Sari la conținut

Lovituri de departajare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Philipp Lahm execută o lovitură de departajare în finala Ligii Campionilor UEFA din 2012

În jocul de fotbal, executarea loviturilor de departajare este o metodă de stabilire a echipei care obține victoria într-un meci care nu se poate încheia la egalitate, atunci când scorul este egal după expirarea timpului regulamentar și a prelungirilor (dacă este cazul) (de exemplu, la Campionatul Mondial de Fotbal, loviturile de departajare sunt utilizate în meciurile eliminatorii; optimi de finală, sferturi de finală, semifinale și finală). În cadrul unor lovituri de departajare, fiecare echipă trage pe rând la poartă de la punctul de pedeapsă, poarta fiind apărată doar de portarul echipei adverse. Fiecare echipă are la dispoziție cinci lovituri care trebuie executate de jucători diferiți; echipa care înscrie cele mai multe lovituri este declarată învingătoare. Loviturile se încheie imediat ce o echipă are un avantaj insurmontabil. În cazul în care scorul este egal după cinci seturi de lovituri, se trece mai departe în seturi suplimentare (se continuă executarea loviturilor până când o echipă câștigă un set).[1] Mingile șutate cu succes în poartă în timpul unei lovituri de departajare nu contează ca goluri pentru jucătorii care au șutat individual sau pentru echipă și sunt contabilizate separat de golurile marcate în timpul jocului normal (inclusiv prelungirile, dacă este cazul). Deși procedura pentru fiecare lovitură de departajare individuală seamănă cu cea a unei lovituri de pedeapsă (penalti), există unele diferențe. În special, nici executantul loviturii de departajare și nici un alt jucător în afară de portar nu poate juca mingea din nou după ce aceasta a fost lovită.

Loviturile de departajare sunt una dintre cele trei metode de departajare aprobate de Legile jocului; celelalte sunt prelungirile și, pentru meciurile în dublă manșă, regula golului marcat în deplasare.[1] De obicei, se recurge la loviturile de departajare numai după ce una sau mai multe dintre celelalte metode nu reușesc să producă un câștigător. Metoda de determinare a unui câștigător pentru un anumit meci este stabilită în prealabil de organismul care organizează meciul. În majoritatea competițiilor de nivel profesionist, se joacă două reprize de prelungiri de 15 minute dacă scorul este egal la sfârșitul timpului regulamentar și se organizează o serie de lovituri de departajare dacă scorul este încă egal după reprizele de prelungiri.

Deși sunt utilizate pe scară largă în fotbal începând cu anii 1970, loviturile de departajare au fost criticate de mulți adepți ai jocului, în primul rând din cauza unui aport ridicat de noroc și nu de aptitudine și a dependenței lor de duelurile individuale dintre jucătorii adversari, ceea ce nu corespunde fotbalului ca sport de echipă.[2] Cu toate acestea, unii cred că presiunea și imprevizibilitatea implicate fac din această fază unul dintre cele mai palpitante finaluri ale oricărui sport.[3][4]

Descriere generală

[modificare | modificare sursă]

În timpul loviturilor de departajare, jucătorii, alții decât executantul loviturii și portarii, trebuie să rămână în cercul central.[1] Portarul echipei care execută lovitura de departajare se află la intersecția dintre linia porții și linia care delimitează suprafața de pedeapsă (16,5 m), lângă unul dintre arbitrii asistenți.

O remiză este un rezultat obișnuit în fotbal. Loviturile de departajare sunt utilizate numai în competițiile care necesită un câștigător la sfârșitul meciului[1] - acest lucru este predominant în meciurile eliminatorii din „cupe”, spre deosebire de „ligile” fiecare cu fiecare; ele decid care echipă avansează în runda următoare a unui turneu sau îl câștigă. De obicei, se joacă mai întâi prelungiri, dar acest lucru nu este necesar;[1] printre excepții se numără Supercupa României, Copa Libertadores, Copa América (sferturile de finală, semifinalele și meciul pentru locul al treilea), FA Community Shield, EFL League Cup și Football League Trophy, toate acestea utilizând lovituri de departajare imediat după încheierea timpului regulamentar.

Regulamentul anumitor competiții prevede că se poate recurge la lovituri de departajare pentru a decide locurile finale într-o grupă fiecare cu fiecare, în cazul neobișnuit în care două echipe care s-au înfruntat într-un meci din ultima zi termină grupa cu statistici identice și nicio altă echipă nu are aceleași rezultate. Această regulă a fost invocată în Grupa A a Campionatului European Feminin de Fotbal Sub-19 din 2003, în care Italia și Suedia au efectuat lovituri de departajare imediat după terminarea meciului lor.[5] Această regulă este o inovație relativ recentă și, de exemplu, nu s-a aplicat în Grupa F a Cupei Mondiale din 1990, unde Irlanda și Țările de Jos au fost departajate prin tragere la sorți imediat după încheierea meciului lor din ultima zi.[6] Cu toate acestea, la Campionatul European de Fotbal Sub-16 din 1994, au fost utilizate loviturile de departajare în ultimul meci din Grupa A dintre Belarus și Austria.[7]

Mai multe campionate, cum ar fi J.League (campionatul național din Japonia),[8] au experimentat lovituri de departajare imediat după un încheierea unui meci de campionat la egalitate, câștigătorul primind un punct suplimentar. În Statele Unite și Canada, Major League Soccer a avut inițial, de asemenea, o serie de lovituri de departajare imediat după încheierea timpului regulamentar, chiar și în timpul meciurilor de ligă, deși aceste lovituri erau diferite de cele standard (a se vedea mai jos).

O echipă care pierde la loviturile de departajare este eliminată din turneu, în timp ce echipa învingătoare avansează în turul următor sau este încoronată campioană, dar meciul este considerat remiză, din punct de vedere statistic, de FIFA. De exemplu, se consideră că Țările de Jos a încheiat Campionatul Mondial de Fotbal 2014 neînvinsă, deși a fost eliminată în faza semifinalelor.[9]

Procedură

[modificare | modificare sursă]

În continuare este prezentat un rezumat al procedurii pentru loviturile de la punctul de pedeapsă. Procedura este specificată în Legea 10 („Determinarea rezultatului unui meci”) din Legile jocului (p. 71).[1]

