Maximilian de Angelis
Maximilian de Angelis | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Budapesta, Austro-Ungaria |
Decedat | (85 de ani)[1] Graz, Austria |
Înmormântat | Friedhof St. Leonhard[*][2] |
Cetățenie | Germania Austria |
Ocupație | militar |
Limbi vorbite | limba germană |
Studii | Academia Militară Tereziană |
Activitate | |
Ramura | Armata germană |
Gradul | General der Artillerie[*] |
Bătălii / Războaie | Primul Război Mondial Al Doilea Război Mondial |
Decorații și distincții | |
Decorații | Crucea Meritul Militar, clasa a III-a[*] Crucea de Fier cu Frunze de Stejar în grad de cruce[*] Ordinul Mihai Viteazul |
Modifică date / text |
Maximilian de Angelis (n. , Budapesta, Austro-Ungaria – d. , Graz, Austria) a fost un general-maior austriac, apoi General der Artillerie în Wehrmacht și comandant a două armate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Angelis s-a născut la Budapesta în familia unui căpitan din Armata Austro-Ungară. După ce a urmat școala militară inferioară din Eisenstadt și școala militară secundară din Mährisch Weißkirchen, s-a înscris la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt și a devenit la 18 august 1908 locotenent (Leutnant) în Regimentul 42 K.u.K. Artilerie de Câmp din Steyr.
Primul Război Mondial
[modificare | modificare sursă]După avansarea la gradul de Oberleutnant la 1 august 1914 și numirea în funcția de comandant al Bateriei a 2-a a regimentului la 7 septembrie 1914, a fost trimis să lupte în Galiția și în sudul Poloniei.
La 1 iulie 1915 de Angelis a fost transferat în Statul Major al Diviziei Imperiale de Vânători și la 9 octombrie 1916 a fost numit ofițer în Statul Major al Brigadei 2 Vânători Imperiali. Pentru scurt timp a fost transferat în Brigada 1 Vânători Imperiali și în Brigada 88 Infanterie. În acest timp el a fost promovat la gradul de căpitan la 1 mai 1917.
Perioada interbelică
[modificare | modificare sursă]La 3 noiembrie 1918 a fost luat prizonier de război de către italieni și a fost eliberat din captivitate pe 12 octombrie 1919. Angelis a devenit apoi căpitan în Armata Austriacă și a fost avansat pe 8 iulie 1921 la gradul de maior. De la 1 ianuarie 1926 a activat ca ofițer în Statul Major al Brigăzii 3 din St. Pölten și de acolo a fost transferat, la 1 noiembrie 1927, ca profesor de tactică la Școala Militară de la Enns. Pe parcursul carierei sale didactice a fost avansat locotenent-colonel la 15 ianuarie 1929, după care a fost numit comandant adjunct al Școlii Militare la 1 septembrie 1933 și a fost înaintat la gradul de colonel la 28 iunie 1933.
După numirea sa în calitate de comandant adjunct al Brigăzii I la 1 februarie 1934 colonelul de Angelis a fost cooptat la 1 septembrie 1934 în cadrul Ministerului Federal al Apărării pe post de consilier al Biroului Operații. La 1 august 1935 a fost transferat la Viena în calitate de comandant adjunct și instructor pentru conducerea operațiunilor de război al cursurilor pentru ofițerii superiori.
El a fost unul dintre cei mai zeloși susținători ai politicii național-socialiste în Armata Austriacă și a fost pregătit în timpul Puciului din iulie 1934 să preia, după succesul puciului, comanda unităților militare din orașul Viena. Din 1937 s-a aflat la conducerea Cercului soldaților național-socialiști (NSR), fondat în 1936.
În martie 1938 a fost timp de trei zile secretar de stat pentru apărare în guvernul de scurtă durată al lui Seyss-Inquart. Cancelarul l-a numit pe 13 martie 1938, la o zi după Anexarea Austriei, în cabinetul său și l-a făcut șef al ministerului ca succesor al generalului de infanterie Wilhelm Zehner, care a murit o lună mai târziu, la 11 aprilie 1938, la Viena, în circumstanțe misterioase. În această calitate, Angelis a avut un rol semnificativ în integrarea forțelor armate austriece în Wehrmacht-ul german. El a fost membru al odioasei „Muffkommission” - numită după atașatul militar german Wolfgang Muff - care a strâns material împotriva ofițerilor austrieci, care urmau să fie declarați de naziști ca „netransferabili” și pensionați sau trecuți în activități administrative pentru a-i forța să demisioneze (precum au fost cazurile generalilor Alfred Jansa sau Alois Windisch).[3]
După avansarea lui la gradul de general-maior pe 13 martie 1938, a fost numit la 1 iulie 1938 în funcția de șef al Statului Major al Regimentului 30 Infanterie și transferat pe 5 august 1938 ca ofițer cu sarcini speciale în cadrul Înaltului Comandament al Armatei Germane de Uscat (Oberkommando des Heeres) de la Jüterbog. Pe 10 noiembrie 1938 a fost numit comandant de artilerie XV la Jena și la 1 septembrie 1939 a devenit comandant al Diviziei 76 Infanterie.
