Ritul tridentin

Ritul tridentin a fost ritul folosit de Biserica Romano-Catolică de la Conciliul Tridentin (1545-1543) până la Conciliul Vatican II (1965). Biserica Romano-Catolică a uniformizat Liturghia Romană, lăsându-se neatinse riturile care erau mai vechi de două secole: ritul bizantin, ambrozian, mozarab etc. Deși în secolul al XII-lea franciscanii au încercat o uniformizare a Missei, aceștia au dat impulsul unei uniformități. Până la bula papală Quo Primum a lui Pius al V-lea (1571), în diferite zone ale Europei se celebra Liturghia Romană cu diverse adăugări locale, considerate de Sfântul Scaun ca ilicite. Așadar, studiind problema, Părinții Conciliari au propus readucerea Liturghiei la cea din primul mileniu, mai cu seamă la stilul de celebrare din timpul Papei Grigore cel Mare.

Liturghia tradițională Romană a fost în uzul Bisericii până în anul 1962, când papa Ioan al XXIII-lea a tipărit ultimul Missal după venerabilul rit al Romei, trecându-se apoi prin decretele Conciliului Vatican II la niște liturghii hibrid în 1965, ca, mai apoi, în 1969 liturghia romană să fie tradusă în limbile vernaculare (limba poporului).

În 2007 papa Benedict al XVI-lea a emis un motu proprio intitulat Summorum Pontificum, prin intermediul căruia a liberalizat oficierea acestui rit (forma extraordinară) la nivel parohial, de dragul romano-catolicilor conservatori, nostalgici după practicile de până la 1969, dar și din cauza derapajelor și a abuzurilor ritului Novus Ordo (forma ordinară), hotărât de papa Paul al VI-lea.

Papa Francisc a emis în anul 2021 un motu proprio intitulat Traditionis custodes, prin care a restrâns folosirea ritului tridentin, arătând că doar episcopul diecezan poate permite utilizarea liturghierului din 1962 în dieceză, acordul acestuia fiind obligatoriu.

Limbajul

În majoritatea țărilor limba folosită în celebrarea liturghiei a fost latina, exceptând Dalmația, unde s-a primit un indult pentru folosirea limbii slavone. După Conciliul Vatican II (1962-1965) și până la înlocuirea Liturghiei Tridentine în 1969, încet-încet s-a făcut trecerea la limba populară: mai întâi în 1962 prin Missalul lui Ioan al XXIII-lea care a permis citirea lecturilor și a evangheliei în limba vorbită, apoi în 1965 când mare parte a liturghiei a fost tradusă și modificată împreună cu Gradualul Roman.

Papa Pius al V-lea și revizuirea Liturghiei

În timpul Conciliului Tridentin, tradițiile liturgice erau păstrate în missalele locale, care variau considerabil, uniformizarea fiind astfel o nevoie imperativă în întregul Occident Creștin. De asemenea, standardizarea era absolut necesară pentru a împiedica introducerea în cult a unor idei protestante. Papa Pius al V-lea observând toate aceste pericole ce pândeau Ritul Roman și întreaga Biserică a decretat utilizarea Misalului Roman revizuit de el, lăsând neatinse riturile mai vechi de anul 1370, cum ar fi: ritul ambrozian din Arhidioceza de Milano, ritul mozarab din Spania celebrat doar în Salamanca, Toledo și Madrid, ritul carmelitan, cartuzian și dominican. Scopul reformei lui Pius al V-lea a fost acela de a restaura ritul la "forma originală și ritul Sfinților Părinți".