Surorile Osoianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Surorile Osoianu constituie un ansamblu etnofolcloric familial. Ileana, Iulia, Valentina, Romelia și Maria Osoianu s-au născut în satul Horești, raionul Fălești, Republica Moldova. Copiii au moștenit de la părinții lor, Constantin și Profira Osoianu, dragostea de frumos, din acest motiv toate au decis să urmeze această cale, a cântecului. S-au născut toate pe rând: Ileana - 7 mai 1958, Iulia - 7 octombrie 1959, Valentina - 4 octombrie 1960, Romela – 15 martie 1963 și Maria – 20 septembrie 1966. Acestea au și un frate, Alexandru, născut în data de 30 martie 1969. Din 1980 sunt membre ale ansamblului folcloric “Tălăncuța”, colectiv emerit al Republicii Moldova, apreciat pentru cântecele autentice pe care le au în repertoriu. Conducătorul ansamblului este Andrei Tamazlâcaru, maestrul care le-a călăuzit pe surori încă de la începutul carierei lor muzicale. Surorile Osoianu sunt recunoscute ca fiind “cinci voci gemene” care au promovat și continuă să promoveze valoarea, autenticitatea folclorului românesc atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei. Înca din perioada ocupației sovietice, surorile Osoianu au fost primele care au îndraznit să aducă pe scenă cântecele pascale și colindele, primele care au adus poporului acest tezaur național. Repertoriul Surorilor Osoianu include cântece de joc, colinde, cântece pascale, cântece de dragoste, balade și altele. Surorile Osoianu sunt în fruntea Studioului Folcloric “Iedera”, susținut de către Palatul Republican pentru Copii și Tineret “Arctico”. De asemenea, acestea sunt cunoscute ca fiind conducătoarele mai multor ansambluri folclorice de copii și tineret.

„Vocile de Aur ale Surorilor Osoianu, primadonele folclorului din Basarabia, au readus în circuitul firesc al istoriei cântecul vechi, strămoșesc. E un noroc al nostru, că Bunul Dumnezeu le-a dat celor cinci Osoience vigoare, har și cuget spre a simți, auzi și revitaliza Marele Cântec. Astazi, Surorile Osoianu sunt o Școală de folclor Autentic, Un model spiritul emotiv și ceresc, care leagă, genetic, sufletele gemene, înveșnicind zestrea milenară a neamului românesc.

(Andrei Tamazlâcaru, etnomuzicolog, director artistic al Ansamblului Etnofolcloric “Tălăncuța” )

Familia Osoianu[modificare | modificare sursă]

Satul Horești, este situat pe partea stângă a râului Prut și datează din anul 1538, aflându-se la 20 kilometri de granița cu România, mai exact de Vama Sculeni. Acesta încununeaza locul unde s-au cunoscut parinții surorilor, Constantin Osoianu (n. 28 decembrie 1930 - d. 23 noiembrie 1989) și Profira Osoianu, născuta Bobu (n. 3 mai 19366 februarie 2010 ). Dupa 3 ani de căsătorie, a venit pe lume primul lor copil, Ileana, iar cu fiece nou-nascut ei se iubeau din ce în ce mai mult. "Soții Constantin și Profira Osoianu nu au fost muzicanți dintotdeauna, ca și tuturor oamenilor simpli și curați ai gliei. Când în 1971, pe lânga Casa de Cultura s-a deschis o filiala a Școlii de Muzică pentru copii, Constantin Osoianu, tata a cinci fete și al unui baiat, fără a mai sta pe gânduri, cumpără un baian și i-l pune în mâna Ileanei, fiica cea mai mare, care, pe atunci, avea doar 13 ani. Romela va urma exemplul surorii, iar Valentina și Iulia au început a studia acordeonul. În 1973, în clasa de vioară este înscrisă Maria, iar mai apoi și Alic, pe atunci elev într-a opta. Încetul cu încetul, copiii lui Constantin și ai Profirei Osoianu încep a dezlega tainele muzicii. Seara, în casă nu gaseai loc de odihna: fiecare colțișor era ocupat de muzicanți. Repetau game, arpegii, exerciții, studii. Interpretau frânturi de melodii… În curând noul ansamblu evolueaza în primul său concert public, alături de corul satului, pe scena Casei de Cultură. De atunci, orice sarbatoare a satului Horești era de neconceput fără participarea surorilor Osoianu."[1]

