Dreptul de a găzdui statornic minorul

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dreptul de a găzdui statornic minorul revine în general părinților copilului [1]. Aceștia pot delega, de comun acord, responsabilitatea găzduirii copilului către terți[1]. În caz de neînțelegeri între părinți cu privire la stabilirea locuinței minorului, aceștia trebuie să apeleze la instanța de tutelă pentru ca aceasta să ia o decizie în acest sens[1][2][3] De obicei instanța ia această decizie în baza audierii părinților și a minorului dacă vârsta acestuia o permite, făcând aplicare principiului interesului superior al copilului. Decizia instanței are caracter obligatoriu, instanța putând stabili locuința copilului, la unul la ambii părinți, la unul dintre părinți sau la un terț[3]. În cazuri excepționale instanța poate decide ca locuința copilului să fie stabilită la o instituție de ocrotire[3]. părintele care are dreptul de a găzdui statornic minorul fie ca urmare a unui acord al părinților fie ca urmare a unei decizii a instanței, se numește părinte rezident în timp ce părintele care nu găzduiește în mod statornic pe copil se numește părinte nerezident.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c A se vedea textul art. 496 din noul cod civil al României, prevederile sunt echivalente însă în majoritatea țărilor lumii
  2. ^ A se vedea textul art. 497 din noul cod civil al României
  3. ^ a b c A se vedea textul art. 400 din noul cod civil al României
 Acest articol despre justiție este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa !
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dreptul_de_a_găzdui_statornic_minorul&oldid=10135144