Utilizator:Gikü/Wikimania 2023

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acestea sunt sesiunile la care am fost prezent fizic în cadrul Wikimania 2023 Singapore.

16 august[modificare | modificare sursă]

  • Let's Connect x LDWG Learning Clinics series: Networking for introverts: How to make the most of this conferenceNitesh Gill, Chinmayee Mishra

    „Let's Connect” este o inițiativă care încearcă să îi conecteze pe cei care dețin anumite deprinderi și cunoștințe cu cei care ar vrea să le învețe ca să aibă mai mult succes în lucrul lor. De exemplu, cineva doritor să-și însușească anumite deprinderi utile în managementul voluntarilor poate să se înscrie la Category:Let's Connect - Want to Learn - Skills that are important for managing teams and volunteers și în același timp să contacteze pe cineva din Category:Let's Connect - Want to Share - Skills that are important for managing teams and volunteers care vorbește aceeași limbă și preferabil se află în aceeași regiune geografică pentru o înțelegere reciprocă mai bună.

    Această primă sesiune a fost una interactivă și a prezentat niște trucuri pe care persoanele introverte le-ar putea folosi în comunicare. Printre ele menționez:
    • Small talk este detestat de introverți pe bună dreptate întrucât de obicei nu are nicio finalitate palpabilă. Încearcă să transformi discuția în big talk prin formularea întrebărilor în așa fel încât să forțezi un răspuns detaliat și argumentat. De exemplu, nu „Cum ți s-a părut întâlnirea de ieri?” ci „Am observat că potențialul nostru partener nu a fost prea entuziasmat, crezi că ar fi o idee bună să îi prezentăm exemple din alte țări?”.
    • „Take the bait” – chiar dacă sesizezi ce opinie ascunde răspunsul scurt al interlocutorului, nu ezita să îl faci să și-o desfășoare și argumenteze.
    Tot în această sesiune mi se pare că am avut un exercițiu de combatere a stereotipurilor: fiecare din noi am scris „două adevăruri și un neadevăr” lăsând pe alții să ghicească care e neadevărul. În cele mai multe cazuri s-a ghicit incorect – de exemplu la mine din 1) „merg des pe bicicletă”, adevăr 2) „joc Dungeons and Dragons”, neadevăr 3) „nu-mi place fotbalul”, adevăr... lumea a ales 3 în loc de răspunsul corect 2.
  • Let's Connect x LDWG Learning Clinics: Communication skills for collaborative leadershipJan-Bart de Vreede
    S-au abordat unele sfaturi ce țin de leadership, și anume:
    • Cei mai buni lideri sunt nu acei care doar conduc ci acei care oferă și suport.
    • Poziția de lider trebuie să fie deschisă pentru oricine.
    • Elephants in the room trebuie să fie abordați fără ezitare, cu cât mai devreme cu atât mai bine.
    • Strategie ≠ necesitate. S-a explicat cu exemple deosebirile dintre ele; le general, necesitatea este ceva ce apare spontan, iar strategia e întotdeauna rezultatul unui efort deliberat de planificare. Ca extensie – dacă ai o necesitate, fii pregătit să răspunzi la întrebarea „de ce?” astfel încât pe baza necesității+răspunsului să fie schițată o strategie.
    • Rugăminte ≠ poruncă. O rugăminte va avea efect atunci când:
      • este formulată concret și necesită puține clarificări adăugătoare
      • spui ce vrei în loc de ce nu vrei
      • ești pregătit să ți se răspundă „nu” (atunci când primești refuz „lasă ușa deschisă” pentru potențiale colaborări viitoare)
    • Oferă atâtea detalii cât sunt necesare (între prea multe și prea puține detalii e mai bine să oferi totuși prea multe„overcommunicate instead of undercommunicate”)
  • Let's Connect x LDWG Learning Clinics series : How not to lose a volunteer after the first edit: volunteer retention strategiesAsaf Bartov
    Asaf a descris procesul de matchmaking, în patru pași:
    1. fă cunoștință cu varietatea de activități posibile pe Wikipedia („scrie un articol”, „adaugă o sursă”, „încarcă o fotografie”, „organizează o plimbare foto”, „oferă mentorat” etc.)
    2. află care este specializarea nou-venitului și ariile sale de interes („arheologie”, „benzi desenate”, „critică literară”, „fotografie” etc.)
    3. matchmaking – conectează specializarea/interesul nou-venitului cu o activitate pe Wikipedia (ex. „critică literară” + „sondarea arhivelor” = „evaluarea surselor dintr-un articol”)
    4. oferă-i nou-venitului pași concreți de valorificare a specializării/intereselor sale prin înrolarea într-o anumită activitate.
    Merită menționat că inițiativa de bun-venit a noilor utilizatori pe care o avem noi la rowiki, Wikipedia:Noul editor al lunii, are echivalent la Wikipedia în ebraică: he:ויקיפדיה:ביכורים. Ca o paranteză, știam doar de echivalentul ucrainesc „Wiki Lapte Condensat”, în care Wikimedia Ukraine trimite prin poștă cutii de lapte condensat nou-veniților activi, acest produs invocând copilăria în spațiul ex-sovietic.
  • Opening Ceremony ( Youtube )
  • Wikimedian of the Year ( Youtube )
    În cadrul acestei gale pe scenă a urcat și un wikipedist din regiunea noastră: Anton Protsiuk, coordonator de programe la Wikimedia Ukraine, care a obținut „Mențiunea de Onoare”

17 august[modificare | modificare sursă]

  • AI advancements and the Wikimedia projects ( Etherpad ,  Youtube ) – Denny Vrandečić, Lydia Pintscher, Shaun Spalding, Leila Zia
    • Inteligența artificială (artificial intelligence – AI) nu trebuie privit ca ceva nou pe Wikipedia. De la bun început roboții au avut un rol semnificativ în construirea proiectelor Wikimedia.
    • Printre uneltele bazate pe AI din proiectele Wikimedia se numără:
      • ORES (în curând LiftWing), probabil cel mai cunoscut din ele la rowiki – evaluează fiecare modificare ajutând astfel la anti-vandalism;
      • Add Link – va fi implementat în viitor pentru a oferi sugestii la adăugarea legăturilor interne.
    • Întrucât calitatea unui AI depinde de setul de date pus la dispoziție în cadrul training-ului, un AI care s-a „antrenat” pe conținut în limba engleză este cu mult mai puternic decât unul care s-a „antrenat” în limba, să zicem, găgăuză. Sau chiar română. De aceea WMF țintește abordarea unui model de AI agnostic dpdv lingvistic.
    • Lydia, reprezentând Wikidata, a explicat că se lucrează la un AI care să poată genera o interogare SPARQL în baza unei simple întrebări formulate în cuvinte comune, ex. „care sunt cele mai mari 10 orașe din Asia?”. O altă idee la care se lucrează este verificarea referințelor, ex. AI vede că cineva a adăugat o afirmație „data decesului” însoțită de o referință și explorează referința ca să vadă dacă într-adevăr aceasta confirmă decesul.
    • Wikipedia ChatGPT plugin e același ChatGPT dar bazat numai pe informațiile disponibile pe Wikipedia. Se pare însă că accesul e cu plată deocamdată.
    • Denny este îngrozit de scenariul „oroboro” pentru AI&Wikipedia. AI-urile curente sunt competente datorită surselor umane, inclusiv datorită faptului că Wikipedia este scrisă și verificată de oameni. Dacă însă AI va avea un rol tot mai pronunțat în scrierea Wikipediei, la un moment dat AI va citi aceleași lucruri pe care tot el le-a scris, rezultând în „halucinații”.
    • Un feedback din sală a fost implicarea AI în primul rând în activități pe care nu vrea să le abordeze nimeni dintre wikipediștii umani, de exemplu unele exerciții plictisitoare de mentenanță.
    • Un alt feedback a fost îngrijorarea că AI-urile existente consumă și reutilizează informația de pe Wikipedia aparent fără a respecta licența Creative Commons. Răspunsul-opinie al unui reprezentant al creativecommons.org din sală a fost că ceea ce face AI se aseamănă cel mai mult cu modul în care un utilizator consultă mai multe surse pentru a se documenta la scrierea unui articol, activitate care nu numai că nu violează CC – nu violează nici chiar copyright-ul strict impus de obicei asupra lucrărilor publicate.
    • Întrucât majoritatea AI-urilor sunt inițiative for profit al unor companii private, apare întrebarea riscului disponibilității acestora în viitor. Pornind de la acest fapt, intenționează WMF să își creeze propriul AI? Răspuns: nu a fost luată o decizie încă, din mai multe motive, printre care 1) încă nu a fost consultată comunitatea 2) temeri că un astfel de AI ar putea funcționa competent numai în engleză, marginalizând și mai mult celelalte limbi 3) la moment fundația se concentrează pe chestii relativ minore dar concrete care pot fi îmbunătățite cu AI: de exemplu revert-uri automate.
