Torac, Banatul Central

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Torac
Begejci, Begheiți
—  sat  —
Sârbă 
 - transliterare chirilică Торак
Biserica românească din Toracul Mic
Biserica românească din Toracul Mic
Torac se află în Serbia
Torac
Torac (Serbia)
Localizarea în Serbia
Coordonate: Coordonate: 45°30′31″N 20°36′23″E / 45.50861°N 20.60639°E / 45.50861; 20.6063945°30′31″N 20°36′23″E / 45.50861°N 20.60639°E / 45.50861; 20.60639

Țară Serbia
District Banatul Central
Comună Žitište

Altitudine 80 m.d.m.

Populație (2011)
 - Total 2291 locuitori

Fus orar UTC+1
Cod poștal 23232
Prefix telefonic +381 23

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
Biserica ortodoxă din Toracul Mare

Torac sau Torak (format din Toracul Mare și Toracu Mic, sârbă Торак, maghiară Nagytárnok és Kistárnok, germană Großtorak und Kleintorak), numit anterior Begheiți (sârbă Begejci - Бегејци), este un sat din Serbia. Este situat în comuna Žitište, Districtul Banatul Central din Voivodina. Potrivit recensământului din 2011, satul are o populație de 2.291 de persoane, în majoritate români.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Satul Torac este împărțit în două, o parte fiind numită Toracul Mic (în sârbă Mali Torak), iar cealaltă Toracul Mare (în sârbă Veliki Torak). Este așezat pe malul stâng al canalului Bega, la aproximativ 15 km de granița cu România.

În anul 1946, cele două părți au fost unite sub denumirea comună Torak (Torac). În anul următor, 1947, numele a fost schimbat în mod oficial la Begejci (ca Begheiți în românǎ).

Ca urmare a schimbărilor politice între 1987 și 1999, în noua Iugoslavie (formată din Serbia și Muntenegru), localitatea a revenit la toponimicul vechi Torak (Torac), la începutul anului 2001.[1]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Perioada timpurie până la mijlocul secolului al XVI-lea[modificare | modificare sursă]

Prima atestare documentară a satului datează din anul 1332, Toracul apărând în listele de zeciuieli papale păstrate de Arhiva diecezei catolice din Cenad.

Sub dominația Imperiului otoman: 1552-1718[modificare | modificare sursă]

Sub dominația Monarhiei habsburgice: 1718-1867[modificare | modificare sursă]

Sub Ungaria dupǎ Ausgleich: 1867-1914[modificare | modificare sursă]

Toracul și Rǎzboiul Ruso-Turc din 1877-1878 (Rǎzboiul pentru Independența României)

Românii din Austro-Ungaria au urmarit cu mare interes și mândrie participarea armatei române în Rǎzboiul Ruso-Turc din 1877-1878, care a fost și Rǎzboiul pentru Independența României. Guvernul dela Budapesta a interzis formarea comitetelor române de ajutor pentru soldații romani rǎniti pe front, dar a admis colecte individuale. În aceste circumstanțe, românii din Monarhia dualistǎ au rǎspuns la apelul fǎcut de Iudita Mǎcelariu din Sibiu, care a lansat o colectǎ chiar din prima lunǎ a rǎzboiului. Femeile din Banat, la fel și din regiunea Aradului, lanseazǎ la randul lor astfel de apeluri pentru soldații români rǎniți pe front.[2]

Ziarele românilor din Monarhia austro-ungara publicǎ scrisori și liste dela cei care au colectat ajutoare. Pritre astfel de scrisori, aflǎm în Gazeta Transilvaniei din Brașov din 5/17 martie 1878 și o scrisoare dela preoteasa Ana Fizeșanu, nǎscuta Crețiunescu, colectantǎ din Toracul Mic. Pe lista preotesei se aflǎ 52 de nume, majoritatea din Toracul Mic, dar și unii din Toracul Mare, care au donat în total 19 florini și 42 deca scame și 10 fǎșii.[3]

Primul rǎzboi mondial și Pacea dela Paris[modificare | modificare sursă]

Sub Iugoslavia interbelicǎ[modificare | modificare sursă]

Rǎzboiul al doilea mondial[modificare | modificare sursă]

În toamna anului 1944, după înfrângeri germane în Rusia și prăbușirea frontului în România, frontul a ajuns la drumul mare (vechiul drum Becicherecul Mare-Timișoara), unde erau cei doi ulmi mari la marginea satului la Toracul Mare. Tunurile tunau iar obuzele treceau peste sat și cădeau dincolo de canalul Bega. În decursul nopții de 1 spre 2 octombrie 1944, trupele germane sau retras din localitate. Pe ziua de 2 octombrie un camion de ruși a venit în recunoaștere să determine situația din sat. Fiindcă nu se puteau înțelege cu ei, sătenii au trimis după Alexa rusu (Alecsandar Vorobiev), fost soldat în armata Generalului Wrangel care a luptat împotriva bolșevicilor în răsboiul civil din Rusia între 1917-1920. Prin Alexa rușii au aflat că nemții au plecat din sat în toiul nopții. Deci, satul este ocupat de ruși pe ziua de 2 octombrie 1944.

Fiindcă răsboiul continua, imediat după “eliberare” se încep mobilizările forțate în sate. Dar, cei mobilizați trebuie să semneze că ei de fapt se înscriu ca “voluntari” în așa zisa Armată de Eliberare Națională Iugoslavă [JNA - jugoslovenska narodna armija]. Majoritatea însă refuză să facă lucrul acesta și se refugiază în România.[4]

Totodată încep și arestările. Preoții locali Todor Baloș și Ion Baloș sunt arestați, duși în satul vecin Modoš și întemnițați în pivniță. Preotul dela Toracul Mare Ioan Farca este scutit de arest doar prin faptul că este cetâțean român. Preoții sunt acuzați că ei au influențat pe cei refugiați să plece în România. Această acuzație se baza pe faptul că preoții eliberau certificate de naștere care se foloseau ca documente de indentificare (în loc de pașapoarte).[5]

Pe lângă preoți, din diferite motive la Modoš au mai fost duși și alți săteni, printre care și membrii celebrei orchestre de muzică populară “Lira.”[6]

În aceste circumstanțe, la începutul lunii noiembrie 1944 la Toracul Mare se trezește o dorință de a cere autorităților române permisiunea de a se strămuta la Săcălaz, vatra de baștină a torăcenilor mari, și se trece la acțiune concretă. În adresa din 10 noiembrie 1944 către Prefectul Județului Timiș-Torontal din Timișoara, în numele a 144 capi de familie din Toracul Mare și Toracul Mic (o persoană), fostul preot Constantin Lelea scrie următoarele:

În anul 1765 str|moșilor noștri din comuna SĂCĂLAZ li s’a confiscat averea câștigată prin sudoarea feți lor proprie în mod mișelesc spre a sugruma vlaga și graiul nostru Românesc. Despre suferinț| nu e mai necesar a aminti, însă mândrii suntem că am învățat a răbda, pentru că așa au răbdat moșii și strămoșii noștri. Însă după 179 de ani dreptatea noastră celor din SĂCĂLAZ a eșit la suprafață și dușmanii Neamului ne-au p|ărăsit satul nostru scump și avutul . . . Ca atare și fiind în drept noi Torăcenii cerem să binevoiți a interveni la forurile competente ca să fim repuși în averile strămoșilor noștrii jefuite. Dușmanul neamului nostru nu ne-a putut sugruma puterea și glasul care azi din nou după 179 ani răsună strâgând, ne vrem satul și averile noastre jefuite înapoi.[7]

Până în prezent nu am aflat care a fost răspunsul oficial al autorităților românești la această cerere, deși putem conclude că nu s’a luat nici o măsură, torăcenii rămânând și pe mai departe pe vatra Toracului. Totodată nu ne este cunoscut dacă noile autorități iugoslave au luat măsuri directe împotriva semnătarilor.

Sub Iugoslavia socialistǎ[modificare | modificare sursă]

Dupǎ 1991[modificare | modificare sursă]

Demografie[modificare | modificare sursă]

  • 1765-1767: anii colonizǎrii-cifre inexistente
  • 1832: 5.368 = 2.812 [T]; 2.556 [t]
  • 1843: 2.690 [t]
  • 1854: 2.987 [t]
  • 1869: 6.330 = 3.371 [T]; 2.959 [t]
  • 1871: 6.090 = 3.090 [T]; 3.000 [t]
  • 1880: 6.281 = 2.907 [t]
  • 1890: 6.558 = 2.993 [t]
  • 1900: 6.490 = 3.549 [T]; 2.941 [t]
  • 1910: 5.199 = 3.349 [T]; 2.850 [t]
  • 1921: 5.952 = 2.786 [T]; 2.886 [t]
  • 1931: 5.422
  • 1948: 4.945
  • 1953: 5.016
  • 1961: 5.198
  • 1971: 4.817
  • 1981: 4.289
  • 1991: 3.700
  • 2002: 2.850
  • 2011: 2.291

