Sistemul drepturilor părintești în legislația română

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sistemul drepturilor părintești în legislația română este descris de codul civil, fostul cod al familiei abrogat dar încă în vigoare pentru sentințele date anterior datei de 1 octombrie 2011, până când copii vor ajunge la vârsta majoratului și de Legea copilului. În legislația română părinții au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor, cu excepția părinților divorțați sau separați pentru care s-a pronunțat o sentință definitivă, a părinților decăzuți din exercițiul drepturilor părintești și a părinților care au încuviințat la adopția copiilor. Deși legea a făcut progrese în a asigura dezideratul egalității părintești post-divorț[1], în continuare există anumite diferențe cu privire la drepturile părinților parțial perpetuate de faptul că sentințele acordate anterior intrării în vigoare a noului cod civil nu se schimbă automat și parțial datorită faptului că legea nu permite custodia comună fizică decât atunci când există o înțelegere a părinților în acest sens.

Sistemul drepturilor părintești[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ A se vedea introducerea prezumției de autoritate părintească exercitată în comun, cu ocazia intrării în vigoare a noului cod civil