Vizualizare sursă pentru „Mihai Eminescu”

{{Pp-semi-vandalism|small=yes}}{{deznotă|poet|Eminescu}}
{{Infocaseta Scriitor
| nume = Mihai Eminescu
| image = Eminescu.jpg
| imagesize = 
| comentariu = Mihai Eminescu în 1869, la [[Praga]]
| pseudonim literar = Minunescu
| nume_naștere = Mihail Eminovici
| profesiune = [[poet]], [[jurnalist]]
| naționalitate = [[români|român]]
| perioadă = [[1866]]–[[1888]]
| gen = [[poezie]], [[nuvelă]]
| subiect = condiția geniului, moartea, iubirea
| mișcare = [[Romantism]]
| operă_de_debut = „[[La mormântul lui Aron Pumnul]]” (autopublicat, ian. 1866) </br>
„[[De-aș avea]]” (în revista [[Familia (revistă)|Familia]], 9 mar. 1866)<ref>Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.84-86</ref>
| influențe = Folclorul românesc, Mitologia egipteană, Cultura clasică, [[William Shakespeare|Shakespeare]], [[Arthur Schopenhauer|Schopenhauer]], [[Immanuel Kant|Kant]], [[Georg Wilhelm Friedrich Hegel|Hegel]], [[Friedrich Schiller|Schiller]], [[Nikolaus Lenau|Lenau]], [[Novalis]], [[Goethe]], [[Vede]], [[Creștinism ortodox]]
| influențat = Toată literatura română care i-a urmat (de la tradiționaliști, la marii scriitori încadrați modernismului românesc, ca și la cei neomoderniști sau scriitorii postmoderni, optzeciști)
| semnătură = Mihai Eminescu signature.jpg
| note = 
| embedded1 = {{Membru Academia Română| tip_membru = post-mortem}}
}}
'''Mihai Eminescu''' (născut '''Mihail Eminovici'''; {{Date biografice}}) a fost un [[poet]], [[Proză|prozator]] și [[jurnalist]] [[români|român]], considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din [[literatura română]].<ref>[http://www.mihaieminescu.eu/ Mihai Eminescu] - accesat 11.01.09</ref> A publicat un singur volum antum, ''[[Poesii]]'', compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista ''[[Convorbiri literare]]'' a societății [[Junimea]], din care Eminescu făcea parte.<ref>Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., ''Mic dicționar enciclopedic'', Ed. Stiințifică și enciclopedică, București, 1986</ref><ref name="ReferenceA">Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., ''Mic dicționar enciclopedic'', Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1986</ref> Printre operele notabile se numără ''[[Luceafărul]]'', [[Odă (în metru antic)|''Odă (în metru antic)'']] și cele cinci Scrisori ([[Scrisoarea I|I]], [[Scrisoarea II|II]], [[Scrisoarea III|III]], [[Scrisoarea IV|IV]] și [[Scrisoarea V|V]]).<ref name=":3" />  

Făcând parte din [[Romantism literar|curentul romantic]] târziu, poezia sa conține noțiuni din [[metafizică]], [[mitologie]], [[filosofie]] și [[istorie]], în timp ce proza sa conține și elemente [[Sociologie|sociologice]].<ref name=":3">Călinescu, G. ''Istoria literaturii române,'' p.163-172</ref><ref name=":2" /> Temele recurente din opera sa sunt [[Natură|natura]], temă tipică [[Romantism|romantismului]], care, în cazul lui Eminescu, este privită prin prisma [[Folclor|folclorului]] autohton, [[Dragoste|dragostea]], uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, [[Naștere|nașterea]], [[Moarte|moartea]], [[Cosmos|cosmosul]] și [[Geniu|condiția geniului]].<ref name=":3" /><ref>Boia, L. ''Mihai Eminescu, românul absolut'' p.21</ref> Într-un articol din [[Encyclopædia Britannica|''Encyclopædia Britannica'']], actualizat în ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești, creând o școală de poezie care i-a influențat puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.<ref name="Encyclopedia Britannica_2023-02-26">{{Citation | url=https://www.britannica.com/biography/Mihail-Eminescu| title=Mihail Eminescu (Romanian poet)| newspaper=Encyclopedia Britannica| date=2023-1-11 | accessdate=2023-2-26}}</ref>

S-a născut la [[Botoșani]] și a copilărit la [[Ipotești, Botoșani|Ipotești]], mutându-se, în adolescență, la [[Cernăuți]] pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, ''[[De-aș avea]].''<ref>titlul original din revista ''Familia'' a fost DE-ASIU AVÉ - cf. Academia Republicii Socialiste România, ''Istoria literaturii române, Epoca marilor clasici'', III, București, 1973, p. 165</ref><ref>Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.45, 58</ref> La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la [[Universitatea din Viena]], unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum [[Platon]], [[Baruch Spinoza|Spinoza]], [[Gottfried Wilhelm von Leibniz|Leibniz]], [[Immanuel Kant|Kant]], [[Jean-Jacques Rousseau|Rousseau]] și [[Arthur Schopenhauer|Schopenhauer]], dar și filozofia orientală prin opere precum [[Ramayana]], [[Mahābhārata]] și [[Vede|Vedele]].<ref name=":2">Călinescu, G. ''Istoria literaturii române,'' p.161</ref><ref>Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.138</ref> Tot în această perioadă începe să publice în revista [[Convorbiri literare]].<ref>Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.160-161</ref> La 22 de ani a plecat la [[Berlin]] pentru a-și continua studiile.<ref>Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.176</ref> 

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la [[Iași]].<ref>Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.196</ref> [[Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu]] s-a desfășurat între anii [[1875]] și [[1877]], la [[Curierul de Iași|''Curierul de Iași'']], iar din 1877 la [[Timpul (ziar)|''Timpul'']], oficiosul [[Partidul Conservator (România, 1880–1918)|Partidului Conservator]], față de care Eminescu era apropiat [[Ideologie|ideologic]].<ref name=":4">Călinescu, G. ''Istoria literaturii române,'' p.162-163</ref> Articolele de gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, [[Conservatorism|conservatoare]], dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al [[Naționalism|naționalismului]] [[Xenofobie|xenofob]], [[Antisemitism|antisemit]] și belicos și un oponent al [[Liberalism|liberalismului]] burghez.<ref name=":4" /><ref name=":5">Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.279-285</ref><ref name=":6">{{Citat carte|nume=Elie|prenume=Wiesel|an=2004|titlu=Raport Final|editură=Polirom|pagini=24-25, 44|isbn=973-681-990-6}}</ref> Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.<ref name=":5">Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.279-285</ref><ref name=":6"/> 

Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de [[tulburare bipolară]], Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie [[1883]].<ref name=":7">CONSTANTINESCU, N. M. Bolile lui Eminescu-adevăr și mistificare (Eminescu’s illnesses–between truth and mystification).</ref><ref>Ion Nica, ''Mihai Eminescu. Structura somato-psihică'', Ed. Eminescu, București, 1972.</ref> În urma unei căderi nervoase în anul [[1886]], probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de [[sifilis|neurosifilis]], poetul fiind tratat cu injecții de [[Clorură de mercur (II)|clorură de mercur]].<ref name=":7">CONSTANTINESCU, N. M. Bolile lui Eminescu-adevăr și mistificare (Eminescu’s illnesses–between truth and mystification).</ref><ref name=":8">{{Citation|last=Neghina|first=Raul|title=Medical Controversies and Dilemmas in Discussions about the Illness and Death of Mihai Eminescu (1850–1889), Romania’s National Poet|date=2011-03-01|url=https://www.ingentaconnect.com/content/10.21091/mppa.2011.1007|work=Medical Problems of Performing Artists|volume=26|issue=1|pages=44–50|language=en|doi=10.21091/mppa.2011.1007|issn=0885-1158|access-date=2022-01-15|last2=Neghina|first2=Adriana M}}</ref><ref name=":1">{{Citat carte|nume=Boia|prenume=Lucian|an=2015|titlu=Mihai Eminescu, românul absolut|pagină=193|editură=Humanitas|isbn=978-973-50-5043-6}}</ref> Eminescu a murit la [[15 iunie]] [[1889]], în sanatoriul doctorului [[Alexandru A. Suțu|Alexandru Șuțu]], fiind înmormântat două zile mai târziu la [[cimitirul Bellu]] din [[București]]. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu [[Mercur (element)|mercur]].<ref name=":8"/><ref name=":10">{{Citat carte|an=2014|titlu=Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor|editură=Fundația Națională pentru Știință și Artă|isbn=978-606-555-129-9|nume-editor=Eugen Simion}}</ref><ref name=":1" /> [[Manuscris]]ele lui Mihai Eminescu, în 46 de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite [[Academia Română|Academiei Române]] de [[Titu Maiorescu]] în anul 1902.<ref name="biblacad.ro">[http://www.biblacad.ro/Eminescu2.html Biblioteca Academiei - Program de accesare digitala a manuscriselor] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070521175639/http://www.biblacad.ro/Eminescu2.html |date=2007-05-21 }} - Mihai Eminescu - accesat 11.01.09</ref> A fost ales membru al [[Academia Română|Academiei Române]] post-mortem în anul [[1948]].<ref name=":0">{{Citat web|url=https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/15-ianuarie-ziua-lui-mihai-eminescu-si-ziua-culturii-nationale-171-de-ani-de-la-nasterea-poetului-1434532|titlu=15 ianuarie, ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale. 171 de ani de la nașterea poetului|publisher=www.digi24.ro|accessdate=2022-01-14|limbă=ro}}</ref>

== Biografie ==
=== Familia ===
[[Fișier:Stamp of Moldova 009.jpg|200px|thumb|right|Mihai Eminescu și unii din apropiații săi, pe colița nr. 21 emisă de serviciile poștale ale Republicii Moldova, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului]]
Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din [[Banat]]ul ocupat de [[turci]]. Acolo, în [[1675]], s-a născut un copil care, adult fiind, a fost poreclit ''Iminul'',<ref>Ion Roșu, ''Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu'', Cartea românească, 1989, p. 201</ref> iar fiul lui Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut în [[1705]], care a fost hirotonit preot sub numele sârbizat de Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei [[Mitropolia de Carloviț|Mitropoliei de la Carloviț]].<ref>Mihai Eminescu, ''Luceafărul'', Editura Litera Internațional, București, 2001, p. 7</ref><ref name="CL">[http://confluente.ro/Neamul_si_numele_lui_eminescu_ion_ionescu_bucovu_1389337426.html Dan Stănescu , ''Neamul și numele lui Eminescu. Originile'', Confluențe literare, 10 ianuarie 2014]</ref>

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din [[1735]]-[[1739]], Banatul și alte regiuni, abia cucerite de la turci în [[1716]]-[[1718]], reintrau sub suzeranitate turcă. În urma apelului episcopului [[Inocențiu Micu-Klein]] către românii de pretutindeni de a se stabili la [[Blaj]], preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj prin [[1738]]-[[1740]], beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei taxe, învățământ gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi unit.<ref name="CL"/> Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev de 10 ani la [[1755]], și Petrea Iminovici.<ref name="CL"/> 
  
Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil în [[1735]],<ref name="CL" /> iar din căsătoria acestuia cu Agafia Șerban, născută în [[1736]], au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine fiind doar existența mezinului Vasile, bunicul poetului. Vasile Iminovici, născut în [[1778]], a făcut școala normală din Blaj și s-a însurat cu Ioana Sărghei. După un timp, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea decedând la Blaj în [[1811]], iar Agafia însoțește familia fiului său, Vasile, în Bucovina și se stinge la [[Călinești (Șerbăuți), Suceava|Călineștii Cuparencu]] în anul [[1818]] la vârsta de 83 de ani.<ref name="CL"/>  

Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite de [[Imperiul Austro-Ungar]] imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la [[Călinești (Șerbăuți), Suceava|Călineștii Cuparencu]] în [[1804]], unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut în [[10 februarie]] [[1812]], a fost tatăl lui Mihai Eminescu.<ref name="CL"/><ref name="VEM16">Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 16</ref> Vasile Iminovici a decedat în [[20 februarie]] [[1844]].<ref name="VEM16"/>

Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din [[Suceava]],<ref>''Eminescu comemorativ'', Album artistic-literar, întocmit de Octav Minar, Iași, 1909</ref><ref name=DLR321>''Dicționarul literaturii... '', p. 321</ref> a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din [[Costâna, Suceava|Costâna]], apoi - scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din [[Moldova]]. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de [[sluger]].<ref>Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 30</ref>

[[File:Raluca Eminovici.jpg|thumb|Raluca Eminovici]]
Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona [[Hotin]]ului. [[Stolnic]]ul Vasile Jurașcu din [[Joldești, Botoșani|Joldești]] s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe malul [[Siret]]ului, nu departe de satul [[Sarafinești, Botoșani|Sarafinești]] și luase în căsătorie pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.<ref>Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 31</ref> Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.<ref>Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 18-19</ref>   

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului [[1840]], primind o zestre substanțială,<ref>Dr. V. Branisce, ''Izvodul de zestre al părinților lui Mihai Eminescu'', Convorbiri literare, LVIII, 1926, p. 44-48</ref><ref>Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 20</ref> iar în [[12 mai]] [[1841]] a primit titlul de [[căminar]] de la vodă [[Mihail Sturza|Mihail Grigore Sturza]].<ref>''Omagiu lui Mihai Eminescu'', Comitetul Comemorării, Galați, București, 1909</ref>

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi.<ref name="GC25">Călinescu, Istoria literaturii..., p. 25</ref><ref name=DLR322>''Dicționarul literaturii... '', p. 322</ref> 

Primul născut dintre băieți, Șerban (n. [[1841]]), studiază [[medicina]] la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat la [[Berlin]] în [[30 noiembrie]] [[1874]].<ref name="Cioculescu159">Cioculescu, p. 159</ref> Niculae, născut în [[1843]], se va sinucide în [[Ipotești]]<ref name="Cioculescu159" /> în [[1884]]. Iorgu (n. [[1844]])<ref name="ME8">Mihai Eminescu, ''Luceafărul'', Editura Litera Internațional, București, 2001, p. 8</ref> studiază la Academia Militară din [[Berlin]]. Are o carieră de succes, dar moare în [[1873]] din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște în [[1845]],<ref name="ME8"/> dar moare în copilărie.<ref name="GC25"/> Ilie (n. [[1846]])<ref name="ME8"/> a fost tovarășul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme.<ref name="VEM53">Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 53</ref> Moare în [[1863]] în urma unei epidemii de tifos. Maria (n. [[1848]]<ref name="ME8"/> sau [[1849]]) trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. [[1852]], d. [[1906]]) a fost căsătorită de două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de [[boala Basedow-Graves]]. După ea s-a născut, probabil în [[1854]], Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză.<ref name="Cioculescu159"/> Matei (n. [[1856]])<ref name="ME8"/> este singurul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la [[Praga]] și a devenit căpitan în [[armata română|armata regală română]]. S-a luptat cu [[Titu Maiorescu]], încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

=== Data și locul nașterii ===

În [[31 martie]] [[1889]], Mihail Chințescu, un conferențiar susținea la [[Ateneul Român]] că Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din [[Moldova]].<ref>Mihail Chințescu, ''Încercări asupra poetului Eminescu'' (conferință), Revista olteană, II, 1889, p. 85-100</ref> Într-un registru al membrilor [[Junimea|Junimii]], Eminescu însuși a notat ca loc al nașterii [[Botoșani]], iar ca dată a trecut [[20 decembrie]] [[1849]].<ref>C. Iordăchescu, ''Locul și data nașterii lui Eminescu'', Adevărul literar și artistic, IV, nr. 217, 1 februarie 1925</ref> În registrul școlii primare a fost consemnată data de [[6 decembrie]] [[1850]],<ref>Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 43</ref> iar în documentele gimnaziului din [[Cernăuți]] este trecută data de [[14 decembrie]] 1849.<ref>Dr. Radu I. Sbiera, ''Amintiri despre Eminescu'', Cernăuți, 1903</ref> Sora poetului, Aglae Drogli, într-o scrisoare către [[Titu Maiorescu]] susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, iar ca loc al nașterii - [[Ipotești, Botoșani|Ipotești]].<ref>I. E. Torouțiu, ''Studii și documente literare'', București, „Bucovina” V, 1934</ref> Fratele poetului, Matei, a susținut o altă dată - [[8 noiembrie]] [[1848]] și ca localitate Dumbrăveni,<ref> Mihail Eminescu, ''Diverse'' cu o prefață de I. L. Caragiale, Biblioteca Academiei Române, I. 102021</ref> iar mai târziu a susținut că a găsit o psaltire veche unde tatăl poetului notase:
{{citat|Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.<ref>Mihail Eminescu, ''Poezii'' cu o notiță biografică de Căpitanul Eminescu, fratele poetului M. E., București, „L. Alcalay”, Biblioteca Academiei Române, I. 101830</ref>}}   

Totuși, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind 15 ianuarie 1850, în Botoșani, precum a fost consemnat în registrul de nașteri și botez în arhiva [[Biserica Uspenia din Botoșani|bisericii Uspenia (Domnească)]] din [[Botoșani]]; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului - data de 21 în aceeași lună a aceluiași an.<ref>Corneliu Botez, ''Unde s-a născut poetul Eminescu?'', în ''Mihail Eminescu - Literatură'', Iași, 1904, p. 76-78 și ''Ateneul'', Botoșani, număr festiv, februarie 1904 </ref><ref name="VEM44">Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 44</ref> 

Poetul a fost botezat de preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, la botez fiind prezenți, în afară de părinți, stolnicul Vasile Jurașcu, naș, și maica Ferovnia Jurașcu de la schitul Agafton, soră cu mama lui.<ref>N. D. Giurescu, ''Când s-a născut Eminescu?'', Convorbiri literare, 1892, p. 183-185</ref><ref name="VEM44"/>

=== Copilăria ===
[[Fișier:UA CE Cernauti National-Hauptschule cor..jpg|left|200px|thumb|Clădirea [[National-Hauptschule]] din [[Cernăuți]], unde Mihai Eminescu a studiat în perioada 1858-60. În prezent, clădirea adăpostește o școală auto. Strada Shkilna (Școlii) nr. 4.]]
Copilăria a petrecut-o la Botoșani și [[Ipotești, Botoșani|Ipotești]], în casa părintească și prin împrejurimi,<ref name="GC25"/> într-o totală libertate de mișcare și în contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (''[[Fiind băiet păduri cutreieram|Fiind băiet…]]''<ref name="Cioculescu160">Cioculescu, p. 160</ref> sau ''[[O, rămâi]]'').

Nu se cunoaște unde face primele două clase primare.<ref name=DLR322/> Începând cu clasa a III-a în [[1858]] a urmat școala primară [[National Hauptschule]] (Școala primară ortodoxă orientală) la [[Cernăuți]]. La finalul clasei a III-a este clasificat al cincisprezecelea dintre cei 72 de elevi.<ref name="ME8"/><ref name="VEM60">Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', p. 60</ref> Frecventează aici și clasa a IV-a în anul școlar 1859/1860. Are ca învățători pe Ioan Litviniuc și Ioan Zibacinschi, iar director - pe Vasile Ilasievici.<ref name="VEM60"/> Cadre didactice cu experiență, învățătorii săi participă la viața culturală și întocmesc manuale școlare. Termină școala primară cu rezultate bune la învățătură. A terminat clasa a IV-a clasificat al cincilea din 82 de elevi.<ref name="Cioculescu160"/><ref>Dr. V. Branisce, ''Două certificate școlare ale lui Mihai Eminescu'', Convorbiri literare, LVIII, 1926, p. 241 - 248</ref><ref>Dr. Radu I. Sbiera, ''Amintiri despre Eminescu'', Cernăuți, 1903</ref> 

[[Fișier:UA CE Cernauti Ober-Gymnasium.jpg|250px|right|thumb|Clădirea [[Obergymnasium din Cernăuți]], unde poetul și-a făcut studiile în perioada 1860-63. Tot acolo a predat [[Aron Pumnul]]. În prezent este școala generală nr. 1.]]
Între [[1860]] și [[1861]] a fost înscris la [[Obergymnasium din Cernăuți]],<ref name="Cioculescu160"/> liceu [[limba germană|german]] înființat în 1808, singura instituție de învățământ liceal de la acea dată din [[Ducatul Bucovinei]], care era din 1775 parte a Imperiului Habsburgic. Liceul se impune în cursul anilor prin buna organizare administrativă și marea severitate în procesul de învățământ. Profesorii proveneau cu precădere din Austria, întocmeau studii și colaborau la publicațiile vremii. Se înființează și o catedră de română destul de târziu, după 1848. Este ocupată de [[Aron Pumnul]]. Acesta era cunoscut prin ''Lepturariu românesc, în patru tomuri'', tipărit la Viena între 1862 și 1865 - cea dintâi istorie a literaturii române în texte. La Obergymnasium frecventează cursurile și frații săi, Șerban, Nicolae, Gheorghe și Ilie. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al unsprezecelea în primul semestru și al 23-lea în cel de-al doilea semestru. Nu are notă la română pe primul semestru și este clasificat de Miron Călinescu, erudit în istoria bisericii ortodoxe române. În clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe [[Ion G. Sbiera]], succesorul lui Aron Pumnul la catedră, culegător de creație populară și autor de studii de ținută academică. Aron Pumnul îl calificase în ambele semestre cu note maxime la română. A obținut insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la [[limba latină]]) și pe ambele semestre la Johann Haiduk (la [[matematică]]). Mai târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora metodei rele de predare.

În [[16 aprilie]] [[1863]] a părăsit definitiv cursurile, deși avea o situație bună la învățătură. Avea note foarte bune la toate materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la română calificativul ''vorzüglich'' (eminent). Plecând în vacanța de [[Paște|Paști]] la [[Ipotești, Botoșani|Ipotești]], nu s-a mai întors la școală. 

În [[1864]] elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerului Învățământului din [[București]] o [[Listă de articole economice#S|subvenție]] pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, „nefiind nici un loc vacant de bursier“. În [[21 martie]] 1864, prin adresa nr. 9816 către gimnaziul din Botoșani, i s-a promis că va fi primit ''„negreșit la ocaziune de vacanță, după ce, însă, va îndeplini condițiunile concursului“''. Elevul Eminovici a plecat la [[Cernăuți]], unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentații. În [[5 octombrie]] 1864 Eminovici a intrat ca practicant la [[Tribunalul din Botoșani]], apoi, peste puțin timp, a fost copist la comitetul permanent județean.

În [[5 martie]] [[1865]] Eminovici a demisionat, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Șerban. În [[11 martie]] tânărul M. Eminovici a solicitat pașaport pentru trecere în [[Bucovina]]. În toamnă s-a aflat în gazdă la profesorul său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. Situația lui școlară era de „privatist“. Cunoștea însă biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.

