Nicolae Botgros

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nicolae Botgros
Nicolae Botgros.jpg
Nicolae Botgros
Date personale
Născut (65 de ani) Modificați la Wikidata
Raionul Cahul, Moldova Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Lidia Bejenaru Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
Ocupație violonist
dirijor Modificați la Wikidata
Activitate
Instrument(e) vioară  Modificați la Wikidata
Premii Ordinul național „Pentru Merit”  Modificați la Wikidata

Nicolae Botgros (n. 25 ianuarie 1953, Badicul Moldovenesc, Cahul) este un cunoscut dirijor din Republica Moldova.

Prezentare generală[modificare | modificare sursă]

Maestrul Nicolae Botgros se identifica automat cu Orchestra Națională de Muzica Populară Lăutarii.

Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii” a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filarmonicii de Stat din Moldova, de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul si violonistul Mircea Otel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci.

Chiar de la început formația a fost în căutarea identității sale, a stilului interpretativ, a unui repertoriu adecvat, fără a se impune plenar în circuitul vieții muzicale.

Considerat un magician al viorii, maestrul Nicolae Botgros a fost numit in 1978 la conducerea Orchestrei Populare ”Lăutarii”.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Nicolae Botgros s-a născut pe 25 ianuarie 1953, în satul Badicu-Vechi, raionul Cahul, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (azi Republica Moldova), într-o familie de lăutari.

Nicolae este fiul lăutarului Dumitru Botgros "cel strașnic". Acesta și-a învățat copiii că trebuie să muncească, daca vor să aibă ce mînca a doua zi. Nicolae și cei doi frați au învățat să cînte la cîte un instrument, pentru că la nevoie să poata încropi un taraf de nuntă sau orchestră pentru baluri. Repertoriul era bogat, de la "Hora în două părți" la creații de cafe-concert și chiar lucrări clasice. Nicolae a învățat melodiile la ureche, iar un timp se culca și se trezea cu sunetul de tobă. Asculta cu luare-aminte tot ce cînta tata pe la petreceri. A învățat singur să bată toba și-i era tare ciudă pe darabana care era mai mare ca el.

La șapte ani s-a dus la Școala de muzică din Cahul. Împreună cu badea Vasile s-a întors în primavară acasă, căci nu ajungeau bani pentru întreținerea celor doi frați.

Mama lui Nicolae a visat întotdeauna ca băieții și fetele să facă studii, vroia să-i vadă oameni mari. La școală, profesorii erau extrem de indulgenti cu frații Botgros, care veneau la lecții: luni, marți, miercuri și joi, căci sfîrșitul de săptămînă era rezervat nunților și petrecerilor. Uneori, se întîmpla ca Nicolae să adoarma cu capul pe bancă după nopțile de nesomn și oboseală.

"Copilaria a fost foarte grea, își amintește dl Botgros. Eram un copil muncit. Cînd trebuia să cîntăm la nuntă, gospodarii veneau și ne luau cu căruța, dar nu ne aduceau și înapoi. Ne întorceam pe jos, pe frig și ploaie. Totuși, eram fericit, fiindcă te lua lumea în seamă, muzicantul era un om aparte - un fel de magician care adună în jurul său oamenii. Vroiam să scap de toba și uite așa am deprins singur vioara. Tata spunea tuturor că o să mă fac artist!" (Nicolae Botgros).

Chiar dacă se cînta în familie, nici nu se punea problema de bogație materială. Iarna, pentru că nu ajungeau banii pentru toți copiii, micuții purtau "valnicii" (pîslele) cu rîndul, iar cînd dădeau gerurile mari, își puneau în cizme și cîte un strat de paie.

Mai tîrziu, cu banii de la mama (25 de ruble, primite pe ascuns), Nicolae Botgros a ajuns la Soroca, la Școala de iluminare culturală. Aici pentru prima dată a asistat la un concert de-al "Lăutarilor". A rămas vrajit de orchestra și nici nu bănuia că avea să i se dedice mai tîrziu.

Tot la Soroca s-a îndrăgostit lulea de Lidia Bejenaru, care avea să-i devină soție. Nu vedea nimic altceva în jurul său decît ochii ei negri și cosița lungă pînă-n pămînt. S-au luat devreme, aveau cîte 19 ani. La nunta lor au cîntat cei mai vestiți lăutari ai vremii. Soarta comună, ambii venind din familii numeroase, i-a facut să împartă bucuriile și necazul.

Prima orchestră dirijata de Nicolae Botgros a fost "Ciocîrlia" de la Edineț. În 1973 se mută la Chișinău și este violonist în Orchestra "Mugurel" a Filarmonicii.

Orchestra Națională de muzică populară "Lăutarii" a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filamornicii de Stat din R.S..S. Moldovenească, de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul și violonistul Mircea Oțel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci.

Considerat un "magician al viorii", maestrul Nicolae Botgros a fost numit în 1978 la conducerea Orchestrei Populare "Lăutarii".

Un geniu al viorii, Nicolae Botgros a dus faima muzicii populare în zeci de țări europene, dar și în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelanda, precum și în toate țările din spațiul ex-sovietic. În 2010, formația "Lăutarii" și-a aniversat 40 de ani de activitate artistică.

De-a lungul anilor, Nicolae Botgros a reușit să înregistreze doar 2 albume pentru sine și aceasta pe lîngă sutele și chiar miile de materiale muzicale înregistrate cu interpreții de muzică populară. O valoare culturală, a dus faima orchestrei "Lăutarii"nu doar peste țări, ci și peste ani, fiind declarat dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg arealul românesc în anul 2002.

Nicolae Botgros știe a mînui bagheta de dirijor a orchestrei odată cu arcușul viorii, demonstrînd măiestrie și talent în tot ceea ce face.

Viață timpurie[modificare | modificare sursă]

Viața la "Lăutari"[modificare | modificare sursă]

Prima orchestră dirijată de Nicolae Botgros a fost „Ciocârlia” de la Edineț. În 1973 este violonist în Orchestra „Mugurel” a Filarmonicii, apoi la „Joc”, ca în 1978 să devină director artistic și prim-violonist la „Lăutarii”.

Cei mai de seamă artiști ai muzicii populare au cântat cel puțin o dată cu Orchestra "Lăutarii" condusă de maestrul Botgros, printre care se pot enumera, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Dinu Iancu Sălăjan, Zinaida Julea, Ștefan Bănică Jr. și mulți alții.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri