Yusuf Akçura: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Creată prin traducerea paginii „Yusuf Akçura”
(Nicio diferență)

Versiunea de la 6 iunie 2020 12:57

Yusuf Akçura
Prezență onlineModificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Yusuf Akçura (în tătară Йосыф Акчура; 2 decembrie 1876 - 11 martie 1935) a fost un important politician, scriitor și ideolog turc de origine etnică tătară. El a devenit susținătorul și ideologul proeminent al panturcismului la începutul perioadei republicane și unul dintre profesorii universitari renumiți din Istanbul. Studiile sale științifice s-au concentrat pe identitatea turcească și au atras un mare interes public.

Biografie

Yusuf Akçura în tinerețe

S-a născut în orașul Simbirsk din Imperiul Rus într-o familie tătară și a locuit acolo până când a emigrat la vârsta de șapte ani, împreună cu mama sa, în Imperiul Otoman. A fost educat la Constantinopol și s-a înscris la Harbiye Mektebi (Colegiul Militar) în 1895, fiind admis apoi la Erkan-i Harbiye (cursul general al Statului Major), un prestigios program de pregătire pentru militarii otomani.[1] În 1896 a fost acuzat de apartenență la mișcarea Junilor Turci și a fost exilat în orașul Trablusgarb din provincia Fezzan a Libiei otomane.[2]

A scăpat din exil în 1899 și a călătorit la Paris, unde a început să se manifeste ca un apărător ferm al naționalismului turc și al panturcismului. S-a întors în Rusia în 1903, s-a stabilit la Zöyebașı, lângă Simbirsk,[3] și a început să scrie intens pe acest subiect.[2] El a atras un mare interes public prin lucrarea Üç Tarz-Si Siyaset (Trei politici), care a fost tipărită inițial în 1904 în revista Turk din Cairo.[4] Acest studiu-manifest cerea turcilor să abandoneze Imperiul Otoman multietnic și să se concentreze în schimb pe identitatea lor turcească. El a fost unul dintre cofondatorii Ittifaq al-Muslimin, un partid liberal-democratic al musulmanilor din Rusia.[5] În 1908 s-a întors la Istanbul și a devenit un ideolog al identității turcești.[6] Ideile sale au început să atragă un tot mai mare interes odată cu Revoluția Junilor Turci și cu începutul celei de-a doua perioade constituționale. În 1911 a fondat Asociația Türk Yurdu, împreună cu Ahmet Ağaoğlu, Ali Hüseynzade și alții.[7] În noiembrie 1911 Türk Yurdu a început să publice o revistă omonimă, care avea scopul de a deveni forța intelectuală ce susținea naționalismul turcesc.[8]

În 1915 a fondat din nou, împreună cu Ahmet Ağaoğlu și Ali Hüseynzade, Comitetul Turco-Tătar (TTC) din Istanbul, care avea scopul de a apăra drepturile musulmanilor turco-tătari din Rusia.[9] În iunie 1916 TTC a trimis o delegație la Conferința Naționalităților din Rusia, dar nu a putut prezenta o rezoluție unică. Fiecare delegat trebuia să-și reprezinte națiunea. Akçura a vorbit, prin urmare, în numele tătarilor și a cerut aceleași drepturi civile, politice și religioase pe care le aveau și ortodocșii ruși, inclusiv dreptul de a învăța în limba lor maternă. În iulie 1916 a vizitat Zürichul și a luat legătura cu Vladimir Lenin, fiind interesat să afle de la conducătorul revoluționarilor ruși ce soartă vor avea populațiile turcești după victoria Revoluției.[10] În vara anului 1917 i s-a încredințat sarcina de a negocia eliberarea prizonierilor otomani din Rusia de către Semiluna Roșie Otomană. A călătorit, prin urmare, pentru prima dată în Danemarca și Suedia și a stat aproximativ un an în Rusia.[11]

După ce și-a îndeplinit misiunea pentru Semiluna Roșie Otomană, s-a întors în Turcia și s-a alăturat în octombrie 1919 partidului nou fondat Milli Türk Fırkası.[12] Diferențiindu-se oarecum de istoricii regimului otoman, el a definit identitatea turcă în termeni pur etnici și a ajuns să caute relații de înrudire etnică cu alte popoare turcice în afara hotarelor țării. El a cerut, de asemenea, crearea unei economii naționale și o îndepărtare de valorile islamice (aspect în care s-a confruntat cu Ziya Gökalp, întrucât Akçura dorea o Turcia seculară, temându-se că panislamismul va împiedica dezvoltarea naționalistă), apropiindu-se de politica promovată de Kemal Atatürk. În 1923 a fost ales parlamentar al regiunii Istanbul, reprezentând această regiune până în 1934, când a fost ales parlamentar al regiunii Kars.[13] În 1932 a devenit președintele Societății Turce de Istorie.[14]

A murit la Istanbul în 1935 și a fost înmormântat în Cimitirul Martirilor Edirnekapı din Istanbul.[15]

Legături externe

Note

  1. ^ Thomas, David. „Uc Tarz-i Siyaset (Three policies), Yusuf Akcura (1876-1935)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b Akçura, Yusuf (), „Three types of policy”, Modernism: The Creation of Nation-States : Discourses of Collective Identity in Central and Southeast Europe 1770–1945: Texts and Commentaries, volume III/1, Discourses of Collective Identity in Central and Southeast Europe 1770–1945, Central European University Press, pp. 218–226, ISBN 9786155211935, accesat în  
  3. ^ Georgeon, François (). Aux origines du nationalisme turc. Paris: Éditions ADPF. p. 23. ISBN 2865380084. 
  4. ^ „Uc Tarz-i Siyaset (Three Policies), Yusuf Akcura (1876-1935)”. web.archive.org. . Accesat în . 
  5. ^ Shissler, Ada Holland (). Between Two Empires: Ahmet Agaoglu and the New Turkey (în engleză). I.B.Tauris. pp. 124–126. ISBN 978-1-86064-855-7. 
  6. ^ Landau, Jacob M. (). Pan-Turkism in Turkey. London: C. Hurst & Company. pp. 40–42. ISBN 0905838572. 
  7. ^ Karpat, Kemal H. (). The Politicization of Islam: Reconstructing Identity, State, Faith, and Community in the Late Ottoman State (în engleză). Oxford University Press. p. 377. ISBN 9780195350494. 
  8. ^ Ada Holly Shissler. Between Two Empires: Ahmet Agaoglu and the New Turkey, I.B.Tauris, 2003, p. 158
  9. ^ Georgeon, François (). Aux Origines du nationalisme turc : Yusuf Akçura (1876-1935). Paris: Éditions A.D.P.F. p. 78. ISBN 2865380084. 
  10. ^ Georgeon, François (). Aux Origines du nationalisme turc : Yusuf Akçura (1876-1935). Paris: Éditions A.D.P.F. p. 79. ISBN 2865380084. 
  11. ^ Georgeon, François (). Aux Origines du nationalisme turc : Yusuf Akçura (1876-1935). Paris: Éditions A.D.P.F. pp. 79–80. ISBN 2865380084. 
  12. ^ Georgeon, François (). Aux Origines du nationalisme turc : Yusuf Akçura (1876-1935). Paris: Éditions A.D.P.F. p. 81. ISBN 2865380084. 
  13. ^ Georgeon, François (). Aux origines du nationalisme turc. Paris: Éditions ADPF. p. 82. ISBN 2865380084. 
  14. ^ Sever, Ayşegül; Almog, Orna (). Contemporary Israeli-Turkish Relations in Comparative Perspective (în engleză). Springer. p. 17. ISBN 9783030057862. 
  15. ^ Kocatas, Onur. „The Cemeteries of Istanbul: Escape from the Hustle and Bustle of the City « I was in Turkey”. iwasinturkey.com (în engleză). Accesat în . 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Yusuf_Akçura&oldid=13466316