Poziționarea tipică a jucătorilor și arbitrilor în timpul executării loviturilor de departajare.
O jucătoare pregătindu-se să execute o lovitură de la punctul de pedeapsă.
  1. Arbitrul aruncă o monedă pentru a decide poarta la care se execută loviturile de departajare. Alegerea porții poate fi schimbată de arbitru din motive de siguranță sau dacă poarta sau suprafața de joc devine inutilizabilă.[1]
  2. Arbitrul aruncă moneda a doua oară pentru a stabili care echipă va executa prima lovitură.
  3. Toți jucătorii, cu excepția executantului și a portarilor, trebuie să rămână în cercul central al terenului (a se vedea mai sus).
  4. Fiecare lovitură se execută în modul general al unei lovituri de pedeapsă. Fiecare lovitură se execută de la punctul de pedeapsă, care se află la 11 m de linia porții și echidistant de fiecare linie de margine, poarta fiind apărată doar de portarul advers. Portarul trebuie să rămână între stâlpii porții, pe linia porții sale, până când mingea a fost șutată, deși poate sări pe loc, își poate agita brațele, se poate deplasa dintr-o parte în alta de-a lungul liniei porții sau poate încerca în orice alt mod să distragă atenția executantului.
  5. Fiecare echipă este responsabilă pentru stabilirea ordinii în care jucătorii săi eligibili execută loviturile de departajare.
  6. Fiecare executant poate lovi mingea o singură dată. Odată lovită, jucătorul nu mai poate juca mingea din nou.
  7. Niciun alt jucător din fiecare echipă, în afară de executantul și portarul desemnat, nu poate atinge mingea.[1]
  8. O lovitură se soldează cu un gol marcat pentru echipa care execută dacă, după ce a fost atinsă o dată de către executant, mingea traversează linia porții între stâlpii porții și sub bara transversală, fără să atingă vreun jucător, oficial sau element exterior, altul decât portarul care apără. Mingea poate atinge portarul, stâlpii porții sau bara transversală de mai multe ori înainte de a intra în poartă, atât timp cât arbitrul consideră că mișcarea mingii este rezultatul șutului inițial. Acest lucru a fost clarificat în urma unui incident petrecut la loviturile de departajare de la Cupa Mondială din 1986 între Brazilia și Franța. Șutul lui Bruno Bellone a ricoșat din stâlp, a lovit spatele portarului Carlos și a ricoșat ulterior în poartă. Arbitrul Ioan Igna a acordat golul Franței, iar căpitanul Braziliei, Edinho, a fost avertizat pentru că a protestat că lovitura ar fi trebuit considerată ratată imediat ce mingea a ricoșat din bară. În 1987, Consiliul Asociației Internaționale de Fotbal a clarificat Legea 14, care reglementează loviturile de pedeapsă, pentru a susține decizia lui Igna.[10]
  9. Echipele șutează pe rând de la punctul de pedeapsă, până când fiecare a executat cinci lovituri. Cu toate acestea, dacă o parte a marcat mai multe goluri decât ar putea reuși cealaltă cu toate loviturile de departajare rămase, seria de lovituri se încheie imediat, indiferent de numărul de lovituri rămase. De exemplu, în finala Cupei Mondiale din 2006, executarea loviturilor de departajare s-a încheiat după ce italianul Fabio Grosso a marcat al cincilea gol al echipei sale, în ciuda faptului că Franța (cu trei goluri marcate) mai avea încă o lovitură de executat. În mod similar, în finala Campionatului Mondial de Fotbal 2022, Gonzalo Montiel a transformat cu succes a patra lovitură a Argentinei și a câștigat trofeul, deși Franța și Argentina mai aveau câte o lovitură de executat fiecare.
  10. Dacă, după cinci seturi de lovituri de departajare, echipele au marcat un număr egal de goluri (sau dacă nicio echipă nu a marcat niciun gol), se folosesc seturi suplimentare de câte o lovitură de departajare până când o echipă înscrie și cealaltă ratează.
  11. Echipa care înscrie cele mai multe goluri la finalul loviturilor de departajare este câștigătoarea meciului.
  12. Numai jucătorii care se aflau pe teren la sfârșitul meciului sau care au lipsit temporar (accidentați, ajustând echipamentul etc.) sunt permiși să participe la loviturile de departajare.[1] Dacă la sfârșitul meciului și înainte sau în timpul loviturilor de departajare o echipă are mai mulți jucători pe teren decât cealaltă, fie ca urmare a unei accidentări sau a unui cartonaș roșu, atunci echipa cu mai mulți jucători trebuie să își reducă numărul de jucători pentru a se alinia adversarilor. De exemplu, dacă echipa A are unsprezece jucători, dar echipa B are doar zece, atunci echipa A alege un jucător pe care îl exclude. Jucătorii excluși în acest fel nu mai pot lua parte la procedură, nici ca executant, nici ca portar, cu excepția faptului că pot fi folosiți pentru a înlocui un portar care se accidentează în timpul loviturilor de departajare. Regula a fost introdusă de Consiliul Asociației Internaționale de Fotbal în februarie 2000 deoarece, anterior, lovitura a unsprezecea era executată de al unsprezecelea jucător (adică, teoretic, cel mai slab) al unei echipe cu efectiv complete și de primul jucător (adică, teoretic, cel mai bun) al unei echipe cu efectiv inferior.[11] O modificare a regulii în 2016 a eliminat posibilitatea ca o echipă să obțină un astfel de avantaj dacă un jucător este accidentat sau eliminat în timpul loviturilor de departajare.[12]
  13. O echipă poate înlocui un portar care se accidentează în timpul loviturilor cu o rezervă (cu condiția ca echipa să nu fi utilizat deja numărul maxim de rezerve permis de competiție) sau cu un jucător exclus anterior.[1]
  14. În cazul în care un portar este eliminat în timpul loviturilor, un alt jucător care a terminat meciul trebuie să acționeze ca portar.[1]
  15. În cazul în care un jucător, altul decât portarul, se accidentează sau este eliminat în timpul loviturilor, atunci loviturile continuă fără a fi permisă nicio înlocuire. Echipa adversă trebuie să își reducă numărul de jucători în consecință.[1]
  16. Orice jucător rămas pe teren poate juca rolul de portar și nu este necesar ca același jucător să fi jucat rolul de portar în timpul meciului.
  17. Niciun jucător nu are voie să execute a doua lovitură până când toți ceilalți jucători eligibili din echipa sa nu au executat prima lovitură, inclusiv portarul.
  18. Dacă este necesar ca jucătorii să execute o nouă lovitură (deoarece scorul a rămas egal după ce toți jucătorii eligibili au executat prima lor lovitură), jucătorii nu sunt obligați să execute loviturile în aceeași ordine.[1]
  19. Loviturile de la punctul de pedeapsă nu trebuie întârziate pentru un jucător care părăsește terenul de joc. Lovitura de pedeapsă a jucătorului este pierdută (este considerată ratată) dacă jucătorul nu revine la timp pentru a executa lovitura de pedeapsă.
  20. Arbitrul nu trebuie să oprească meciul dacă, în timpul loviturilor de departajare, o echipă este redusă la mai puțin de șapte jucători.

Tactici

[modificare | modificare sursă]

Apărarea unei lovituri de pedeapsă este una dintre cele mai dificile sarcini cu care se poate confrunta un portar. Unii decid dinainte în ce direcție vor plonja, acordându-și timp pentru a ajunge în partea laterală a porții. Un studiu publicat în 2011 în revista Psychological Science a arătat că portarii plonjează spre dreapta în 71% din cazuri atunci când echipa lor pierde, dar numai în 48% atunci când sunt în avantaj și în 49% atunci când sunt la egalitate, un fenomen despre care se crede că are legătură cu anumite comportamente de preferință pentru dreapta la mamiferele sociale.[13] Alții încearcă să citească modelul de mișcare al celui care execută lovitura. Aceștia pot încerca să simuleze sau să întârzie șutul pentru a vedea în ce direcție se aruncă portarul. Tragând înalt și central, în spațiul pe care portarul îl va elibera, există cel mai mare risc de a trage deasupra barei.[14] Dacă un portar blochează o lovitură de pedeapsă în timpul unui meci, există riscul ca șutul sau un coechipier să înscrie din reluare; acest lucru nu este relevant în cazul unei lovituri de departajare.

Deoarece întregul proces al loviturilor de departajare se desfășoară la aceeași poartă, spectatorii din spatele porții poate favoriza o echipă și încerca să distragă atenția executanților celeilalte echipe. Pentru a preveni orice avantaj potențial, în 2016, Legile jocului au fost modificate pentru a adăuga o tragere la sorți între cele două echipe înainte de loviturile de departajare: câștigătorul tragerii la sorți are dreptul de a decide care poartă este folosită pentru lovituri (anterior, decizia era la discreția arbitrului). Arbitrul poate schimba poarta numai din motive de siguranță sau dacă poarta sau terenul ales sunt inutilizabile.[1]

Un portar nu are voie să folosească mijloace de distragere a atenției, cum ar fi să-și curețe ghetele sau să ceară arbitrului să vadă dacă mingea este poziționată corect; acest lucru riscă un avertisment pentru comportament nesportiv. Glumele lui Bruce Grobbelaar cu „picioarele tremurânde” l-au distras pe Francesco Graziani în finala Cupei Campionilor Europeni 1984.[15] Portarului îi este interzis să se deplaseze în afara liniei porții pentru a îngusta unghiul de tragere al executantului; din acest motiv, finala Ligii Campionilor UEFA din 2003 a provocat controverse, deoarece reluările au arătat că ambii portari au abuzat de această metodă, la fel ca Jerzy Dudek în finala Ligii Campionilor 2005.