  • Secrets of effective editing workshops ( Etherpad ,  Youtube ) – Antanana
    Chiar dacă nu ai reușit să înveți participanții să scrie articole, poți fi sigur că i-ai învățat să le citească mai bine. De asemenea, poți sublinia că activitatea pe Wikipedia nu se rezumă doar la scris, ci și la ilustrare cu fotografii, programare etc.
    Un wikipedist poate asista maxim 10 participanți nou-veniți. Astfel, dacă te aștepți la mai mult de 10 participanți e indicat să ai unul sau mai mulți co-organizatori.
    La nivel general, pentru a avea un retention decent este mai bine să organizezi atelierul de editare în mai multe sesiuni. Justificarea: dacă faci un singur atelier participantul a venit, a plecat și a uitat. Mai multe sesiuni îi păstrează interesul și îți mai și oferă posibilitatea să dai teme pentru acasă.
    De asemenea, cu cât mai îngustă este nișa de interes a participanților, cu atât mai bine. De exemplul, un atelier destinat amatorilor de entomologie va avea probabil un impact mai mare decât unul destinat publicului larg.
    Dacă intenționezi să le dai participanților anumite suvenire, fă-o la sfârșit ca recunoștință, nu la început ca motivare/șpagă.
    Fii pregătit pentru situațiile neprevăzute. În particular, pregătește-te de eventualitatea pierderii curentului electric sau a WiFi-ului în localul în care organizezi atelierul. De exemplu, păstrează pregătite slide-urile offline pe un laptop încărcat; cere-le datele de contact pe o foaie de hârtie în loc de un formular online; pregătește un hotspot sau modem portabil; etc.
    Întrucât soft-ul MediaWiki de obicei nu permite mai mult de 6 înregistrări ale conturilor noi per 24 de ore de la aceeași adresă IP, pregătește din timp un plan de înregistrare pe Wikipedia a utilizatorior. Exemple:
    • Asigură-te să participanții își creează conturile înainte de atelier
    • Cere din timp un IP block exemption (din câte am înțeles – la Meta)
    • Solicită din timp drepturi de mass account creation (Antanana a sugerat că adminii au acest drept din oficiu, însă am verificat la mine și se pare că e dezactivat)
    • Creează din timp câteva conturi cu nume generice, pe care în timpul atelierului să le predai participanților (prin divulgarea parolei), iar ulterior aceștia să solicite redenumirea contului
    • Activează mai multe hotspot-uri pentru ca participanții să se conecteze la ele – astfel împarți creările de cont la mai multe rețele
    • Utilizează Special:CreateAccount
    • (avansat/complicat) Dacă este posibil (uneori nu e din cauza luptei anti-vandalism cu adresele proxy), utilizează VPN
    • (avansat/complicat) Stabilește un parteneriat cu un furnizor de modemuri portabile.
    Editorul vizual este mai potrivit pentru ateliere destinate începătorilor decât editorul clasic al codului-sursă. Apropo: e bine să ai pregătit un cont secundar care este lipsit de toate drepturile și personalizările contului tău principal, și să-l folosești pe acesta pentru demo.
    Fă poze pe parcursul atelierului – cu cât mai inspiraționale cu atât mai bine.
    Atunci când scopul atelierului este de a crea articole noi, e o idee bună să ai un Google Docs cu o listă simplificată de repere privind notabilitatea și verificabilitatea. Astfel, poți argumenta rapid de ce subiectul ales de un participant ar putea fi nepotrivit pentru Wikipedia.
    În unele cazuri e bine să eviți termenul „edit-a-thon” – poate fi de neînțeles pentru o persoană care nu e familiarizată cu terminologia wiki.
    Subliniază faptul că conținutul creat nu aparține autorilor.
    Preîntâmpină comunitatea wiki că vei organiza atelierul, astfel încât modificările stângace să nu fie interpretate ca vandalism și blocate. În aceeași ordine de idei, poți recomanda participanților să editeze în propria pagină de teste în loc de articole propriu-zise.