Studii[modificare | modificare sursă]

Au absolvit școala de muzică din localitate și au obținut diploma de studii:

Realizări[modificare | modificare sursă]

1996: Deținătoarele Premiului Festivalului Dinastiilor de Familie

1997:

  • Lansarea casetei- audio de cântece pascale “Pentru Tine, Doamne”
  • Lansarea casetei audio “Strigat-am către Tine”
  • Deținatoarele Premiului Tineretului din Moldova

1999: Deținatoare ale Trofeului Festivalului “Trandafir de la Moldova”, Iasi

2003: Lansează împreună cu formația “Zdob si Zdub” piesele “DJ Vasile” și „Miorița”

2008:

  • Lansarea CD-ului de cântece pascale “Spală-mă în râul dragostei”
  • Lansarea CD-ului de cantece pascale “Doamne, strigat-am către Tine”

2009: Lansarea CD-ului “Colinde din Transnistria”

2010:

  • Obținerea titlului de Maeștri în Artă
  • Organizează prima ediție a Festivalului Dinastiilor de Familie „La Izvorul Osoiencelor”
  • Inaugurează Muzeul Satului Horești

2012

  • Organizeaza a 2 ediție a Festivalului Dinastiilor de Familie „La Izvorul Osoiencelor”
  • Deținătoare ale Trofeului "Potcoava de Aur 2012"

2013: Lansarea CD-ului "Cântec mândru de la Prut"

Colaborări[modificare | modificare sursă]

Surorile Osoianu au colaborat cu formația “Zdob și Zdub” în anul 2003. Aceștia au înregistrat împreuna doua piese intitulate “DJ Vasile” și Miorița”. Cântecele înregistrate au avut și câte un videoclip în care era prezentă originalitatea și creativitatea artiștilor. Adesea Surorile Osoianu deschid concertele “Zdob și Zdub”, astfel, creând o atmosferă spirituală de conștientizare a profunzimii rădăcinilor poporului românesc.

Mereu fermecătoare și mereu în căutarea ineditului, cele cinci fiice ale „Tălăncuței” rămân deschise tuturor provocărilor artistice. Drept exemplu în acest sens servește si colaborarea lor cu interpreta Loredana Groza de peste Prut, alături de care au cântat la concertul dedicat celor 25 de ani de activitate ai artistei. Acestea colaborează împreună de mai bine de 2 ani.

De asemenea, Surorile Osoianu au colaborat și cu mai multe orchestre bine cunoscute atât din Republica Moldova, cât și de peste hotarele ei, una dintre acestea fiind orchestra “Lautarii”, conducator artistic Nicolae Botgros.

Turnee[modificare | modificare sursă]

Surorile Osoianu, fiind un promotor veritabil al folclorului autentic, au participat la zeci de festivaluri în numeroase țari ale lumii : Țările Baltice, România, Rusia, Ucraina, Spania, Franța, Finlanda, Germania, Bulgaria.

Festivalul Dinastiilor de Familie[modificare | modificare sursă]

Festivalul Dinastiilor de Familie “La Izvorul Osoiencelor” a fost inițiat de către surori la data de 4 iulie 2010, în satul lor de bastina, Horești. Festivalul are loc o data la doi ani și se află deja la cea de-a doua ediție, participând în fiecare an câte 14 familii. În cadrul acestuia, domina lirica populară – cântecul de dragoste, cântecul păstoresc, de cătănie, de jale, de dor, de înstrăinare, au fost nelipsite doinele și baladele.