Al Doilea Război Mondial
[modificare | modificare sursă]În perioada invaziei din Polonia, Angelis a fost comandant al Diviziei 76 Infanterie, care se afla dispusă în fața liniei Siegfried. Această divizie a fost folosită în campania de pe Frontul de Vest la Verdun și Toul, iar la la 1 august 1940 Angelis a fost avansat general-locotenent.
După declanșarea invaziei germane în Uniunea Sovietică, generalul Angelis a condus Divizia 76 Infanterie din România prin Iași, Tiraspol și Kremenciuk către Artemivsk. A fost decorat pe 19 septembrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. III-a „pentru destoinicia, devotamentul și bravura personală de care au dat dovadă în luptele contra bolșevicilor în colaborare cu trupele române”.[4] La 26 ianuarie 1942 a fost numit comandant al Corpului XXXXIV Armată, după care la 9 februarie 1942 a fost decorat cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier și la 1 martie 1942 a fost avansat la gradul de general de artilerie (General der Artillerie).
În calitate de comandant și-a condus corpul de armată în 1942 prin Caucazul de Vest până aproape de Tuapse. Corpul său de armată a participat în 1943 la bătăliile pentru capul de pod Kuban și, din octombrie, a fost folosit ca aripă sudică a nou-formatei Armate a 6-a în Ucraina de Sud, unde a fost generalul Angelis a fost decorat pe 12 noiembrie 1943 cu frunze de stejar la Crucea de Cavaler al Crucii de Fier. De la 22 noiembrie până în 19 decembrie 1943 a condus Armata a 6-a în timpul absenței generalului comandant Karl-Adolf Hollidt. Generalul Angelis a continuat să comande Corpul XXXXIV Armată, cu excepția perioadei 30 noiembrie 1943 - 15 ianuarie 1944. La 8 aprilie 1944 el a fost numit din nou comandant al Armatei a 6-a, care fusese împinsă către Nistru.
La 18 iulie 1944 generalul Angelis a devenit succesorul lui Franz Böhm în funcția de comandant al Armatei 2 Panzer din Iugoslavia. El a condus retragerea acestei armate prin Belgrad, sud-vestul Ungariei și sud-estul Stiriei către interiorul Stiriei și Carintia.
Perioada postbelică
[modificare | modificare sursă]La 9 mai 1945 generalul Angelis a fost luat prizonier de război de către forțele militare americane, dar pe 4 aprilie 1946 a fost predat forțelor iugoslave ale lui Iosip Broz Tito și extrădat în Iugoslavia, unde a fost condamnat pe 11 octombrie 1948 la 20 de ani de închisoare. La scurt timp după ce a avut loc această judecată a fost extrădat la 5 martie 1949, împreună cu feldmareșalul Ewald von Kleist, în Uniunea Sovietică.[5] Acolo a fost condamnat în februarie 1952 la două pedepse de câte 25 de ani închisoare în baza articolului 1 din Decretul nr. 43 al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 19 aprilie 1943 (crimele săvârșite de ocupanții fasciști germani împotriva civililor sovietici). La această pedeapsă a contribuit un rechizitoriu întocmit în baza Legii nr. 10 a Consiliului de Control a Germaniei din 20 decembrie 1945 (care pedepsea crimele împotriva păcii, crimele de război și crimele împotriva umanității), care a evidențiat trecutul său nazist în perioada premergătoare Anschluss-ului din 1938.[6]
Pe 11 octombrie 1955 generalul Angelis a fost eliberat după vizita lui Konrad Adenauer la Moscova. S-a stabilit mai întâi la Hanovra și apoi la München pentru a evita punerea în aplicare a unui mandat austriac de arestare. Abia după adoptarea unei amnistii a revenit la Graz. Din moment ce nu primea pensie în Austria, a mers la München în fiecare lună până la moartea sa pentru a-și primi pensia germană acolo.[6] A murit în cele din urmă la 6 decembrie 1974, la vârsta de 85 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul Sf. Leonhard din Graz.