  • Decolonizing knowledge — a perspective from the Ukrainian community (slides,  Etherpad ,  Youtube ) – Anton Protsiuk, Antanana
    Imperiile au la dispoziție resurse și prestigiu considerabil mai mari decât națiunile colonizate să publice resurse care descriu inclusiv viața coloniilor. Chiar și după dezmembrarea acestor imperii și obținerea suveranității de către fostele colonii, lumea exterioară continuă să folosească resursele publicate de imperiu, uneori datorită percepției de autoritate, alteori pur și simplu pentru că alte surse nu există.
    Wikipedia e bazată pe surse, de aceea decolonizarea în lipsa surselor convingătoare ia mult timp și perseverență.
    Exemplul primar de decolonizare adus de colegii ucraineni este #KyivNotKiev, o amplă campanie, la care Wikimedia Ukraine a contribuit substanțial, de convingere a surselor de autoritate din întreaga lume să folosească varianta ucrainească a denumirii capitalei ucrainene în loc de cea rusă. Am fost curios cum ar trebui de procedat pentru a convinge Ministerul Afacerilor Externe al României să utilizeze Kyiv în comunicarea lor, dar nu am ajuns la nicio concluzie constructivă.
  • WikiShtetl: Preserving the memories of lost communities ( Etherpad ,  Youtube ) – Tehila Hertz, Amihai Bannett
    Scopul principal al WikiShtetl este să se focuseze pe istoria evreilor uciși în Holocaust, dar și evidențierea faptului că istoria evreilor nu se rezumă numai la Holocaust.
    Astfel de inițiative cu o deosebită încărcătură emoțională tind să genereze un impact mai puternic în ce îi privește pe participanți: ei participă nu numai din pasiune pentru un anumit subiect, ci uneori chiar pentru a-și onora străbunii.
    Feedback din sală: De multe ori „istorie pierdută” înseamnă o reală lipsă de surse. Cum este posibil de scris articole în lipsa lor, or mărturiile bunicii nu sunt o sursă bună. Răspunsul a încurajat identificarea, în fiecare comunitate, a oamenilor care ar avea acces la arhive.
  • Ukraine's Cultural Diplomacy Month: three different years ( Youtube ) – Renvoy
    Reușitele acestui proiect, de altfel promovat în mod consecvent și la rowiki, sunt 6.014 articole create în 89 de limbi.
    La cea de-a treia ediție lista de articole propuse spre editare a fost modificată pentru a pune în evidență domenii prost acoperite.
    [...] tyrants, however, have been always afraid of the pen
  • Further gamification of photo contests – the example of bike quests in Moldova ( Youtube ) – Gikü
    Aceasta a fost unica mea prezentare la Wikimania (dacă nu luăm în considerare posterul pe același subiect afișat la poster session). Am descris cum a apărut ideea bike-quest-ului Wiki Loves Monuments în Moldova și ce am întreprins pentru a încadra această idee într-un format competitiv.
    Desigur, nu am avut o prezentare lipsită de rateuri, cel mai mare fiind că am uitat să mă prezint.
    O problemă neașteptată a fost că notele pe care le-am pregătit în prezentare – care ar fi trebuit să-mi fie vizibile numai mie pe ecranul prezentatorului – nu au fost afișate, de aceea vorbind am scăpat unele momente. Pentru a nu avea această problemă în viitor, Antanana mi-a sugerat să nu ezit să adaug mai mult text în slide-uri.
  • 63% done - 365 climate edits ( Youtube ) – Jan Ainali
    365 climate edits este o inițiativă asemănătoare cu (de fapt, chiar inspirată din) #100wikidays, dar în care contribuțiile sunt cu mult mai „atomizate” (mai minore). În fiecare zi participanții execută o modificare oricât de mică într-un articol Wikipedia, fișier Commons, item Wikidata etc., cu hashtag-ul #365climateedits în descrierea modificărilor atunci când este posibil.
    E complicat de colectat statistici; printre cauze e faptul că https://hashtags.wmcloud.org nu sondează Wikidata, iar unealta de încărcare și cea de traducere nu oferă utilizatorilor posibilitatea de a adăuga o descriere proprie.
  • Wikifunctions is here ( Youtube ) – Denny Vrandečić, James Forrester
    Așa cum Wikidata este un loc care centralizează informații structurate, iar Commons este un loc care centralizează materiale media, Wikifunctions este un loc care centralizează funcții care, teoretic, să poată fi apelate din diferite proiecte. De exemplu, o funcție care concatezează (unește) două șiruri de caractere.