Varvara Buzilă, președinta Societății de Etnologie a afirmat:

“Festivalul este o formă prin care tradiția perpetuează. Sunt însă și multe alte forme de a promova tradiția. În peisajul nostru cultural, satele se regăsesc într-o conlucrare mult mai largă. Au loc diferite târguri, iarmaroace, sărbători ale satului în care își anunță dinastiile artistice. Festivalul de la baștina Osoiencelor a foarte potrivit, pentru zilele noastre, pentru familie, prin care s-a transmis tradiția noastră culturală. M-a uimit spiritul acestui festival, întâlnirile care au avut loc, modul în care oamenii știu să se regăsească. Fiecare formație a impresionat prin ceva anume și, împreună, au format un tablou foarte variat și bogat, care ne dă speranțe pentru tradiția noastră. Cât despre conținutul festivalului, a fost multă muzică bună, cu multe descoperiri, cu o mare râvnă a participanților de a salva un cântec, o melodie, un dans. Spre exemplu, în horele încinse în acea zi la Horești, s-a dansat, în câteva feluri, același dans…”.

Andrei Tamazâlacaru a susținut:

"Această primă ediție a festivalului a constituit un eveniment important în cultura noastră. A fost încă o posibilitate ca folclorul nostru autentic să dăinuiască. M-au bucurat cântecele, dansurile, creația prezentată de colectivele folclorice, dar m-au impresionat și chipurile acestor promotori ai creației populare. Au cântat și Osoiencele – au făcut ca tot spațiul acela extraordinar de pe malul Prutului să vibreze, să fie îmbrățișat de dans. Au creat o atmosferă unică. Festivalul și muzeul se îndreptățesc unul pe altul, iar toate luate împreună au creat un eveniment neobișnuit, neinventat. A fost așa cum trebuia să se întâmple. Prin mișcarea pe care au provocat-o, formând acele grupuri extraordinare de copii care cântă folclor, surorile Osoianu sunt mediatoare între istoria tradiției noastre culturale și actualitate."

Folcloristul,cercetatorul științific,Tudor Colac a afirmat:

"Pentru a vorbi despre acest festival, aș porni de la familie, care este acea unitate socială unde se creează, se moștenește și se recreează, se perpetuează tot ce înseamnă tradiție. Cuplul familial, grupul familial dintotdeauna s-a făcut remarcat, mai ales în tradiția românească, ca moștenitor și transmițător al diferitor aspecte ale creativității artistice – muzică, dans, povestitul în familie etc. Cântatul în grup are o tradiție foarte veche în spațiul românesc și s-a dezvoltat la șezători, la clacă, în cadrul acelor spectacole de familie care sunt obiceiurile de nuntă, botez, cumătrii, petrecerea tinerilor la cătănie etc.Pentru prima dată le-am văzut în scenă pe surorile Osoianu prin 1973, erau eleve, aveau toate instrumente populare. O formație foarte interesantă. Apoi, ca formație – a fost ceva incandescent – fiecare din cele 5 surori a început o activitate didactică și au format cele mai reușite formații de copii. De pe atunci surorile Osoianu s-au arătat interesate de acest fenomen al creativității în familie și merită toată considerația pentru faptul că au perseverat în realizarea unui festival de familie. O inițiativă asemănătoare a avut-o acum câțiva ani familia Cazacu din satul Coșernița, Criuleni. La concursul respectiv, surorile Osoianu au obținut Marele Premiu. Familia Cazacu mai înființase și Muzeul Țăranului Român, chiar în casa părintească. Surorile Osoianu au dezvoltat această idee și au mers mai departe. Grupurile dinastice care au participat la festival, fără excepție, au un repertoriu de o valoare aparte. A dominat lirica populară – cântecul de dragoste, cântecul păstoresc, de cătănie, de jale, de dor, de înstrăinare, au fost nelipsite doinele și baladele. Multe grupuri au prezentat instrumente populare. Surorile au amenajat și un Muzeu al familiei Osoianu, care reprezintă, de fapt, un Colizeu al spiritualității unei familii tradiționale care s-a impus pin prezentarea unor mostre specifice pentru această zonă – o vatră din centrul Moldovei, de pe malul Prutului. Este o vamă a familiei, care în urma timpurilor a lăsat valoarea, sub toate aspectele ei."

Muzeul Osoiencelor[modificare | modificare sursă]

Muzeul ințiat de către surorile Osoianu ia naștere la data de 4 iulie 2010, în Horești. Ideea le-a venit atunci cand au realizat că satul în care s-au nascut nu exista nici un muzeu, iar acestea, din dorința profundă de a prezerva cat mai bine cultura și traditiile românești, au hotărât să materializeze aceasta idee. Muzeul conține costume naționale, instrumente muzicale, țesâturi tradiționale, icoane, până și un razboi de țesut. De la început surorile au preluat inițiativa de a bate în casa fiecarui sătean și de a colecta obiecte prețioase muzeului, mai târziu însă, oameni din întreaga țară au aflat de această inițiativă și au început să ajute la îmbogățirea spirituală a muzeului cu câte un obiect sau doua. Cu fiecare an ce trece, surorile Osoianu au grijă ca muzeul să crească în multitudinea de obiecte și în vizitatori dornici de a cunoaște tradițiile și valorile românești.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Surorile Osoianu au apărut și în filmele:

  • „Tălăncuța” regizat de către Constantin Croitoru în anul 1984.
  • În filmul muzical „Tălăncuțe” regizat de către Anatol Codru, în 1986 .
  • În anul 1986, Surorile Osoianu au mai participat la un film muzical intitulat “Salbe, salbe”, regizor fiind Vladimir Plamadeala.
  • În anul 1990, în colaborare cu regizorul Tudor Tataru, au participat la filmul muzical-artistic de lung metraj “Lerui-ler”

Carți[modificare | modificare sursă]

Valentina, Iulia și Ileana sunt coautoare ale cărților:

  • „Rămurele – nemurele” (editura „Lumina” – Chișinău 1991, 1994).
  • „Spicuța” (editura „Prut International” – Chișinău, 1998).
  • „Streașina cu rândunici” (editura „Lumina” – Chișinău, 1999).
  • „La strunguța bradului” (Tipografia Centrală – 2000).
  • „Floarea de pe grui” (tipografia „Reclama” – 2004).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Veta Ghimpu Munteanu, Ansamblul Etnofolcloric Tălăncuța, Tipografia Centrală, Chișinău, 2012, p.193

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Roibu, Nicolae, Ce fac Surorile de 8 martie în Timpul, nr. 40, 7 martie, 2013, p. 8.
  • Tamazlâcaru, Elena, “Tălăncuța” la vârsta lui Hristos în Literatură și artă, nr. 12 (3525), 21 martie 2013, p. 6.
  • Nechit, Irina, Tălăncuța ne (în)cântă de 30 de ani în Observator, nr. 34, 10 decembrie 2010, p. 16.
  • Roibu, Nicolae, O enciclopedie a rezistenței noastre în Timpul, 19 martie 2013, p. 6.
  • Ladaniuc, Victor, Trista odisee a Osoiencelor în Moldova Suverană, 1 ianuarie 1992, p. 4.
  • Tataru, Nadia, În zorii sărbătorilor, cu Surorile Osoianu în Timpul, 30 decembrie 2011, p. 14.
  • Rusu, Dinu, Surorile Osoianu: Cântecul e parte din sufletul nostru în Natura, mai, 2009, p. 6.
  • Regura-Pirau, Nina, Cele 5 voci gemene ale Surorilor Osoianu în Literatură și artă, nr. 1, ianuarie, 1998, p. 6.
  • Tataru, Nadia, Surorile Osoianu din nou împreună în Timpul, 13 aprilie 2012, p. 30.

Legături externe[modificare | modificare sursă]