Margareta de Bavaria (1456–1501)
| Margareta de Bavaria | |
 Margareta de Bavaria și Filip I al Palatinatului (autor anonim) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3]  Amberg, Bavaria, Germania |
| Decedată | (44 de ani)[1][2][4][3] Heidelberg, Palatinatul Elector |
| Înmormântată | Biserica Duhului Sfânt[*] |
| Părinți | Ludwig IX.[*] Amalia of Saxony[*] |
| Frați și surori | George de Bavaria[*] |
| Căsătorită cu | Filip al Palatinatului (–)[5] |
| Copii | Ludovic al V-lea, Elector Palatin[*][5][6] Filip al Palatinatului[*] Rupert al Palatinatului[*][5] Frederic al II-lea[*][5] Elisabeta a Palatinatului George de Palatinat[*] Henric al Palatinatului[*] Ioan al Palatinatului[*] Amalia a Palatinatului[*] Elena a Palatinatului[*][6] ...încă 4 |
| Limbi vorbite | limba germană |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Regină prințesă |
Modifică date / text  | |
Margareta de Bavaria (n. , Amberg, Bavaria, Germania – d. , Heidelberg, Palatinatul Elector), aparținând Casei de Wittelsbach, a fost prințesă a Bavariei și principesă a Palatinatului din 1474 până la moarte, prin căsătoria cu Filip I al Palatinatului.[7]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Margareta a fost fiica ducelui Ludovic al IX-lea de Bavaria-Landshut (1417–1479) și a soției sale, Amalia (1436–1501), fiica principelui elector al Saxoniei, Frederic al II-lea.
În 1474 Margareta s-a căsătorit la Amberg cu viitorul principe elector, Filip I al Palatinatului (1448–1508)[7] care anterior respinsese candidate la căsătorie precum Maria de Burgundia și Anna, moștenitoarea Comitatului Katzenelnbogen. La nunta care a prilejuit festivități fastuoase, au fost prezenți peste 1000 de invitați, inclusiv 14 principi domnitori, ocazie cu care au fost consumate mari cantități de alimente (110 000 de litri de vin și 10 000 de găini.[8][9]
La doi ani după căsătorie, Filip a devenit principe elector palatin. În 1482 Margareta s-a refugiat de teama epidemiei de ciumă din Heidelberg în Cetatea Winzingen, unde a dat naștere viitorului principe elector Frederic al II-lea.[10]
Datorită soției sale, Filip a avut o relație bună cu fratele ei, ducele Bavariei, George cel Bogat, doi dintre copiii lor (Ruprecht și Elisabeta) căsătorindu-se în 1499.[11] Această legătură dinastică a fost punctul de plecare al cooperării politice și militare dintre Ducatul Bavaria-Landshut și Palatinatul Elector.[12] George, care nu avea descendenți de sex masculin, l-a numit ca moștenitor, prin testament, pe ginerele său, fiul surorii sale, Margareta.
Margareta a murit la Heidelberg în 1501 fiind înmormântată acolo, în Biserica Sfântul Duh. Istoricul Johann Franz Capellini von Wickenburg (1677–1752) a scris un epitaf dedicat ei în Thesaurus Palatinus (vol. 1).[13]
Descendenți[modificare | modificare sursă]
Margareta și Filip au avut 14 copii:[14]
- Ludovic (1478–1544), principe elector palatin, căsătorit în 1511 cu prințesa Sibylle de Bavaria-München (1489–1519);[15]
- Filip (1480–1541), episcop de Freising și Naumburg;
- Rupert (1481–1504), căsătorit cu Elisabeta de Bavaria-Landshut (1478–1504);[15]
- Frederic (1482–1556), principe elector palatin, căsătorit în 1535 cu Doroteea de Danemarca (1520–1580);[15]
- Elisabeta (1483–1522), căsătorită în 1498 cu landgraful Wilhelm al III-lea de Hessa (1471–1500) și în 1503 cu margraful Filip I de Baden (1479–1533);[15]
- George (1486–1529), episcop de Speyer;
- Henric (1487–1552), episcop de Utrecht, Freising și Worms;
- Ioan (1488–1538), episcop de Regensburg;
- Amalia (1490–1525), căsătorită cu ducele Pomeraniei George I (1493–1551);
- Barbara (1491–1505);
- Elena (1493–1524), căsătorită în 1513 cu ducele de Mecklenburg, Henric al V-lea (1479–1552);
- Wolfgang (1494–1558), conte palatin de Neumarkt și guvernator al Palatinatului Superior;
- Otto Henric (n./d. 1496);
- Ecaterina (1499–1526), stareță în Abația Neuburg am Neckar.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d „Margareta de Bavaria”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c d Margarete von Bayern, Genealogics, accesat în
- ^ a b c d Margaret of Bavaria-Landshut, British Museum person-institution thesaurus[*]
- ^ a b Margarete von Bayern, The Peerage, accesat în
- ^ a b c d Kindred Britain
- ^ a b Genealogics
- ^ a b Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854, p. 218.
- ^ Peter Jeschke, Michael Matheus: Ländliche Rechtsquellen aus dem Kurmainzer Rheingau, vol. 54, Editura Franz Steiner, 2003, ISBN: 978-3515081351.
- ^ Werner Rösener, Carola Fey: Fürstenhof und Sakralkultur im Spätmittelalter, Editura Vandenhoeck & Ruprecht, 2008, ISBN: 978-3-89971-514-9, pp. 155-157.
- ^ Franz Weiss: Die malerische und romantische Pfalz, Editura Georg Olms, Bubikon, 1985, ISBN: 9783487081052, p. 62.
- ^ Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854, p. 221.
- ^ Susanne Wolf: Die Doppelregierung Kaiser Friedrichs III. und König Maximilians (1486–1493), Editura Böhlau, Köln, 2005, p. 81.
- ^ „Universitätsbibliothek Heidelberg, München, Bayerisches Hauptstaatsarchiv - Geheimes Hausarchiv, Hs. 317 (1) Thesaurus Palatinus (Band 1): Heidelberg und Mannheim (Heidelberg, 1747-1752)”. digi.ub.uni-heidelberg.de. Accesat în .
- ^ Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854, pp. 223-225.
- ^ a b c d Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4, p. 14.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854.
- Max Spindler, Andreas Kraus: Handbuch der bayerischen Geschichte, vol. 3, Editura Beck, 1995, ISBN: 3-406-39453-1, pp. 79-81.
- Franz Prechtl: Die „Amberger Hochzeit“ 1474: eine „Hochzeit“ für Amberg, Amberger Fremdenverkehrsverein, 1997, ISBN: 3-928908-13-8.
- Lothar Kolmer: Die Amberger Hochzeit von 1474 – Turnieren, Tanzen, Trinken. În: Johannes Laschinger (ed.): Aus Ammenberg wird Amberg. Amberg 2010, ISBN: 978-3-924707-09-5, pp. 208–222.
- Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4.