    Wikifunctions încă nu este conectat la celelalte proiecte Wikimedia, cu alte cuvinte funcțiile nu pot fi apelate din exterior.
    Este multilingual atât la nivel de descrieri (precum Commons în paginile de descriere a fișierelor) cât și la nivel de limbaj de programare. De exemplu, funcția or este implementată în Python și Javascript.
    Permite adăugarea de teste automate.
    Licența fragmentelor de cod este Apache 2.0. La moment, nu este posibil să alegi o altă licență pentru codul pe care îl introduci. Preluarea codului din alte surse/repozitorii nu ar trebui să prezinte o problemă atât timp cât nu se încalcă în mod evident drepturile de autor.
  • IP Masking: Big Change to Protect Editor PrivacyNiharika Kohli, Madi Moss
    Au povestit despre proiectul departamentului Legal de implementare a unui sistem de mascare a IP-urilor. Evident, implementarea încă nu s-a produs. Planul lor este de a înlocui o adresă IP sub un cvasi-cont bazat pe sesiunea navigatorului, lucru care poate fi posibil numai prin stocarea unui cookie pe calculatorul utilizatorului.
    De aici reies multiple probleme tehnice. Unui utilizator care contribuie incognito (sau recurge la oricare altă metodă de a refuza cookies) practic i se va atribui câte un cvasi-cont la fiecare modificare (?).
    De asemenea, nu este până la capăt clar cum vor fi afectați patrulatorii schimbărilor recente și dacă această schimbare de paradigmă va facilita sau va îngreuna identificarea și urmărirea vandalilor recidivi. Au zis că urmează să sondeze opinia patrulatorilor din diferite proiecte.
    Iar printre problemele de ordin legal se numără faptul că la moment citirea și scrierea pe proiectele Wikimedia pot fi făcute fără cookies – lucru care se va schimba odată cu implementarea mascării IP. A se avea în vedere și GDPR.
  • Group Photo
    Poză de grup la Wikimania 2023
    Iată rezultatul: c:Category:Wikimania 2023 group photographs
  • Poster Session
    Posterul prezentat WMROMD în persoana mea nu se vede în pozele de pe Commons (decât așa, fără vizitatori).
    Am discutat informal aproximativ cu 10 persoane despre acest proiect.

18 august[modificare | modificare sursă]

  • Better Sharing in a World with AI: Creative Commons Looks Ahead ( Youtube ) – Kat Walsh, Catherine Stihler
    Kat de la Creative Commons a desfășurat argumentul său de mai sus (v. AI advancements and the Wikimedia projects) cum că nu poți acuza AI că încalcă copyright prin simplul fapt că acesta invocă arta creată de artiștii umani, întrucât simpla „invocare” nu reprezintă o violare a drepturilor de autor.
    Ca recapitulare, drepturile de autor reglementează copierea unui anumit mod de structurizare a ideilor (text, poezie, fotografie etc.), nu copierea ideilor în sine.
    Făcând abstracție de la AI, ni s-a explicat că licențele CC sunt create în așa mod încât adaugă permisiuni, nu le scot.
  • [Not live streamed] From State Censorship to State Sponsorship: How We Organized a Seven-Month Edit-a-Thon with a State AgencyNodir Ataev, Zarnigora Ataeva
    Proiectul prezentat e de o anvergură atât de mare încât are propria sa pagină de Wikipedia – en:WikiStipendiya. Este vorba de o amplă colaborare cu o agenție de stat interesată să promoveze online cultura uzbecă, apropo din cont propriu. Wikipediștii uzbeci au acceptat propunerea de colaborare și ca rezultat uzwiki are peste 76.000 de articole noi în urma acestei inițiative – adică fiecare al treilea articol.
    Un procentaj mare din articole sunt de o calitate precară, de obicei este vorba de traduceri automate de calitate îndoielnică. Din câte am înțeles, se întreprind ateliere paralele destinate corectării acestor articole.
    Nu s-au rezumat doar la scrierea de articole. De exemplu, subproiectul „WikiAudio” se concentrează pe crearea de versiuni audio ale articolelor.
    Wikipediștii implicați suferă acum de burnout din cauza magnitudinii excepționale a proiectului.
    Deși prezentarea se numește „from censorship to sponsorship”, mi s-a părut de necrezut că wikipediștii implicați declară zero încercări ale agenției sau altor persoane „importante” de a se implica în conținutul articolelor sau de a cere adăugarea ori ștergerea unui text. Ei explică asta prin natura progresistă a actualei conduceri a țării.
    Feedback precaut din India: aceste agenții au uneori proasta deprindere să anunțe pompos startul unei colaborări cu wikipediștii după care nu întreprind nimic atunci când trebuie de apucat de lucru.
  • Why tackling climate change needs open science and culture ( Etherpad ,  Youtube ) – Brigitte Vézina, Monica Granados
    S-a vorbit despre nivelul de deschidere al publicațiilor științifice în ce privește articolele și studiile legate de schimbările climatice.
    Vorbitorul a notat că pre-COVID doar 30-40 % din articole științifice se publicau sub o licență liberă – cifră care a crescut până la 77 % în pandemie. În ce privește schimbările climatice, la aceste articole coeficientul este de aprox. 50 %.
    În primul rând campania abordează publicațiile cele mai mari.
    O fațetă interesantă a activității https://openclimatecampaign.org/ este, pe lângă aducerea cât mai multor publicații sub licențe deschise, un efort de convingere a autorilor să publice textul în așa mod încât să fie înțeles de cât mai multe persoane.
  • 100,000 institutions on the Wikimedia projects: A new strategy to activate in a simple way all the institutions around the world ( Etherpad ,  Youtube ) – Iolanda Pensa, Dario Crespi
    A fost prezentată metoda vorbitorilor de a sistematiza informațiile despre potențialii parteneri GLAM înainte de a-i contacta și a colabora cu ei. La general, procesul începe cu completarea itemilor Wikidata despre galerii, biblioteci, arhive, muzee cu cât mai multe informații pertinente. De ajutor în acest efort poate fi o agenție de stat responsabilă cu catalogarea acestor instituții, de obicei vreo subdiviziune a Ministerului Culturii.
    Următorul pas este contactarea acestor instituții cu propunerea de a colabora – în dependență de anvergura lor – prin partajarea diferitor informații.
    Instituțiile de cea mai mică anvergură (muzeele sătești, de exemplu) sunt încurajate să încarce materiale media despre ei – de exemplu 10-20 imagini ale exteriorului muzeului.
    Instituțiile de anvergură mare au seturi de date structurate pe care trebuie să-i convingem să le publice sub o licență liberă.
    Unele proiecte deja încetățenite pe Wikipedia pot fi folosite ca proxy pentru aceste colaborări – de exemplu Wiki Loves Monuments.
  • Sister projects: the past, present and glorious future ( Youtube ) – Rosie Stephenson-Goodknight, Lorenzo Losa, Mike Peel, Victoria Doronina
    Wikimedia are un proces oarecum haotic de acceptare a noilor proiecte și de ștergere / înghețare a proiectelor existente.
    În ce privește evaluarea noilor proiecte, o aparentă problemă e că WMF este gata să le accepte doar pe acelea care sunt deja bine puse la punct și au o comunitate solidă în spate.
  • [Not live streamed] Open up! Stories and lessons from copyright advocacy across the Wikimedia movementZiski Putz
    Patru wikipediști din diferite țări (Africa de Sud, Chile, Georgia, Indonezia) au povestit despre experiența lor cu privire la copyright advocacy în țările respective. În mare parte istorioarele au fost despre libertatea panoramei.
    Un sfat interesant a fost că poți face advocacy nu numai prin demersuri oficiale, ci și pur și simplu fiind prezent la dezbateri/întâlniri publice.
    Am întrebat dacă există o resursă care să conțină șabloane de petiții destinate instituțiilor de stat care să-i determine să treacă la licențe libere. Mi-ar plăcea să întocmesc o astfel de petiție Parlamentului, Președinției și Guvernului RM. Iată ce am obținut la moment:
    • Guide on how to write a policy position summary
    • Collapsible table with a host of different resources. These are not organized by resource type, but rather by topic (they are all related to Copyright). You need to dig through a little, but there are some good examples of petitions and open letters. If you remind me exactly what you're looking for then I can look through this for you.
    • Resources organized by type: There's some petitions and how-tos on this page as well. It should be easier to navigate but it is non-comprehensive since it is a Sandbox page. All of the resources that we have are on this Meta-Wiki page.
    Exemplul georgian mi-ar fi fost foarte util, dar din păcate nu am acces decât la versiunea în limba georgiană a petiției.
