Tudor Stavru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Teodor Stavru)
Tudor Stavru
Date personale
Născut1939 Modificați la Wikidata
Cernavodă, Constanța, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat (38 de ani)[2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecascador
sportiv
caiacist[*]
lăcătuș Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Tudor Stavru (n. 1939, Cernavodă, Constanța, România – d. , București, România) a fost un sportiv și cascador român, fost campion de kaiac canoe. Este înmormântat la Cernavodă, localitatea lui de origine.

Tudor Stavru a fost sportiv de performanță, practicând kaiac canoe la clubul Dinamo București. S-a aflat printre primii sportivi care au format o grupă de cascadori pentru filme, constituită în anii 1965-1966 la inițiativa regizorului Sergiu Nicolaescu.[3] În calitate de cascador, Tudor Stavru a jucat în peste 22 filme, majoritatea acestora fiind regizate de Sergiu Nicolaescu. În șase filme a fost cascador-șef, iar în celelalte a deținut roluri secundare.

Împreună cu alți sportivi-cascadori, s-a aflat printre primii oameni care au intervenit pentru salvarea victimelor inundațiilor catastrofale din 1970 și a oamenilor prinși sub ruine după cutremurul din 4 martie 1977. Tudor Stavru a murit în timpul unei intervenții la blocul „Nestor” (viitorul Hotel București); a urcat într-un apartament care nu se dărâmase, pentru a căuta supraviețuitori, iar la coborâre una dintre grinzi a cedat, îngropându-l sub dărâmături.[4] A căzut de la etajul opt, murind ulterior la spitalul de urgență.

Cronicile timpului, publicate după moartea sa, l-au gratulat cu epitete sugestive. Ecaterina Oproiu l-a numit „Omul fără moarte”, Radu Georgescu i-a zis „Ultimul Icar”. În necrologul „A căzut un vultur”, Sergiu Nicolaescu scria că „Stavru Teodor pătrundea în sufletul omului nu prin vorbă, ci prin faptă. A fost cel mai bun cascador, cu greu va putea fi înlocuit”, în timp ce Corneliu Vadim Tudor scria: „sublim amestec de bărbăție și candoare, lui Stavru Tudor cel puțin zece supraviețuitori îi pot spune după datina Dunării, ca niște oameni scăpați de la înec, TATĂ”.

A fost înmormântat la Cernavodă, sicriul său fiind condus spre locul de veci de regizorii Sergiu Nicolaescu și Doru Năstase, precum și de alți cascadori.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ DOCUMENTAR: In Memoriam Tudor Stavru - 40 de ani de la moartea cascadorului căruia i se spunea nemuritorro 
  2. ^ a b BUCUREȘTI – LOCURI ȘI OAMENI –DUPĂ CUTREMURĂTOAREA NOAPTE DIN 4 MARTIE 1977 (PDF), p. 183, accesat în  
  3. ^ Cristian Luis Vasilescu - „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” (Ed. Universitară, București, 2011), p. 39.
  4. ^ *** - „Sportivii-cascadori au debutat în filmul «Dacii»”, în „Adevărul”, 18 august 2011.