=== Debutul în literatură ===
[[Fișier:Cernauti. Casa lui Aron Pumnul.jpg|200px|thumb|Casa din [[Cernăuți]] a lui [[Aron Pumnul]], unde a locuit o perioadă și Mihai Eminescu (strada Aron Pumnul nr. 19)]]

[[1866]] este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de [[limba română]] [[Aron Pumnul]]. Elevii scot o broșură, ''[[Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști]]'' (''Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu''), în care apare și poezia ''[[La mormântul lui Aron Pumnul]]'' semnată ''M. Eminoviciu'', privatist. În [[25 februarie]]/[[9 martie]] (stil nou) debutează în revista ''[[Familia (revistă)|Familia]]'', din [[Pesta_(oraș)|Pesta]], a lui [[Iosif Vulcan]], cu poezia ''[[De-aș avea]]''. Iosif Vulcan îi publică poemul sub numele de ''Eminescu'', fără a-l întreba pe autor, nefiind mulțumit de sufixul patronim slavon, ''ici'', din numele acestuia. Eminescu acceptă noul nume, fiind de acord că este mai potrivit.<ref name=":9">Călinescu, G. ''Viața lui Mihai Eminescu,'' p.84-86</ref> La revista „Familia” a trimis 12 poezii: ''De-aș avea'', ''O călărire în zori'', ''Din străinătate'', ''La Bucovina'', ''Speranța'', ''Misterele nopții'', ''Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie'', ''La Heliade'', ''La o artistă'', ''Amorul unei marmure'', ''Junii corupți'', ''Amicului F. I.'', precum și articolul ''Repertoriul nostru teatral''.<ref>''Istoria literaturii române''. Vol. III, București, 1973, Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 526</ref>

=== Sufleor și copist ===
Din [[1866]] până în [[1869]], a pribegit pe traseul [[Cernăuți]] – [[Blaj]] – [[Sibiu]] – [[Giurgiu]] – [[București]]. De fapt, sunt ani de cunoaștere, prin contact direct, al poporului, a limbii, a obiceiurilor și a realităților românești – un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul. „Cât de clar este, respectând documentele epocii cernăuțene, respectând adevărul istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu în Transilvania, departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold romantic al adolescenței», a fost - în fond - încheierea sublimă a unei lecții pentru toată viața: ideea unității naționale și a culturii române aplicată programatic și sistematic, cu strategie și tactică, după toate normele și canoanele unei campanii ideologice.” (Sânziana Pop în ''Formula AS'' nr. 367)

A intenționat să-și continue studiile, dar nu și-a realizat proiectul. În iunie 1866 a părăsit Bucovina și s-a stabilit la [[Blaj]] cu intenția mărturisită de a-și reîncepe studiile. În perioada [[27 august|27]] - [[28 august]] 1866 a participat la adunarea anuală a [[Asociația transilvană pentru literatura română și cultura poporului român|ASTREI]] la [[Alba Iulia]]. În toamnă a părăsit Blajul și a mers la [[Sibiu]], unde l-a cunoscut pe [[Nicolae Densușianu]]. De aici a trecut munții și a ajuns la București.

În 1867 a intrat ca [[sufleor]] și [[copist]] de roluri în trupa lui [[Iorgu Caragiale]], apoi secretar în formația actorului [[Mihail Pascaly]] și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la [[Teatrul Național]], unde îl cunoaște pe [[I. L. Caragiale]]. Cu această trupă face turnee la [[Brăila]], [[Galați]], [[Giurgiu]], [[Ploiești]]. A continuat să publice în revista orădeană ''Familia,'' a scris poezii, drame (''[[Mira (dramă)]]''), fragmente de roman (''[[Geniu pustiu]]'') - toate rămase în manuscris - și a făcut traduceri din [[limba germană|germană]] (''[[Arta reprezentării dramatice]]'', de [[Heinrich Theodor Rötscher]]).

Este angajat în [[1868]] ca sufleor în trupa lui [[Mihail Pascaly]], care concentrase mai multe forțe teatrale, precum pe [[Matei Millo]], pe [[Compania Fanny Tardini - Vladicescu|Fanny Tardini-Vladicescu]] și actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii această trupă a jucat la [[Brașov]], [[Sibiu]], [[Lugoj]], [[Timișoara]], [[Arad]] și la [[Teatrul din Oravița]]. [[Iosif Vulcan]] l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu și a obținut de la Eminescu poeziile ''[[La o artistă]]'' și ''[[Amorul unei marmure]]'', care au fost publicate apoi în revista sa, ''Familia,'' din [[18 august|18]]/[[30 august]] și [[19 septembrie]]/[[1 octombrie]]. Văzând aceste poezii în ''Familia'', căminarul Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor prin lume. Stabilit în [[București]], Eminescu l-a cunoscut pe [[I. L. Caragiale]]. Pascaly, fiind mulțumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oară și copist al [[Teatrul Național din București|Teatrului Național]]. Astfel că, în [[29 septembrie]], Eminescu semnează contractul legal în această calitate. Obține apoi de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor ''Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată științific'' ''și în legătura ei organică'' de profesorul [[Heinrich Theodor Rötscher]] (după ediția a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe și proiectul său de roman ''[[Geniu pustiu]]''.

=== Student la Viena ===
[[Fișier:Casa Eminescu Viena.JPG|200px|thumb|left|upright|Casa din Viena în care a locuit Eminescu (Kollergasse 3)]]
Între [[1869]] și [[1872]] este student la [[Viena]]. Urmează, ca „auditor extraordinar”, Facultatea de Filosofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Activează în rândul societății studențești și, printre altele, participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la [[Putna]] cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea [[Mănăstirea Putna|mănăstirii]] de către [[Ștefan cel Mare]]. Se împrietenește cu [[Ioan Slavici]], o cunoaște, la Viena, pe [[Veronica Micle]] și începe colaborarea la ''[[Convorbiri literare]].'' Debutează ca [[publicist]] în ziarul românesc ''[[Albina (ziar)|Albina]]'', din Pesta (din 7/19 și 9/21 ianuarie) cu articolul ''O scriere critică'', în care îi ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva lui [[Dimitrie Petrino]].<ref>Gh. Bulgăr, ''Eminescu. Coordonate istorice și stilistice ale'' ''operei''. Junimea, Iași, 1980, pp. 9-10</ref>  Apar primele semne ale „bolii".

Între [[1872]] și [[1874]] a fost student „extraordinar” la [[Berlin]]. [[Junimea]] i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul în [[filozofie|filosofie]]. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.[[Fișier:Placuța casa Eminescu Viena.JPG|200px|thumb|upright|Plăcuța de pe casa din Viena în care a locuit Mihai Eminescu (Kollergasse 3)]]În [[1 aprilie]] 1869 a înființat împreună cu alți tineri, cercul literar ''Orientul'', care avea ca scop, între altele, strângerea [[basm]]elor, [[Poezie populară|poeziilor populare]] și a documentelor privitoare la istoria și literatura patriei. În data de [[29 iunie]], se fixează comisiile de membri ale ''Orientului'', care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru [[Moldova]]. În vară se întâlnește întâmplător în [[Cișmigiu]] cu fratele său Iorgu, ofițer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la [[Iași]] și la [[Cernăuți]]. Cu ocazia ultimului turneu Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a promis o subvenție regulată pentru a urma cursuri universitare la [[Viena]], unde se aflau mai toți colegii lui de la Cernăuți. În [[2 octombrie]], Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit [[bacalaureat]]ul. Aici a făcut cunoștință cu [[Ioan Slavici]] și cu alți studenți români din [[Transilvania]] și din Bucovina. A reluat legăturile cu vechii colegi de la [[Cernăuți]] și de la [[Blaj]]. S-a înscris în cele două societăți studențești existente, care apoi s-au contopit într-una singură - ''[[România jună]]''. A început să crească numărul scrisorilor și telegramelor către părinți pentru trimiterea banilor de întreținere. 

Împreună cu o delegație de studenți Eminescu îl vizitează de Anul Nou, [[1870]], pe fostul domnitor [[Alexandru Ioan Cuza]], retras în localitatea [[Döbling]]. În semestrul de iarnă [[1869]]-[[1870]] Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui [[1871]]-[[1872]], când a urmat două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universității vieneze. Îl preocupau și unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. 

Sosit incognito la Viena, [[Iacob Negruzzi]] îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul societății ''Junimea'' din Iași, prin poeziile publicate de acesta în ''Convorbiri literare''. Îi propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iași.
 
În [[6 august]] 1871 i se adresează din Ipotești lui [[Titu Maiorescu]], dându-i oarecare relații privitoare la organizarea serbării dedicate lui Ștefan cel Mare. Printre tinerele talente participante activ la serbare s-au remarcat pictorul [[Epaminonda Bucevschi]] și compozitorul [[Ciprian Porumbescu]]. 

În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în sânul societății ''[[România jună]]'', Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere. Amândoi sunt acuzați că sunt atașați ideilor ''Junimii'' din Iași. În studiul său despre ''[[Direcția nouă]]'', Titu Maiorescu evidențiază meritele de poet, „poet în toată puterea cuvântului“, ale lui Eminescu, citându-l imediat după [[Alecsandri]]. Studiul se tipărește cu începere din acest an în ''[[Convorbiri literare]]''. În [[16 decembrie]] 1871, într-o scrisoare către Șerban care se afla în țară, i-a scris necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea“. Din această cauză, intenționează să se mute la o altă universitate austriacă, în provincie.

[[1872]] este anul probabil al întâlnirii cu [[Veronica Micle]], la Viena. În data de [[10 februarie]] a aceluiași an, într-o scrisoare către părinți, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată și de știrile triste primite de acasă. În [[18 martie]], a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii și a lipsurilor de tot felul, iar în [[8 aprilie]] a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge și de lipsa unui pardesiu. În aceste împrejurări a părăsit Viena și s-a întors în țară.  

=== Student la Berlin ===
În [[18 decembrie]] 1872, s-a înscris la [[Universitatea Humboldt din Berlin|Universitatea din Berlin]], ajuns aici cu ajutorul unei subvenții lunare de 10 galbeni, din partea ''Junimii''. De data aceasta Eminescu era înmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din [[Botoșani]]. Cursurile la care se înscrisese sau pe care și le notase să le urmeze erau foarte variate: din domeniul [[Filosofie|filosofiei]], [[istorie]]i, [[economie]]i și [[drept]]ului.

În [[26 iulie]] 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la [[Berlin]] prin mărirea salariului. În [[8 decembrie]] s-a reînscris la Universitate pentru semestrul de iarnă. 

În perioada [[17 ianuarie|17]]/[[29 ianuarie]] - [[7 mai]] [[1874]] a avut loc o bogată corespondență între Maiorescu și Eminescu, în care i se propunea poetului să-și obțină de urgență doctoratul în filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iași. Ministrul Educațiunii i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial documentele din [[Königsberg]] pentru statul român. Toamna a petrecut-o în tovărășia lui [[Ioan Slavici]], găzduit la [[Samson Bodnărescu]]. 

Poetul a început să sufere de o inflamație a încheieturii piciorului. În [[1 septembrie]] a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Eminescu preda acum și lecții de [[logică]] la Institutul Academic în locul lui [[Alexandru D. Xenopol|Xenopol]] pe lângă sarcinile de la bibliotecă. În [[19 septembrie]], printr-o scrisoare adresată secretarului agenției diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină și de ce a luat drumul către țară. În [[7 octombrie]], Maiorescu a luat cunoștință prin [[Alexandru Lambrior|Al. Lambrior]] că Eminescu nu poate pleca așa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de [[tifos]] la băi, în [[Boemia]]. În [[10 octombrie]], Șerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienație mintală, s-a internat în spital prin intervenția Agenției române din Berlin.

S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în [[8 noiembrie]] a promis că va veni într-o joi la serata literară de la [[Veronica Micle]] pentru a citi o poezie cu subiect luat din [[folclor]]. În [[28 noiembrie]] Agenția română din Berlin a anunțat moartea lui Șerban, fratele poetului.

=== Revenirea în România ===
[[Fișier:Convorbiri Literare - coperta - mai - iunie 1920.jpg|miniatura|Eminescu (dreapta sus) pe prima pagină a revistei [[Convorbiri literare|''Convorbiri Literare'']]]]
S-a reîntors în țară în [[1874]], stabilindu-se la [[Iași]]. A fost director al [[Biblioteca Centrală Universitară din Iași|Bibliotecii Centrale Universitare]], profesor suplinitor, revizor școlar pentru județele [[județul Iași|Iași]] și [[județul Vaslui|Vaslui]], redactor la ziarul ''[[Curierul de Iași]]''. A continuat să publice în ''Convorbiri literare''. A devenit bun prieten cu [[Ion Creangă]], pe care l-a determinat să scrie și l-a introdus în societatea [[Junimea]]. Situația lui materială era nesigură și a avut necazuri în familie - când i-au murit mai mulți frați și, pe urmă, chiar și mama. Tot în această perioadă Eminescu s-a îndrăgostit de [[Veronica Micle]]. [[Mandache Leocov]] sugerează că poetul, plimbându-se adesea prin [[Grădina Copou|Grădina Copoului]], s-ar fi atașat de un tei multisecular, arbore devenit, ulterior, celebru sub numele de [[Teiul lui Eminescu]]: „''Aici, la umbra teiului, ieșenii îl întâlneau frecvent pe marele nostru poet, fie alături de Veronica Micle, fie alături de bunul său prieten, Ion Creangă. [...] După plecarea lui la București, ieșenii au botezat acest tei Teiul lui Eminescu''”.<ref>Prof. dr. Mandache Leocov.&nbsp;''Despre Teiul lui Eminescu''. Comunicare publică, Grădina Copou. Înregistrare video (minutul 7:00), accesată în 28 noiembrie 2014 la&nbsp;http://www.dailymotion.com/video/x10va9e_mandache-leucov-despre-teiul-lui-mihai-eminescu-iasi_creation.</ref>

În prima parte a anului [[1875]] a pus ordine în [[Biblioteca Centrală Universitară din Iași|bibliotecă]] și a propus îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe [[Ion Creangă]] în societatea ''Junimea''. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale din gazeta oficială a primăriei Iașului, ''Curierul de lași'', unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate ședințele ''Junimii''. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în [[Bojdeuca Ion Creangă|bojdeuca]] sa din cartierul [[Țicău]] al [[Iași|Iașilor]]. Cu ocazia unui drum la [[București]] s-a împrietenit (amorezat) cu [[Mite Kremnitz]], o doamnă de companie a [[Regina Elisabeta|reginei Elisabeta]], cunoscută prin intermediul lui Maiorescu. Totuși, Veronica Micle a rămas iubirea vieții sale.

În [[6 martie]], într-un raport adresat lui Maiorescu, [[Ministerul Educației (România)|ministrul Educațiunii]], a înaintat o listă bogată de tipărituri și manuscrise vechi pentru achiziționare, iar pe [[14 martie]], în cadrul prelegerilor publice ale ''Junimii,'' a susținut o conferință pe care a tipărit-o ulterior în ''Convorbiri literare'' din [[1 august]] sub titlul ''[[Influența austriacă asupra românilor din principate]]''.

În [[26 mai]] a înaintat Ministerului Educațiunii un raport elogios asupra unei cărți didactice alcătuită de Ion Creangă și de alții. În [[3 iunie]], schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate prin [[decret domnesc|Decretul domnesc]] nr. 1013. În [[15 iunie]] a primit scrisoarea lui Titu Maiorescu prin care i s-a propus funcția de [[revizor școlar]] pentru județele [[Iași]] și [[Vaslui]]. În [[22 iunie]], prin raportul său către Ministerul Educațiunii, [[D. Petrino|Dimitrie Petrino]] a cerut ca Mihai Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte și cărți ''„sustrase”''. Ca atare, Ministerul a înaintat raportul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

În [[1 iulie]] a fost invitat să-și ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui [[D. Petrino|Dimitrie Petrino]], autorul broșurii criticate de Eminescu în articolul său ''O scriere critică''. Tot în această vreme a fost înlocuit și de la școală din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În [[10 august]] a înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferințelor cu învățătorii din județul Iași. A remarcat pe institutorul Ion Creangă de la Școala nr. 2 din cartierul [[Păcurari]], Iași. Pe data de [[15 august]] s-a stins din viată la Ipotești, mama poetului, Raluca Eminovici. 

În [[5 septembrie]] a trimis un raport cu propuneri de reorganizare a școlilor din județul Vaslui, iar, în [[17 decembrie]], judecătorul de instrucție în cazul raportului înaintat la Parchet de către [[D. Petrino|Dimitrie Petrino]] a declarat că „nu este loc de urmare”. În [[20 septembrie]] 1877 i-a comunicat lui Ioan Slavici că se simte din ce în ce mai singur, iar în [[12 octombrie]] a precizat către același că Iașii i-au devenit „nesuferiți”. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în redacția ziarului ''[[Timpul]]'', Eminescu a părăsit Iașiul și a venit la București, unde s-a dedicat [[Jurnalism|gazetăriei]]. 
[[Fișier:Legenda Luceafĕrului.png|stanga|miniatura|Manuscrisul [[Luceafărul|''Luceafărului'']] (1882)]]
În [[6 august]] 1879 a murit profesorul universitar [[Ștefan Micle]]. Astfel, Veronica Micle, văduvă de acum, a venit la București și l-a rugat pe Eminescu să intervină pentru urgentarea pensiei sale. Împreună au făcut mai multe planuri de căsătorie - rămasă neîmplinită. 

Într-o scrisoare din [[1880]] către sora sa, [[Henrieta Eminescu]], s-a plâns că are mult de lucru și că este bolnav trupește, dar, mai mult, sufletește. Din partea familiei sale a primit numai imputări, în special din partea tatălui său. Nu a avut nici timp, nici dispoziție, să-l felicite măcar pe [[Matei Eminescu]], care-i trimisese invitație la nuntă.  Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. Atunci nu a publicat decât o singură poezie. Între timp a renunțat la orice gând de căsătorie cu Veronica Micle. [[Fișier:Mihai Eminescu - Poesii.jpg|200px|thumb|right|upright|Poesii (1884)]]

În [[1877]] s-a mutat la [[București]], unde până în [[1883]] a fost [[redactor]], apoi [[redactor-șef]] (în [[1880]]) la ziarul ''[[Timpul]]''. A desfășurat o activitate publicistică excepțională ce i-a ruinat, însă, sănătatea. Acum a scris marile lui poeme (seria ''[[Scrisoarea I|Scrisorile]]'', ''[[Luceafărul]]'' etc.).

Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului [[1882]]. În schimb, a citit în mai multe rânduri poemul său ''[[Luceafărul]]'' (tradus ulterior de [[Mite Kremnitz]] în limba germană) în cadrul ședințelor ''Junimii'' lui [[Titu Maiorescu]]. Este văzut deseori în casă la Maiorescu. Pe [[1 ianuarie]], la gazetă, Eminescu este "flancat" de un director și un comitet redacțional care urmau să-i tempereze avântul său gazetăresc polemic. Reorganizarea redacției este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. În [[13 septembrie]], în absența poetului probabil, se citesc „iarăși vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu.

În luna ianuarie a anului [[1883]], Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citește, în casa lui Titu Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană.

=== Moartea ===
==== Internarea ====
{{referințe}}
{{PDVN}}
[[Fișier:Curierul Roman - 20 iunie 1889.jpg|miniatura|Ediția din 20 iunie 1889 a ''Curierului român'' anunțând moartea lui Eminescu]]
La București, în [[23 iunie]] 1883, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu începea să dea semne de alienare mintală, iar, din [[28 iunie]], boala a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu cu diagnosticul de „manie acută”. Conform părerii dr. Ion Nica, exprimată în cartea „''Eminescu, structura somato-psihică''” (1972), poetul suferea de [[psihoză maniaco-depresivă]] - opinie adoptată și de criticul [[Nicolae Manolescu]].<ref>Nicolae Manolescu, „Boala și moartea lui Eminescu”, Adevărul, 28 iunie 2013</ref> 

Titu Maiorescu a fost vizitat în [[12 august]] de tatăl, Gheorghe Eminovici, și de fratele poetului (locotenentul), care au cerut mai multe relații asupra pacientului. Fondurile strânse din vânzarea biletelor, în valoare de două mii de lei, au fost adăugate contribuției amicilor pentru plecarea lui Eminescu la tratament, în străinătate. Astfel, poetul a fost trimis la Viena în [[20 octombrie]] și internat la sanatoriul de la [[Döbling|Oberdöbling]], fiind însoțit pe drum de un vechi prieten, [[Alexandru Chibici Revneanu]].

În [[1 ianuarie]] [[1884]] Eminescu a fost vizitat de Maiorescu și de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care aveau sarcina să-l cerceteze cât mai des la sanatoriu. În [[8 ianuarie]] a murit la Ipotești, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului. Pe [[12 ianuarie]] Eminescu i-a scris lui Chibici că dorește să se întoarcă în țară, iar în [[4 februarie]] i-a scris lui Maiorescu, exprimându-i aceeași dorință. Doctorul Obersteiner a recomandat, într-o notă din [[10 februarie]], ca pacientul să facă o călătorie prin [[Italia]]. În [[26 februarie]] Eminescu a plecat în călătoria recomandată, fiind însoțit de amicul său Chibici. 

În [[7 martie]], la Ipotești, fratele lui, Neculai Eminovici (Nicu), s-a sinucis<ref>Academia Republicii Socialiste România, ''Istoria literaturii române, Epoca marilor clasici'', III, București, 1973, p. 159</ref> prin împușcare. 

Mihai Eminescu s-a întors la București pe [[27 martie]], fiind primit la gară de mai mulți amici. A plecat în [[7 aprilie]] la Iași cu același însoțitor. În [[24 septembrie]] a fost numit în postul de sub-bibliotecar al [[Biblioteca Centrală Universitară din Iași|Bibliotecii Centrale din Iași]]. În [[25 octombrie]] a fost prezent la banchetul anual al ''Junimii'', iar în noiembrie a fost internat în [[Spitalul Universitar „Sfântul Spiridon” din Iași|Spitalul Sfântul Spiridon din Iași]]. În luna decembrie a primit vizita scriitorului [[Alexandru Vlahuță]], care l-a găsit în putere creatoare, chiar binedispus. 

În perioada iulie&ndash;august [[1885]] a urmat o cură medicală la [[Liman, Rozdilna|Liman]], lângă [[Odessa]], de unde a scris cerând bani pentru plata taxelor. Editura Socec i-a dat 500 lei în contul volumului de poezii. La începutul lunii septembrie încă nu ajunsese la Iași.

În anul [[1886]] a fost menținut în serviciul [[Biblioteca Centrală Universitară din Iași|Bibliotecii Centrale Universitare]], unde a îndeplinit roluri șterse: a scris statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărților împrumutate și pentru convocarea comisiei bibliotecare. În [[15 martie]], Albumul literar al societății studenților universitari ''Unirea'' i-a publicat poezia ''[[:s:Nu mă-nțelegi|Nu mă-nțelegi]]''. A fost înlocuit în [[9 noiembrie]] din postul de la [[Biblioteca Centrală Universitară din Iași|Biblioteca Centrală Universitară]] și, în urma unui consult medical, este transportat la sanatoriul de la [[Mănăstirea Neamț]].

În primăvara anului [[1887]] Mihai Eminescu a plecat la Botoșani, la sora sa Henrieta, unde a fost internat în spitalul local "Sfântul Spiridon". În timpul acesta, la Iași, s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscripție publică pentru întreținerea și îngrijirea poetului. În [[13 iulie]] a revenit la Iași pentru un consult de specialitate. Medicii au recomandat trimiterea pacientului la Viena și în localitatea [[Hall în Tirol|Hall din Tirol]], astfel că, pe [[15 iulie]], Eminescu era deja plecat spre destinațiile recomandate, însoțit de aspirantul în medicină [[Grigore Focșa]]. Pe [[1 septembrie]] s-a întors de la Hall, din Tirol, la Botoșani, unde a stat la sora Henrieta, fiind luat sub îngrijirea doctorului Iszak. Trupa de teatru a fraților Vlădicescu, cunoscuți poetului, a dat în luna decembrie, la Botoșani, un spectacol de caritate în beneficiul bolnavului. 