Personalități[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Slobodan Ćurčić, Broj stanovnika Vojvodine, Novi Sad, 1996.
  • Ioan Cipu, Toracu Mare. Pagini de istorie. 1767-1920, vol. 1, Lugoj, Ed. Dacia Europa Nova, 2002
  • Ioan Cipu, Toracu Mare. Pagini de istorie. 1767-1920, vol. 2, Timisoara, Ed. Artpress, 2005. ISBN 978-973-7836-37-3
  • Ioan Cipu, Toracu Mare. Pagini de istorie. 1767-1920, vol. 3, Lugoj, Ed. Nagard, 2007. ISBN 978-973-7690-65-4
  • Ioan Cipu, Toracu Mare. Pagini de istorie. 1767-1920, vol. 4, Lugoj, Ed. Nagard, 2007. ISBN 978-973-7690-66-1
  • I. D. Suciu, Unitatea poporului român. Contribuții istorice bănățene. Timișoara: Editura Facla, 1980.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Libertatea (Pančevo), iunie 2001.
  2. ^ I. D. Suciu, Unitatea poporului român. Contribuții istorice bănățene (Timișoara: Editura Facla, 1980), 117.
  3. ^ Gazeta Transilvaniei (Brașov), anul XLI, nr. 18 (Dumineca, 5/17 martie 1878): 4. [Urmǎtoarele nume au fost publicate pe aceastǎ listǎ [menținem ortografia timpului]: An'a Fizesianu (colectanta) 1 fl., 42 deca scame si 10 fasii; Paulu Fizesianu, parochu 1 fl., 72 cr., George Serbu, docinte 1 fl., Flóre Serbu 50 cr., Iulian'a Miulescu 1 fl., Victoru Miulescu 1 fl., Constantinu Dragoiu, adj. adv. din Toraculu-Mare 1 fl., Nicolae Fizesianu, studinte 50 cr., Antoniu Danu, negutiatoriu 1 fl., Rosali'a Danu 1 fl., Stefanu Petroviciu 20 cr., Pavelu Getii 20 cr., Rist'a Getii 20 cr., Andreiu Damianu 30 cr., Todoru Milutinu 20 cr., Vichente Chitarescu 20 cr., Tadi'a Crisianu 20 cr., Mitru Ocolisianu 40 cr., Ioanu Checi 20 cr., Pantea Iancu 50 cr., George Popi 20 cr., Todoru Bucuru 30 cr., Vichente Popescu 10 cr., Teodoru Bucuru 10 cr., Pavelu Iancu 20 cr., Mari'a Iancu 30 cr., Ancuti'a Bucuru 10 cr., Pavelu Milutinu 10 cr., Nic'a Cina 20 cr., Nicolae Iurca (maistoru) 30 cr., Ancuti'a Iurca 10 cr., Tom'a Popi 10 cr., Vichente Giuchiciu 10 cr., Teodoru Fluture 10 cr., Teodoru Petroviciu 10 cr., Filipu Balosiu 8 cr., Michaiu Martinu 10 cr., Marcu Serbu 60 cr., Flóre Serbu 40 cr., Ioanu Stoitiu 10 cr., Ev'a Grozescu 20 cr., George Grozescu 30 cr., George Petru 10 cr., Rancu Balosiu 10 cr., Teodoru Balosiu 10 cr., Iosifu Popescu 10 cr., Vichente Balosiu 1 fl., Stefanu Nedelcu 20 cr., Sim'a Cina 20 cr., Lenc'a Cina 20 cr., Vichente Avramu 20 cr.
  4. ^ „Despre trecerile de frontiera vezi și Comandantul Legiunei jand. Caraș, Maior Ioan Bogatu, catre Inspectorul de jandarmi Timișoara, Nr. 178, Oravita, 13 martie 1945, în Arhivele Statului, Timișoara, Fond Inspectoratul de jandarmi Timișoara, Dosar 206/1945, f. 14”.  line feed character în |title= la poziția 83 (help)
  5. ^ Informatie despre aceste evenimente dela Costa Beșeneantu Boia.
  6. ^ Dupa Todor Baloș (Toșa).
  7. ^ Constantin Lelea catre Prefectul Judetului Timiș-Torontal, Timișoara, scrisoare, Toracul Mare, 10 XI. 1944 [original, la mașina de scris], Arhivele Statului, Timișoara, Fond Prefectura judetului Timiș-Torontal, Dosar 33/1944, f. 21.
  8. ^ Ecaterina, Țarălungă. Enciclopedia identității românești. Personalități. 
  9. ^ Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești. Personalități București: Litera Internațional, 2011, p. 44-45.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Torac în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72

Legături externe[modificare | modificare sursă]