Decorații
[modificare | modificare sursă]- Crucea de Merit Militar cl. a III-a cu decorație de război și spade (de 2 ori, Austro-Ungaria)
- Medalia de Merit Militar „Signum Laudis” cu spade, de bronz și de argint
- Crucea Karl I pentru trupe
- Medalia comemorativă austriacă de război cu spade
- Crucea de onoare a Războiului Mondial 1914/1918
- Crucea de fier (1939) clasa a II-a (13 mai 1940) și l. I (1 iunie 1940)[7]
- Ordinul Militar „Mihai Viteazul” cl. III-a (19 septembrie 1941)[4]
- Medalia Frontului Răsăritean
- Crucea de Cavaler al Crucii de Fier cu frunze de stejar[8]
- Crucea de Cavaler (9 februarie 1942) în calitate de Generalleutnant și comandant al Diviziei 76 Infanterie[9]
- Frunze de stejar (12 noiembrie 1943) în calitate de General der Artillerie și comandant al Corpului XXXXIV Armată[9]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ https://es.findagrave.com/memorial/184290958/maximilian-de_angelis Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Find a Grave, accesat în
- ^ Ausstellung Einmarsch '38 im Heeresgeschichtlichen Museum, Viena, 2008.
- ^ a b Decretul Regal nr. 2.628 din 19 septembrie 1941 pentru conferiri de decorațiuni de războiu și medalii, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 228 din 26 septembrie 1941, partea I-a, p. 5.716.
- ^ H. A.: Das Schicksal des Generals v. Kleist. În: Die Zeit. nr. 37, 14 septembrie 1950.
- ^ a b Marcel Stein: Österreichs Generale im Deutschen Heer 1938–1945. Bissendorf 2002, p. 292.
- ^ Thomas 1997, p. 5.
- ^ Veit Scherzer: Ritterkreuzträger 1939–1945. Die Inhaber des Eisernen Kreuzes von Heer, Luftwaffe, Kriegsmarine, Waffen-SS, Volkssturm sowie mit Deutschland verbündete Streitkräfte nach den Unterlagen des Bundesarchivs. 2. Auflage. Scherzers Militaer-Verlag, Ranis/ Jena 2007, ISBN 978-3-938845-17-2, p. 193.
- ^ a b Fellgiebel 2000, p. 74.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Fellgiebel, Walther-Peer () [1986]. Die Träger des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939–1945 — Die Inhaber der höchsten Auszeichnung des Zweiten Weltkrieges aller Wehrmachtteile (în germană). Friedberg, Germania: Podzun-Pallas. ISBN 978-3-7909-0284-6.
- Thomas, Franz (). Die Eichenlaubträger 1939–1945 Band 1: A–K (în germană). Osnabrück, Germania: Biblio-Verlag. ISBN 978-3-7648-2299-6.
- Dermot Bradley (ed.): Die Generale des Heeres 1921–1945. Die militärischen Werdegänge der Generale, sowie der Ärzte, Veterinäre, Intendanten, Richter und Ministerialbeamten im Generalsrang. Band 1: Abberger–Bitthorn. Biblio Verlag. Osnabrück, 1993, ISBN 3-7648-2423-9, pp. 69–70.
- Ludwig Jedlicka: Ein Heer im Schatten der Parteien. Die militärpolitische Lage Österreichs 1918–1938. Böhlau, Graz/ Viena, 1955.
- Die Streitkräfte der Republik Österreich 1918–1968. Katalog zur Sonderausstellung des Heeresgeschichtlichen Museums in Wien, 1968.
- Marcel Stein: Österreichs Generale im Deutschen Heer 1938–1945. Biblio Verlag, Bissendorf, 2002, ISBN 3-7648-2358-5.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- de Maximilian De Angelis în Lexikon der Wehrmacht
- en Maximilian De Angelis pe site-ul World War II Awards Arhivat în , la Wayback Machine.
- Informationen über die Eingliederung des Bundesheeres in die deutsche Wehrmacht
Lideri militari | ||
---|---|---|
Predecesor: - |
Comandant al Diviziei 76 Infanterie 1 septembrie 1939 – 26 ianuarie 1942 |
Succesor: Generalleutnant Carl Rodenburg |
Predecesor: Generalleutnant Otto Stapf |
Comandant al Corpului XXXXIV Armată (XXXXIV. Armeekorps) 26 ianuarie 1942 - 30 noiembrie 1943 |
Succesor: General der Infanterie Friedrich Köchling |
Predecesor: Generaloberst Karl-Adolf Hollidt |
Comandant al Armatei a 6-a 22 noiembrie 1943 - 19 decembrie 1943 |
Succesor: Generaloberst Karl-Adolf Hollidt |
Predecesor: General der Infanterie Friedrich Köchling |
Comandant al Corpului XXXXIV Armată (XXXXIV. Armeekorps) 15 ianuarie 1944 - 8 aprilie 1944 |
Succesor: Generalleutnant Ludwig Müller |
Predecesor: Generaloberst Karl-Adolf Hollidt |
Comandant al Armatei a 6-a 8 aprilie 1944 – 17 iulie 1944 |
Succesor: General der Artillerie Maximilian Fretter-Pico |
Predecesor: General der Infanterie Franz Böhme |
Comandant al Armatei a 2-a Panzer 18 iulie 1944 – 8 mai 1945 |
Succesor: - |