Elisabeta a Palatinatului (1483–1522)
| Elisabeta a Palatinatului | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1]  Heidelberg, Palatinatul Elector |
| Decedată | (38 de ani)[1] Baden, Sfântul Imperiu Roman |
| Înmormântată | Stiftskirche[*] |
| Părinți | Filip al Palatinatului Margareta de Bavaria |
| Frați și surori | Elena a Palatinatului[*] Amalia a Palatinatului[*] Caterina a Palatinatului[*] Frederic al II-lea[*] Ludovic al V-lea, Elector Palatin[*] Ioan al Palatinatului[*] Rupert al Palatinatului[*] Filip al Palatinatului[*] George de Palatinat[*] Henric al Palatinatului[*] Wolfgang al Palatinatului[*] |
| Căsătorită cu | Wilhelm al III-lea () Filip I[*] (din )[2] |
| Copii | Maria Iacobea de Baden-Sponheim |
| Limbi vorbite | limba germană |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | margraf |
| Familie nobiliară | Casa de Wittelsbach |
Modifică date / text  | |
Elisabeta a Palatinatului (n. , Heidelberg, Palatinatul Elector – d. , Baden, Sfântul Imperiu Roman)[3] aparținând ramurii Palatinatului Elector a Casei de Wittelsbach, a fost succesiv soția landgrafului de Hessa-Marburg și soția margrafului de Baden.[4]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Elisabeta a fost fiica principelui elector Filip al Palatinatului (1448–1508) și a soției sale, Margareta de Bavaria (1456–1501), fiica ducelui Ludovic al IX-lea de Bavaria-Landshut.[4]
Deși căsătoria Margaretei cu landgraful Wilhelm al III-lea de Hessa (1471–1500) a fost încheiată în 1496, ceremonialul și consumarea căsătoriei au avut loc doi ani mai târziu, în 1498 la Frankfurt pe Main. Această uniune a întărit legătura landgrafului Wilhelm al III-lea cu familia conților Palatinatului, în timp ce verii lui săi din linia Hessa-Kassel erau susținători ai împăratului Maximilian I.
Wilhelm a stabilit ca, în cazul în care murea fără a avea moștenitori, soția sa să primească Comitatul Katzenelnbogen (zestrea adusă de ea în căsătorie) ca domeniu pentru susținere în timpul văduviei. Totuși, comitatul a ajuns în mâinile vărului său Wilhelm al II-lea de Hessa-Kassel, cu care Elisabeta urma să se căsătorească după dorința Palatinatului. Wilhelm al II-lea a refuzat însă această variantă și s-a căsătorit cu o prințesă apropiată Casei de Habsburg. El s-a implicat, de asemenea, în interdicția impusă de împăratul Maximilian I, tatălui și fratelui Margaretei datorită disputei privind stăpânirea Comitatului Katzenelnbogen de către Margareta ca văduvă.[5]
La 3 ani de la moartea primului ei soț, Elisabeta s-a căsătorit cu margraful Filip I de Baden (1479–1553). Într-un contract încheiat în 1508 privind zestrea Elisabetei, se stipula că Palatinatul Elector ceda către Baden părțile Comitatului Sponheim dobândite de la Baden în 1463.[6]
Elisabeta a fost înmormântată în Bazilica din Baden-Baden, unde se află mormintele margrafilor de Baden.
Căsătorii și descendenți
[modificare | modificare sursă]Elisabeta s-a căsătorit de două ori:[3]
- pe 30 septembrie 1498 la Frankfurt pe Main cu Wilhelm al III-lea, landgraful de Hessa;
- pe 30 ianuarie 1503 în Heidelberg cu Filip I, margraful de Baden.
Din prima căsătorie Elisabeta nu a avut copii. Din căsătoria cu margraful Filip I de Baden, au rezultat șase copii, dintre care doar prima fiică născută a atins vârsta maturității:
- Maria Iacobea (1507–1580), căsătorită în 1522 cu ducele Bavariei, Wilhelm al IV-lea;[7]
- Filip (1508–1509);
- Filip Iakob (n./d. 1511);
- Marie Eva (n./d. 1513);
- Johann Adam (n./d. 1516);
- Max Kaspar (n./d. 1519).
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Biblioteca Națională a Germaniei; Staatsbibliothek zu Berlin; Biblioteca de Stat a Bavariei; Biblioteca Națională a Austriei. „Elisabeta a Palatinatului” (în germană). Gemeinsame Normdatei. Wikidata Q36578. Accesat în .
- ^ „Elisabeta a Palatinatului”. The Peerage[*]. Accesat în .
- ^ a b Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854, p. 224.
- ^ a b Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4, p. 14.
- ^ Michael Conrad Curtius: Geschichte von Hessen, 1793, p. 133.
- ^ Häusser, Ludwig (), Geschichte der Rheinischen Pfalz nach ihren politischen, kirchlichen und literarischen verhältnissen (în germană), Mohr, accesat în
- ^ Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4, p. 12.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN: 9783850014854.
- Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, Editura Böhlau, Viena, 1993, ISBN: 3-205-98096-4.
- Hermann Wiesflecker: Kaiser Maximilian I.: das Reich, Österreich und Europa an der Wende zur Neuzeit, Editura Wissenschaftsverlag, Oldenburg, 1986, p. 29.
- Historischer Verein für das Grossherzogtum Hessen: Archiv für Hessische Geschichte und Altertumskunde, vol. 11, Im Selbstverlag des Historischen Vereins für das Grossherzogthum Hessen, 1867, pp. 141–143.
- Pauline Puppel: Die Regentin: vormundschaftliche Herrschaft in Hessen 1500-1700, Editura Campus, 2004, pp. 158-159.
- Georg Wilhelm Justin Wagner: Statistisch-topographisch-historische Beschreibung des Grossherzogthums Hessen, vol. 4, C. W. Leske, 1831, p. 22.
- Gerhard Kattermann: Markgraf Philipp I. von Baden (1515-1533) und sein Kanzler Dr. Hieronymus Veus, G. H. Nolte, 1935, pp. 5–6.
