Le piacevoli notti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Le piacevoli notti
Volume
Notte X, Favola III[*][[Notte X, Favola III (Italian fairy tale)|​]]
Informații generale
AutorGiovanni Francesco Straparola
Ediția originală
Titlu original
Le piacevoli notti
Limbalimba italiană Modificați la Wikidata
Țara primei apariții Italia Modificați la Wikidata
Data primei apariții

Le piacevoli notti (în engleză The Facetious Nights of Straparola, 1550-1555) este o antologie în două volume de 75 de povestiri[1] ale autorului italian și colecționar de basme Giovanni Francesco Straparola. Cartea este structurată după Decameronul lui Boccaccio și reprezintă prima carte de povestiri europeană care conține basme;[2] ulterior, a influențat autori de basme, precum Charles Perrault și Jacob și Wilhelm Grimm.

Scriere și publicare[modificare | modificare sursă]

Le piacevoli notti a fost publicată pentru prima dată în Italia între 1550-1553[1] și conținea 74 de povestiri. Primele 25 de povestiri au fost publicate în Veneția în 1550. Având în vedere succesul de care s-a bucurat atunci cartea sa, Straparola a publicat alte 48 de povestiri în 1553. În 1555 povestirile au fost publicate într-un singur volum, în care una dintre povești a fost înlocuită cu două povești noi, ajungând astfel la un total de 75. Cartea a fost tradusă în spaniolă în 1583. În 1624 a fost inclusă în Index librorum prohibitorum (Indexul cărților interzise).[1]

Structură[modificare | modificare sursă]

Cartea a fost întocmită după Decameronul lui Boccaccio, cu o povestire în ramă, dar a avut o abordare inovatoare, incluzând și basme și povestiri populare.[3] În povestirea în ramă, participanții la o petrecere de pe insula Murano, lângă Veneția, își spun reciproc povești care variază de la obscen la fantastic.[4] Naratorii sunt în mare parte femei, în timp ce bărbații, printre care se numără și învățați celebri precum Pietro Bembo și Bernardo Cappello, ascultă. Cele 74 de povestiri originale sunt spuse pe parcursul a 13 nopți, cinci povești sunt spuse în fiecare noapte, cu excepția celei de-a opta nopți (șase povești) și a celei de-a treisprezecea nopți (treisprezece povești). Fiecare noapte începe cu dansuri și cântece și se termină cu o ghicitoare sau enigmă. Printre poveștile spuse, sunt povești populare și basme (aproximativ 15), povestiri în stilul lui Boccaccio cu intrigă și înșelăciuni, dar și povești tragice și eroice.[1]

Cele 15 basme au influențat autorii de mai târziu, unele dintre ele devenind celebre, precum „Motanul încălțat”,[5]Frumoasa și bestia[6] sau „Povestea celor trei urși”.[7] Multe au fost ulterior culese sau repovestite în Pentamerone de Giambattista Basile (1634-1636) și în Basmele Fraților Grimm (1812-1815).[8][9]

Basmele din Le piacevoli notti sunt enumerate de Jack Zipes, specialist în literatură comparată, basme și povești populare:[10]

  • „Cassandrino” („Maestrul Hoț”) [1: 20–27]
  • „Pre Scarpafico” („Preotul Scarpafico”) [1: 28–34]
  • „Tebaldo” („Doralice”) [1: 35–44]
  • „Galeotto” („Regele Porc” sau „Prințul Porc”) [1: 58–66]
  • „Pietro” („Petru nebunul”) [1: 102–110]
  • „Biancabella” („Biancabella și șarpele”) [1: 125–139]
  • „Fortunio” („Fortunio și sirena”) [1: 140–152]
  • „Ricardo” („Costanza/Costanzo”) [1: 167–178]
  • „Aciolotto” [1: 186–198]
  • „Guerrino” („Guerrino și sălbaticul”) [1: 221–236]
  • „I tre fratelli” („Cei trei frați”) [2: 71–74]
  • „Maestro Lattantio” („Ucenicul croitorului”) [2: 102–110]
  • „Cesarino” („Cesarino ucigașul de dragoni”) [2: 182–191]
  • „Soriana” („Costantino Fortunato”) [2: 209–214]

Numerele dintre paranteze se referă la volumul și paginile din ediția Straparola 1894. „Livoretto” [1: 110–125] și „Adamantina și păpușa” [1: 236–245] nu sunt incluse.

Adaptare[modificare | modificare sursă]

În 1966 a fost regizat un film cu același titlu, de către Armando Crispino și Luciano Lucignani, rolurile principale fiind interpretate de Vittorio Gassman, Ugo Tognazzi și Gina Lollobrigida.[11]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Nancy Canepa. „Straparola, Giovani Francesco (c. 1480-1558)” în The Greenwood Encyclopedia of Folktales and Fairy Tales, 3 vol., editat de Donald Haase, Greenwood Press, 2008, pp. 926-927
  2. ^ Opie, Iona; Opie, Peter (1974), The Classic Fairy Tales, Oxford și New York: Oxford University Press, p. 20
  3. ^ Fubini, Mario. „Piacevoli notti (Le)”, în Dizionario Bompiani delle opere e dei personaggi di tutti i tempi e di tutte le letterature, VII, Milano, RCS Libri, 2005, p. 6854
  4. ^ Jack Zipes, The Great Fairy Tale Tradition: From Straparola and Basile to the Brothers Grimm, p. 841
  5. ^ Zipes, Jack. The Great Fairy Tale Tradition: From Straparola and Basile to the Brothers Grimm, p. 390
  6. ^ Harrison, „Cupid and Psyche”, Oxford Encyclopedia of Ancient Greece and Rome, p. 339
  7. ^ Le Marchand, Bérénice V. (2016). „Contes en réseaux: l'émergence du conte sur la scène littéraire européenne by Patricia Eichel-Lojkine (review)”. Marvels & Tales. 30 (2): 371–373.
  8. ^ Steven Swann Jones, The Fairy Tale: The Magic Mirror of Imagination, Twayne Publishers, New York, 1995, p. 38
  9. ^ Uther, Hans-Jörg (), Handbuch zu den "Kinder- und Hausmärchen" der Brüder Grimm: Entstehung - Wirkung - Interpretation (în germană), Walter de Gruyter, ISBN 978-3-11-031763-3, accesat în  
  10. ^ Zipes, Jack (2015). The Oxford companion to fairy tales. Oxford, UK. p. 465
  11. ^ Crispino, Armando; Lucignani, Luciano (), Le piacevoli notti, Vittorio Gassman, Gina Lollobrigida, Ugo Tognazzi, Fair Film, accesat în