Eminescu a dorit în [[1888]] să-și termine unele lucrări de care și-a amintit că le-a lăsat în manuscris. I-a amintit Henrietei de o gramatică a [[Limba sanscrită|limbii sanscrite]], rămasă în manuscris la [[Biblioteca Centrală Universitară din Iași]]. Printr-o scrisoare recomandată i-a cerut lui Maiorescu să-i trimită manuscrisele de la [[Biblioteca Centrală Universitară din Iași|Bibliotecă]] și cele rămase la București. Criticul însă nu a dat nici un răspuns acestei scrisori. Iacob Negruzzi a depus pe biroul [[Camera Deputaților]] o petiție, din partea unui număr de cetățeni din toate părțile țării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului o pensie viageră de către stat. Propunerea a fost susținută și de [[Mihail Kogălniceanu]]. Camera a votat un ajutor lunar de 250 lei. Între timp, [[Veronica Micle]] a venit la Botoșani și l-a determinat pe Eminescu să se mute la București. Astfel, din [[15 aprilie]], poetul s-a stabilit definitiv la București. Aici a avut o modestă reluare de activitate literară. În [[23 noiembrie]] proiectul de lege cu privire la pensia viageră a trecut la [[Senat]], unde era susținut de [[Nicolae Gane]] ca raportor. Legea s-a votat abia în luna aprilie a anului următor.

[[File:Mihai Eminescu - Masca mortuara (1).jpg|260px|thumb|Mihai Eminescu - Masca mortuară, realizată de [[Filip Marin]], aflată în casa părintească din Ipotești, România]]Mihai Eminescu a ajuns să fie internat în 3 februarie 1889 la [[Mănăstirea Mărcuța|spitalul Mărcuța]] din București, după care a fost transferat la sanatoriul Caritas. Medicul [[Zaharia Petrescu]], împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, concluzia raportului medical din 20 martie 1889 fiind următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.<ref>[http://cititordeproza.wordpress.com/2010/03/04/eminescu-si-teleormanul/ Eminescu și Teleormanul]</ref>{{sursă mai bună}} În [[13 aprilie]] 1889 s-a instituit o curatelă pentru asistența judiciară a bolnavului.

==== Serviciul funerar ====
[[Fișier:Eminescu grave.jpg|Mormântul lui Mihai Eminescu în [[cimitirul Bellu]] din [[București]]|thumb|stanga]]
Moartea lui Mihai Eminescu a avut loc pe data de [[15 iunie]] [[1889]], în jurul orei 4 dimineața, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9<ref>{{Citat web |url=http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/De-ce-mergem-pe-strada-Plantelor-art7996070385/ |accessdate=2015-01-23 |titlu=De ce mergem pe strada Plantelor? {{!}} Locuri de vizitat<!-- Titlu generat de robot --> |archive-date=2014-09-18 |archive-url=https://web.archive.org/web/20140918015311/http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/De-ce-mergem-pe-strada-Plantelor-art7996070385/ |dead-url=yes }}</ref> din București, după ce, la începutul anului, boala sa devenise tot mai violentă. Ziarul ''Românul'' anunța în ziua următoare la rubrica de știri: ''Eminescu nu mai este''. Corpul neînsuflețit al poetului a fost depus în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania „''Mai am un singur dor''". După slujba religioasă (Prohodul) și discursul lui [[Grigore Ventura]], carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde [[Dimitrie August Laurian|Dimitrie Laurian]] rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători, o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi [[Cimitirul Bellu|Bellu]]. Patru elevi ai [[Școala Normală de Institutori din București|Școlii normale de institutori din București]] au purtat pe umeri sicriul până la mormânt, unde a fost îngropat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu, după cum scria chiar [[Caragiale]] în necrologul ''În Nirvana''. 

[[George Călinescu]] a scris despre moartea poetului: 
{{citat|Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.<ref>[[George Călinescu|G. Călinescu]], ''[[Viața lui Mihai Eminescu]]'' ([[1932]])</ref>}}

[[Tudor Vianu]] a spus: „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”.

== Personalitate ==
[[Fișier:Bustul lui Mihai Eminescu, Constanta.jpg|thumb|200px|right|Bustul lui Mihai Eminescu din Constanța]]

Cea mai realistă analiză psihologică a lui [[Eminescu|Mihai Eminescu]] i-o datorăm lui [[I.L. Caragiale]], care, după moartea poetului, a publicat trei scurte articole pe această temă: ''În Nirvana'', ''Ironie'' și ''Două note''. Părerea lui [[Caragiale]] era că trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu o reprezenta „un temperament de o excesivă neegalitate”.<ref>I.L. Caragiale, ''În Nirvana'', în ''Ei l-au văzut pe Eminescu'', Antologie de texte de Cristina Crăciun și Victor Crăciun, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pag. 148</ref> Viața lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini [[introvertire|introvertite]] și [[extravertire|extravertite]].<ref>I.L. Caragiale,''În Nirvana'', în ''Ei l-au văzut pe Eminescu'', Antologie de texte de Cristina Crăciun și Victor Crăciun, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989 pag. 147</ref>

{{citat|Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!}}

Criticul literar [[Titu Maiorescu]], cel care l-a sprijinit moral și material pe parcursul întregii vieți, dar mai ales după tragicul moment al declanșării bolii sale, a publicat despre poezia lui Eminescu în două dintre articolele sale. Primul este ''Direcția nouă în poezia și proza românească''(1872), unde analiza doar câteva dintre poeziile publicate în revista ''Convorbiri literare'' până în momentul tipăririi articolului: ''Venere și Madonă'', ''Mortua Est'', și ''Epigonii.'' Va reveni ulterior după moartea poetului asupra întregului set de poezii publicate antum în studiul ''Eminescu și poeziile sale'', publicat la scurtă vreme după moartea sa prematură. Dar, poate, documentul cel mai uman și cel mai cald este scrisoarea pe care i-o trimite acesta în perioada în care poetul se îngrijea de sănătate în străinătate, într-un sanatoriu din Viena, asigurându-l că volumul său de ''Poesii'', editat de Editura Socec ([[ediție princeps]]) în 1883, se bucură de o bună recepție, fiind citit atât de locuitorii mahalalei Tirchileștilor, cât și de doamnele de la Curtea Reginei [[Carmen Sylva]], o admiratoare declarată a poetului, și cea care a intervenit pe lângă regele [[Carol I al României|Carol I]] pentru a-i fi acordată distincția „Bene merenti", distincție refuzată totuși de poet din anumite motive politice. În portretul pe care i l-a făcut poetului în studiul ''Eminescu și poeziile sale''(1889), [[Titu Maiorescu]] accentuează trăsăturile [[introvertire|introvertite]] ale lui, care, de altfel, erau dominante. [[Maiorescu]] a promovat imaginea unui visător rupt de realitate care nu suferea din cauza condițiilor materiale în care trăia, indiferent la ironiile și laudele semenilor, caracteristica lui principală fiind „seninătatea abstractă”.<ref>Titu Maiorescu, ''Critice'', vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967, pag. 333</ref>

{{citat|Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui [[Eminescu]] este o așa covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în perioadele bolnave declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeași proporție tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.}}

În realitate, așa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale și așa cum își amintește [[Caragiale]], Eminescu era de multe ori sub influența unor impulsuri [[inconștient]]e, greu stăpânite. Viața lui [[Eminescu]] a fost o suprapunere de cicluri de diferite lungimi formate din avânturi alimentate de visuri și crize datorate impactului cu realitatea. Ciclurile puteau dura de la câteva ore sau zile, până la săptămâni sau luni, în funcție de importanța întâmplărilor sau puteau fi chiar de mai lungă durată când erau legate de evenimentele care i-au marcat viața în mod semnificativ, ca legătura cu [[Veronica Micle]], activitatea politică din timpul studenției, participarea la întâlnirile ''[[Junimea|Junimii]]'' sau ziaristica de la ''[[Timpul (ziar)|Timpul]]''. Un exemplu caracteristic al acestor crize este felul în care descrie el însuși accesele sale de gelozie.<ref>Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, Editura POLIROM, 2000 pag. 157</ref>

{{citat|Tu trebuie să știi, [[Veronica Micle|Veronică]], că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.}}

[[Ioan Slavici]] a evocat în câteva texte cu caracter memorialistic atât amintirile din perioada prieteniei lor vieneze, cât și sărbătoarea consacrată serbării de la Putna, organizată la propunerea societății ''României june'', din care cei doi au făcut parte în epoca studiilor lor la [[Universitatea din Viena]].

== Activitatea literară ==
{{articol principal|Opera poetică a lui Mihai Eminescu}}

== Activitatea de jurnalist politic ==
{{articol principal|Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu}}

Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara anului [[1876]], fiind nevoit să o practice din cauza schimbărilor prilejuite de căderea guvernului [[Partidul Conservator (1880-1918)|conservator]]. Până atunci el fusese revizor școlar în județele [[Județul Iași|Iași]] și [[Județul Vaslui|Vaslui]], funcție obținută cu sprijinul ministrului conservator al învățământului, [[Titu Maiorescu]]. Imediat după preluarea conducerii ministerului de către [[Liberalismul românesc|liberalul]] [[Gheorghe Chițu|Chițu]], Eminescu a fost demis din funcția de revizor școlar, în 3 iunie 1876, și a lucrat ca redactor la ''[[Curierul de Iași]]'', publicație aflată atunci în proprietatea unui grup de [[Junimea|junimiști]]. O parte din articolele publicate de Eminescu în ''Curierul de Iași'' au fost tipărite de [[Ion Scurtu]] în antologia sa ''M. Eminescu,'' ''Scrieri politice și literare'', vol. I (1905).<ref>Ion Scurtu, ''M. Eminescu. Scrieri politice și literare.'' ''Manuscrise  inedite și culegeri din ziare și reviste,'' Vol. I, (1870-1877). București, Minerva, 1905</ref> La inițiativa lui [[Maiorescu]] și [[Slavici]], Eminescu a fost angajat în octombrie [[1877]] ca redactor la cotidianul ''[[Timpul (ziar)|Timpul]]'', organul oficial al [[Partidul Conservator (1880-1918)|conservatorilor]], unde a rămas în următorii șase ani.[[File:Mihai Eminescu - Masca mortuara (2).jpg|right|thumb|260px|Mihai Eminescu - Masca mortuară aflată în casa părintească din Ipotești, România]]

Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-și câștige pur și simplu existența. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educație politică, așa cum își propusese.

{{citat|Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în [[România]] și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.<ref>[[George Călinescu|G. Călinescu]], ''Opera lui Mihai Eminescu'', Editura Minerva, Biblioteca pentru toți, București, 1985, vol. III, p. 44.</ref>}}

Pentru Eminescu legea supremă în politică era conservarea [[Naționalitate|naționalității]] și întărirea statului național:

{{citat| … toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naționalității și a țării, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă și mijlocul și calea n-ar fi conforme cu civilizația și umanitarismul care azi formează masca și pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizațiile rămase îndărăt sau eterogene.” <ref>M. Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, București, 1989, p. 301.</ref>}}

De aceea, o politică eficientă putea fi realizată numai ținând seamă „de calitățile și defectele rasei noastre, de predispozițiile ei psihologice”. Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea să constrângă cetățenii de altă etnie să devină români sau să-i excludă din viața publică. Ceea ce își dorea era ca interesul național să fie dominant, nu exclusiv. „Dar ceea ce credem, întemeiați pe vorbele bătrânului [[Matei Basarab]] e că țara este, în linia întâia, elemental național și că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determine soarta și caracterul acestui stat.” <ref>M. Eminescu, Opere, vol. XIII, Ed. Academiei, București, 1985, p. 40.</ref>

Publicistica lui Eminescu acoperă perioada [[Războiul de Independență al României|Războiului de Independență]], a proclamării independenței, a satisfacerii condițiilor impuse de [[Congresul de la Berlin]] pentru recunoașterea independenței și a [[Regatul României|proclamării regatului]]. Pe lângă aceste mari evenimente politice și sociale, el s-a ocupat în articolele sale de toate problemele societății românești din acea vreme: răscumpărarea căilor ferate, noua constituție și legea electorală, bugetul, înființarea [[Banca Națională a României|Băncii Naționale]], dările, inamovibilitatea magistraților, politica externă etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte dintr-o polemică continuă dusă cu ziarele liberale și în principal cu ''[[Românul]]'' condus de [[Constantin A. Rosetti|C.A. Rosetti]], [[PNL|liberalii]] aflându-se atunci la guvernare.

