Psaltirea Voronețeană

Psaltirea Voronețeană este un manuscris românesc din secolul al XVI-lea, care conține copia unei traduceri parțiale a psalmilor, în paralel cu textul slavon corespunzător. Psaltirea prezintă mai întâi frazele în slavonă, după care urmează traducerea în limba română.

Generalități

Manuscrisul face parte dintre textele rotacizante, alături de Codicele Voronețean, Psaltirea Scheiană și Psaltirea Hurmuzaki. A fost descoperit de Simion Florea Marian, în 1882, la mănăstirea Voroneț, fiind donat apoi Academiei Române (ms. rom. 693) de Dimitrie Sturdza. Cuprinde 73 de file, lipsindu-i începutul (până la psalmul LXXVII) și mai multe porțiuni din restul psaltirii. Textul bilingv a fost editat de George Giuglea (1910-1911) și studiat minuțios de C. Gălușcă în teza sa de doctorat, susținută la Halle, în limba germană (1913).

Datare și localizare

Manuscrisul a fost datat aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de Ovid Densusianu și P. P. Panaitescu, între 1552-1570 de I.-A. Candrea, iar mai recent între anii 1551-1558 de Al. Mareș. Tot pe baza examenului filigranologic s-a impus și ideea copierii textului în Moldova. Traducerea originală a psalmilor a fost realizată în sfertul sud-vestic al Dacoromaniei, respectiv în zona Banat-Hunedoara.

Particularități lingvistice

• Fonetice: iubăscu, cuiubul, giudecii, scădzură, pâre „pâine”, sunrară, viru „vinu”, dzâsa;
• Morfologice: mârulor „mâinilor”, semu „suntem”;
• Lexicale: auă „strugure”, cet „liniște“, mărat „sărac”, nari „nas”, șumăn „cherchelit”.

Bibliografie

• Ion Gheție, Alexandru Mareș, Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985.
• Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780) (coordonator Ion Gheție), București, Editura Academiei Române, 1997.
• Ion Gheție, Alexandru Mareș, De când se scrie românește?, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001.