Text sacru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Manuscrisul Rigveda (cântarea vedică) în Devanagari, o scriptură a hinduismului, datat 1500–1000 î.Hr. Este unul din cele mai vechi texte religioase din orice limbă indo-europeană.[1] [2]

Textul sacru, prin expresia „sfântă carte” sau „sfântă scriptură”, la singular sau la plural, face referire fie la forma scrierii (înțeleasă ca o tehnică particulară de a scrie - în special la tehnica hieroglifică, care etimologic asta înseamnă, provenind din termenii grecești hierós („sacru”) și glyphós („scris”) - fie ca un particular gen literar, ca în cazul fiecăreia dintre cărțile sfinte. În cea mai mare parte a bibliografiei existente se folosește această expresie în special pentru a se desemna Biblia (ca ansamblu de cărți sau de texte sacre ale creștinismului).

Cărțile sacre au diferite forme de prezentare (sul, codex, un singur volum, mai multe volume, tomuri, culegeri), vechimi și grade de sfințenie atribuite de credincioși religiilor lor. Multe astfel de scrieri au existat inițial ca mituri de tradiție orală memorate și transmise din generație în generație mai înainte de a fi notate și de a deveni scrieri, ceea ce a sporit semnificativ prestigiul lor.[3] [4] [5] În aproape toate religiile persistă moduri diferite de a recita sau de a cânta toate sau o parte din cărțile sacre, cu voce tare sau mental, ca formă de rugăciune sau în diferite ritualuri.

O pagină din Codex Vaticanus în Vechiul și Noul Testament grecesc

În religiile monoteiste (numite și religii avraamice sau religii ale cărții), Tanach-ul este textul sacru al iudaismului; Biblia (compusă din Vechiul Testament - identică Tanach-ului în ce privește adăugirea textelor Deuterocanonice - și ale Noului Testament) este textul sacru al creștinismului; iar Coranul este textul sacru al islamului. Printre religiile orientale, scripturile sacre ale hinduismului sunt patru, Vedele și Upanișadele reprezentând două dintre ele.

Înțelese drept cărți „revelate” de divinitate, ele sunt considerate surse teologice pentru fiecare dintre aceste religii, reprezentând învățăturile și principiile de bază pe care adepții lor se străduiesc să le urmeze.[6] [7] [8]

Deși civilizațiile antice copiau încă de la începuturile lor textele prin metoda scrierii de mână (Cartea Morților din Egiptul Antic, spre un exemplu), prima scriitură tipărită pentru distribuirea în masă a fost Sutra Diamantului în anul 868 (Canoanele Buddhismului); în timp ce Biblia Gutenberg a fost tipărită abia în anul 1455.

Puncte de vedere[modificare | modificare sursă]

Există diferite atitudini față de textele sacre. Unele religii urmăresc să-și facă cât mai publice textele scrise, în timp ce altele merg pe principiul că respectivele texte trebuie să rămână oculte publicului larg și să fie rezervate doar propriilor credincioși și propriilor inițiați.

Majoritatea religiilor adoptă politici care definesc limitele textelor sacre, controlând sau interzicând modificările și completările. Unele religii consideră textele lor sacre drept „cuvântul lui Dumnezeu”, de multe ori susținând că textele sunt inspirate de Dumnezeu și, ca atare, nu sunt pretabile modificărilor.

Traducerile textelor pot primi binecuvântare oficială, dar de multe ori limba sacră originală reprezintă de facto cel mai înalt grad de importanță absolută sau exclusivă. Unele religii furnizează texte în mod gratuit sau pe cale subvenționată; altele o fac contra unui preț și sub rezerva strictei respectări a drepturilor de autor.

Exemple de scriituri care folosesc vreo formă de standardizare: Sri Guru Granth Sahib Ji (aparținătoare Sikhism-ului) apare întotdeauna cu o numerotare standard a paginilor, în timp ce alte religii (precum cele avraamice și derivate de-ale lor) sunt în favoarea semnalării textului prin capitole și versete.

Autoritatea textelor religioase[modificare | modificare sursă]

Autoritatea relativă a textelor religioase se dezvoltă în timp și derivă din acceptarea, aplicarea și utilizarea acestora de-a lungul generațiilor. Unele texte religioase sunt acceptate sau clasificate ca canonice, unele necanonice, iar altele extra-canonice, semi-canonice, deutero-canonice, pre-canonice sau post-canonice.[9]

În unele religii (de exemplu, în creștinism), textele canonice includ un anumit text (Biblia). În altele (hinduism, budism), „nu a existat niciodată un canon definitiv”.[10] [11]

Istoria textelor religioase[modificare | modificare sursă]

Unul dintre cele mai vechi texte religioase cunoscute este Imnul Templului din Kesh din Sumerul antic,[12] [13] un set de tăblițe de lut inscripționate pe care oamenii de știință le datează de obicei în jurul anilor 2600 î.Hr.[14] Epopeea lui Ghilgameș din Sumer, deși considerată doar de unii savanți ca fiind text religios, are origini din 2150 î.Hr.[15] și este una dintre cele mai timpurii scrieri literare care include diverse figuri mitologice și teme de interacțiune cu divinul.[16] Rigveda, o scriptură a hinduismului, este datată la 1500 î.Hr. Este unul dintre cele mai vechi texte religioase complete cunoscute care a supraviețuit până în epoca modernă.[17] [18]

Există multe date posibile ale primelor scrieri care pot fi legate de tradițiile talmudice și biblice, dintre care cea mai veche se găsește în documentele scribilor din secolul al VIII-lea î.e.n.,[19] urmată de arhivele administrației templelor din secolele al VI-lea și al V-lea î.Hr.,[20] cu o altă dată la care specialiștii se pun de acord fiind secolul al II-lea î.Hr.[20] Deși este un text semnificativ în istoria textului religios datorită utilizării pe scară largă în rândul confesiunilor religioase și a utilizării sale continue de-a lungul istoriei, textele tradițiilor avraamice sunt un bun exemplu al lipsei de certitudine în ceea ce privește datele și definițiile textelor religioase.