  • The Case for NC Commons ( Youtube ) – Douglas Ian Scott, James Heilman, Stephen LaPorte
    A se vedea site-ul NC Commons, un fel de proiect-soră al Wikimedia Commons care acceptă licențele Creative Commons Non-Commercial și Non-Derivative, fondat în 2021.
    Evident, pe Internet există milioane de materiale multimedia disponibile sub aceste licențe, care deocamdată nu sunt acceptate la Commons și au o acceptare limitată la Wikipedia (sub utilizare cinstită).
    Dpdv legal, Wikipedia ar putea găzdui NC chiar azi fără nicio problemă. Nu o face drept gest de curtoazie față de consumatorii enciclopediei, care sunt liberi să o folosească în scopuri comerciale.
    Dacă la un moment dat Wikimedia Commons va accepta să găzduiască NC/ND, în continuare va rămâne la latitudinea fiecărui proiect Wikimedia să le preia sau nu.
    Un reprezentant al Creative Commons a remarcat că majoritatea organizațiilor care folosesc NC o folosesc greșit; pentru a clarifica ce înseamnă această licență ei ar dori să redenumească „Non-Commercial” în „Commercial Rights Reserved”.
  • How to free copyrighted media for Wikimedia? ( Youtube ) – J. N. Squire
    Din păcate, această sesiune n-a conținut nimic util.
  • Wikipedia Administrative Pages Analytics: An Research Project To Understand Admin PagesMarc Miquel
    Nu găsesc înregistrarea prezentării, dar vedeți aici o prezentare similară din 2022.
    Proiectul e în construcție, de aceea site-ul lor https://wapa.wmcloud.org e cam inutil la moment. Detalii la Meta – aici. Intenția e să ofere o perspectivă pentru fiecare Wikipedie referitor la situația paginilor de administrare – politici, îndrumări, ajutor, eseuri, wikiproiecte etc.
    E interesant de explorat un proiect paralel al lor https://vitalsigns.wmcloud.org. De exemplu, am rămas surprins să aflu că – potrivit situației din martie 2022 – utilizatorilor înregistrați după 2020 aparent le reveneau majoritatea editărilor pe rowiki.
  • Add your country to the Wikidata Govdirectory ( Etherpad ,  Youtube ) – Jan Ainali, Abbe98
    https://www.govdirectory.org/ conține informații disponibile la Wikidata despre instituțiile de stat din diferite țări. Pe măsură ce utilizatorii Wikidata completează itemii relevanți, cei de la Govdirectory pot adăuga țara în lista lor. Vezi aici cum poți ameliora situația pentru țara ta. Când o să am timp, o să văd ce se poate de făcut pentru Republica Moldova – deși nu sunt prea încrezut că voi putea găsi undeva o listă actualizată și comprehensivă a instituțiilor de stat de aici.
  • Insights from Wikimedia Commons: Gender and cultural diversity in imagesMohammed Sadat Abdulai, Eugene233
    Vorbitorii au arătat cum folosesc Structured Data on Commons pentru a cerceta diversitatea culturală și repartiția pe sexe a imaginilor de pe Commons în următoarele categorii: oameni, bucătărie și vestimentație.
    Din păcate, nu pot găsi înregistrarea sesiunii și nici nu mi-am făcut notițe pentru că nimic din ceea ce s-a prezentat nu mi s-a părut ieșit din comun (de exemplu, au arătat că femeile sunt mai bine reprezentate în categoria vestimentație decât în categoria oameni la general, iar „sudul global” este extrem de slab reprezentat). Putem însă urmări starea cercetărilor aici – m:Research:Gender and cultural diversity on Wikimedia Commons.
  • 5-minutes lightning talks ( Youtube )
    Din seria de sesiuni ultra-scurte (5 minute) pentru mine au prezentat interes următoarele:
  • Central & Eastern Europe (CEE) Stakeholders Meeting
    La această întâlnire informală au fost abordate patru subiecte, din care îmi amintesc numai trei: 1) statutul curent al CEE Hub; 2) ultimele noutăți despre CEE Meeting Tbilisi 2023; 3) puțin context despre Wikimania Kraków 2024.

19 august[modificare | modificare sursă]

  • Wiki Loves Earth International — 10 years of experience ( Youtube ) – Olesia Lukaniuk
  • Wiki Loves in Numbers ( Youtube ) – Lodewijk Gelauff
    Vorbitorul a prezentat multe cifre utile, dintre care au prezentat interes pentru mine:
    • Bannerul care promovează un concurs "Wiki Loves" este accesat de 0,2–0,8% din vizitatori. Din aceștia doar 1% ajung pe pagina de încărcare a fișierelor.