Istoric

[modificare | modificare sursă]

Origini

[modificare | modificare sursă]

Între 1867 și 1970, legile fotbalului nu prevedeau o metodă de departajare. Primul turneu de fotbal, FA Cup, a folosit prelungiri și rejucări pentru a decide meciurile încheiate la egalitate. Acest exemplu a fost urmat de alte competiții eliminatorii de la acea vreme. La începutul anilor 1920, unele meciuri de caritate au început să folosească loviturile de colț ca metodă de departajare pentru a evita rejucările.[16] Ca răspuns, legile jocului au fost modificate în 1923 pentru a preciza în mod explicit că golul este singura modalitate de a înscrie și că un meci care se încheie cu un număr egal de goluri marcate este o remiză.[17]

În competițiile majore, atunci când nu era posibilă o rejucare sau un baraj, departajarea se făcea prin tragere la sorți. Printre exemple se numără victoria Italiei în fața URSS în semifinalele Campionatului European din 1968 (finala, de asemenea încheiată la egalitate, a fost rejucată).[18] Cu toate acestea, variante ale loviturilor de departajare moderne au fost utilizate înainte de această dată în mai multe competiții interne și turnee minore. Printre exemplele interne se numără Cupa Iugoslaviei din 1952,[19] Coppa Italia din 1958 până în 1959,[20] și Cupa interregională elvețiană pentru tineret din 1959 până în 1960. Pavllo Bukoviku a executat și a marcat toate loviturile de departajare ale lui KS Besa într-o victorie cu 5-2 la loviturile de departajare în finala Cupei Albaniei din 1963, un format conceput de Anton Mazreku, președintele federației albaneze.[21]

Michael Almog

Israelianul Yosef Dagan este creditat cu crearea loviturilor de departajare moderne,[22] după ce a văzut cum echipa israeliană a pierdut un meci din sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice din 1968 împotriva Bulgariei prin tragere la sorți în Mexic. Michael Almog, ulterior președinte al Asociației de Fotbal a Israelului, a descris propunerea lui Dagan într-o scrisoare publicată în FIFA News în august 1969.[23] Koe Ewe Teik, membru al Asociației de Fotbal din Malaysia în comisia de arbitri, a condus demersul pentru adoptarea acesteia de către FIFA.[23] Propunerea FIFA a fost discutată la 20 februarie 1970 de un grup de lucru al International Football Association Board (IFAB), care a recomandat acceptarea ei, deși „nu era pe deplin mulțumit” de ea.[24] Ea a fost adoptată la adunarea generală anuală a IFAB din 27 iunie 1970.[25] În 2006, Deutsche Presse-Agentur a relatat o afirmație a fostului arbitru Karl Wald din Frankfurt pe Main, potrivit căreia el a propus pentru prima dată executarea loviturilor de departajare în 1970 Federația de Fotbal Bavareză.[26]

Adoptarea loviturilor de departajare de către IFAB a venit prea târziu pentru Campionatul Mondial de Fotbal 1970, ale cărui reguli prevedeau încă tragerea la sorți pentru orice meci eliminatoriu, cu excepția finalei care se încheia la egalitate după prelungiri (FIFA a refuzat să anunțe în prealabil ce se va întâmpla dacă finala se va încheia la egalitate).[27] Raportul tehnic pentru turneul din 1970 a recomandat ca tragerea la sorți să fie abandonată în turneele viitoare, menționând că „această sugestie a fost, totuși, întreruptă de decizia International Board cu privire la executarea loviturilor de pedeapsă pentru a rezolva o astfel de situație de impas.”[28] În cele din urmă, tragerea la sorți nu a fost niciodată necesară pentru a decide câștigătorul unui meci eliminatoriu în vreo finală a Cupei Mondiale, deși a fost utilizată într-un meci de calificare din 1969, când Marocul a avansat în detrimentul Tunisiei.

Dezvoltare

[modificare | modificare sursă]
O jucătoare de la Barcelona transformă o lovitură în timpul loviturilor de departajare din 25 decembrie 1970

În România, primele lovituri de departajare într-un meci profesionist au avut loc pe 28 iunie 1972, între Jiul Petroșani și Dinamo București, în timpul semifinalei Cupei României 1971-1972, și a fost câștigată de Jiul.

Loviturile de departajare au fost folosite pentru a decide meciurile din Cupa Campionilor Europeni și Cupa Cupelor UEFA în sezonul 1970-71. Pe 30 septembrie 1970, după o remiză la general de 4-4 în prima rundă a Cupei Cupelor, Honvéd a câștigat la lovituri de departajare cu 5-4 împotriva lui Aberdeen,[29] când șutul lui Jim Forrest a lovit bara. Cinci săptămâni mai târziu, pe 4 noiembrie 1970,[30] au avut loc și primele lovituri de departajare din istoria Cupei Campionilor Europeni între Everton FC și Borussia Mönchengladbach, echipa din Anglia fiind de această dată învingătoare cu 4-3.[31]

În decembrie 1970, un meci amical de cupă între echipa feminină a Barcelonei și UE Centelles a ajuns la loviturile de departajare. Formatul acestor lovituri de departajare a constat în executarea loviturilor de pedeapsă în serii de câte trei, cu Barcelona executând trei lovituri de pedeapsă, urmată apoi de Centelles. După două runde în care rezultatul a continuat să rămână la egalitate, s-a trecut la seturi eliminatorii.[32]

În prima rundă a Cupei Campionilor Europeni 1972-1973, arbitrul a pus capăt prematur loviturilor de departajare între ȚSKA Sofia și Panathinaikos, ȚSKA conducând cu 3-2, dar cu Panathinaikos efectuând doar patru lovituri de departajare. Panathinaikos a depus plângere la UEFA, iar meciul a fost anulat și rejucat luna următoare,[33][34] ȚSKA câștigând fără a fi nevoie de lovituri de departajare.

Primul turneu internațional major care a fost decis de lovituri de departajare a fost finala Campionatului European de Fotbal 1976 între Cehoslovacia și Germania de Vest. UEFA prevăzuse o rejucare a finalei două zile mai târziu,[35] dar echipele au decis să recurgă în schimb la lovituri de departajare.[36] Cehoslovacia a câștigat loviturile de departajare cu 5-3, lovitura decisivă fiind transformată de Antonín Panenka cu o „scăriță” după ce Uli Hoeneß trimisese lovitura anterioară peste transversală.

Primele lovituri de departajare la Campionatul Mondial de Fotbal au avut loc la 9 ianuarie 1977, în primul tur al calificărilor africane, când Tunisia a învins Marocul.[37] Primele lovituri de departajare în turneul final au avut loc în 1982, când Germania de Vest a învins Franța în semifinale. Dacă finala din 1982 s-ar fi încheiat la egalitate, loviturile de departajare nu s-ar fi aplicat decât dacă rejucarea s-ar fi încheiat, de asemenea, la egalitate;[38][39] din 1986, loviturile de departajare au fost programate după finală, la fel ca pentru fazele eliminatorii anterioare.[39]

Incidente faimoase

[modificare | modificare sursă]

Meciuri internaționale

[modificare | modificare sursă]

Finalele a nouă turnee FIFA, inclusiv trei Campionate Mondiale de Fotbal masculin, s-au decis la loviturile de departajare. Câteva dintre meciurile notabile sunt următoarele.

