Posesie demonică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Posesia demonică (sau posedarea demonică) este, în mai multe sisteme de credință, fenomenul de posedare a unei persoane de către o ființă supranaturală malefică (sau demon). Descrieri ale posesiunilor demonice includ adesea amintiri șterse sau personalități, convulsii, „crize” și leșin ca și cum persoana ar fi pe moarte.[1] Alte descrieri includ accesul la cunoștințe ascunse (gnoza) și limbi străine (xenoglosia), schimbări drastice în intonația vocală și a structurii faciale, apariția bruscă de leziuni (zgârieturi, urme de mușcături etc.), și putere supraomenească. Spre deosebire de mediumi, subiectul nu are nici un control asupra entității care îl posedă și astfel va persista până când va fi forțat să părăsească victima, de obicei printr-o formă de exorcism. Forțele malefice exercită astfel o acțiune prin care atacă practic liberul-arbitru al ființei posedate, anihilându-i propria voință.

Multe culturi și religii conțin conceptul de posedare demonică, dar detaliile variază considerabil. Cele mai vechi referințe la posedare demonică sunt de la sumerieni, care credeau că toate bolile din corp și minte au fost cauzate de „demoni de boală” numiți gidim sau gid-dim.[2] Preoții care au practicat ritualuri de exorcizare din aceste țări au fost numiți ashipu (vrăjitor), spre deosebire de asu (medic) care aplicau pansamente și unguente.[3] Multe tablete cu scriere cuneiformă conțin rugăciuni pentru anumiți zei, solicitându-li-se protecție de demoni, în timp ce alții cer zeilor să expulzeze demonii care au invadat trupurile lor.

Culturile șamanice cred, de asemenea, în posesia demonică iar șamanii efectuează exorcisme. În aceste culturi, bolile sunt adesea atribuite prezenței unui spirit răzbunător (sau demon, vag numit) în corpul pacientului. Aceste spirite sunt mai des spectre de animale sau oameni nedreptățiți de către „posedat”, riturile de exorcizare, de obicei având ca format oferte de respect sau oferte de sacrificiu.

Creștinismul susține că posesia derivă de la Diavol (sau Satan), sau unul din demonii săi. În multe sisteme de credință creștine, Satan și demonii lui sunt de fapt îngeri căzuți.[4]

Trimiteri biblice[modificare | modificare sursă]

În conformitate cu Enciclopedia catolică:[5]

„În Vechiul Testament avem doar un singur exemplu, și chiar că nu este foarte sigur. Ni se spune că „... un duh rău care venea de la Domnul” (1 Samuel 16:14). Cu toate acestea, în timpul Noului Testament fenomenul a devenit foarte frecvent."

Noul Testament menționează mai multe episoade în care Iisus a izgonit demoni din persoane.

Lucrarea din 1902 Posedarea demonică în Noul Testament a Rev. William Menzies Alexander a încercat să explice cazurile de posesie în Evangheliile sinoptice, subliniind aspectele istorice, medicale și teologice.[6]

În creștinism[modificare | modificare sursă]

Mai multe informații: Exorcism Biserica Ortodoxă este ambiguă atunci când se pune problema posedării, însă Biserica Catolică recunoaște existența acestui fenomen, drept pentru care are preoți pregătiți și ritualuri specifice de eliberare de sub imperiul posedării. În spațiul românesc, existența fenomenului este recunoscută indirect prin sărbătoarea Sf. Vasile la 1 ianuarie, când, în toate bisericile ortodoxe din România, are loc o slujbă specifică - un ritual de exorcizare, valabil cel puțin pentru cei prezenți la slujbă. Astfel, pentru cazuri particulare există numai anumiți prelați, de regulă în mânăstiri, care acceptă să facă o slujbă de acest fel. O asemenea slujbă se bazează tot pe moștenirea rămasă de la Sf. Vasile cel Mare.[necesită citare]

Exorciștii catolici fac diferența între activitate „obișnuită” demonică (satanică) sau influență satanică (ispitele lumești de zi cu zi) sau activitatea demonică „extraordinară”, care poate lua șase forme diferite, variind de la un control complet de către Satana sau de un demon până la posesia voluntară:

  1. Posesia, în care Satan sau un demon ia în stăpânire deplină corpul unei persoane fără știrea sau consimțământul ei, astfel încât, victima este din punct de vedere moral fără prihană.
  2. Obsesia, care include atacuri bruște de gânduri obsesive iraționale, de obicei, culminând cu idei suicidare, și de obicei influențează visele.
  3. Opresiunea, în care nu există nici o pierdere de conștiință sau acțiuni involuntare, cum ar fi în Cartea lui Iov în care Iov a fost chinuit de o serie de nenorociri în afaceri, familie și sănătate.
  4. Durere fizică externă cauzată de Satan sau de unul sau mai mulți demoni.
  5. Infestare, posedări demonice care afectează case, lucruri/obiecte sau animale.
  6. Subjugare, în care o persoană se subjugă în mod voluntar lui Satan sau unui demon.

În cartea Hostage to the Devil (Ostatic Diavolului), Malachi Martin menționează, de asemenea, un tip de atac demonic numit „familiarizare”. El scrie: „Spiritul prin "familiarizare" caută să "vină și să trăiască" cu subiectul. Dacă este acceptat, spiritul devine companionul constant și prezent continuu al posedatului.[7]

Adevărata posesie demonică sau satanică a fost caracterizată încă din Evul Mediu, în Rituale Romanum (Ritualul Roman) de următoarele patru caracteristici tipice:[8][9][10]

  1. Manifestarea unei puteri supraomenești.
  2. Vorbirea în limbi sau limbi care victima nu le poate ști.
  3. Revelarea unor cunoștințe, la distanță sau ascunse, pe care victima nu poate ști în mod firesc.
  4. Furie blasfemitoare și o aversiune față de simboluri sfinte sau relicve.

Medicină și psihologie[modificare | modificare sursă]

Posedarea demonică nu este recunoscută ca un diagnostic psihiatric sau medical în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale sau de către Clasificarea Statistică Internațională a Bolilor și a problemelor legate de sănătate, revizia a 10-a, capitolul 5: Tulburări mentale și de comportament (ICD-10 C5). În caz de tulburare disociativă de identitate, în care personalitatea este pusă la îndoială cu privire la identitatea sa, 29% din cazuri sunt raportate ca auto-identificându-se ca demoninizări.[11]

Cazuri notabile[modificare | modificare sursă]

În ficțiune[modificare | modificare sursă]

Filmul din 1973, Exorcistul, este bazat pe cartea cu același nume și descrie un caz fictiv de posedare demonică, vag inspirat de cazul lui Robbie Mannheim.

Posedarea demonică este o temă comună în serialul de televiziune american Supernatural, care a fost difuzat pentru prima oară în anul 2005.

În filmul 5ive Girls din 2006, mai multe personaje sunt posedate de un spirit demonic numit Legiune.

În seria de filme Paranormal Activity, mai multe personaje sunt posedat de un spirit demonic numit Toby. În prima parte, Katie este posedată și îl ucide pe iubitul său, Micah. Kristi (sora lui Katie) este posedată și este exorcizată cu succes de către soțul ei, Daniel, dar ambii sunt uciși de către posedata Katie care le răpește apoi fiul, Hunter, în Paranormal Activity 2. Toby preia controlul asupra lui Katie spre sfârșitul filmului Paranormal Activity 3. Katie reapare și demonul este încă în ea chiar și în Paranormal Activity 4.

Posedarea demonică este una dintre cele mai importante teme a seriei de film Evil Dead.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ferber, Sarah (2004). Demonic Possession and Exorcism in Early Modern France. London: Routledge. pp. 25, 116. ISBN 0415212642.
  2. ^ „Gidim” - Sumerieni (eng.)
  3. ^ Univ. din Indiana - Medicina în Mesopotamia antică (eng.)
  4. ^ "An Exorcist Tells his Story" by Fr. Gabriele Amorth translated by Nicoletta V. MacKenzie, Ignatius Press, San Francisco, 1999.
  5. ^ "Posesiune Demonică" (eng.). Enciclopedia Catolică. New York: Robert Appleton Company. 1913.
  6. ^ Alexander, William Menzies (2003). Demonic Possession in the New Testament. Kessinger Publishing.
  7. ^ Malachi Martin, Hostage to the Devil, Harper, San Francisco, 1992, p. 260.
  8. ^ The Vatican's Exorcists by Tracy Wilkinson; Warner Books, New York, 2007, p.25.
  9. ^ The rite: the making of a modern exorcist by Matt Baglio; Doubleday, New York, 2009.
  10. ^ The Roman Ritual Translated by Philip T. Weller, S.T.D.; Copyright 1964 (eng)
  11. ^ Haraldur Erlendsson 1.6.03 Multiple Personality (Personalitatea Multiplă) (eng)

.