Eminescu a exprimat opinii antisemite în publicistica sa, asemenea altor poeți naționaliști europeni ai vremii sale. A fost revendicat mai târziu de [[Mișcarea Legionară]]. În privința opiniilor sale, [[Raportul Elie Wiesel]] consemna că „[o]piniile sale despre evrei erau complexe și nu atât de excesive cum s-a afirmat uneori” și că „Eminescu nu era singurul dintre liderii culturali care își exprima opiniile antisemite în perioada dintre dobândirea independenței naționale și formarea României Mari”.<ref>{{citation
  | last = Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România
  | year = 2005
  | title = Raport final
  | publisher = Editura Polirom
  | place = Iași
  | isbn = 973-681-990-6
  | pages = 26,44
  }}</ref>

== Receptarea operei eminesciene ==
Opera poetică eminesciană a fost divizată de destinul poetului în două secțiuni, prima - cea antumă - a fost publicată în timpul vieții poetului de [[Titu Maiorescu]] la editura [[Socec]], cu puțin timp înainte ca mintea acestuia să se întunece în [[1880]]. Cea mai mare parte a creației sale a rămas în manuscris, predate de [[Titu Maiorescu]] [[Biblioteca Academiei Române|Bibliotecii Academiei Române]], unde au fost folosite inițial de [[Perpessicius]] pentru ediția critică, inițiată în 1939 la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea și finalizată abia în anul 2000. Manuscrisele au rămas multă vreme nefolosite, iar criticii au considerat că ele conțin bruioane sau simple schițe ale operelor neterminate și din acest motiv [[Titu Maiorescu]] nici nu și-a pus problema posibilei lor editări. Criticul literar care le-a pus într-o lumină cu totul specială a fost [[George Călinescu]], cel care își va susține doctoratul în literatură pornind de la nuvela postumă [[Avatarii faraonului Tla|''Avatarii faraonului Tla'']] și care va recompune imaginea întregii opere în magistrala sa monografie [[Opera lui Mihai Eminescu|''Opera lui Mihai Eminescu'']], un studiu în patru volume, editat inițial la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea pentru Literatură și Artă, în perioada 1934-1936. 

După schimbarea de regim politic din 1947 poezia lui Mihai Eminescu a fost grav cenzurată, iar în manualele școlare au pătruns doar câteva texte, printre ele fiind poezia „Împărat și proletar", iar opera lui a fost redusă la o suprafață foarte mică și înlocuită de poetica poeziei proletcultiste, specifică acelei epoci. Exegeza eminesciană a revenit la nivelul ei abia după 1965 prin câteva momente semnificative, trebuind menționate în acest context studiile unor eminescologi ca [[Ion Negoițescu]], [[Rosa del Conte]], [[Ioana Em. Petrescu]], [[Zoe Dumitrescu Bușulenga]], [[Petru Creția]], [[Ilina Gregori]] care s-au adăugat canonului eminescologiei interbelice, la care și-au adus contribuția mari critici sau stilisticieni literari precum [[Tudor Vianu]], [[Perpessicius]], [[Dumitru Caracostea]] etc.<ref>Manolescu, N. ''Istoria critică a literaturii române'', p.378</ref> 

{{Citat|În universul operei, proza se arată ca o densă complementaritate de idei și imagini a poeziei, pe care, în numeroase feluri, o duce mai departe și o explică. Ne întrebăm adesea cum s-ar înțelege structura roului titanic ori demonic din poezia eminesciană dacă n-ar interveni paginile cu motivări ample și coerente adânc din Geniu pustiu ori Sărmanul Dionis? Sau cum s-ar pătrunde în lupta eroului cu categoriile de spațiu și timp fără elucidările filosofice din Sărmanul Dionis? Trecerile de la o ipostază filosofică la alta, modificările în concepția despre lume și erou a poetului, raportul dintre gândul filosofic și ideea mito-poetică sau imagine se limpezesc numai luminate de proză, care oferă adesea și valori estetice de mâna întâi.|Zoe Dumitrescu-Bușulenga|Eminescu–cultură și creație}}

Un moment semnificativ al contestării poetului (de către un grup de critici literari consacrați, din care făceau parte [[Nicolae Manolescu]], [[Ion Bogdan Lefter]], [[Mircea Cărtărescu]], un politolog - profesorul de științe politice [[Cristian Preda]], dar și de un număr de tineri scriitori, și anume de cel care coordonase numărul, redactorul [[Cezar Paul-Bădescu]], [[Răzvan Rădulescu]], [[T.O.Bobe]] sau studentul [[Marius Chivu]]) l-a constituit numărul 265 din 1998 al revistei „''Dilema''", care a stârnit o reacție foarte puternică a lumii culturale românești, dar și a jurnaliștilor de la diverse publicații, toate aceste reacții fiind adunate de [[Cezar Paul-Bădescu]] într-o antologie intitulată „''Cazul Eminescu''". Acesta a selectat numai reacțiile emoționale și a trecut cu vederea pe cele avizate care veneau din partea unor eminescologi ca [[Ilina Gregori]], [[Eugen Simion]], [[Ștefan Cazimir]] etc.<ref>{{Citat web|url=https://adevarul.ro/cultura/arte/povestile-dilematicilor-cezar-paul-badescu-cazul-eminescu-1_5107ee40703bef3647be6da4/index.html|titlu=Poveștile „dilematicilor“. Cezar Paul-Bădescu: Cazul Eminescu|publisher=adevarul.ro|date=|accessdate=2022-01-14|limbă=}}</ref>

===Traduceri===
Primul traducător al lui Mihai Eminescu a fost scriitorul maghiar [[József Sándor]], care a publicat în anul [[1885]] traducerea poeziei [[s:Atât_de_fragedă...|Atât de fragedă...]], sub titlul ''Cseresznyefa fehér virága'' (''Floare albă de cireș''). Al doilea traducător al unei opere eminesciene a fost preotul [[Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică|greco-catolic]] [[Laurențiu Bran]], care a publicat, de asemenea, traducerea în limba maghiară a unor poezii ale lui Mihai Eminescu în anul [[1889]].<ref>Andor Réthy, Eminescu költeményei magyarul (Poeziile lui Eminescu traduse în limba maghiară). În: Irodalmi évkönyv 1957 (= Almanah Literar 1957), Állami Irodalmi És Művészeti Kiadó, Bukarest, 1956, pag. 461-490.</ref>

== Mihai Eminescu în conștiința publică ==
Mihai Eminescu, considerat după moarte [[Poet național|poetul național]] al [[România|României]], a rămas în conștiința publică prin scrierile publicate antum și postum, prin adaptarea operei sale în teatru, muzică și film sau prin omagierea în numismatică și filatelie. 

Numeroase mituri sau teorii ale conspirației au fost propagate despre viața și moartea lui Eminescu. Printre ele se numără teoria asasinării sale de către agenți ai [[Austro-Ungaria|Austro-Ungariei]] cu ajutorul prietenului și colaboratorului său, [[Titu Maiorescu]].<ref name=":1" /><ref name=":10" />

=== În muzică ===
{{vezi și|Listă de compoziții pe versurile lui Mihai Eminescu}}

=== Teatru și film ===

* ''Eminescu, Veronica, Creangă''. Film de Octav Minar, 1914, casa de filme ''[[Pathé]]'', imaginea: Victor de Bon. Loc de depozitare actual: [[Arhiva Națională de Filme]]. Durata 23'. Prima parte: docu-dramă, a doua parte: poem cinematografic, cu poeme recitate pe imagini exotice (Italia, Egipt).
* ''Geniu sublim (Eminescu)'', scenariu de film, scris în [[1966]] de scriitorul [[Cristian Petru Bălan]] și achiziționat oficial de Centrul Cinematografic București, secția scenarii film, în 1967. După emigrarea autorului în America, scenariul a fost publicat în 1996, la editura Western Publishing din Chicago, câteva exemplare existând și în România ([[Biblioteca Academiei Române]], [[Biblioteca Centrală Universitară din București]] ș.a.).

În anul [[1986]], revenit în [[RSS Moldovenească]], regizorul [[Emil Loteanu]] a regizat filmul artistic de televiziune ''Luceafărul'', despre viața și creația poetului Mihai Eminescu.

=== Filatelie ===
* [[Poșta română|Serviciile poștale]] din [[Republica Populară Romînă]] au emis în [[1958]] o serie filatelică pe care erau gravate [[portret]]e ale diferitelor personalități, între care și Mihai Eminescu, reprezentat pe o [[marcă poștală]] cu valoarea nominală de 55 de bani (era una dintre cele mai curente mărci poștale în epocă, fiind folosită pentru francarea scrisorilor simple). Machetele acestei serii de mărci poștale au fost realizate de gravorul Șerban Zainea.
* [[Poșta Moldovei|Serviciile poștale]] din [[Republica Moldova]] au pus în circulație, în [[1996]] o marcă poștală, pe care este gravat portretul lui Mihai Eminescu. Marca poștală are valoarea nominală de 0,10 [[Leu moldovenesc|lei moldovenești]]. Totodată a fost emisă și colița nr. 9, care are reprezentat [[Arbore genealogic|arborele genealogic]] al lui Eminescu; valoarea nominală a coliței este de 1,40 lei moldovenești.
* În 1999 serviciile poștale din [[Republica Moldova]] au emis o nouă marcă poștală ce reprezintă ''Medalia „Mihai Eminescu”'', cu valoarea nominală de 90 de bani moldovenești.
* Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea poetului, în anul 2000, a fost emisă, de către serviciile poștale ale [[Republica Moldova|Republicii Moldova]], colița nr. 21: ''Mihai Eminescu – 150 de ani de la naștere''.
<gallery mode="packed">
Fișier:Mihail-Eminescu.jpg|Marcă poștală, cu valoarea nominală de 11 lei, emisă de [[Republica Populară Română]] (1950)
Fișier:Stamp 1958 Mihai Eminescu.jpg|Marcă poștală românească (1958)
Fișier:Stamp 1989 Mihai Eminescu.jpg|Marcă din [[Republica Socialistă România]] (1989)
Fișier:Stamp of Moldova 386.gif|Marcă poștală din [[Republica Moldova]] (1996)
Fișier:Stamp 2000 Mihai Eminescu.jpg|Mărci poștale românești (2000)
Fișier:Mihai Eminescu and Veronica Micle 2020 stamp of Romania.jpg|Marcă poștală românească înfățișându-i pe Mihai Eminescu și pe [[Veronica Micle]] (2020)
</gallery>

=== Numismatică și notafilie ===
[[Banca Națională a României]] a pus în circulație mai multe emisiuni de [[Bancnotă|bancnote]], pe care a fost ilustrat portretul lui Mihai Eminescu:
# bancnota cu valoare nominală de 1.000 de [[Leu românesc|lei]] (ROL), în 1991;
# bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1993;
# bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1998;
# bancnota cu valoare nominală de 500 de lei (RON), în 2005.
Totodată, chipul lui Eminescu apare pe monede emise în [[Uniunea Sovietică]] (din care făcea parte atunci [[Republica Sovietică Socialistă Moldovenească]]), în [[Republica Moldova]] și în [[România]]. Acestea sunt:
* O monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 1 [[Rublă sovietică|rublă]], emisă de [[Uniunea Sovietică]], în [[1989]], cu chipul lui Mihai Eminescu gravat.<ref name="ME">[http://www.worldwar2.ro/colectionarul/Colectionarul-Roman-Nr3.pdf Colecționarul Român, Numărul 3, duminică 02.04.2006, ''Personalități române peste hotare'']</ref><ref name="EMI">[http://romaniancoins.org/ro1reminescu.html Romanian coins, ''1 rublă 1989 Eminescu'']</ref> Moneda, pusă în circulație pe 26 decembrie 1989, pentru a celebra centenarul Eminescu, a fost bătută la monetăria din [[Leningrad]] (azi: [[Sankt Petersburg]]), cu un tiraj de 2 milioane de exemplare, dintre care 500 de exemplare de calitate [[Proof (numismatică)|proof]] sau [[BU (numismatică)|BU]]. De remarcat că prenumele poetului este scris Mihail și nu Mihai, variantă recunoscută de către eminescologi.<ref name="EMI" />
* O monedă de argint, de calitate ''proof'', care are gravată efigia lui Mihai Eminescu, emisă în anul 2000 de [[Banca Națională a Moldovei]].
* La [[8 ianuarie]] [[2016]], [[Banca Națională a României]], pentru a sărbători ''150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în [[Revistă|revista]] [[Familia (revistă)|Familia]]'', a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă de argint cu [[Titlu (aliaj)|titlul]] de 999‰, având valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are [[diametru]]l de 37 mm, greutatea de 31,103 g, având cantul zimțat. Întreaga emisiune de 200 de exemplare este de calitate ''proof''.<ref>{{Citat web |url=http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=11196 |accessdate=2016-02-07 |titlu=Banca Națională a României, ''Monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista "Familia"'' |archive-date=2018-03-17 |archive-url=https://web.archive.org/web/20180317035604/http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=11196 |dead-url=yes }}</ref>
<gallery mode="packed">
Fișier:ROL 1000 1998 obverse.jpg|Bancnotă cu valoarea nominală de 1.000 [[Leu românesc|ROL]], emisă în 1998 (avers)
Fișier:500 lei. Romania, 2005 a.jpg|Portretul lui Mihai Eminescu pe o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de RON, emisă de [[Banca Națională a României]] în 2005 (avers)
Fișier:USSR-1989-1ruble-CuNi-Eminescu100-b.jpg|Monedă cu valoarea nominală de 1 [[Rublă sovietică|rublă]], emisă de [[Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste|URSS]] ([[1989]]), pentru a celebra centenarul Eminescu<ref name="ME" /> (revers).
</gallery>

=== Clădiri ===
Pe meleagurile copilăriei lui Mihai Eminescu, în satul Ipotești, județul Botoșani, se află singura biserică din Europa închinată unui scriitor. A fost ridicată de Nicolae Iorga în memoria lui Eminescu și are o pictură ieșită din comun.<ref>[http://adevarul.ro/locale/botosani/biserica-eminescu-ciudatenie-lumea-ortodoxiei-sfintii-aureole-negre-marele-poet-e-pictat-pereti-1_57adaea75ab6550cb8b19c3c/index.html Biserica lui Eminescu, o ciudățenie în lumea ortodoxiei: sfinții au aureole negre, iar marele poet e pictat pe pereți], 13 august 2016, Cosmin Pătrașcu Zamfirache, ''Adevărul'', accesat la 19 septembrie 2016</ref><ref>[http://adevarul.ro/locale/botosani/sfintii-aureole-negre-atras-ura-rusilor-sfintii-pictati-biserica-casa-eminescu-poarta-doliu-secretul-picturi-unice-lume-1_5582caeccfbe376e356adf1b/index.html Sfinții cu aureole negre, care au atras ura rușilor. De ce sfinții pictați pe biserica de lângă casa lui Eminescu poartă doliu - secretul unei picturi unice în lume], 21 iunie 2015, Cosmin Pătrașcu Zamfirache, ''Adevărul'', accesat la 19 septembrie 2016</ref>

== Portrete ==
În urma lui Mihai Eminescu au rămas patru portrete fotografice. Primul, realizat la [[Viena]] în [[1869]], e cel mai cunoscut și pe baza lui s-a construit și mitul [[geniu]]lui. Se pare că e un portret neretușat al unui fotograf austriac. Conform altei versiuni, acest portret ar fi fost realizat în anul 1869 în Piața Sf. Wenceslas din Praga, atunci când Eminescu avea 19 ani, de către fotograful ceh Jan Tomáš.<ref>{{Citation |title=Cine este autorul celei mai cunoscute fotografii a lui Eminescu? |publisher=www.historia.ro |url=https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cine-este-autorul-celei-mai-cunoscute-fotografii-a-lui-eminescu}}</ref>

Mai sunt alte trei portrete retușate, unul din [[1878]] - realizat de Frantz Dushek la [[București]], unul din [[1884]]-[[1885]] - realizat de [[Nestor Heck]] la [[Iași]], altul de [[Jean Bielig]], realizat în [[1887]], și după care s-a făcut o litografie de către Th. Mayerhofer. Se pare că pe acesta din urmă l-a rupt [[Titu Maiorescu]] atunci când i-a fost arătat.<ref>George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, 1945</ref>
<div style="text-align:center"><gallery>
Image:Eminescu.jpg|1869
Image:Mihai Eminescu 27.jpg|1878
Image:Eminescu 1.jpg|1885
Image:Jean Bielig - Mihai Eminescu - copy.jpg|1887
</gallery></div>

== Sculpturi ale poetului ==
<gallery>
Fișier:Bustul lui Mihai Eminescu din Suceava2.jpg| Bustul lui Mihai Eminescu din [[Suceava]]. Pe soclu, un altorelief din bronz cu chipul scriitorului [[Teodor V. Ștefanelli]]
Fișier:Bustul lui Mihai Eminescu din Suceava1.jpg|Bustul lui Mihai Eminescu din Suceava. Pe soclu, un altorelief în bronz cu chipul poetului [[Vasile Bumbac]]
File:Statuia lui Mihai Eminescu din Iasi.jpg|Statuia lui Mihai Eminescu din [[Iași]]
File:Tratament Tei Eminescu Iasi 2.jpg|Bustul lui Mihai Eminescu de lângă [[Teiul lui Eminescu]], Iași. Operă de [[Ion Mateescu]].
File:Commemorative plaque to Mihai Eminescu.JPG|Placă comemorativă a lui Mihai Eminescu în [[Cernăuți]]
File:Mihai Eminescu, monument in Chisinau, Rep. of Moldova.JPG|Statuia lui Mihai Eminescu din [[Chișinău]]
File:Rotonda Scriitorilor - Mihail Eminescu.jpg|Bustul lui Mihai Eminescu în [[Rotonda scriitorilor]] din [[București]]
File:Lui Mihai Eminescu, 1932, Oscar Han, Constanța, Romania.jpg|Lui Mihai Eminescu, 1932, [[Oscar Han]], [[Constanța]]
File:EminescuCluj.jpg|Statuia lui Mihai Eminescu din [[Grădina Botanică din Cluj]]
File:Eminescu Paris1.jpg|Statuia lui Mihai Eminescu din [[Paris]]
File:Mihai Eminescu Montreal.jpg|Bustul lui Mihai Eminescu în Scuarul Român din [[Montréal]]
File:RO MS Reghin Bustul lui Mihai Eminescu.jpg|<div style="text-align:center">Bustul lui Mihai Eminescu din [[Reghin]]</div>
File:Mihai Eminescu, Recanati.jpg|Placă comemorativă a lui Mihai Eminescu în [[Recanati]]
</gallery>

== Fragmente audio ==
{| class="wikitable" width="100%" border=0
|- style="vertical-align: middle;"
| style="width: 50%; padding-right: 3px; padding-top: 4px; vertical-align: middle;" |
{{Ascultă
|fișier=Calinescu-Eminescu1964.ogg
|titlu=G. Călinescu despre M. Eminescu
|descriere=George Călinescu vorbind despre Mihai Eminescu (1964)
|format=[[Ogg]]
}}
|style="width: 50%; padding-right: 3px; padding-top: 4px; vertical-align: middle;" |
{{Ascultă
|fișier=Eminescu-Sadoveanu-IarCandVoiFiPamant.ogg
|titlu=Iar când voi fi pământ
|descriere=Mihail Sadoveanu recitând „Iar când voi fi pământ”
|format=[[Ogg]]
}}
|- style="vertical-align: middle;"
| style="width: 50%; padding-right: 3px; padding-top: 4px; vertical-align: middle;" |
{{Ascultă
|fișier=Eminescu-Sadoveanu-PeLangaPlopiiFaraSot.ogg
|titlu=Pe lângă plopii fără soț
|descriere=Mihail Sadoveanu recitând „Pe lângă plopii fără soț”
|format=[[Ogg]]
}}
|style="width: 50%; padding-right: 3px; padding-top: 4px; vertical-align: middle;" |
{{Ascultă
|fișier=Eminescu-Sadoveanu-Revedere.ogg
|titlu=Revedere
|descriere=Mihail Sadoveanu recitând „Revedere”
|format=[[Ogg]]
}}
|}
== Note ==
<references />

== Bibliografie ==
* [[George Călinescu]], ''Viața lui Mihai Eminescu'', Editura Litera, Chișinău, 1998
* George Călinescu, ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'', Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941
* [[Șerban Cioculescu]], ''Istoria literaturii române III - Epoca marilor clasici'', Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973
* ''Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900'', București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008
*{{Citat carte|nume=Manolescu|prenume=Nicolae|an=2008|titlu=Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură|editură=Paralela 45|isbn=978-973-47-0359-3}}
*{{Citat carte|nume=Boia|prenume=Lucian|an=2015|titlu=Eminescu, românul absolut|editură=Humanitas|isbn=978-973-50-5043-6}}

=== Opere complete ===
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. I, ''Poezii tipărite în timpul vieții'', Introducere, Note și variante, ediție critică îngrijită de Perpessicius, Fundația pentru Literatură și Artă, Regele Carol al II-lea, 1939
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. II, ''Poezii tipărite în timpul vieții, Note și variante, De la Povestea Codrului la Luceafărul'', ediție critică îngrijită de Perpessicius, Fundația pentru Literatură și Artă, Regele Carol al II-lea, 1943.
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. III, ''Poezii tipărite în timpul vieții, Note și variante, De la Doina la Kamadeva'', Fundația pentru Literatură și Artă, Regele Mihai I, 1944
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. IV, ''Poezii postume. Anexe. Introducere. Tabloul edițiilor'', ediție critică îngrijită de Perpesiccius, București, Editura Academiei Române R.P.R., 1952
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. V, ''Poezii postume. Anexe. Note și variante. Exerciții și moloz- Addenda și corrigenda. Apocrife. Mărturii. Indice,'' ediție critică îngrijită de Perpessicius, București, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, R.P.R., 1958
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. VI, ''Literatura populară, Introducere. Poeme originale de inspirație folclorică, Lirica populară, balade. Dramatice. Basme în proză, Irmoase. Paremiologie. Note și variante. Anexe. Exerciții și moloz. Caetul anonim, Bibliografie, Indici''. Ediție critică îngrijită de Perpessicius, București, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, R.P.R., 1963
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. VII, ''Proză literară. Sărmanul Dionis. La Aniversară. Cezara. Geniul pustiu. Celelalte proze postume. Texte inedite'', studiu introductiv de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1977
* Mihai Eminescu, ''Opere,'' vol. VIII, ''Teatrul original și tradus. Traducerile de proză literară, Dicționarul de rime'', studiu introductiv de Petru Creția, ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, 1988
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. IX, ''Publicistică 1870-1877, Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași,'' studiu introductiv de [[Alexandru Oprea|Al. Oprea]], ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1988
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. X, ''Publicistica. 1 noiembrie 1887-15 februarie 1890, Timpul,'' ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, 1989
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. XI, ''Publicistică, 17 februarie – 31 decembrie 1880, Timpul,'' ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1984
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. XII, ''Publicistică, 1 ianuarie-31 decembrie 1881, Timpul,'' coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1985
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. XIII, ''Publicistică, 1882-1883, 1888-1889, Timpul, România liberă, Fîntîna Blanduziei,'' ediție critică întemeiată de Perpessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1985
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. XIV, ''Traduceri filozofice, istorice și științifice. Hurmuzaki. Rötscher. Kant. Leskien. Bopp. Articole și excerpte'', ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, studiu introductiv de Al. Oprea, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1983
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. XV, ''Fragmentarium, Addenda ediției'', ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonatori D.Vatamaniuc și Petru Creția, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1993
* Mihai Eminescu, ''Opere'', vol. XVI, ''Corespondență. Documentar'', ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonatori D.Vatamaniuc și Petru Creția, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1989

La acestea se adaugă un volum ce cuprinde corespondența intimă cu Veronica Micle, ''Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit. Corespondența inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle'', ediție de Christina Zarifopol Ilias, Iași, Editura Polirom, 2000.