  • Finala Campionatului Mondial de Tineret FIFA 1991 dintre Portugalia și Brazilia de la Lisabona a fost decisă la loviturile de departajare, pe care portughezii le-au câștigat cu 4-2, ultima lovitură fiind executată de Rui Costa.
  • În finala Campionatului Mondial de Fotbal 1994 de la Rose Bowl din Pasadena, California, meciul dintre Brazilia și Italia s-a încheiat fără goluri după prelungiri. Brazilia a câștigat la loviturile de departajare cu 3-2.[40]
  • În finala Campionatului Mondial de Fotbal Feminin FIFA 1999, care a avut loc tot la Rose Bowl, meciul dintre gazdele Statele Unite și China s-a încheiat tot fără goluri după prelungiri. Statele Unite a câștigat la loviturile de departajare cu 5-4, devenind prima țară gazdă care câștigă turneul.
  • Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2006 dintre Franța și Italia s-a decis tot la loviturile de departajare (după o remiză 1-1 urmată de 30 de minute de prelungiri fără goluri) și a fost câștigată de Italia cu 5-3 pe Stadionul Olimpic din Berlin.[41]
  • În finala Campionatului Mondial de Fotbal Feminin din 2011, desfășurată pe Waldstadion din Frankfurt pe Main, meciul dintre Statele Unite și Japonia s-a încheiat 2-2 după prelungiri. De data aceasta, Statele Unite a sfârșit de partea învinșilor. Japonia a câștigat la loviturile de departajare cu 3-1, devenind astfel prima țară asiatică care câștigă Cupa Mondială de seniori, fie la masculin, fie la feminin.
  • Finala Campionatului Mondial de Fotbal Sub-20 din 2013 de la Istanbul s-a decis la loviturile de departajare, după un rezultat de egalitate 0-0 în prelungiri. Franța a câștigat cu 4-1 în fața Uruguayului. Acesta a fost primul lor titlu de Cupă Mondială Sub-20, devenind astfel prima națiune care a câștigat toate cele cinci turnee masculine FIFA de 11 la 11 (Campionatul Mondial de Fotbal, Cupa Confederațiilor FIFA, Cupa Mondială Sub-20 FIFA, Cupa Mondială Sub-17 FIFA și Turneul Olimpic de fotbal).
  • Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2022 dintre Franța și Argentina a ajuns la loviturile de departajare după ce prelungirile s-au încheiat la egalitate, 3-3. Argentina a câștigat cu 4-2 loviturile și a ridicat trofeul Cupei Mondiale pentru prima dată din 1986.[42]

Primele lovituri de departajare într-un meci la Campionatul Mondial au avut loc în semifinala dramatică dintre Germania de Vest și Franța, în 1982, câștigată de Germania de Vest.[43][44][45]

Anumiți portari s-au făcut renumiți după ce au decis loviturile de departajare prin execuția lor. De exemplu, într-un meci din sferturile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2004, portarul portughez Ricardo a apărat o lovitură (fără a purta mănuși) al englezului Darius Vassell și apoi a înscris lovitura câștigătoare.[46] Un alt exemplu este José Luis Chilavert de la Vélez Sársfield în finala Copa Libertadores 1994. (Chilavert avea reputația unui specialist al fazelor fixe și a marcat 41 de goluri în cariera sa de club). Mai recent, la Cupa Africii pe Națiuni din 2023, Lionel Mpasi de la RD Congo a trimis mingea în colțul din dreapta sus în fața lui Mohamed Gabaski, care apărase câteva lovituril de departajare în finala disputată de Egipt în Camerun cu doi ani înainte.[47]

Antonín Panenka (Cehoslovacia) a decis loviturile de departajare la finala Campionatului European de Fotbal 1976 împotriva Germaniei de Vest cu o „scăriță” celebră în mijlocul porții.

Echipa națională a Angliei a pierdut șapte (din zece) serii de lovituri de departajare la în turnee finale majore, printre care cele din în fața Germaniei în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal 1990 și ale Campionatului European de Fotbal 1996 (aceasta din urmă după o victorie în fața Spaniei prin aceeași metodă în runda precedentă). După Euro 1996, Anglia a mai pierdut patru lovituri de departajare la rând în turneele finale majore, pierzând în fața Argentinei la Cupa Mondială din 1998, a Portugaliei la Euro 2004 și la Cupa Mondială din 2006 și a Italiei la Euro 2012, înainte de a întrerupe în cele din urmă seria de înfrângeri la Cupa Mondială din 2018 împotriva Columbiei; această serie de lovituri de departajare a permis, de asemenea, Angliei să avanseze în sferturile de finală pentru prima dată în doisprezece ani.[48] Anglia a pierdut din nou la lovituri de departajare în fața Italiei în finala Campionatului European de Fotbal 2020.[49] Au câștigat apoi la lovituri de departajare împotriva Elveției în sferturile de finală ale Campionatului European de Fotbal din 2024.

Țările de Jos, între timp, a pierdut patru serii de lovituri de departajare consecutive: împotriva Danemarcei la Euro 1992, a Franței la Euro 1996, a Braziliei la Cupa Mondială din 1998 și a Italiei la Euro 2000, înainte de a câștiga una împotriva Suediei la Euro 2004. La Euro 2000, Țările de Jos a beneficiat de două lovituri de pedeapsă în timpul meciului și de patru încercări la loviturile de departajare, dar nu a reușit să transforme decât o lovitură împotriva portarului italian Francesco Toldo. Frank de Boer a avut atât o lovitură de pedeapsă, cât și o lovitură de departajare apărate de Toldo, care a apărat și în fața lui Paul Bosvelt pentru a oferi Italiei o victorie cu 3-1 la loviturile de departajare. Norocul Țărilor de Jos a părut să se îmbunătățească în timpul Cupei Mondiale din 2014, când a învins Costa Rica la loviturile de departajare în meciul din sferturile de finală, dar a pierdut în aceeași manieră meciul din semifinale cu Argentina. La Cupa Mondială din 2022, Țările de Jos a pierdut din nou la loviturile de departajare împotriva Argentinei, dar de data aceasta în sferturile de finală.

Italienii au pierdut șase serii de lovituri de departajare la turneele finale, fiind eliminați la lovituri de departajare de la trei Cupe Mondiale consecutive (1990-1998, printre care și finala din 1994), sferturile de finală ale Euro 2008 și sferturile de finală ale Euro 2016. Cu toate acestea, ei au câștigat, de asemenea, de cinci ori la lovituri de departajare, printre care semifinala Euro 2000 împotriva Țărilor de Jos, sfertul de finală Euro 2012 împotriva Angliei, finala Cupei Mondiale 2006 împotriva Franței, semifinala Euro 2020 împotriva Spaniei și finala Euro 2020 împotriva Angliei.

În timpul Campionatului Mondial de Fotbal 2006 din Germania, Elveția a stabilit un nou record nedorit la loviturile de departajare împotriva Ucrainei din optimi, nereușind să transforme nicio lovitură, pierzând cu 3-0. Portarul Oleksandr Șovkovski (Ucraina) a devenit primul care nu a primit niciun gol la loviturile de departajare, apărând două dintre încercările elvețienilor, un alt șut lovind bara transversală. Rezultatul a însemnat că Elveția a devenit prima națiune care a fost eliminată de la Cupa Mondială fără să încaseze vreun gol (și, mai mult, singura națiune care a participat la un turneu final al Cupei Mondiale fără să primească vreun gol). În ciuda acestei înfrângeri, Elveția a învins Franța cu 5-4 la loviturile de departajare în optimile de finală ale Euro 2020.

În cadrul aceleiași competiții au avut loc lovituri de departajare între Germania și Argentina, cele mai titrate două echipe până la acel moment în ceea ce privește loviturile de departajare la Cupa Mondială: Fiecare echipă participase la trei serii de lovituri de departajare și le câștigase pe toate. Germania a câștigat, rămânând singură cu un record de 4-0 în turneele finale ale Cupei Mondiale.

La 20 iunie 2007, a fost stabilit un nou record UEFA.[50] Semifinala Campionatului European Sub-21 de la Heerenveen dintre echipa Țărilor de Jos și cea a Angliei s-a încheiat la egalitate, 1-1, și au fost executate treizeci și două de lovituri de departajare înainte de deznodământ. Țările de Jos a câștigat în cele din urmă cu 13-12 la loviturile de departajare.