    • La WLM, aprox. 5% dintre participanți au contribuții în cele 11 luni de după concurs. (Acestea includ încărcările de fișiere noi.)
    Un experiment accidental din SUA, în cadrul căruia bannerul nu a fost afișat o perioadă, a demonstrat cât de important este să afișezi acest banner.
    Retenția este invers proporțională cu numărul de pași necesar pentru a încărca propriu-zis o fotografie. De asemenea, design-ul paginii principale a concursului contează.
  • Ideas for Wiki Loves Monuments: local contests, partnerships and usability ( Youtube ) – Ferdinando Traversa
    Organizatorii WLM din regiunea italiană Apulia au prezentat niște rezultate impresionante. În mare parte acestea se datorează aplicației mobile pe care ei au dezvoltat-o de la zero. Am contactele lui Fernando pentru a încerca împreună să dezvoltăm o aplicație similară la WLM 2024 în Moldova. La nivel de adaptare, nu ne așteptăm să întâmpinăm probleme mari, întrucât aplicația este bazată pe Wikidata iar noi am transferat deja la Wikidata aproape toate informațiile pe care le avem.
  • How do I create a community to support small Wikipedias? ( Youtube ) – J. Patrick Fischer
    Vorbitorul s-a concentrat pe experiența sa în asistarea micii comunități wiki din Timorul de Est. Întrucât el ne-a preîntâmpinat că ideile sale nu au fost implementate/testate, nu mi s-a părut relevant să-mi fac notițe.
  • Wiki Loves SDC - making cultural heritage photos more accessible together ( Youtube ) – Alicia Fagerving
    Prin această sesiune am descoperit unealta ISA – https://isa.toolforge.org. Ajută la adăugarea datelor structurate la Commons. Personal m-am implicat puțin în campania Arhivelor Bulgare, începută prin 2016 de către regretatul wikipedist bulgar Spasimir. După importarea la Commons a imaginilor din Enciclopedia României ar fi super să inițiem și noi o campanie acolo.
    O altă unealtă este jocul „Depictor” – un fel de Wikidata Game pentru SDC. La fel are mai multe provocări și, dacă am înțeles corect, are clasamente ale celor mai activi utilizatori – așa că, spor!
  • Wiki Loves Folklore - Five Years of Global Campaign ( Youtube ) – Joy, Francesc Fort, Tiven2240
    Spre deosebire de alte formate "Wiki Loves", Wiki Loves Folklore acceptă materiale din toată lumea, indiferent dacă o anumită țară are organizatori locali sau nu. Unul dintre motive este de a încuraja astfel reprezentarea națiunilor din sudul global.
    Mi-am amintit că în acest concurs la un moment dat au fost adăugate și poze din Republica Moldova, dar sunt aproape sigur că nimeni din Moldova nu le-a revizuit. Am întrebat vorbitorii dacă au un mecanism de identificare a potențialelor farse (de ex. cineva încarcă fotografia unei persoane într-un costum național albanian și minte că costumul e de fapt moldovenesc). Răspunsul e că organizatorii contează pe implicarea voluntarilor din cât mai multe colțuri ale lumii pentru a ajuta la supravegherea materialelor încărcate.
  • Russia: editing Wikimedia projects in the time of choleraVictoria
    Bazându-se pe experiența pe care o are din activitatea sa pe ruwiki în condițiile represiilor tot mai pronunțate din partea autorităților ruse și bieloruse, vorbitoarea ne-a oferit câteva sfaturi utile pentru cei care editează Wikipedia în așa medii. Adaug de la sine că e bine de respectat sfaturile chiar dacă în țara ta nu s-a ajuns la un astfel de regim autoritar, pentru că situația se poate schimba rapid...
    • înlătură geodata din fotografii
    • nu oferi detalii despre identitatea ta reală și locul de trai („don't doxx yourself”)
    • nu folosi Wikipedia pe mobil
    • dacă te afli într-o zonă „fierbinte” (cum ar fi un protest în desfășurare), nu folosi telefonul sau folosește unul „de unică folosință” (burner phone)
    • ia aminte că dacă demonstrezi suport online pentru cineva afectat de represalii, acest lucru vă poate afecta negativ atât pe tine, cât și persoana pe care o susții.
  • Wikimania 2023 Closing Plenary and Handover to the 19th edition of Wikimania