Via Francigena
Via Francigena, din vechime numită Via Francisca sau Romea, deseori întâlnită și cu numele Franchigena, este itinerariul unui pelerinaj de la Canterbury la Roma, care constituia totodată una dintre cele mai importante căi de comunicație în perioada medievală.
Este restrictiv să o identificăm doar cu itinerariul lui Sigeric de Canterbury, arhiepiscop de Canterbury, care a parcurs traseul în anul 990 și a lăsat o descriere a acestuia într-un document care recapitulează cele 79 de etape ale călătoriei sale de întoarcere din orașul etern la sediul episcopiei sale. Etapele călătoriei sale constituie actuala Via Francigena.
Istoria
[modificare | modificare sursă]Cea mai veche însemnare asupra acestui itinerar este din anul 990, unde – în 79 de etape – este descrisă întoarcerea de la Roma a lui Sigerico, arhiepiscopul de Canterbury. În acest jurnal de călătorie se găsește o impresionantă colecție de semne, embleme, culturi și limbaje ale Occidentului creștin. Urme ale acestei căi, care a structurat profund formele de găzduire pe toată distanța itinerariului, se regăsesc și în prezent. Importanța acestui itinerar constă în faptul că a permis diverselor culturi europene să comunice între ele și să intre în legătură, făurind astfel baza culturală, artistică, economică și politică a Europei moderne.
La fel ca Drumul Sfântului Iacob, Via Francigena este un important traseu de pelerinaj medieval care a făcut obiectul unor studii, semnalizare și recunoaștere în 1994 de către Consiliul Europei ca Itinerar Cultural Major al Consiliului Europei[1], dobândind astfel o însemnătate internațională.
Parcursul
[modificare | modificare sursă]Itinerariul se întinde pe o distanță de 1.600 km. Plecând de la Canterbury, trece prin Dover de unde traversează Canalul Mânecii; pășind pe țărmul francez la Calais, străbate orașele Reims, Besançon și Lausanne după care sosește la poalele Alpilor, pe care îi traversează pe la Marele Saint-Bernard. De la Valle d'Aosta se coboară la Vercelli, Pavia și se traversează Apeninii între Provinciile Piacenza și Parma. De la Pontremoli se continuă pe la Lucca, Altopascio, San Gimignano, Poggibonsi, Siena, Viterbo ca , în sfârșit, să se poposească la Roma.
Orașele traversate de itinerariul original sunt în număr de 33: Canterbury, Calais, Bruay, Arras, Reims, Châlons-en-Champagne, Bar-sur-Aube, Besançon, Pontarlier, Lausanne, Aosta, Ivrea, Santhià, Vercelli, Pavia, Piacenza, Fiorenzuola d'Arda, Fidenza, Parma, Fornovo di Taro, Pontremoli, Aulla, Luni, Lucca, San Genesio, San Gimignano, Siena, San Quirico, Bolsena, Viterbo, Sutri, Roma.
Arhiepiscopul de Canterbury, Sigerico, a parcurs acest itinerar în 79 de zile, în cea mai mare parte pe jos. Ceea ce presupune că străbătea cam 20 de km pe zi.
Variante
[modificare | modificare sursă]Obstacolele naturale pe care pelerinul, călătorul sau negustorul trebuia să le înfrunte erau Canalul Mânecii, Alpii și Apeninii. Dacă pentru primul obstacol nu erau mai multe variante, pentru traversarea Alpilor – în afară de parcursul pe Valle d’Aosta – mai era și varianta pe la Val di Susa, care poartă pelerinul pe la Abația de la Novalesa și pe la cea de la Sant’Antonio di Ranverso ca mai apoi, la Torino, să se reunească cu traseul văii d’Aosta. Pentru trecerea Appenninilor apoi, erau diferite posibilități. În traseul cartografic al itinerariului (Via Francigena) pentru a se ajunge din Câmpia Padană în regiunea Toscană, sunt înregistrate diverse variante de parcurs, care evitau diferite pante pentru a ajunge în valea Trebbia; o altă variantă traversa Taro; și, în afară de aceste două variante principale mai existau și altele de mai mică însemnătate.
Via Sacra Longobardorum
[modificare | modificare sursă]Prima mențiune a Via Francigena la sud de Roma datează din 1024, cu Privilegium Baiulorum Imperialium găsit în Troia di Puglia, pe Via Appia Traiana.[2] Cu toate acestea, o parte din acest traseu era deja utilizată în secolele anterioare de către lombarzii evlavioși care călătoreau spre sanctuarul San Michele Arcangelo sul Gargano; acest itinerar primitiv este cunoscut sub numele de Via Sacra Longobardorum.
Distincții
[modificare | modificare sursă]
Itinerar Cultural al Consiliului Europei
Motivare
„Via Francigena a fost o cale de comunicare care a contribuit la unitatea culturală a Europei în Evul Mediu. Astăzi, această rută reprezintă o punte între culturile Europei anglo-saxone și ale Europei latine. În acest sens, ruta de pelerinaj a devenit o metaforă pentru o călătorie de redescoperire a rădăcinilor Europei, deoarece ne permite să întâlnim și să înțelegem diferitele culturi care alcătuiesc identitatea noastră comună.” — 1994[3]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ fr „Italie : Le long de la Via Francigena, sur les traces des pèlerins”.
- ^ it Centro Studi Romei, La via Appia Traiana nel Medioevo, su Renato Stopani (a cura di), viefrancigene.org, 1992, p. 4.
- ^ it Consiglio d'Europa. „Via Francigena”. Accesat în .
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Bibliografia
[modificare | modificare sursă]- Kerschbaum & Gattinger, Via Francigena - DVD, Un'avventura per pellegrini, ISBN 3200005009, editura: EUROVIA, Vienna 2005]
- Giovanni Caselli, Via Romea, Cammino di Dio, Giunti Gruppo Editoriale SpA, Firenze, 1990
- La Via Francigena, il guado del Po di G. e U. Battini, Banca di Piacenza, Piacenza 1998
- Luciano Pisoni, Aldo Galli - La via Francigena - ISBN 8884010462
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Situl oficial al Itinerariului și pentru pelerini. - Via Francigena Arhivat în , la Wayback Machine.
- Parcursul, ghidul, perspectivele Arhivat în , la Wayback Machine.
- Asociația Europeană a Vie Francigene Arhivat în , la Wayback Machine.
- Via Francigena in Italia
- Centro Studi Romei Arhivat în , la Wayback Machine.
- Itinerarii medievale: resurse pentru studiul perioadei medievale Arhivat în , la Wayback Machine.
- Compagnia di Sigerico Calendasco Arhivat în , la Wayback Machine.
- Camminando sulla Via Francigena. The italian community of pilgrims 3.0 (choose your language) Arhivat în , la Wayback Machine.