Mircea Roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mircea Roman
Date personale
Născut (59 de ani) Modificați la Wikidata

Mircea Roman (n. 24 iunie 1958, Băiuț, Județul Maramureș) este un sculptor român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

După facultate, în 1984, singurul loc de muncă care i s-a oferit a fost la întreprinderea Marmura București, ca cioplitor la normă. Apoi a ajuns să lucreze cu Anca Petrescu, la machetele pentru Casa Poporului, cu un salariu mic, de stagiar, 1800 de lei. După prima sa expoziție și-a dat demisia, căci se considera artist. Abia după mai mulți ani a ajuns la Londra, câștigând bursa de la Delfina Studio, așa că, începând cu anul 1992, Mircea Roman a locuit și creat la Londra. În 2007, după 14 ani petrecuți la Londra, Roman și-a mutat atelierul la București.[1]

Este singurul sculptor român, care a câștigat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, cel mai mare premiu de acest fel din lume, la ediția din 1992[2] (premiu de achiziție în valoare de 80.000 de dolari[3]).

Mircea Roman a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai sculptorului Paul Neagu.

Studii[modificare | modificare sursă]

  • 1977 Școala de Arte din Baia Mare
  • 1980-1984 Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj
  • Membru al Uniunii Artiștilor Pastici din România, Secția Sculptură

Expoziții personale -selecție[modificare | modificare sursă]

  • 2011 Trupuri și chipuri, Desen-Sculptură, AnnArt Gallery, București[4]
  • 2011 Scara, Desen-Sculptură Galeria Recycle Nest[5]
  • 2011 Galeria “Simeza” București, Împreună cu Sorin Ienulescu și Francisc Chiuariu;
  • 2010 Expoziție Mircea Roman, Adrian Chira și Ioan Șulea, Muzeul de Arta Cluj-Napoca, curator Cora Fodor;
  • 2006 Dezorient Expres, Muzeul Țăranului Român București
  • 2005 Muzeul de Arte Vizuale din Galați
  • 2002 Fabrica de Ciocolată Meunier Londra
  • 2000 Riverside Studios, Londra
  • 1998 Centre Point Gallery ACAVA, Londra
  • 1996 Teatrul Național,București
  • 1989 Galeria Orizont-subsol, București

Expoziții de grup-selecție[modificare | modificare sursă]

  • 2010 „Interferențe“, Sala Constantin Brâncuși a Palatului Parlamentului, curator Alexandra Titu;
  • 2010 Depozitul la vedere, (expoziție de grup), Galeria Recycle Nest, București;
  • 2010 Inducții ale sacrului în sculptura contemporană românească, Iași, curator Corneliu Antim[6]
  • 2009 Umbria - Mitologii subiective, Rocca Paulina Perugia, curator Doina Mândru;
  • 2007 Viața interioară, viața exterioară: Sculptura contemporană românească, Muzeul Ianchelevici, La Louviere, Belgia;
  • 2004 Renaissance Muzeul Renasterii Kobe
  • 2003 Leave to Remain BBC Londra
  • 1999 Fin de Siecle, Riverside Studios, Londra
  • 1998 Trienala de Sculptură de la Osaka
  • 1995 Bienala de la Veneția
  • 1992 Trienala de Sculptură de la Osaka
  • 1990 Expoziție de grup 9+1, Sala Dalles, București

Premii și Titluri[7][modificare | modificare sursă]

  • 2008 Medalia de Aur a Uniunii Artștilor Plastici din Republica Moldova
  • 2000 Ordinul Serviciul Credincios în Grad de Ofițer
  • 1993/1994 Delphine Studio Londra
  • 1992 Marele Premiu al Trienalei de la Osaka
  • 1988 Premiul Atelier 35 București

Colecții publice reprezentative[modificare | modificare sursă]

  • Centrul de Cultură și Artă Contemporană Osaka
  • Muzeul Național de Artă Contemporană București
  • Muzeul Național de Artă București
  • Muzeul de Arte Vizuale Galați

Lucrări publice de mari dimensiuni[modificare | modificare sursă]

  • 2002 Cupa lui Ovidiu Constanța
  • 2000 Omul-Barcă Hammersmith Londra
  • 1999 Memorial Sag România

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Schimbarea Canonului Plastic

Secolul 20 a modificat canonul plastic în pictură și sculptură. Canonul greco-roman a fost înlocuit inițial cu formule extraeuropene, în special africane, iar ulterior cu cel abstract, odată cu mișcare cubistă. Revenirea sculpturii europene la figuratic s -a manifestat în cadrele canonului greco-roman sau, mai rar, prin recuperarea formulelor stilistice proprii artelor primitive. De aceea, recursul deschis al lui Mircea Roman la canonul egiptean - frontal, imobil, atemporal și hieratic- abordat modern, cu accentuat dramatism, subliniind voit hiatul cronologic, a fost imediat remarcat și răsplătit cu cea mai înaltă distincție:Premiul întâi la Trienala de Sculptură de la Osaka, în 1992. Se pune întrebarea: De ce alege Roman canonul egiptean? Fiind sintetic, afirmând supremația spiritualului asupra materialului, canonul egiptean s-a dovedit cel mai potrivit să exprime marile contradicții, sfâșieri și traume ale omului contemporan. Impostarea personajelor se impune intempresiv și teatral: atârnate de zid sau puternic aplecate, siluetele încremenite surprind prin tratamentul volumului, prin expresia frustră a lemnului peste care care intervine culoarea, prin modul lucrului, cu planuri obținute din multiple fragmente asamblate după logica detaliului eficient. Retorica sculpturii lui Mircea Roman reformează efectul patetic, translatându-l din zona psihologică în cea pur plastică. Forma și conținutul (golul interior) devin expresia dramaticei disocieri a trupului de suflet, a părții de întreg, a vieții de rost.În așteptatea sensului integrator, trupurile frgmentate își suportă condiția ca supliciu cu rost incert și, precum în teatrul absurd, drama constă în imposibilitatea atingerii unui sens. Prin canon, egiptenii își afirmau certitudinea participării integrale, trup și suflet, la ciclul infinit al renașterilor ca promisiune a nemuririi; pierzând legătura cu spiritul integrator, devemind un Înger ce asistă neputincios la mersul lumii, modernii au doar experiența tragică a finitudinii lipsită de noimă a vieții. Iată de ce sunt fără scăpare; stau cu spatele la zid , într-o Situație -limită - cum se intitulează ultima sculptură a lui Mircea Roman.[8]Doina Emilia Mândru

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

  • Tribul pedepsit- Expoziție de sculptură din lemne de Mircea Roman

Imaginați-vă mai multe mobile vechi, confecționale din scânduri bătute în cuie de lemn. Sunt puțin sau deloc funcționale; zăceau până nu demult într-o magazie - uitate prăfuite, sparte pe alocuri, dezmembrate. Deodată au prins viață, sau- știu eu- mai curând o viață misterioasă le-a cuprins pe ele, așa cum o rază de soare, intrând pe neașteptate prin fereastră, transfigurează subit lucrurile familiare dintr-o odaie. Lemnul a prins să se umanizeze: dulapurile au rodit picioare sau gambe și brațe au crescut la subsorile scândurilor. Capete chiar, cu plete lemnoase, grele, cu priviri fixe, îțepenite încă, s-au înălțat totuși, iar spinări lungi, încovoiate încă, au mlădiat șipcile. Un trib de oameni-mobile, (există printre ei chiar și un om barcă prins undeva, nu departe, de un ponton dezafectat pe Tamisa), era, așadar, pe cale de formare, pe măsură de viața aceea, insuflată de undeva din afară, încearcă să pătrundă deplin în măruntaiele eșafodajelor lor de scânduri bătute cu cuie de lemn. Când, deodată, se produce o catastrofă : o explozie lovi această viață în cumpănă, formată fragmentar, aflată în prag de eliberaredin strânsoarea materialului. Trupuri neâncheiate au fost proiectate pe pereți, altele zac răsturnate, pe altele le vezi descompletate, membrele pierdute au căzut alături, trupurile au fost retezate ; acum, rănite, sângerând, ele se deschid adânc, asemenea unor pâlnii fără destinație.[9] Andrei Cornea

  • La zid

Mircea Roman este unul dintre puținii care au câștigat Marele premiu pentru sculptură al Trienalei de sculptură de la Osaka, Japonia, cel mai mare premiu de acest fel din lume. În Anglia, unde locuiește din 1992 când a câștigat prestigiosul premiu Delfina, este probabil cunoscut cel mai bine pentru lucrarea Omul-Barcă - o figură monumentală ce pare a se lupta pentru a se elibera, lucrare fixată pe un ponton pe Tamisa, astfel încât se îneacă și revine în fiecare zi odată cu fluxul și refluzul. (...)Noua sa lucrare este gândită astfel încât să se încadreze în spațiul înconjurător. Astfel, sunt 12 lucrări pe ambele părți ale unui coridor de 3 metri înălțime și 18 metri lungime. Coridorul ar putea fi un pasaj îngust între clădiri, dar neavând un asemenea loc Roman a construit pentru această expoziție un spațiu de oțel. În aproape toate cazurile figura umană este îndoită peste o bară invizibilă, continuând sentimentul de frustrare. Concepția este evolutivă- fiecare piesă crește din cea anterioară- și acest lucru este scos în evidență de desfășurarea lineară a instalației. Fiecare piesă există în sine, dar când toate douăsprezece interacționează impactul se schimbă, devine mai complex.