Competiții de club UEFA

[modificare | modificare sursă]

Prima serie de lovituri de departajare dintr-o finală de cupă europeană a avut loc în finala Cupei Campionilor Europeni 1984, unde Liverpool a învins Roma. Meciul este cunoscut mai ales pentru gesturile portarului lui Liverpool, Bruce Grobbelaar. În timp ce Bruno Conti de la Roma se pregătea să execute lovitura, Grobbelaar s-a îndreptat spre poartă zâmbind încrezător către camerele de luat vederi aliniate în spate, apoi a început să muște plasa din spatele porții, imitând mâncatul de spaghete. Conti a trimis lovitura sa peste bară. Grobbelaar a avut apoi o atitudine similară înainte ca Francesco Graziani să execute lovitura sa, clătinându-și picioarele în semn de teroare. Graziani a ratat, iar Liverpool a câștigat cu 4-2 la loviturile de departajare.

În finala Ligii Campionilor UEFA din 2003, loviturile de departajare au provocat controverse în rândul multor fani, deoarece reluările au arătat că portarul Milanului, Dida, a ieșit de pe linia porții atunci când a apărat loviturile executate de Trezeguet, Zalayeta și Montero. De asemenea, portarul lui Juventus, Buffon, a ieșit de pe linia porții atunci când a apărat loviturile lui Seedorf și Kaladze.

În finala Ligii Campionilor UEFA din 2005 dintre Milan și Liverpool, portarul lui Liverpool, Jerzy Dudek, a folosit o tactică similară cu cea a lui Bruce Grobbelaar din 1984 (cunoscută sub numele de „dansul Dudek” în 2005) pentru a distrage atenția executanților de la Milan, ceea ce a dus la victoria echipei sale.

Finala din 2008 a Ligii Campionilor UEFA dintre Manchester United și Chelsea a ajuns la lovituri de departajare, unde John Terry a ratat lovitura care ar fi dus la câștigarea meciului (și a trofeului) pentru Chelsea. Piciorul său de sprijin a alunecat în momentul executării loviturii, iar mingea a lovit bara din dreapta sa. Chelsea a pierdut cu 6-5 la loviturile de departajare, la care Terry a reacționat plângând. Totuși, Terry nu a fost inițial executantul loviturii, atacantul Didier Drogba fusese eliminat cu puțin timp înainte de încheierea prelungirilor.

În semifinalele Ligii Campionilor UEFA dintre Real Madrid și Bayern München, Iker Casillas și Manuel Neuer au apărat fiecare câte două lovituri. Neuer a apărat loviturile lui Cristiano Ronaldo (80 de milioane de lire sterline) și Kaká (56 de milioane de lire sterline), pe atunci cei mai scumpi fotbaliști din istorie după sumele lor de transfer.[51]

Pe 19 mai 2012, Chelsea a învins Bayern München cu 4-3 la lovituri de departajare în finala Ligii Campionilor UEFA 2012. Chelsea nu mai câștigase niciodată o serie de lovituri de departajare în această competiție și pierduse finala din 2008 și semifinala din 2007 la lovituri de departajare. Bayern nu mai pierduse niciodată o serie de lovituri de departajare în Europa; printre victoriile lor se numără cea din finala din 2001 cu Valencia și semifinala din 2012 cu Real Madrid. Didier Drogba a executat lovitura câștigătoare, după ce în finala din 2008 nu a putut executa a cincea lovitură (ratată de Terry) din cauza încasării unui cartonaș roșu în prelungiri. În ziua următoare, numeroase ziare britanice au făcut referire la faptul că o echipă engleză a învins în sfârșit o echipă germană la lovituri de departajare.[52]

Pe 26 mai 2021, Villarreal a învins Manchester United cu 11-10 la lovituri de departajare în finala UEFA Europa League 2021, după ce meciul s-a încheiat 1-1 după prelungiri. Fiecare jucător de pe teren a executat penaltiuri - portarul lui Manchester United, David de Gea, a fost singurul care a ratat, șutul său fiind apărat de Gerónimo Rulli, pentru a-i oferi lui Villarreal primul său titlu major. Cele 21 de lovituri transformate au reprezentat un record într-un meci din cadrul unui turneu major UEFA.[53]

Naționala României și echipele românești de club în Europa

[modificare | modificare sursă]

Palmaresul statistic

[modificare | modificare sursă]

Loviturile de departajare sunt de obicei considerate în scopuri statistice ca fiind separate de meciul care le-a precedat.[56][57][58] În cazul unui meci cu două manșe, cele două meciuri sunt în continuare considerate fie ca două remize, fie ca o victorie și o înfrângere; în cazul unui singur meci, acesta este în continuare considerat ca o remiză. Acest lucru contrastează cu un meci câștigat în prelungiri, în care scorul de la sfârșitul timpului regulamentar este înlocuit. Penaltiurile transformate la loviturile de departajare nu sunt considerate ca fiind goluri marcate de un jucător în scopul înregistrării recordurilor individuale ale acestuia sau pentru competițiile „ghetei de aur”.

În calculul coeficienților UEFA, loviturile de departajare sunt ignorate pentru coeficienții cluburilor,[57] dar nu și pentru coeficienții echipelor naționale, unde câștigătoarea loviturilor de departajare primește 20.000 de puncte: mai mult decât pierzătoarea loviturilor de departajare, care primește 10.000 (la fel ca pentru o remiză), dar mai puțin decât cele 30.000 de puncte pentru câștigarea categorică a unui meci.[59] În clasamentul mondial FIFA, valoarea de bază a unei victorii este de trei puncte; o victorie la lovituri de departajare este de două puncte; o remiză, urmată de o înfrângere la lovituri de departajare sunt egale cu un punct; o înfrângere este egală cu zero.[58] Sistemul de clasare mai complicat utilizat de FIFA între 1999 și 2006 acorda învingătorului la loviturile de departajare aceleași puncte ca pentru o victorie normală, iar învinsului la loviturile de departajare aceleași puncte ca pentru o remiză; golurile din meciul propriu-zis, dar nu din loviturile de departajare, erau luate în calcul.[60]

Critici

[modificare | modificare sursă]

Ca modalitate de a decide un meci de fotbal, loviturile de departajare au fost văzute în mod diferit ca un punct culminant palpitant sau ca o rezolvare nesatisfăcătoare.

Paul Doyle descrie loviturile de departajare ca fiind „captivante și pline de suspans”, iar loviturile din finala Ligii Campionilor UEFA din 2008 ca fiind „modul perfect de a încheia o finală ... minunată”.[61] Richard Williams compară spectacolul cu „o biciuire publică în piață”.[62]

Rezultatul este adesea văzut ca o loterie și nu ca un test de aptitudini;[61] antrenorii Luiz Felipe Scolari[63] și Roberto Donadoni[64] le-au descris ca atare după ce echipele lor au câștigat și, respectiv, au pierdut la lovituri de departajare. Alții nu sunt de acord. Mitch Phillips le-a numit „testul suprem de curaj și tehnică”;[65] Paul Doyle a subliniat elementul psihologic.[61]

Doar un mic subset al aptitudinilor unui fotbalist este testat prin lovituri de departajare. Ian Thomsen a comparat Cupa Mondială din 1994, decisă prin intermediul loviturior de departajare, cu deciderea turneului de golf Masters prin intermediul unui joc de minigolf.[66] Loviturile de departajare sunt un test individual, care poate fi considerat nepotrivit într-un sport de echipă; Sepp Blatter a declarat: „Fotbalul este un sport de echipă, iar penaltiurile nu reprezintă o echipă, ci individul”.[67]

Echipele inferioare din punct de vedere valoric sunt tentate să joace pentru o remiză fără goluri, calculând că loviturile de departajare le oferă cea mai bună speranță de victorie.[68] Performanța Stelei Roșii Belgrad, care a învins Olympique Marseille în finala Cupei Campionilor Europeni 1991, este adesea criticată pentru că a „jucat pentru penaltiuri” încă de la lovitura de start;[69][70] o tactică pe care antrenorul Ljupko Petrović a recunoscut-o sincer.[71] Pe de altă parte, oportunitatea crescută de a „ucide giganți” poate fi, de asemenea, văzută ca un avantaj, sporind romantismul unei competiții precum Cupa Angliei.[72]

The Economist a relatat despre avantajul că echipa care șutează prima să câștige de obicei și despre faptul că jucătorii care țintesc mai sus înscriu de obicei un gol.[73]

Avantaj pentru echipa care execută prima?

[modificare | modificare sursă]

Ignacio Palacios-Huerta a sugerat că secvența alternantă a loviturilor de departajare oferă un avantaj incorect echipei care execută prima, cu dovezi statistice care arată că echipa care șutează prima câștigă în 60% din cazuri, probabil pentru că echipa care execută a doua este supusă unei presiuni mai mari atunci când se află în urma sa la loviturile de departajare.[74] Ca soluție, el a propus utilizarea secvenței Thue-Morse pentru a determina ordinea execuțiilor.[75] O altă analiză, mai cuprinzătoare, realizată de InStat a analizat peste 2.000 de serii de lovituri de departajare și a constatat că prima executantă a câștigat în 51,48% din cazuri.[76] Cu toate acestea, în literatura academică, sprijinul empiric pentru existența unui astfel de avantaj al primului jucător este ambiguu.[77] De exemplu, un studiu amplu efectuat în 2024 nu a constatat niciun avantaj al primului executant în fotbalul european modern.[78]

Ca parte a unui proces de reducere a unui potențial avantaj al primului executant, IFAB a aprobat în martie 2017 testarea unei secvențe diferite de executare a loviturile, cunoscută sub numele de „ABBA”, care reflectă secvența de serviciu într-un tiebreak la tenis (echipa A execută prima, echipa B execută a doua):[79]

Secvența originală
AB AB AB AB AB (încep seturile eliminatorii) AB AB AB etc.
Secvența testată
AB BA AB BA AB (încep seturile eliminatorii) BA AB BA etc.

Testul a fost programat inițial pentru Campionatul European Sub-17 UEFA din 2017 și la Campionatul feminin Sub-17 UEFA din 2017, în mai 2017, în cazul în care ar fi nevoie de lovituri de departajare.[80] Testul a fost extins în iunie 2017 pentru a include Campionatul European Sub-19 UEFA din 2017 și Campionatul feminin Sub-19 UEFA din 2017.[81]

Seria de lovituril de departajare din semifinala Campionatului feminin Sub-17 dintre Germania și Norvegia a fost prima care a implementat acest nou sistem.[82] Acesta a fost utilizat și în FA Community Shield 2017 pe 6 august 2017.[83]

În timpul celei de-a 133-a reuniuni anuale de afaceri a IFAB, care a avut loc la Glasgow, Scoția, pe 22 noiembrie 2018, s-a convenit că, din cauza lipsei unui sprijin puternic, în special din cauza complexității sale, secvența ABBA nu va mai fi utilizată în competițiile viitoare.[84]

Alternative

[modificare | modificare sursă]

Au fost propuse și alte metode de departajare, atât înainte, cât și după introducerea loviturilor de departajare.

Un rezultat de egalitate poate fi menținut, cu excepția cazului în care meciul determină care echipă se califică pentru o rundă ulterioară. Înainte de 1993 (cu excepția anului 1974), FA Charity Shield era împărțită în cazul în care meciul era egal. Atunci când barajul pentru locul al treilea al turneului olimpic din 1972 dintre Uniunea Sovietică și Germania de Est s-a încheiat 2-2 după prelungiri,[85] medalia de bronz a fost împărțită de cele două echipe.[86]

În timpul procesului de calificare pentru Cupa Mondială din 1962, Marocul și Tunisia au format o grupă cu două echipe. Ambele au câștigat cu 2-1 acasă, așa că au jucat al treilea meci într-o locație neutră. Când acesta s-a încheiat la egalitate, 1-1, după prelungiri, Marocul a avansat la aruncarea cu banul în următoarea rundă de calificare. Acest scenariu a fost repetat în timpul procesului de calificare pentru Cupa Mondială din 1970, când aceleași două echipe au fost la egalitate după trei meciuri și prelungiri. Din nou, Marocul a avansat la aruncarea cu banul. Tunisia a avut mai mult noroc la aruncarea cu banul în anii care au urmat; în timpul Cupei Africii pe Națiuni din 1965, a ajuns în finală în detrimentul Senegalului, câștigând la aruncarea cu banul după trei meciuri din grupă, Tunisia și Senegal fiind la egalitate cu o victorie (în fața Etiopiei) și o remiză (între ele).

Alternativele includ rejucarea unui meci care s-a încheiat la egalitate. În finala Cupei Campionilor Europeni 1974, scorul final al primului meci a fost egal, ceea ce a dus la rejucarea meciului două zile mai târziu. Aceasta rămâne singura dată când s-a întâmplat acest lucru în competiție. În FA Cup, rejucările au loc până în turul al cincilea (optimile de finală), inclusiv. Până în 1991, a fost permis orice număr de rejucări, cu un record de cinci.[87] (De atunci, o remiză în [prima] rejucare a fost decisă prin lovituri de departajare). Cu toate acestea, în aprilie 2024 s-a anunțat că rejucările vor fi eliminate complet începând cu sezonul 2024-2025 al FA Cup.[88]

Alte sugestii au inclus utilizarea unor elemente de joc, cum ar fi cele mai multe șuturi pe poartă, cele mai multe lovituri de colț acordate, cele mai puține avertismente și eliminări, sau acordarea unor prelungiri continue în care echipele să fie obligate să elimine jucători la intervale progresive (similar cu jocul din sezonul regular al National Hockey League, unde jucătorii joacă 3 la 3 în prelungiri).[89] Aceste propuneri nu au fost încă autorizate de IFAB. Cu toate acestea, după Cupa Mondială din 2006, Sepp Blatter a declarat că nu mai dorește lovituri de departajare în finala Cupei Mondiale, sugerând provizoriu fie o rejucare, fie „Poate să scoatem jucătorii și să jucăm golul de aur”.[67]

Propunerea „avantajului” lui Henry Birtles este ca executarea loviturilor de departajare să aibă loc înainte de prelungiri și să acționeze ca metodă de departajare doar dacă meciul rămâne la egalitate după cele 120 de minute.[90] Susținătorii acestei idei afirmă că ar duce la prelungiri mai ofensive, deoarece una dintre echipe ar ști că trebuie să înscrie și nu ar mai exista niciodată un meci în care ambele echipe să aștepte pur și simplu loviturile de departajare. Un alt avantaj este că jucătorii care au ratat ar avea șansa de a se revanșa în prelungiri. Deosebirea evidentă este că echipa care câștigă la loviturile de departajare ar fi înclinată să joace defensiv în prelungiri, știind că o remiză i-ar aduce calificarea. Cu toate acestea, acest defect nu este atât de clar deoarece un singur gol face diferența între victorie și înfrângere, spre deosebire de o echipă care apără mai confortabil un avantaj de un singur gol deoarece un gol primit face diferența între victorie și egal.

O altă alternativă este Attacker Defender Goalkeeper (ADG), care cuprinde o serie de zece încercări, în care un atacant pornește cu mingea de la 32 de metri și are 20 de secunde pentru a înscrie un gol împotriva unui apărător și a unui portar. La finalul celor zece încercări, echipa cu cele mai multe goluri este câștigătoare.[91][92]

Experimente în America de Nord

[modificare | modificare sursă]

North American Soccer League (NASL) în anii 1970 și 1980, apoi Major League Soccer (MLS) în primele sale patru sezoane (1996-1999) au experimentat o variantă a procedurii de departajare.

În loc de o lovitură de pedeapsă directă, executantul începea de la 35 de metri de poartă și avea la dispoziție cinci secunde pentru a încerca un șut. În cele cinci secunde, jucătorul putea să facă orice fel de mișcare, apoi să încerce o lovitură. Această procedură este similară cu cea utilizată în cazul unei lovituri de pedeapsă la hocheiul pe gheață. La fel ca loviturile de departajare standard, această variantă a folosit un model de cel mai bun din cinci șuturi, iar dacă scorul era încă egal, se ajungea la o rundă suplimentară de o încercare pentru fiecare echipă.

Acest format a recompensat abilitățile jucătorilor, aceștia putând să încerce să păcălească portarii și să joace mingea în încercarea de a șuta, ca într-un duel de aptitudini unu la unu, iar portarii puteau să atace atacanții fără restricțiile care sunt aplicate în mod normal în cadrul loviturilor de departajare. Soccer Bowl '81, finala campionatului NASL din 1981, a fost decisă prin acest format.[93]

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n „Laws of the Game17_Digital_Eng.pdf” (PDF). IFAB. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Wilson, M; Wood, G; Jordet, G. „The BASES Expert Statement on the Psychological Preparation for Football Penalty Shootouts” (PDF). British Association of Sports and Exercise Sciences. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ „World Cup shootouts are great and here is how other sports can adopt the thrilling finale”. USA Today. . Accesat în . But all those things combine to make it dramatic and compulsive viewing, the ultimate element of instant unpredictability, a quick fix for both the "short attention span" generation and all the ones before it, too. Shootouts provide all the things we like about sports. Heroes stepping into the spotlight with a single moment of brilliant or fortune. Sympathetic figures who your heart bleeds for. 
  4. ^ „Goalmouth Scramble: 10 'important' thoughts on the World Cup”. New Zealand Herald. . Nothing beats penalty shootouts for drama. And how great was the camera pivot to capture Manchester United legend Peter Schmeichel's reactions every time his son Kasper saved a penalty for Denmark? Truly gripping theatre. 
  5. ^ Duret, Sébastien; Matishen, David; Morard, Hervé; Aarhus, Lars; Garin, Erik; Burkert, Sturmius (). „European Women U-19 Championship 2002–03”. RSSSF. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ FIFA Technical Study Group (). FIFA World Cup Italia'90: Official Report (PDF). FIFA. p. 59. Arhivat din original (PDF) la . So the last two matches in Group F would decide whether teams could proceed forward by their own efforts, or make FIFA resort to drawing lots in Rome. [..] Ireland and Holland fought yet another 1–1 result and the draw in Rome placed Ireland in second place and Holland third. 
  7. ^ Garin, Erik; Diogo, Julio Bovi (). „European U-16 Championship 1994”. RSSSF. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Hirata, T.; Szymanski, S. „The J. League and the World Cup”. În Lee, YH; Fort, R. The Sports Business in The Pacific Rim. Sports Economics, Management and Policy. 
  9. ^ „Van Gaal: We can still make history”. FIFA.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Carosi, Julian (iulie 2006). „The Corsham Referee Newsletter”. Arhivat din original la . Accesat în .  and „III.8(a) Proposal by the Scottish Football Association: Law XIV—Penalty Kick” (PDF). Minutes of the AGM. Llandudno: Soccer South Bay Referee Association. . pp. 18–22. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  11. ^ „The Laws change and the game gets better”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Hinch, Will. „Football Law Changes 2016/17”. Pitchero. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „Under Pressure, Soccer Goalies Tend To Dive Right”, NPR, , arhivat din original la , accesat în  
  14. ^ How to actually, seriously play soccer 2007/2008, p.130: "Don't shoot right down the pipe"
  15. ^ Hart, Simon (). „European Cup Final: Home truths from Rome”. The Independent. Arhivat din originalNecesită abonament cu plată la . Accesat în . 
  16. ^ „En Passant”. Athletic News: 1. . This change is not quite so unnecessary as it might appear, for matches have been decided by corner-kicks to prevent replays in charity games late in the season. 
  17. ^ Wikisource link to Laws of the Game (1923). Wikisource. „A game shall be won by the team scoring the greater number of goals. If no goals have been scored, or the scores are equal at the end of the game, the game shall be drawn” 
  18. ^ Stokkermans, Karel; Tabeira, Martín (). „European Championship 1968”. RSSSF. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ Abbink, Dinant (). „Cup of Yugoslavia 1952”. RSSSF. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Garin, Erik (). „Coppa Italia 1958/59”. RSSSF. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Zajmi, Uvil (). „I dhuroi Kupën Tiranës, Ali Mema, heroi i penalltive kavajase”. panorama.com.al (în albaneză). 
  22. ^ „Israeli Behind the Goal” (în ebraică și engleză). infolive.tv. Arhivat din original (Adobe Flash) la . Accesat în . 
  23. ^ a b Miller, Clark (). He Always Puts It To The Right: A History Of The Penalty KickNecesită înregistrare gratuită. Orion. ISBN 978-0-7528-2728-5. 
  24. ^ „Minutes of the Working Party” (PDF). London: Soccer South Bay Referee Association. . p. 4, §12. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  25. ^ „Minutes of the AGM” (PDF). Inverness: Soccer South Bay Referee Association. . p. §5(g). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .  Parametru necunoscut |no-pp= ignorat (ajutor)
  26. ^ Hollmann, Christian (). „Karl Wald: Der Vater des Elfmeterschießens”. Stern (în germană). Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ „Drawing of lots – that's how teams will be parted”. Evening Standard. London: 43. . 
  28. ^ FIFA Technical Study Group (). World Championship – Jules Rimet Cup 1970 Final Competition: Technical Study (PDF). Fédération Internationale de Football Association. Arhivat din original (PDF) la . 
  29. ^ „Cup Winners' Cup 1970–71” (în engleză). linguasport.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ Zea, Antonio; Haisma, Marcel (). „European Champions' Cup and Fairs' Cup 1970–71 – Details”. RSSSF (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ „European Cup 1970–71” (în engleză). linguasport.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ „La història del futbol femení del Barça comença amb setze heroïnes”. Sport (în catalană). . Accesat în . 
  33. ^ „UEFA annul Cup result”. The Times. Reuters. . p. 7. 
  34. ^ Barham, Albert (). „Derby could silence their critics”. The Guardian. p. 27. 
  35. ^ Road, Alan (). „Side Lines: Thomas the send-off”. The Observer. p. 20. Clive Thomas ... has been asked by the European Football Federation to stay in the country to referee a possible replay of tonight's European championship between the West Germany and the Czechs in Belgrade. 
  36. ^ Lacey, David (). „Czechs owe championship to Viktor”. The Guardian. p. 17. Extra time brought no more goals and so, the countries having decided against a replay on Tuesday, the tournament had to be decided on penalties. 
  37. ^ Communications Division (). „History of the FIFA World Cup Preliminary Competition (by year)” (PDF). Good to Know. FIFA. p. 22. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  38. ^ „World Cup facts and figures”. Chicago Tribune. . p. C2. 
  39. ^ a b Chad, Norman (). „Soccer purists blast penalty shoootouts”. The Palm Beach Post. p. 5C. Accesat în . [nefuncțională – arhivă]
  40. ^ „1994 FIFA World Cup USA (TM) Brazil - Italy”. FIFA.com. Fédération Internationale de Football Association. Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ „Italy - France”. FIFA.com. Fédération Internationale de Football Association. Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ McNulty, Phil (). „World Cup final: Argentina beat France on penalties in dramatic Qatar showpiece”. BBC Sport. Accesat în . 
  43. ^ „A Look Back at France's World Cup History to Discern its Future”. The New York Times. . Accesat în . 
  44. ^ Varis Sharma (). „Night of Seville: The best Semi-final in World Cup history”. SportsKeeda. Accesat în . 
  45. ^ Grahame L. Jones (). „World Cup USA '94: The Penultimate Game: Looking for the Best Semifinal of All Time? Go Back to Seville, Spain, on July 8, 1982: West Germany vs. France”. Los Angeles Times. Accesat în . 
  46. ^ „Portugal break England hearts”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  47. ^ „DR Congo knock Egypt out of Afcon on penalties”. BBC Sport (în engleză). Accesat în . 