Ratele ridicate de producție în masă și de distribuție a textelor religioase nu au început până la inventarea tiparului în 1440,[21] înainte de care toate textele religioase erau copii scrise de mână, din care existau cantități relativ limitate în circulație.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sagarika Dutt (2006). India in a Globalized World. Manchester University Press. p. 36. ISBN: 978-1-84779-607-3
  2. ^ Kumar, Shailendra; Choudhury, Sanghamitra (). Meissner, Richard, ed. „Ancient Vedic Literature and Human Rights: Resonances and Dissonances”. Cogent Social Sciences (în engleză). 7 (1): 1858562. doi:10.1080/23311886.2020.1858562. ISSN 2331-1886. 
  3. ^ The Editors of Encyclopaedia Britannica (). Scripture. Encyclopaedia Britannica. 
  4. ^ William A. Graham (). Beyond the Written Word: Oral Aspects of Scripture in the History of Religion. Cambridge University Press. pp. ix, 5–9. ISBN 978-0-521-44820-8. 
  5. ^ Carroll Stuhlmueller (). „The Influence of Oral Tradition Upon Exegesis and the Senses of Scripture”. The Catholic Biblical Quarterly. 20 (3): 299–302. JSTOR 43710550. 
  6. ^ Charles Elster (). „Authority, Performance, and Interpretation in Religious Reading: Critical Issues of Intercultural Communication and Multiple Literacies”. Journal of Literacy Research. 35 (1): 667–670. , Citat: "textele religioase îndeplinesc două funcții de reglementare importante: la nivel de grup, ele reglementează ritualul liturgic și sistemele de drept; la nivel individual, ele (caută să) reglementeze conduita etică și să direcționeze aspirațiile spirituale" ("religious texts serve two important regulatory functions: on the group level, they regulate liturgical ritual and systems of law; at the individual level, they (seek to) regulate ethical conduct and direct spiritual aspirations.")
  7. ^ Eugene Nida (). „The Sociolinguistics of Translating Canonical Religious Texts”. TTR: Traduction, Terminologie, Rédaction. Érudit: Université de Montréal. 7 (1): 195–197. , Citat: Expresia „texte religioase” poate fi înțeleasă în două sensuri destul de diferite: (1) texte care discută despre credințele și practicile religioase din trecut sau din prezent ale unei comunități de credincioși și (2) texte care sunt cruciale în a da naștere unei comunități credincioase. ("The phrase "religious texts" may be understood in two quite different senses: (1) texts that discuss historical or present-day religious beliefs and practices of a believing community and (2) texts that are crucial in giving rise to a believing community.")
  8. ^ Ricoeur, Paul (). „Philosophy and Religious Language”. The Journal of Religion. University of Chicago Press. 54 (1): 71–85. doi:10.1086/486374. 
  9. ^ Lee Martin McDonald; James H. Charlesworth (). 'Noncanonical' Religious Texts in Early Judaism and Early Christianity. A&C Black. pp. 1–5, 18–19, 24–25, 32–34. ISBN 978-0-567-12419-7. 
  10. ^ Eugene Nida (), The Sociolinguistics of Translating Canonical Religious Texts, 7 (1), pp. 194–195 
  11. ^ Thomas B. Coburn (). „"Scripture" in India: Towards a Typology of the Word in Hindu Life”. Journal of the American Academy of Religion. Oxford University Press. 52 (3): 435–459. doi:10.1093/jaarel/52.3.435. JSTOR 1464202. 
  12. ^ Kramer, Samuel (). „The Oldest Literary Catalogue: A Sumerian List of Literary Compositions Compiled about 2000 B.C”. Bulletin of the American Schools of Oriental Research. 88 (88): 10–19. doi:10.2307/1355474. JSTOR 1355474. 
  13. ^ Sanders, Seth (). „Old Light on Moses' Shining Face”. Vetus Testamentum. 52 (3): 400–406. doi:10.1163/156853302760197520. 
  14. ^ Enheduanna; Meador, Betty De Shong (). Princess, priestess, poet: the Sumerian temple hymns of Enheduanna (în engleză). University of Texas Press. ISBN 9780292719323. 
  15. ^ Stephanie Dalley (). Myths from Mesopotamia: Creation, The Flood, Gilgamesh, and Others. Oxford University Press. pp. 41–45. ISBN 978-0-19-953836-2. 
  16. ^ George, Andrew (). The Epic of Gilgamesh: The Babylonian Epic Poem and Other Texts in Akkadian and Sumerian (în engleză). Penguin. ISBN 9780140449198. 
  17. ^ Sagarika Dutt (2006). India in a Globalized World. Manchester University Press. p. 36. ISBN: 978-1-84779-607-3
  18. ^ Kumar, Shailendra; Choudhury, Sanghamitra (). Meissner, Richard, ed. „Ancient Vedic Literature and Human Rights: Resonances and Dissonances”. Cogent Social Sciences (în engleză). 7 (1): 1858562. doi:10.1080/23311886.2020.1858562. ISSN 2331-1886. 
  19. ^ „The Yahwist”. Contradictions in the Bible (în engleză). . Accesat în . 
  20. ^ a b Jaffee, Martin S. (). Torah in the Mouth: Writing and Oral Tradition in Palestinian Judaism 200 BCE-400 CE (în engleză). Oxford University Press. ISBN 9780198032236. 
  21. ^ „The History Guide”. www.historyguide.org. Accesat în . 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Text_sacru&oldid=15893506