Suflet de femeie. Cu toate acestea, practica dublajului în cinematografe a devenit curentă abia spre sfârșitul anilor 2000, când tot mai multe producții animate au început să fie proiectate în limba română.

Pe de cealaltă parte, în televiziunile traducerea audio a programelor pentru copii a fost o practică foarte răspândită încă imediat după Revoluția Română din 1989. La început se folosea procedeul sonorizării, prin care un singur actor (denumit lector) înregistrat toate vocile, păstrându-se însă coloana originală în surdină. Ulterior, televiziunile private au început să producă dublaje profesioniste pentru serialele pentru copii, iar în 1999 s-a lansat și primul canal de televiziune exclusiv în limba română, Fox Kids (redenumit ulterior Jetix și Disney Channel).

Apoi introducerea dublajului în limba română pe Cartoon Network în 2002 a stârnit nemulțumirea unor profesori de limba engleză din România, în ideea că astfel copiii pierd o sursă de aprofundare a limbilor străine. Cu toate acestea, un studiu publicat în 2009 de Holger Mitterer (de la Institutul Max Planck pentru Sociolingvistică din Nijmegen) și James M McQueen (de la Universitatea Radboud) arată că urmărirea programelor cu subtitrare în limba maternă dăunează la învățărea unei limbi străine.