Societatea pentru Învățătura Poporului Român
Societatea pentru Învățătura Poporului Român a avut ca scop principal de a promova educația gratuită și obligatorie în toate provinciile românești.[1]
Unii din membrii asociației Ateneul Român, înființate la 31 octombrie 1865[2], în acord cu programul de activitate asumat de noua instituție, au pus bazele Societății pentru învățătura poporului român. Animatorul principal a fost istoricul V. A. Urechia. Societatea s-a înființat la București, la 8 noiembrie 1866, având scopul de a organiza în diferite orașe ale țării, cursuri populare pentru combaterea analfabetismului, biblioteci publice și școli normale pentru pregătirea învățătorilor rurali. La București, funcționa o secție centrală, primul președinte al Societății fiind Scarlat Rosetti. La Iași, secția Societății a luat ființă la 4 decembrie 1866. În comitetul de conducere al Societății din Iași amintim ca președinte pe Anastasie Fătu, secretar Petru Poni . În scurt timp numărul membrilor a crescut, ajungând în 1871 la numărul de 300. Printre activitățile Societății se poate enumera și tipărirea Abecedarului lui Ion Creangă, acesta fiind și unul dintre membrii fondatori. De asemenea, datorită diverșilor susținători, Societatea a avut un fond permanent din care erau ajutați elevii săraci din județul Iași. A fost desființată în 1948, odată cu instaurarea regimului comunist.[3]
În 1886, la Tipografia Naționala din Iași a fost publicată o broșură de 16 pagini intitulată „Statutele Societății pentru Învățătura Poporului Român din orașul și județul Iașii.”
Între iunie 1887 și iunie 1888 președinte al Societății pentru Învățătura Poporului Român a fost Gheorghe Chițu[4].
Precursori[modificare | modificare sursă]
La 8 august 1839, din inițiativa lui Ion Ghica, Alexandru G. Golescu și Dumitru Brătianu, aflați la studii la Paris, a luat ființă Societatea pentru învățătura poporului român.[5][6]
În martie 1870 a apărut la București revista culturală Societatea pentru învățătura poporului român, editată lunar, cu întreruperi. Ultima ediție: mai 1872. Au colaborat Constantin Esarcu, Gheorghe Sion, Barbu Constantinescu, Bonifaciu Florescu.[7]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Mihaela Miroiu, Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact, 724 pagini, Editura Polirom, 2016
- ^ Ateneul Român – originile și istoria unui templu de înaltă ținută artistică
- ^ IS-F-00106 Societatea pentru învățătura poporului român, 1867-1948
- ^ Gheorghe Chițu: jurist, om politic și susținător activ al învățământului
- ^ Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, 253 pagini, Editura Litera, 2016
- ^ Calendarul zilei: 8 august
- ^ Petcu Marian, Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică, 439 pagini, editura Polirom, 2016]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Petre Garboviceanu, Societatea pentru învățătura poporului român din București cu școalele ei 1866-1906, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, 1906
- Mircea Ștefan, Începuturile Societății pentru Învățătura Poporului Român, 188 p., Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967