Lucian Raicu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lucian Raicu
Date personale
Născut [1] Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație critic literar[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Limbi limba română[2]  Modificați la Wikidata
Studii Universitatea din București  Modificați la Wikidata

Lucian Raicu (n. Bernard Leibovici,[3] 12 mai 1934, Iași, d. 22 noiembrie 2006, Paris) a fost un critic literar și scriitor român.

A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București pe care a absolvit-o în 1958, apoi, în perioada 1952-1954, Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

A publicat monografii despre Gogol, Liviu Rebreanu, Nicolae Labiș, culegeri de cronici de carte, dar cele mai importante contribuții ale sale rămân eseurile despre mecanismele profunde ale creației: "Reflecții asupra spiritului creator", "Critica - forma de viață" ș.a.

Împreună cu soția sa, prozatoarea Sonia Larian, s-a stabilit la Paris în 1986,[4] colaborând cu texte despre literatură la posturile de radio străine Deutsche Welle, Vocea Americii, Europa liberă, etc. A fost redactor la Viața Românească, Gazeta literară și România literară, precum și la Europa Liberă și Radio France International. După 1990, suferind, măcinat de boală, a continuat să scrie, trimițând colaborări unor reviste din țară și publicând câteva cărți noi.

Este fratele prozatorului Virgil Duda.[4]

Scriitorul Norman Manea scria de la New York:[5]

Lucian Raicu a fost și rămâne cea mai ascuțită minte critică a literaturii române din dureroasa perioadă așa-zis socialistă, în care i-a fost dat să-și scrie, prin limitare și risc, dar cu intensă și sfidătoare strălucire, cărțile. Îl putem crede pe Eugen Ionescu când afirma că Raicu este "printre primii, dacă nu cumva primul critic literar al generației sale".

Urna cu cenușa sa este depusă în Caseta nr. 22 983 a columbarului din Cimitirul Père-Lachaise din Paris.[6]

Selecție din operele publicate[modificare | modificare sursă]

  • Liviu Rebreanu, 1967
  • Structuri literare, 1973
  • Gogol sau fantasticul banalității, 1974
  • Critica – forma de viață, 1976
  • Reflecții asupra spiritului creator, 1979
  • Printre contemporani, 1980
  • Calea de acces, 1982
  • Fragmente de timp, 1984
  • Scene din romanul literaturii, 1985
  • Journal en miettes cu Eugène Ionesco, 1993
  • Scene, fragmente, reflecții, 1994
  • O sută de scrisori din Paris, 320 p, Editura Cartea Românească, București, 2010.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b "Lucian Raicu", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  2. ^ "Lucian Raicu", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12034690g, accesat la 10 octombrie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)
  3. ^ Norman Manea, Plicuri și portrete, ed. Polirom, București, 2004, p. 23
  4. ^ a b http://www.romlit.ro/lucian_raicu_-_reflecii_asupra_condiiei_de_scriitor
  5. ^ Revista 22, 1 decembrie 2006: „In memoriam Lucian Raicu”
  6. ^ Le columbarium du Père Lachaise

Legături externe[modificare | modificare sursă]