Deși multe dintre lucrări au partea de sus în formă de tunel- cu gurile închise sau deschise- și nici una nu are brațe, nu este nici o îndoială că sunt siluete umane, oricât de abstracte. În opera lui Roman abstractul reprezintă elementul spiritual, iar figurativul partea fizică a corpului. Nu contează ce formă ia abstracția, rămâne spiritul lucrării, ideea. La fel de emoționantă este utilizarea roșului, sub forma cleiului roșu P V C sau, mai dramatic, ca vopsea, în lucrarea Inima mare și Rochia roșie. Nu există sculptură fără roșu, spune Roman. Roșul înseamnă pasiune.

Roman folosește diferite tipuri de lemn pentru sculpturile sale: refolosibil- de exemplu navete de vin- dar și nou. Îi place îndeosebi lemnul malaiezian jelutong, lemn ușor și colorat, ca balsa, pe care îl cumpără în cantitate mare . Pentru detalii folosește uneori stejar și mahon. Tinde să folosească lemn reciclat pentru interior și pentru părțile nevăzute ale lucrărilor, la fel ca și suruburile, dar pentru exterior preferă penele de lemn. Folosirea lemnului îl pune pe Roman alături de cei mai cunoscuți sculptori români pentru publicul britanic- Brâncuși și prietenul lui Roman, răposatul Paul Neagu .

(...) Simplitatea, demnitatea și un sentiment al atemporalității rămân semnele distinctive ale artei sale, asociate cu o conștientizare modernă, armonizată psihologic, a comediei și tragediei condiției umane.[10] John McEWEN

Lucrări de Mircea Roman - selecție[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sculptorul Mircea Roman expune la Galeria Galateca
  2. ^ MIRCEA ROMAN – “Eu le-am făcut sculpturilor mele suflete”
  3. ^ O scânteie de genialitate
  4. ^ Catalogul Expoziție Personale Mircea Roman Trupuri și chipuri, text de Adrian Guță, Galeria AnnArt, București, 2011
  5. ^ Catalogul Expoziției Mircea Roman Desen-Sculptură, Galeria Recycle Nest, București, 2011
  6. ^ Mircea Roman, Catalogul Expoziției Inducții ale sacrului în sculptura contemporană românească, Iași, 2010, curator CorneliuAntim
  7. ^ Catalogul expoziției "Dezorient Expres" a sculptorului Mircea Roman, secțiunea Premii și Titluri, p.14, Muzeul Țăranului Român din București
  8. ^ Schimbarea Canonului Plastic, text de Doina Emilia Mândru, Catalogul Expoziției Umbria: Terra d'incontri- Mitologie Soggettive, Rocca Paulina Perugia, Mircea Roman p.50
  9. ^ Tribul pedepsit- Expoziție de sculptură din lemne de Mircea Roman, text de Andrei Cornea, Catalogul Expoziției Dezorient Expres,p.3, 2006
  10. ^ La Zid, text de John McEWEN, Ateliere de artiști din București, Mircea Roman, p. 113, Editura Noimediaprint 2007

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Catalogul Expoziție Personale Mircea Roman Trupuri și chipuri, text de Adrian Guță, Galeria AnnArt, București, 2011
  • Mircea Roman, Ateliere de artiști plastici din București, p. 113-119, Editura Noimediaprint, 2008
  • Mircea Roman, Catalogul Expoziției personale Muzeul de Arte Vizuale din Galați, 2005
  • Catalogul expoziției "Dezorient Expres" a sculptorului Mircea Roman, Muzeul Țăranului Român din București
  • Catalogul Expoziției Umbria: Terra d'incontri- Mitologie Soggettive, Rocca Paulina Perugia, Mircea Roman p. 48-59, 2009
  • Mircea Roman, Generația '80 în artele vizuale, autor Adrian Guță, Editura Paralela 45, 2009
  • Mircea Roman, Aoky Auka, Londonzok, mai/iunie 2002
  • Luiza Barcan, Catalogul Expoziției personale Mircea Roman, Muzeul de Arte Vizuale din Galați 2005
  • Luiza Barcan, Tragedia contemporană, Ziarul „Adevărul”, 2005
  • M. Magdalena Crișan, Observatorul Cultural, nr.64, 2006
  • Mircea Roman, Catalogul Osaka Trienale Sculpture, 1995
  • Catalogul Expoziției Artă și Sacralitate, Mircea Roman, p. 12, Galeriile de Artă Focșani, 2009;
  • Mircea Roman, Dicționar de artă modernă și contemporană, Constantin Prut (ediție imbunătățită) Ed. Univers Enciclopedic 2002
  • Mircea Roman, Lexiconul: Pictori, Sculptori și Desenatori români, de Mircea Deac, Ed. Medro

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri