Petru Damiani

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Petru Damiani

Petru Damiani (în latină Petrus Damianus, în italiană Pier Damiani, n. 1007, Ravenna, d. 22 februarie 1072, Faenza), a fost un prelat italian din secolul XI, la început eremit, pustnic, reformator, care devine ulterior episcop și apoi cardinal, fiind declarat doctor al Bisericii de papa Leonțiu XII, în 1828 (a se vedea Doctor al Bisericii).

Viața[modificare | modificare sursă]

Conform tradiției, s-a născut « la cinci ani după decesul lui Otton III »la Ravenna, în anul 1007, într-o familie de nobili ajunși la sărăcie. Fiind lăsat în ocrotirea unuia dintre frații săi, ajunge îngrijitor de porci. Apoi este luat înm îngrijire de un alt frate de al său, arhepiscopul de Ravenne, care îl duce la școală. În semn de mulțumire, Pierre preia alături de prenumele său de Pierre pe cel a fratelui său, adică Damien. Copilul a făcut progrese rapide, ajungând să meargă la Universitate, mai întâi la Ravenna, apoi la Faenza și în cele din urmă la Parma. Ajunge profesor de retorică.

După terminarea studiilor, a primit misiunea de a preda ca profesor, ajuns la maturitate, își descoperă vocația de eremit retrăgându-se în 1035 la mânăstirea Fonte Avellana, ridicată cu câțiva ani înainte de Romuald de Ravenne, fondatorul ordinului camaldolezilor. Pierre Damien va scrie în consecință o carte cu titlulVita Romualdi (1042). Se remarcă prin asprimea vieții pe care și-o impune. Ales superior în 1043, devene preot la mânăstire, unde a promovat cu râvnă viața călugărească, nu numai acolo, ci și în alte regiuni ale Italiei. În vremuri de restriște, i-a ajutat pe Pontifii romani, sprijinind prin scrieri și activitate diplomatică acținile de reformare a Bisericii, în special ale papilor Alexandru II și Grégoire VII. Ajunge să fie celbru pentru vitalitatea cu care rostea predicile îndreptate împotriva simoniei și nicolaismului. În 1051, scrie Cartea Gomorrei, în care denunță viciile clerului- și în special pe cele ale preoților homosexuali, care cere să fie caterisiți. Leonțiu IX refuză punerea în aplicarea a cererii sale, ceea ce îl determină pe Pierre Damien să scrie o scrisoare de protest. Deasemenea s-a împotrivit reabilitării preoților eretici. A afirmat libertatea Bisericii, alături de Hildebrand, viitorul Papă Grigore al VII-lea. În 1057, Papa Ștefan al IX-lea l-a numit cardinal și episcop de Ostia.

A participat la numeroase sinoade. În 1058, este desemnat cardinal-episcopde Ostie de Ștefan IX. După decesul acestuia din urmă, Pierre ia poziție contra antipapei Benedict X. În cele din urmă este constrâns să se retragă la mânăstirea sa. În 1059, este trimis ca legat la Arhepiscopia din Milano, unde stăpânea simonia sau unde majoritatea preoților erau căsătoriți.Cu ajutorul Patarinilor, susținători ai celibatului pentru cler, restabilește ordinea și reușește să îl facă pe arhepiscop și pe clerul local să se supună acestor reguli. participă la condamnarea lui Béranger de Tours, care s-a manifestat împotriva transubstanțierii. Cu ocazia sinodului III×10{{{1}}} Latran (?), contribuie la adoptarea canonului care interzicea credincioșilor să participe la slujbele ținute de preoții căsătorți sau concubini. Toată viața a trăit în tensiune între iubirea de singurătate și participarea la marile dispute ale timpului său.

În 1072, se îmbolnăvește, fiind cuprins de febră la întoarcerea dintr-o călătorie la Ravenna pe care o întreprindea ca legat papal. Moare în mânăstirea Sainte-Marie des Anges, unde este înmormântate de măicuțele îngrijorate să nu se piardă rămășițele sale pământești. Din păcate efortul s-a dovedit a fi inutil fiindcă trupul lui Pierre Damien va fi mutat de șase ori. Se odihnește din 1898 în capela dedicată lui din catedrala din Faenza. Chiar dacă nu a fost niciodată canonizat, după moartea sa îi este în mod formal consacrat un cult la Faenza, Mont-Cassin, Cluny și la Fonte-Avellana. Și-a pregătit singur inscripția de pe mormântul său, care sună astfel: „Ce ești tu, am fost și eu; ce sunt eu, vei fi și tu; gândește-te, te rog, la mine”. Sărbătorit în Biserica Catolică la 21 februarie. În 1823, papa Leonțiu XII extinde cinstirea sa în toată Biserica catolică universală și îl proclamă doctor al Bisericii.

Opera[modificare | modificare sursă]

Opera sa constă mai ales dintr-o corespondență impresionantă (158 scrisori) și câteva predici (75). A scis și hagiografii și tratate, dintre care amintim:

  • De divina omnipotentia, despre puterea lui Dumnezeu(Scrisoare despre atotputernicia divină, Paris: Cerf, 1972 (text tradus))
  • Disputatio o corespondența avută cu un evreu despre problema Sfânta Treime și despre Messia ;
  • Liber gratissimus, lucrare dedicată arhepiscopului Henri de Ravenne, scrisă împotriva simoniei ;
  • De brevitate vitæ pontificum romanorum, despre scurta viață conferită papilor.

Este cinstit la data de 21 februarie. Este invocat pentru cazurile de vindecare a migrenei și a oricăror altor dureri de cap având în vedere numărul mare de studii pe care Pierre Damien le-a făcut în acest sens. A lasăt și câteva scrieri despre aceasta, tipărite la Paris în 1642 și 1643, sub forma unor broșuri.

Alte scrieri[modificare | modificare sursă]

Vita Beati Romualdi
  • Sancti Petri Damiani S.R.E. Cardinalis episcopi Ostiensis ordinis S. Benedicti ... Opera omnia ... collecta ... studio ac labore ... Constantini Cajetani ..., 4 vol., 1606-1640;
  • Migne PL 144 și 145;
  • Petri Damiani vita Beati Romualdi, ed. Giovanni Tabacco (Fonti per la storia d'Italia 94) 1957;
  • Bernardo Ignesti: San Pier Damiani. Scritti monastici, 2 vol., 1960;
  • Margarete Lokrantz: L'opera poetica di S. Pier Damiani (Studia Latina Stockholmensia 12) 1964;
  • Celestino Pierucci, Alberto Polverari (ed.): Carte di Fonte Avellana (Thesaurus Ecclesiarum Italiae IX, 1) 1972;
  • André Cantin: Lettre sur la Toute-Puissance divine (Sources chrétiennes 191) 1972;
  • Pierre J. Payer (trad.): Peter Damian »Book of Gomorrah«. An Eleventh Century Treatise against Clerical Homosexual Practises, 1982;
  • Sermones Petri Damiani, ed. Giovanni Lucchesi (Corpus Christianorum Continuatio Mediaevalis 57) 1983;
  • Die Briefe des Petrus Damiani, hrsg. von Kurt Reindel (MGH : Epistolae: 2, Die Briefe der deutschen Kaiserzeit, 4) Bd. 1: Brief 1-40, 1983; Bd. 2: Brief 41-90, 1988; Bd. 3: Brief 91-150, 1989; Bd. 4: Brief 151-180 und Register, 1993;
  • Aldo Granata: Pier Damiani Lettere ai monaci di Montecassino, Milano 1987 (Biblioteca di cultura medievale. Di fronte e attraverso 202);
  • Owen P. Blum: Peter Damian, Letters. Vol. I: 1-30. Vol. II: 31-60. (The Fathers of the Curch, Mediaeval Continuation 1 and 2), 1989-1990.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • M. Grandjean, Laïcs dans l’Église. Regards de Pierre Damien, Anselme de Cantorbéry et Yves de Chartres, Beauchesne, Paris, 1994 ;
  • J. Leclercq, Saint Pierre Damien, ermite et homme d’Église, éd. Storia e Letteratura, Rome, 1960.
  • André Cantin, Saint Pierre Damien (1007-1072). Autrefois – aujourd’hui, Editions du Cerf, 2006, 224 p.
  • Louis-Albert Lassus, Pierre Damien, l'homme des déserts de Dieu, aux éditions l'O.E.I.L., Paris, 1986, 175 pages.
  • C. J. Jourdain, Dictionnaire des sciences philosophiques, 1843, 1875: DAMIEN (Pierre)
  • "Liturgia orelor", Arhiepiscopia romano-catolică București 1994, p. 1311.
  • "Schott-Messbuch", Freiburg 1962.
  • S. Freund, "Petrus Damiani", Biographisches-Bibliographisches Kirchenlexikon" VII (1994) 346-358.

Legături externe[modificare | modificare sursă]