  48. ^ Wallace, Sam; Tyers, Alan (). „England banish penalty curse to pass Colombia test and reach World Cup quarter-final: live reaction”. The Telegraph. ISSN 0307-1235. Arhivat din originalNecesită abonament cu plată la . Accesat în . 
  49. ^ McNulty, Phil (). „England lose shootout in Euro 2020 final”. BBC Sport (în engleză). Accesat în . 
  50. ^ „Netherlands News”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  51. ^ Winter, Henry (). „Bayern Munich reach Champions League final after beating Real Madrid in dramatic penalty shoot-out”. Telegraph. London. Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ Greenslade, Roy (). „How the papers reported Chelsea's football victory”. The Guardian. Arhivat din original la . Accesat în . 
  53. ^ „David De Gea spot kick saved in epic Europa League Final”. BBC Sport. . Accesat în . 
  54. ^ „Steaua's story”. BBC Sport. British Broadcasting Corporation. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  55. ^ „Nouă ani de la „Minunea de la Liberec"! Povestea unei performanțe istorice și cum a reușit Florin Matache să intre în istorie”. prosport.ro. . 
  56. ^ Laws of the Game 2007/2008, p.130: "The kicks from the penalty mark are not part of the match"
  57. ^ a b „FAQ: Coefficients (associations, clubs, access list)”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . Kicks from the penalty mark to determine which club qualifies or to determine the winners of a tie do not affect the actual result of the match. 
  58. ^ a b „The FIFA/Coca-Cola World Ranking” (PDF). FIFA. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . Win 3 points Draw 1 point Defeat 0 points. To ensure that the formula is not only fair but also simple, matches that are decided by a penalty shoot-out (which are considered draws under normal rules) result in the winning team receiving two points and the losing team one point. 
  59. ^ „New UEFA National Team Coefficient Ranking System” (PDF). UEFA. . p. §3.1.3. Match points. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . A win is worth 30,000 points and a draw 10,000 points. [...] If a match ends with a penalty shoot-out, both teams are awarded 10,000 points (as for a draw). In addition, the winning team is awarded an extra 10,000 points. The goals scored in the penalty shoot-out do not count. 
  60. ^ „FIFA/Coca-Cola World Rankings: Overview of basic principles and method of calculation”. FIFA. Arhivat din original la . Accesat în . A special exception is made for matches that are decided on penalties; the winning team earns the full number of points for a win, while the losing team gets the number of points that would have been awarded for a draw. [...] In matches decided on penalties, only goals scored during regular playing time or extra time are considered in the calculation. 
  61. ^ a b c Doyle, Paul (). „A match worthy of champions”. The Guardian. London. Arhivat din original la . Accesat în . 
  62. ^ Williams, Richard (). „Down with the shoot-out and let the 'games won' column decide”. The Guardian. London. Accesat în . [nefuncțională]
  63. ^ Jackson, Jamie (). „Players will not blame Rooney, says Gerrard”. The Observer. London. Arhivat din original la . Accesat în . The penalties are always a lottery. 
  64. ^ Kay, Oliver (). „Roberto Donadoni's numbers fail to come up in lottery”. The Times. London. Arhivat din original la . Accesat în . It is," he said grimly, "a lottery. 
  65. ^ Phillips, Mitch (). „Mental approach holds key to penalty success”. Reuters. London. Arhivat din original la . Accesat în . 
  66. ^ Thomsen, Ian (). „For Soccer to Win American Hearts, It Must Create Some Heroes”. International Herald Tribune. Arhivat din original la . Accesat în . 
  67. ^ a b „Soccer: Blatter against shoot-out in final”. International Herald Tribune. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  68. ^ Moss, Stephen (). „In praise of the nine-day draw”. The Guardian. London. Arhivat din original la . Accesat în . 
  69. ^ Grkinic, Nada (). „Serbia & Montenegro's new dawn”. bbc.co.uk. Arhivat din original la . Accesat în . Red Star Belgrade had won the European Cup in 1991 and, despite the poverty of that particular performance – they played for penalties against Marseille from kick-off – the club was rich in talent. 
  70. ^ Rookwood, Dan; Cunningham, Matthew (). „Made in Britain – but successful abroad?”. The Guardian. London. Arhivat din original la . Accesat în . OM reached the European Cup final in 1991 but were beaten by a shameful Red Star Belgrade side who played for penalties from the start. 
  71. ^ Smyth, Rob (). „The joy of six: inspired tactical switches”. The Guardian. London. Arhivat din original la . Accesat în . We realised we could not really beat Marseille unless they made a mistake, so I told my players to be patient and to wait for penalties, said the manager Petrović. 
  72. ^ Roeder, Glenn (). „Big debate: should FA Cup replays be scrapped?”. The Guardian. London. Arhivat din original la . Accesat în . Extra-time and shoot-outs could offer smaller teams fantastic chances of extended cup runs. 
  73. ^ The Economist. „Football Penalties: The Lucky 12 Yards”. The Economist. June 23rd–29th, 2018. pp. 68–69. 
  74. ^ „Winning shootouts on the first kick”. Science Nordic. . Arhivat din original la . 
  75. ^ Palacios-Huerta, Ignacio (). „Tournaments, fairness and the prouhet-thue-morse sequence” (PDF). Economic Inquiry. 50 (3): 848–849. doi:10.1111/j.1465-7295.2011.00435.x. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  76. ^ „Penalties: Ultimate guidelines – InStat”. instatsport.com (în engleză). Accesat în . 
  77. ^ Kocher, Martin G.; Lenz, Marc V.; Sutter, Matthias (august 2012). „Psychological Pressure in Competitive Environments: New Evidence from Randomized Natural Experiments”. Management Science (în engleză). 58 (8): 1585–1591. doi:10.1287/mnsc.1120.1516. ISSN 0025-1909. 
  78. ^ Vollmer, Silvan; Schoch, David; Brandes, Ulrik (). „Penalty shoot-outs are tough, but the alternating order is fair”. PLOS ONE (în engleză). 19 (12): e0315017. Bibcode:2024PLoSO..1915017V. doi:10.1371/journal.pone.0315017 Accesibil gratuit. ISSN 1932-6203. PMC 11627389 Accesibil gratuit. PMID 39652569. 
  79. ^ „Penalty shoot-outs could soon resemble tennis tie-breaks”. The Telegraph. . Arhivat din original la . 
  80. ^ „Penalty shoot-out trial at UEFA final tournaments”. UEFA.org. . Arhivat din original la . 
  81. ^ „Comprehensive bidding regulations approved for all finals and final tournaments”. UEFA.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  82. ^ „New penalty system gets usual result as Germany win”. Reuters. . Arhivat din original la . 
  83. ^ Rostance, Tom (). „Arsenal 1–1 Chelsea (Arsenal won 4–1 on pens)”. BBC Sport. Arhivat din original la . Accesat în . 
  84. ^ „IFAB's 133rd Annual Business Meeting recommends fine-tuning Laws for the benefit of the game”. FIFA.com. . Arhivat din original la . 
  85. ^ Olympic Football Tournament Munich 1972: Soviet Union – German Democratic Republic Arhivat în , la Wayback Machine. FIFA.com
  86. ^ The Olympic Odyssey so far... (Part 2: 1968 – 2000) Arhivat în , la Wayback Machine. FIFA.com 10 iunie 2004
  87. ^ „FA Cup Trivia”. FA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  88. ^ „FA Cup replays scrapped from first round onwards”. BBC Sport (în engleză). Accesat în . 
  89. ^ Billsberry, Jon; van Meurs, Nathalie; Nelson, Patrick; Edwards, Gareth. „Penalty Shoot-outs: alternatives”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  90. ^ Bradshaw, Bill (). „FIFA ponder end to shoot-out woe”. Daily Express. Accesat în . 
  91. ^ „Theadgalternative.com”. Theadgalternative.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  92. ^ Tidey, Will. „10 Alternatives to Penalty Shootouts”. Bleacher Report. Arhivat din original la . Accesat în . 
  93. ^ thecelebratedmisterk (). „NASL Soccer Bowl '81”. Arhivat din original la . Accesat în – via YouTube. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Lovituri de departajare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lovituri_de_departajare&oldid=16966842