Sari la conținut

Lya Benjamin

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lya Benjamin
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Târnăveni, Mureș, România Modificați la Wikidata
Decedată (92 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
arhivist[*]​ Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Lya Benjamin (Lia Beniamin; n. , Târnăveni, Mureș, România – d. )[1][2][3][4] a fost o istorică română de etnie evreiască. A fost autoarea sau editoarea a numeroase volume de documente, studii și antologii despre istoria evreilor din România și a fost cunoscută mai ales pentru cercetarea și documentele publicate privind perioada Holocaustului.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Lya Benjamin a învățat la școala primară din Târnăveni până în clasa a 3-a când a fost exclusa împreună cu toți copiii evrei din școlile publice în toamna anului 1940.[5] Apoi casa familiei a fost "românizată" în primăvara anului 1941 iar în iunie 1941 familia a fost evacuată ca și celelalte familii evreiești la Blaj, capitala de județ. După câteva săptămâni au fost trimiși înapoi la Târnăveni unde familia a locuit în chirie. A primit meditații și a primit aprobare să meargă pentru examene la o școală evreiască din Timișoara; astfel a terminat și clasa a 4-a.[5] Familia era discriminată ca si ceilalți evrei, printre altele aveau voie să facă cumpărături și să iasă în afara casei numai între anumite ore dar teama cea mai mare era deportarea în Transnistria.[5]

După război, familia Benjamin s-a mutat la Cluj[5] unde Lya a învățat la Liceul evreiesc[6], apoi a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din Sverdlovsk (Ekaterinburg).[7][8] La întoarcerea în România a lucrat în domeniul arhivistic.[6]

Viața profesională și opera ca istoric

[modificare | modificare sursă]

În loc să se pensioneze, din 1985 își relansează cariera de istoric și devine cercetător la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România.[6][7][8] Inițial s-a concentrat pe lucrări în care a colectat și coeditat documente despre istoria evreilor în România în numeroase volume care acoperă secolele XVIII și prima jumătate a secolului XIX. Volumele includ studii introductive în aspecte ale istoriei evreiești din punct de vedere economic, social, cultural și religios, precum și istoria comunitară. Aceste volume au devenit o sursă importantă citată în articolele altor cercetători.[6]

În paralel a fost preocupată de textele istoriografice ale iluminiștilor evrei. Editează și o culegere de texte din presa evreiască din România despre ideologia și mișcarea sionistă din perioada 1880-1920. Publică și volume care analizează identitatea evreo-română.[6]

Dar subiectul care i-a consumat cea mai mare parte a timpului și care i-a adus cea mai multă notorietate și recunoaștere a fost Holocaustul, un subiect nepopular în primii ani de după 1989.[6] În perioada inițială, arhivele încă nu fuseseră deschise cercetătorilor, iar termenul de Holocaust era evitat atât în text cât și în titlurile publicațiilor în urma presiunilor politice. Aceasta reușește însă de-a lungul timpului să strângă surse după deschiderea treptată a arhivelor și să analizeze diferite aspecte ale regimului Antonescu în lumina acestor documente.[6]

În continuarea acestui aspect a fost membru al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (2004).[9][10] A redactat raportul final al comisiei în special cu privire la legislația antievreiască și la viața comunitară din epocă și a editat documentele referitoare la Holocaust care au însoțit raportul.[6]

În 2001 obține titlul de doctor în istorie la Universitatea din București, cu o teză despre viața cotidiană a evreilor în perioada Holocaustului.

A publicat în mod activ până la moarte articole în periodice precum Realitatea Evreiască și Revista Baabel.[2]

Viața personală

[modificare | modificare sursă]

A fost căsătorită 63 de ani cu etno-sociologul Hary Kuller, până la decesul acestuia în 2020.[11][12][13]

Distincții

[modificare | modificare sursă]

2007 Premiul Ianculovici pentru lucrările publicate pe tema Holocaustului și a istoriei evreilor din România, decernat la Haifa, Israel.[14]

2014 Premiată de Ambasada SUA în România ca și "Distins istoric" în cadrul premiilor “Femei Curajoase” 2014.[15][16][17]

Publicații (listă parțială)

[modificare | modificare sursă]

Cărți (autor sau editor):

  • Legislația antievreiască în România 1938 – 1944. Documente, București, Editura Hasefer, 1993
  • Problema evreiască în Stenogramele Consiliului de Miniștri 1940 - 1944. Documente, București, Editura Hasefer,1996
  • Prigoană și rezistență în istoria evreilor din România. Studii, București, Editura Hasefer, 2001
  • Memorialul martirilor din România. Textul și selecția imaginilor de Lya Benjamin, București, Editura Hasefer,2003
  • Evreii din România în texte istoriografice. Antologie, București, Editura Hasefer, 2004

În colaborare:

  • Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România, volumele 2/1 (1988), 2/2 (1990), 3/1 - 3/2 (1999); Editura Hasefer
  • Martiriul evreilor din România, București, Editura Hasefer, 1991
  • Mituri, rituri și obiecte rituale iudaice, Editura Fundației culturale române, 1994
  • Evreii în războiul de reîntregire al României, București, Editura Hasefer,1996
  • 1940-1942. Perioada unei mari restriști, vol. I – II, București, Editura Hasefer,1997
  • 1943-1944. Bilanțul tragediei. Renașterea speranței, București, Editura Hasefer,1998
  • Hary Kuller, Lya Benjamin: Album. Muzeul de istorie a evreilor din România „Șef rabin Moses Rosen", București, Editura Hasefer, 2002
  • Iacob Ițhac Niemirower, Iudaismul. Antologie, ediție critică, București, Editura Hasefer, 2005
  • Cum a fost posibil? Holocaustul evreilor din România, București, Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel" 2007
  • Idealul sionist în presa evreiască din România (1881-1920), București, Editura Hasefer, 2010

Reeditări:

  • Matatias Carp, Cartea neagră, volumele I-III, București, Editura Diogene, 1996
  • Arnold Daghani, Groapa este în livada de vișini, București, Editura Hasefer, 2004

Zeci de articole în volume și reviste de specialitate.[14] Scrie și numeroase articole în presă.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 318-319 (1118-1119) - 1 - 31 mai 2009 pag, 13” (PDF). Accesat în . 
  2. ^ a b „A murit istoricul Lya Benjamin, cercetător de prestigiu al istoriei Holocaustului din România”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  3. ^ Luca, Iulian (). „Doliu în România! Istoricul Lya Benjamin a încetat din viață” (în Romanian). Capital. Accesat în . 
  4. ^ Bogdan Gabaroi (EN) (RO - author: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tanasescu). „Historian Lya Benjamin, author of numerous studies on the Holocaust, dies”. AGERPRES. [nefuncțională – arhivă]
  5. ^ a b c d „MARTOR - Lya Benjamin a trăit împreună cu familia ei atacurile împotriva evreilor”. radioromaniacultural.ro. Accesat în . 
  6. ^ a b c d e f g h Rotman, Liviu, MEDALION ISTORIOGRAFIC. LYA BENJAMIN în "Istorie si memorie evreiasca. Volum omagial dedicat doamnei Lya Benjamin", ed. Anca Ciuciu si Camelia Craciun, Bucuresti, Editura Hasefer, 2011, pp. 22–28, accesat în  
  7. ^ a b „Lectori invitați 2017 | Școala de vară CSIER”. www.scoaladevaracsier.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ a b „CV - Lya Benjamin” (PDF). csier.ro. Accesat în . 
  9. ^ Horatiu Pepine (). „Despre Holocaust în România | DW | 24.10.2003”. Deutsche Welle DW.COM. Accesat în . 
  10. ^ „Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (vers. în română), 2004” (PDF). Accesat în . 
  11. ^ Lya Benjamin (). „In Memoriam Hary Kuller, în pragul aniversării nașterii sale”. Accesat în . 
  12. ^ Veronica Rozenberg (). „In Memoriam Hary Kuller. Acasă la Lya și Hary sau istoria unei prietenii”. Accesat în . 
  13. ^ „"Nu am fi putut trăi unul fără celălalt". Cupluri longevive, sărbătorite la Templul Coral din București”. tvr.ro. . Accesat în . 
  14. ^ a b Bibliografie selectivă a studiilor dr. Lya Benjamin în "Istorie si memorie evreiasca. Volum omagial dedicat doamnei Lya Benjamin", ed. Anca Ciuciu si Camelia Craciun, Bucuresti, Editura Hasefer, 2011, pp. 10–21, accesat în  
  15. ^ „Premiile "Femei Curajoase" 2014”. Accesat în . 
  16. ^ „Brândusa ARMANCA: De ce trebuie premiati jurnalistii de INVESTIGATIE – Freedom House România”. Accesat în . [nefuncțională]
  17. ^ Brindusa Armanca (). „De ce trebuie premiați jurnaliștii de investigații | Revista 22”. revista22.ro. Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lya_Benjamin&oldid=15988099