Sari la conținut

Operațiunea Focus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Operațiunea Focus
Parte din Războiul de Șase Zile Modificați la Wikidata

Ofițeri israelieni lângă un MiG-21 egiptean la Bir Gifgafa
Informații generale
Perioadă5 iunie10 iunie 1967
LocOrientul Apropiat
RezultatSupemație aeriană israeliană
Beligeranți
 Israel Egipt
Siria
Iordania
Conducători
Mordechai Hod
Moshe Dayan
Mohamed Sidqi
Efective
190 aeronave500 + aeronave
Pierderi
19 aeronave452 aeronave

Operațiunea Focus (în ebraică מבצע מוקד, transliterat: Mivtza Moked) a fost lovitura aeriană de deschidere a Israelului la începutul Războiului de Șase Zile din anul 1967. Uneori este denumită și "Lovitura Aeriană din Sinai". La ora 07:45, în data de 5 iunie 1967, Forțele Aeriene Israeliene (IAF) sub comanda comandantului general maior Mordechai Hod au lansat un bombardament masiv, care a distrus majoritatea forțelor aeriene egiptene aflată la sol. La prânz, forțele aeriene egiptene, iordaniene și siriene, cu aproximativ 450 de aeronave erau distruse.

Lovitura aeriană a fost de asemenea foarte reușită în dezactivarea a 18 aeroporturi în Egipt, împiedicând operațiunile Forțelor Aeriene Egiptene pe durata războiului și rămâne una dintre cele mai de succes campanii de atac aerian din istoria militară.

Avion egiptean distrus la sol

Pregătirile pentru atacurile aeriene nu au fost dintre cele obișnuite. Mossad a evaluat precis funcționarea Aviației Egiptene care era considerată inamicul principal, stabilind ora primului atac în funcție de aceste date. La ora planificată patrulele din zori deja au aterizat, piloții luând micul dejun de obicei la această oră, iar alte avioane se ridicau doar în jurul orei 8:00-9:00. La ora respectivă marea parte a ofițerilor egipteni încă nu ajunseseră la locul de muncă. Era în favoarea atacului și faptul că la această oră deasupra deltei Nilului norii erau risipiți, care la înălțime joasă ar fi deranjat orientarea piloților. La atacul aerian preemptiv s-au folosit de faptul că aeroporturile egiptene aveau în general o singură pistă și dacă o distrugeau, toate avioanele de pe baza aeriană rămâneau la sol.

BLU-107 Durandal, varianta modernă a bombelor folosite împotriva pistelor

Atacurile au avut loc în trei valuri principale de atacuri aeriene și câteva valuri mai mici în zilele operațiunii fiind distruse în total 452 de aeronave ale forțelor arabe, majoritatea la sol. Acest lucru a asigurat Forțelor Aeriene Israeliene controlul aproape complet al aerului permițându-i un suport eficient al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) aflate la sol. Succesul operațional a fost realizat concentrându-se pe distrugerea inițială a pistelor cu un nou tip de arme, bombă de aviație antipistă, asistată de rachete. Prototipul bombei antipiste a fost dezvoltat în colaborare cu Franța care utiliza frânarea bombelor cu rachete deasupra țintei, pentru a îndrepta focosul direct spre pista atacată; la o altitudine stabilită, o a doua rachetă de accelerare se aprindea și conducea capul exploziv adânc și cu mare viteză prin pavajul de beton al pistei înainte de detonare. Exploziile creau un crater mic deasupra unei cavități mai mari la adâncimea, ceea ce înseamnă că secțiunea betonul pistei deteriorate trebuia să fie complet îndepărtată înainte de repararea cavității, pe când în cazul unei bombe normale craterul este pur și simplu umplut și peticit. Astfel aceste cratere și cavități erau imposibil de reparat în timp scurt. Odată ce pistele au fost dezactivate, toate aeronavele de pe baza aeriană au fost efectiv forțate să rămână la sol, căzând victime unor valuri de atac ulterioare, ducând la supremația aeriană aproape totală a Israelului.[1][2]

Printre țintele principale ale avioanelor de vânătoare israeline Mirage III erau bombardierele strategice Tu–16 de fabricație sovietică ale Forțelor Aeriene Egiptene

Operațiunea Focus a fost lansată la ora 7:45 ora israeliană (ora egipteană 8:45). Aproape toate cele 196 avioane de luptă ale Israelului (în mare majoritate din Franța / Dassault Aviation) au fost angajate în lovitura aeriană, doar douăsprezece fiind reținute în spațiul aerian israelian pentru patrulare. Infrastructura egipteană defensivă a fost extrem de slabă și nici un aeroport nu era încă dotat cu adăposturi de aeronave întărite, capabile să protejeze avioanele de luptă ale Egiptului în eventualitatea unui atac aerian. Avioanele de război israeliene înainte de a se întoarce spre Egipt s-au îndreptat spre Marea Mediterană de parcă ar efectua exerciții obișnuite de zbor și doar apoi s-au îndreptat spre Egipt, zburând la mică înălțime, sub bătaia radarelor. Între timp, egiptenii au anulat propria apărare aeriană prin închiderea efectivă a întregului lor sistem de apărare antiaeriană, ei fiind îngrijorați de faptul că forțele egiptene rebele ar doborî avionul purtându-l pe Mareșalul Amer și Gen. lt. Sidqi Mahmoud, care erau în drumul de la al Maza spre Bir Tamada din Sinai pentru a se întâlni cu comandanții trupelor staționate acolo. Din acest nu ar fi fost important să zboare sub raza de acțiune a radarelor și mult sub punctul cel mai de jos în care rachetele de apărare antiaeriană de producție sovietică Dvina SA-2[3] ale Egiptului ar fi putut să doboare avioanele israeliene. Primul val israelian a atacat 11 baze, surprinzând o mare parte din forțele aeriene egiptene pe sol și distrugându-le înainte ca acestea să se ridice în aer, atenție deosebită acordând bombardierelor medii Tu-16, considerate ca fiind periculoase. Avioanele de vânătoare israeliene s-au întors apoi în Israel, au fost realimentate și reînarmate în doar 7 minute 30 de secunde după care a pornit al doilea val care a atacat 14 baze egiptene și s-a întors cu doar pierderi minore. Avioanele s-au întors din nou pentru realimentare, apoi au plecat într-un al treilea val. Operațiunea a fost un succes complet pentru israelieni. Forțele Aeriene Egiptene au pierdut aproape 500 de avioane în doar trei ore, cu pierderi minime pentru Forțele Aeriene Israeliene[4]. La planificarea operațiunii sperau că vor intimida Siria, Iordania și Irak să intre în război, dar acest lucru nu s-a întâmplat, Siria, Iordania și Irak au atacat țintele israeliene ca represalii pentru atacul asupra Egiptului, atacurile lor au fost în mare parte ineficiente. Ca răspuns, multe dintre avioanele IAF care se îndreptau cu al treilea val de atac împotriva Egiptului, au fost deturnate în drum spre obiective siriene și iordaniene, iar alte avioane IAF au fost trimise împotriva forțelor terestre arabe în sprijinul forțelor terestre israeliene. Până la sfârșitul primei zile a Războiului de șase zile, Israel avea o superioritate aeriană completă asupra Egiptului, a Înălțimilor Golan, a Cisiordaniei și a întregii peninsule Sinai.[5]

6-10 iunie 1967

[modificare | modificare sursă]

În a doua zi a războiului (6 iunie), Forțele Aeriene Israeliene au fost folosite împotriva forțelor terestre egiptene, iordaniene, siriene și irakiene.

În cea de-a treia zi (7 iunie), Forțele Aeriene Israeliene au distrus sute de vehicule egiptene care încercau să fugă în convoaie în peninsula Sinai și prinzând alte mii de persoane în trecerile înguste din Sinai. Până la sfârșitul celei de-a treia zile, forțele aeriene ale Iordaniei cu 34 de avioane de luptă au încetat practic să existe, iar militarii iordanieni nu se mai aflau în luptă.

În a șasea și ultima zi (10 iunie), Siria a pierdut aproximativ 100 de avioane de luptă și luptele s-au încheiat.

Forțele Aeriene Israeliene cu cele 196 ale sale au reușit să învingă forțele aeriene ale coaliției formată din state arabe care cuprindea aproape 600 avioane de vânătoare. Israelienii au reușit să distrugă 452 de aeronave inamice, dintre care 79 în lupte aeriene, pierzând doar 19 avioane de vânătoare.

IAI Kfir, copie israeliană a avionului francez Mirage IIIS.

Avionul de vânătoare principal al Forțelor Aeriene Israeliene era Mirage III de fabricație franceză, care peste noapte a devenit succes comercial, fiind comandat și printre altele de statele arabe, care în următorul război arabo-israelian din 1973, Războiul de Iom Kipur, le-au folosit împotriva Israelului. Exporturile acestor avioane către Israel au fost sistate, deoarece exista temerea că vor deranja statele arabe, dar fabricarea acestor avioane s-a făcut mai departe ilegal în Israel.

