Paganini (operetă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți Paganini (dezambiguizare).

Paganini
Genuloperetă
Nr. actetrei
CompozitorFranz Lehár
LibretPaul Knepler și Béla Jenbach
Data premierei30 octombrie 1925
Locul premiereiJohan Strauß-Theater” din Viena
Limba germană
Durată2 h 30 min
Locul acțiuniiDucatul Lucca
Timpul acțiuniiînceputul secolului XIX

Paganini (titlul original: în germană Paganini) este o operetă în trei acte de Franz Lehár, al cărui libret a fost scris de Paul Knepler și Béla Jenbach , premiera absolută având loc în Viena la „Johan Strauß-Theater”.

Libretul (cu titlul inițial în germană Hexenmeister = Vrăjitorul) [1] se baza pe zvonurile care circulau cu privire la legătura amorosă pe care Niccolò Paganini ar fi avut-o cu Anna Elisa, ducesă de Lucca, sora împăratului Napoleon I al Franței. [2] De fapt, totul a fost doar o pasiune amoroasă trecătoare, în urma căreia celebrul violonist a părăsit Italia cu convingerea că singura sa dragoste rămâne doar muzica și vioara sa, care nu-l va trăda niciodată.

Adevărul istoric este că, înainte de a deveni un virtuoz, aflat permanent în turnee, Paganini a fost angajat ca violonist la proaspăt înființata "Orchestră Națională" din Lucca. Din cauza dificultăților materiale prin care trecea orașul, orchestra a fost desființată la scurt timp. În 1805, Napoleon i-a atribuit principatul Lucca surorii sale, Elisa Bacchiocchi, care, în 1806 l-a invitat pe Paganini să se angajeze în orchestra de cameră a Curții, ca al doilea violonist. După ce și această orchestră a fost desființată, Paganini a devenit membru al cvartetului de coarde al familiei ducale și a început să-i dea lecții de muzică tânărului prinț și să dirijeze spectacole de operă. În 1809, invocând motive personale, Paganini a părăsit activitățile din Lucca, și a început o viață de turnee. Plecând de la aceste fapte, Lehár și Knepler au realizat o așa numită "operetă biografică", un stil foarte popular la începutul secolului XX, în care unor personaje istorice reale li se atașează o povestire romanțată, plină de aventuri amoroase. Personajul central reprezintă stereotipul contemporan al artistului romantic și al misiunii sale nobile: acesta nu vrea să aparțină vreunei femei, ci trebuie să trăiască numai pentru arta sa. [1]


Premiera din România a avut loc la Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian” București în data de 8 iunie 2003. [3]

Conținut[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Personaje[modificare | modificare sursă]

  • Maria Anna Elisa, Principesa de Lucca și Piombino ((Mezzo)-Soprană), sora lui Napoleon
  • Principele Felice Bacciocchi, soțul ei
  • Niccolò Paganini (tenor)
  • Bartucci, impresarul său
  • Contele Hédouville, general în armata lui Napoleon
  • Marchizul Giacomo Pimpinelli, Șambelanul Principesei (buffo)
  • Contesa de Laplace, doamnă de curte
  • Bella Giretti, Primadonna la Opera din Lucca (subretă)
  • Corallina
  • un hangiu, hangița, domni și doamne de curte, dansatoare, popor rural, soldați, valeți, traficanți, rapandule

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Paganini, operetta in 3 acts
  2. ^ Paganini (1925) Romantic operetta
  3. ^ „Paganini - operetă în două acte”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Titus Moisescu și Miltiade Păun, Ghid de operetă, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1969, pag. 194
  • Heinrich Zelton, Eduard Wolff, Operette und Musical. Seehamer Verlag, Frankfurt/Main 1995, ISBN 3-929626-47-0, pag. 120

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]