=== Biografii ===
* George Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', 1945
* Crețu, Ion, ''Mihail Eminescu (biografie documentară)'', Editura pentru Literatură, București,1968
* [[Dumitru Murărașu]], ''Mihai Eminescu-viața și opera'', Editura Eminescu,1983
* Ilina Gregori, ''Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze'', Editura Art, 2008

=== Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1892-1947 ===
* Titu Maiorescu, ''Critice'', 1892
* Tudor Vianu, ''Poezia lui Eminescu'', 1930
* G. Călinescu, ''Viața lui Mihai Eminescu'', 1932
* G. Călinescu, ''Opera lui Mihai Eminescu'', IV volume, 1934-1936
* D. Caracostea, ''Arta cuvântului la Eminescu'', 1936
* G. Călinescu, ''Istoria literaturii române de la origini până în prezent'',
* T. Arghezi, ''Eminescu'', 1943
* D. Caracostea, ''Creativitatea eminesciană'', 1943
* E. Lovinescu, ''Eminesciana''

=== Monografii, studii critice, istorii literare.  Opere selective ===
* [[Amita Bhose]], ''Eminescu și India'', Editura Junimea, Iași, 1978, 176 p.
* [[Gheorghe Bulgăr]], ''Momentul Eminescu în evoluția limbii române literare'', Editura Minerva, 1971
* [[Gheorghe Bulgăr|Gh. Bulgăr]], ''De la cuvînt la metaforă în variantele liricii eminesciene'', Junimea, Iași, 1975, 264 p.
* Constantin I. Calotă, ''Poezia lui Mihail Eminescu și psihologia romantismului'', Cu o prefață de [[Constantin Rădulescu-Motru|C. Rădulescu-Motru]], Editura Librăriei „Principele Mircea”, București, 1936;
* Constantin I. Calotă, ''Idealismul magic la Novalis și Eminescu'', Editura Librăriei „Principele Mircea”, București;
* [[Dumitru Caracostea]], ''Creativitatea eminesciană'', Editura Fundațiilor Regale, 1943
* [[George Călinescu|G. Călinescu]], ''Opera lui Mihai Eminescu'', vol. I-V, Editura Fundațiilor Regale, 1934-1936 și reed, Editura Minerva
* G. Călinescu, ''Avatarii Faraonului Tlà'', Editura Junimea, Iași, 1979, 192 p.
* [[Matei Călinescu]], ''Titanul și geniul în poezia lui Eminescu'', E.P.L., 1964
* [[Rosa del Conte]], ''Mihai Eminescu o dell Assoluto'', 1962
* [[Petru Creția]], ''Testamentul unui eminescolog'', Humanitas, 1998
* [[Ion Dumitrescu]], ''Metafora mării în poezia lui Eminescu,'' Editura Minerva, București, 1972, 356 p.
* [[Zoe Dumitrescu-Bușulenga]], ''Eminescu'', 1963
* [[Zoe Dumitrescu Bușulenga]], ''Eminescu, cultură și creație''
* [[Zoe Dumitrescu-Bușulenga]], ''Eminescu și romantismul german'', Editura Eminescu, București, 1986, 292 p.
* [[László Gáldi]], ''Stilul poetic al lui Mihai Eminescu'', Editura Academiei RPR, București, 1964, 473 p.
* [[Alain Guillermou]], ''La Génèse intérieure des poésies d Eminescu'', Paris, Didier, 1963;
* [[Alain Guillermou]], ''Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu'', Traducere de [[Gheorghe Bulgăr|Gh. Bulgăr]] și [[Gabriel Pîrvan]], Editura Junimea, Iași, 1977, 608 p.
* [[Garabet Ibrăileanu|G. Ibrăileanu]], ''Eminescu'', studii și articole, Ediție îngrijită, prefață, note și bibliografie de Mihai Drăgan, Editura Junimea, Iași, 1974, 384 p.
* [[Iurii Kojevnikov]], ''Mihai Eminescu și problema romantismului în literatura română'', Traducere, prefață și indice de autori de [[Ariton Vraciu]], Editura Junimea, Iași, 1979, 328 p.
* [[Dumitru Murărașu|D. Murărașu]], ''Mihai Eminescu, Viața și Opera'', Editura Eminescu, București, 1983, 488 p.
* [[Constantin Noica]], ''Introducere la miracolul eminescian'', Editura Humanitas, București, 1992, 384 p., reeditare în 2003
* [[Edgar Papu]], ''Poezia lui Eminescu'', Editura Minerva, 1971
* [[Perpessicius]], ''Eminesciana'', Ediție îngrijită, prefață și bibliografie de [[Dumitru D. Panaitescu]], Editura Junimea, Iași, 1983, 664 p.
* [[Ioana Em. Petrescu]], ''Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică'', Editura Minerva, 1972
* Ion Roșu, ''Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu * Originile'', [[Cartea Românească]], București, 1989, 228 p. ISBN 973-23-0101-5
* [[Eugen Simion]], ''Proza lui Eminescu'', 1964
*[[Alex Ștefănescu]], ''Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură'', Editura ALLFA, București 2017. ISBN 978-606-783-069-9
* [[Eugen Todoran]], ''Eminescu'', Editura Minerva, 1972
* [[Tudor Vianu]], ''Studii de literatură'', 1965
* [[Tudor Vianu]], ''Poezia lui Eminescu'', Editura [[Cartea Românească]], 1930 și reed.
* [[Tudor Vianu]], ''Eminescu'', Prefață de [[Alexandru Dima|Al. Dima]], Editura Junimea, Iași, 1974, 356 p.
* [[Ion Negoițescu]], ''Poezia lui Eminescu'', 1967; Ediția a III-a, Editura Junimea, Iași, 1970, 184 p.
* ''[[Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu]]'', coord. [[Tudor Vianu]], Editura Academiei, București, 1968
== Legături externe ==
* {{Wikisource-inline}}
*{{Wikiquote-inline}}
* {{Commons category-inline}}
* {{DNB-Portal|118684493}}
* [http://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=E Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – E]
* [http://www.biblacad.ro/eminescufinal.pdf Biblioteca Academiei Române - Mihai Eminescu, Bibliografie adnotată 1990-2005] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20180329052414/http://www.biblacad.ro/eminescufinal.pdf |date=2018-03-29 }}
* [http://www.eminescuipotesti.ro/ Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu"]
* [http://www.botosani.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=2643 Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu"] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20160305123304/http://www.botosani.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=2643 |date=2016-03-05 }}
* [https://www.youtube.com/watch?v=ysgb-JiI0e8 Documentar despre Mihai Eminescu] – Documentarul „Eu, Eminescu,“ realizat de ''Cristina Chirvasie'', după un scenariu de ''Emanuel Bădescu, publicat la [[15 ianuarie]] [[2021]]
* [http://www.botosani.djc.ro/EvenimenteDetalii.aspx?ID=1378 Direcția județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Botoșani] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20160305095812/http://www.botosani.djc.ro/EvenimenteDetalii.aspx?ID=1378 |date=2016-03-05 }}
* [http://www.bibliotecabotosani.ro/user/doc/catalog/CatalogEminescu.pdf Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani; Catalogul Fondului Documentar Eminescu; Donația Ion C. Rogojanu] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20110125001530/http://www.bibliotecabotosani.ro/user/doc/catalog/CatalogEminescu.pdf |date=2011-01-25 }}
* [http://www.amosnews.ro/arhiva/cele-mai-importante-momente-din-viata-lui-mihai-eminescu-14-01-2007 Cele mai importante momente din viața lui Mihai Eminescu], 14 ianuarie 2007, ''Amos News''
* [http://www.jurnalul.ro/special/volumul-poesii-asa-cum-era-29978.htm Volumul „Poesii", asa cum era]{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}, 14 ianuarie 2006, Daniela Cârlea Șontică, ''Jurnalul Național''
* [http://www.jurnalul.ro/special/povatuitoriu-la-cetire-prin-scriere-30001.htm „Povatuitoriu la cetire prin scriere” - Prietenia cu Ion Creangă]{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}, 14 ianuarie 2006, Costin Anghel, Mihai Stirbu, ''Jurnalul Național''
* [http://www.mihai-eminescu.ro/ Portalul Mihai-Eminescu.Ro - Opera Politică Integrală]
* [http://www.dogamusic.com/en/Opera-Dialogues-of-Love Opera ”Dialogurile dragostei”, istoria unei dragoste inegalabile a lui Mihai Eminescu și a Verinicăi Micle. Muzica e scisă pe versurile acestor doi protagoniști, Mihai Eminescu și Veronica Micle. Muzica de Eugen Doga] (Limba engleză)

'''''Poezii și biografie'''''
* [http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_eminescu.html ICI.ro: Biografie]
* [http://www.formula-as.ro/articol.php?nrrev=367&&idart=697&&numecap=Cultură&&cc=Eminescu Formula AS - Călătoria lui Eminescu în Transilvania]
* [http://www.mihaieminescu.ro/ Site elaborat special de Fundatia Culturala Libra si ITC, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii.] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20050114094613/http://www.mihaieminescu.ro/ |date=2005-01-14 }}
* [http://www.evz.ro/detalii/stiri/cinci-mituri-despre-mihai-eminescu-918906.html Cinci mituri despre Mihai Eminescu], 22 ianuarie 2011, Andreea Dogar, ''Evenimentul zilei''
* [http://www.evz.ro/detalii/stiri/eminescu-nu-ne-reflecta-in-el-punem-imaginea-noastra-idilica-882732.html „Eminescu nu ne reflectă: în el punem imaginea noastră idilică"], 15 ianuarie 2010, Andreea Dogar, ''Evenimentul zilei''
* [http://adevarul.ro/cultura/istorie/celalalt-mihai-eminescu-cronicarul-conservator-1_50eff63856a0a6567e6a2e26/index.html Celălalt Mihai Eminescu: cronicarul conservator], 12 ianuarie 2013, Mihai Mincan, ''Adevărul''
* [http://www.mihai-eminescu.ro/category/biblioteca-online/ Volumele „Eminescu - drama sacrificării” de Theodor Codreanu și „Boala și moartea lui Eminescu” de Nicolae Georgescu (PDF)] 
* [http://www.mihai-eminescu.ro/foto-video/ Primul film documentar despre Eminescu, realizat în 1914 de Octav Minar: „Eminescu, Veronica, Creangă”]

'''''Jurnalistul'''''
* [http://www.mihai-eminescu.ro Mihai Eminescu - omul politic naționalist și gazetarul tradiționalist]

'''''Teoria conspirației'''''
* [http://www.civicmedia.ro/adevarul-despre-eminescu/ Asociația Civic Media - Dosarul Eminescu]
* [http://www.jurnalul.ro/special/eminescu-a-fost-victima-politica-29979.htm Eminescu a fost victimă politică]{{Legătură nefuncțională|date=octombrie 2022 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }} - interviu cu Nicolae Georgescu (eminescolog), 14 ianuarie 2006, Daniela Cârlea Șontică, ''Jurnalul Național''
* [http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4181692-eminescu-moartea-misterioasa-a-unui-geniu Eminescu - moartea misterioasa a unui geniu], 13 aprilie 2009, Georgiana Fefea, ''Descoperă''

{{Mihai Eminescu}}
{{Poezii de Mihai Eminescu}}
{{Control de autoritate}}

<!-- Având categorie proprie, orice alte categorii vă rugăm să le puneți în acea categorie, nu aici! -->

{{DEFAULTSORT:Eminescu, Mihai}}
[[Categorie:Nașteri în 1850]]
[[Categorie:Nașteri pe 15 ianuarie]]
[[Categorie:Decese în 1889]]
[[Categorie:Decese pe 15 iunie]]
[[Categorie:Mihai Eminescu| ]]