Munții Gârbova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Munții Gârbova (denumiți și Munții Baiului, denumire mai frecvent folosită) fac parte din Carpații de Curbură, fiind situați în partea vestică a acestora. Ei ocupă o suprafață de circa 300 kmp, în cea mai mare măsură cuprinsă în bazinele superioare ale văilor Prahova și Doftana. În imediata lor vecinătate trec importante artere de comunicație (pe Prahova, Doftana), se află mari centre urbane (Brașov, Ploiești) și regiuni dens populate (Subcarpații Prahovei). Acest grup de munți este încadrat de paralelele de 45°31' și 45°17' latitudine nordică și meridianele de 25°32' și 25°47' longitudine estică. Cea mai mare parte a lor aparține județului Prahova; în extremitatea nordică, cîteva culmi fac parte din județul Brașov. Limitele față de unitățile de relief învecinate sunt în bună măsură clare, fiind date de văi largi, bazinete depresionare, diferențe de nivel evidente, deosebiri în fizionomia culmilor etc.

În vest, limita este dată de valea Prahovei; ea poate fi ușor urmărită privind spre est din Bucegi, de pe culmea Caraiman, de pe marginile platourilor structurale ale Jepilor sau de pe vârful Furnica. Aceasta separă Munții Baiului de Munții Bucegi între localitățile Sinaia și Bușteni. Aici s-a îndividualizat un culoar depresionar născut prin eroziune diferențială la contactul dintre conglomeratele de Bucegi și marno-calcarele și gresiile din Munții Baiului. Versantul estic al Munților Bucegi se impune în peisaj printr-un abrupt de peste 1200 m, prin stîncărie, văi înguste și bogate păduri de conifere care-l îmbracă în jumătatea înferioară. De partea cealaltă a culoarului depresionar, în est, culmile Munților Baiului, aflate la 1 400-1600 m, se termină către Prahova prin versanți în trepte care dezvoltă o diferență de nivel de 300-500 m și care în cea mai mare măsură sunt acoperiți de păduri de foioase. În sud-vest, aval de Sinaia, Prahova străbate defileul de la Posada (circa 9 km), despărțînd Munții Baiului (culmile vestice ale Gagului și Doamnelor) de Muntele Gurguiatu. Defileul tăiat în mamo-calcare are versanți abrupți (diferență de nivel 300-400 m) și bine împăduriți.

Denumire[modificare | modificare sursă]

Munții dintre Prahova și Doftana (în limitele amintite) sunt cunoscuți în literatura geografică și turistică prin două nume: Baiului și Gîrbova. Prima denumire este justificată prin frecvența ei ca oronim (Baiul Mare, Baiul Mic, Băiuțu etc.) și hidronim (pîraiele care își au obârșia sub aceste vârfuri), prin poziția relativ centrală în cadrul regiunii a vârfurilor cu aceste nume, cît și prin înălțimea lor de aproape 1 900 m. Cea de a doua denumire este legată de înfățișarea ,,gîrbovită" a munților și culmilor de la est de Prahova, care apare pregnantă drumețului, mai ales atunci când privește de pe meterezele Bucegilor.

Geologie[modificare | modificare sursă]

Munții Baiului se caracterizează prin uniformitate structurală și petrografică. Ei se desfășoară pe un vast anticlinoriu, numit de geologi “anticlinoriul Baiului", alcătuit precumpănitor din formațiuni de vîrstă cretacică. În componența lor se înclud marno-calcare, gresii calcaroase, cu diaclaze umplute cu calcit, marne, argile etc. În bazinul Zamorei apar local șisturi cristaline incluse în masa sedimentară și pe care eroziunea le-a descoperit. Toate aceste formațiuni sunt cuprinse În mai multe elite secundare, orientate aproximativ NE-SV. Ele formează sectorul superior al boltei anticlinoriului. Structura este complicată printr-un sistem de falii aproape vertical, care taie anticlinoriul pe direcția predominant NV-SE. Monotonia structurală și petrografică imprimă o relativă uniformitate în aspectul reliefului și face ca aici să lipsească abrupturile, vârfurile ascuțite și crestele atît de familiare munților din imediata vecinătate (Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaș).

Clima[modificare | modificare sursă]

Altitudinea și poziția geografică determină condiții climatice similare cu cele întâlnite la majoritatea munților din Carpații de Curbură. Este specific un climat caracteristic munților mijlocii, cu diferențe mici în desfășurarea pe verticală a parametrilor meteorologici. Regiunea este, în cea mai mare parte a anului, supusă circulației maselor de aer din vest și nord-vest, care depășesc relativ ușor culmile joase ale Munților Perșani, trec peste depresiunea Brașov și pătrund îndeosebi prin culoarul dintre Munții Bucegi și Munții Postăvaru, abătându-se pe valea Prahovei și pe culmile Munților Baiului. De altfel, această direcție este reflectată adesea de către asimetria coronamentului coniferelor izolate de pe culmile Tigăi, Turcu, Neamțu etc. Ele au dezvoltate îndeosebi părțile expuse spre est și sud-est (arbori-drapel). Extremitatea sudică a Munților Baiului se află relativ frecvent și sub înfluența maselor de aer sudice care înaintează din Câmpia Română, peste dealurile subcarpatice, pe văi, și ajung uneori până dincolo de Muntele Cumpătu, determinând aspecte diferite ale vremii între nordul și sudul acestor munți. Nu rareori, vara, în timp ce culmile din jumătatea nordică sunt acoperite de nori, iar ploaia își face simțită prezența, în sud soarele luminează încă. Valurile de ceață frecvente la sfârșitul toamnei și iarna în Câmpia Română sunt împinse pe Prahova și pe Doftana și urcă pe o mare parte a Munților Baiului. Fenomenul este aproape invers vara și la începutul toamnei, când ceața din depresiunea Brașov ajunge în cursul zilei peste Clăbucet și Munții Neamțului. Deosebiri uneori destul de importante în regimul temperaturilor, în grosimea și durata menținerii stratului de zăpadă, în circulația locală și intensitatea vântului sunt determinate de condițiile locale de expunere (cea mai mare parte a versanților sunt orientați fie spre sud, fie către nord), de adâncimea mare și îngustimea văilor. Pe fondul general și local al condițiilor climatice, în Munții Baiului se pot distinge două etaje climatice. La peste 1400 m, pe culmile și vârfurile acoperite de pajiști, se conturează un etaj superior care, prin toate caracteristicile, se situează în fâșia înferioară a etajului climatic carpatic subalpin.

Hidrografia[modificare | modificare sursă]

Munții Baiului sunt străbătuți de o rețea densă de râuri. Acestea sunt colectate în principal de cele două mari artere hidrografice - Prahova și Doftana - a căror obîrșie se află în imediata vecinătate; cursul lor constituie pe mai mulți kilometri hotarul dintre munții Baiului, Bucegi și Grohotiș. Cele mai multe aparțin bazinului hidrografic Prahova, care până la confluența cu Doftana se întinde pe circa 880 kmp. Doar în nord-estul regiunii, de pe versanții vârfului Paltinu, mai multe pâraie aparțin Doftanei Ardelene, care se varsă în Părlung.

Vegetația și fauna[modificare | modificare sursă]

Dispunerea geografică a Munților Baiului în cadrul Carpaților de Curbură, desfășurarea sistemului orografic de la 800 m la 1 923 m și variația condițiilor climatice în raport cu acestea imprimă diversitate în distribuția învelișului vegetal și a lumii animale. Structura naturală a acestora a fost mult influențată de activitatea omului, care uneori a intervenit destul de brutal, producând modificări esențiale. Din acest motiv, în ultimii ani[Când?] s-au aplicat măsuri de protejare și ocrotire atît a specillor rare, endemice, cît și a elementelor de peisaj. Biogeografic, Munții Baiului se încadrează în provincia dacică. Asociațiile vegetale și distribuția faunei se fac în cadrul mai multor etaje, specifice Carpaților.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mihai Ielenicz Munții Baiului- Colecția Munții Noștri, Editura Sport-Turism (1984)

Legături externe[modificare | modificare sursă]