Numărul avioanelor distruse

[modificare | modificare sursă]

În timpul operațiunilor au fost distruse în total 452 avioane arabe și 19 israeliene.

Conform rapoartelor forțelor aeriene în timpul luptelor au fost distruse alte 60 de avioane inamice în timpul luptelor aeriene și 3 au fost doborâte de defensiva antiaeriană. Partea israeliană a pierdut 19 avioane și 24 piloți. Nu se cunosc numărul piloților arabi decedați sau capturați.

Numărul de avioane distruse după tip

[modificare | modificare sursă]
  • Avioane de vânătoare
    • 148 buc. MiG–21 (104 de la Egipt; 32 de la Siria; 12 de la Irak)
    • 29 buc. MiG–19 (toate de la Egipt)
    • 112 buc. MiG–17 (94 de la Egipt; 16 de la Siria; 2 de la Irak)
    • 14 buc. Su–7 (toate de la Egipt)
    • 27 buc. Hawker Hunter (21 de la Iordania, 5 de la Irak, 1 de la Liban)
  • Bombardiere
    • 31 buc. Tu–16(30 de la Egipt; 1 de la Irak)
    • 31 buc Il-28(27 de la Egipt; 2 de la Siria; 2 de la Irak)
  • Avioane de transport
    • 32 buc. Il–14 (30 de la Egipt; 2 de la Siria)
    • 8 buc. An-12 (toate de la Egipt)
    • 4 buc. alte tipuri de avioane
  • Elicoptere de transport
    • 10 buc. Mi–6 (8 de la Egipt; 2 de la Siria)
    • 6 buc. Mi–4 (2 de la Egipt; 4 de la Siria)

Numărul de avioane distruse după țară

[modificare | modificare sursă]

Situația după valurile de atac

[modificare | modificare sursă]

1. Primul val (7:45 am): 101 zboruri; 11 aerodromuri atacate de 183 avioane IAF; fiind distruse 197 avioane egiptene și 8 stații radar. Cinci piloți IAF au fost uciși și alți cinci au fost capturați.

2. Al doilea val (9:30 am): 164 zboruri; 16 aerodromuri atacate; 107 avioane egiptene distruse; 2 avioane siriene s-au angajat în luptă aeriană, fiind distruse.

3. Al treilea val (12:15 pm): 85 zboruri împotriva Egiptului, 48 împotriva Iordaniei, 67 împotriva Siriei și una împotriva Irakului.

4. Alte valuri (după masa și seara): alt 2 atacuri împotriva Irakului, aerodromul H-3; și altele împotriva Egiptului.

  1. ^ „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ "Dassault Mirage: The Combat Log", Salvador Mafe Huertas, page-41, ISBN: 978-0764301681
  3. ^ Bowen, 2003, pp. 114–115 (autorul a intervievat generalul Salahadeen Hadidi care după război a prezidat prima curte marțială avându-ca acuzați pe conducătorii forțelor aeriene și apărării antiaeriene).
  4. ^ Eshel, Stanley M. Ulanoff, David (). The fighting Israeli Air Force. New York: Arco Pub. p. 43. ISBN 0-668-05578-2. 
  5. ^ "Six Days of War" by Michael Oren (capitolul 3)
  • Eric Hammel (octombrie 2002). „Sinai air strike: 5 iunie 1967”. Military Heritage. 4 (2): 68–73. 
  • Danni Shalom, Like A Bolt Out of the Blue: How the Arab Airforces were destroyed in the Six-Day War, BAVIR – Aviation Publications, 2002, 650 pages, hardcover.
  • Oren, Michael B. Six Days of War: June 1967 and the Making of the Modern Middle East New York: Oxford University Press, 2002.
  • Samuel M. Katz Israel's Air Force; The Power Series. Motorbooks International Publishers & Wholesalers, Osceola, WI. 1991.
  • Șerban Cioculescu: Războiul de Șase Zile, în: Magazin istoric mai 2007, p. 38-39.
  • Dan Diner: Warten auf den siebten Tag, în: Neue Zürcher Zeitung (NZZ), 2.6.2007 (online).
  • Henry Laurens: ''Erreurs tactiques, choc de stratégies, în: Le Monde diplomatique, iunie 2007 (online).
  • Helmut Mejcher: Der arabische Osten im zwanzigsten Jahrhundert 1914-1985, în: Ulrich Haarmann (ed.): Geschichte der arabischen Welt, München 1987, p. 432-501.
  • Michael B. Oren: Six Days of War. June 1967 war and the making of the modern Middle East, Oxford : Oxford University Press, 2002.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]