Sari la conținut

Irina Codreanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Irina Codreanu
Date personale
Nume la naștereIrina Codreanu Modificați la Wikidata
Născută Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată (88 de ani) Modificați la Wikidata
Nogent-sur-Marne, Île-de-France, Franța Modificați la Wikidata
Frați și suroriLizica Codreanu-Fontenoy Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiesculptoriță Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiAcadémie de la Grande Chaumière  Modificați la Wikidata
PregătireAntoine Bourdelle[*]​  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Irina Codreanu (sau Codreanu-King; n. , București, România – d. , Nogent-sur-Marne, Île-de-France, Franța) a fost o pictoriță și sculptoriță română.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

A urmat cursurile Școlii Centrale din București, apoi liceul Gloria. A absolvit în 1918 Școala de Belle-Arte din București, împreună cu Dimitrie Serafim, Ipolit Strâmbulescu și Cecilia Cuțescu-Storck.[1][2] În 1919 se mută la Paris. Urmează cursurile Academiei La Grande Chaumière, sub îndrumarea lui Antoine Bourdelle⁠(d).[3] În 1922 îl cunoaște pe Constantin Brâncuși și devine asistenta acestuia până în 1928.[4][2]

A colaborat cu revistele Contemporanul și Integral.[2]

Între 1903-1907 a fost profesoară la Universitatea din Iași și cercetătoare la Centrul de Cercetări ale Mediului și ale Arhitecturii Rurale din Paris.[5]

Opera

[modificare | modificare sursă]

A sculptat cu preponderență în piatră. A organizat expoziții la Paris, Bruxelles, Liège, București, Berlin, Haga. A renunțat o perioada la sculptură din cauza unei boli și s-a dedicat picturii. A reluat activitatea de sculptoriță în 1937 cu o expoziții la Galeria Drouet din Paris și la Ateneul Român.

S-a refugiat la Cannes, la începutul războiului, revenind la Paris în 1945 cu o expoziție de artă feminină.

Stilul artistic al Irinei Codreanu a fost influențat succesiv de întâlnirile cu maestri diferiți, dar transformat prin propria sensibilitate și abordare personală. Sub influența lui Antoine Bourdelle, artista a învățat să valorizeze masa și tensiunea formelor, să elimine detaliile inutile și să transforme modelul în expresie artistică, păstrând totodată un impuls senzual și pasional. În perioada apropiată lui Constantin Brâncuși,[6] Codreanu a adoptat principiul simplificării și al purității formelor, concentrându-se pe armonia liniilor, ovaluri și mișcări discrete care conferă viață și echilibru compozițiilor, așa cum se vede în portretele și lucrările sale decorative. În etapa finală, artista a combinat aceste învățături cu propria sensibilitate, creând sculpturi în care personalitatea sa se exprimă pe deplin, îmbinând tensionarea și dinamismul cu eleganța și rafinamentul formelor, inspirându-se uneori din frumusețea sculpturii antice, dar cu o originalitate modernă distinctă.[5]

A realizat peste 200 de portrete în marmură, bronz, teracotă sau ghips. Printre cele mai reprezentative lucrări se numără: Sirena (bronz), Eileen (bronz și marmură), Fecioara (bronz), Foca (bronz), Pește (gips),Victorie (1971, bronz), Grație, Orizont (teracotă), Iarba (1973, granit roz), Draperie (1978, marmură de Carrara).

Expoziții (Selecție)

[modificare | modificare sursă]
  • 1920 - Paris
  • 1921-1945 - Salonul de Toamnă, Paris[7]
  • 1922 - Salonul Independenților, Paris
  • 1923-1948 - Salonul Tuileries, Paris
  • 1926 - Paris
  • 1927 - Berlin
  • 1928 - Salonul Trienal, Liege[1]
  • 1929 - București
  • 1929, 1930, 1931, 1938, 1939 - Salonul Oficial, București
  • 1930 - Paris
  • - Haga
  • 1937 - Berlin, București, Paris
  • 1939 - București
  • - Bienala de la Veneția[8]
  • - Salonul de artă decorativă, Paris
  • - Trienala de la Milano
  • 1945 - Salonul internațional de pictură și sculptură feminină, Paris
  • 1949 - Paris
  • 1959 - Florența[9]
  • 1968 - Sala Dalles, București
  • 1970 - Paris, Cologne
  • 1975 - Muzeul Național de Artă al României, București
  • - Salonul de toamnă, Paris
  • 1976 - Muzeul Național de Artă al României, București
  • 1978 - Bienala internațională de la Vichy[10]

Premii și distincții

[modificare | modificare sursă]
  • Medalia de argint a orașului Paris,1968;
  • Titlul de cavaler al Ordinului Artelor și Literaturii, Paris,1969;
  • Marele Premiu al salonului Internațional de Pictură, Sculptură și Artă Decorativă Feminină de la Paris, 1970;[2]
  • Premiul Tinerilor Sculptori al UAP, București, 1971;
  • Premiul de Onoare, Saar, RFG, 1974;
  • Premiul Fundației Vocation, Franța, 1975;
  • Titlul de Ofițer al Ordinului Artelor și Literaturii, Paris, 1977;[3]
  • Marele Premiu la Bienala Internațională Vichy, 1978.
„Irina Codreanu practică un modelaj diferit care mărunțește textura și fărâmițează epiderma de parcă ar fi fost ciupită de vărsat. Nu se sfiește să-și urâțească modelele care îi pozează. Portretele acestea modelate în pământ nu sunt complezente și nici nu mai aspiră ca în portretele de inspirație brâncușiană (uneori și modelul este același ca și în cazul unor portrete ale lui Brâncuși, de exemplu Eileen) la efigii pure și esențializate”
—Ioana Vlasiu

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b „Irina CODREANU, sculptor, pictor”. Vatra MCP. Accesat în . 
  2. ^ a b c d Prut, Constantin (). Dicționar de artă modernă. Albatros. p. 95. 
  3. ^ a b Morărescu, Dragoș. Contemporanul, nr. 11 din 8 martie 1985, p. 15
  4. ^ „Irina Codreanu (Irène Codreano)” (în engleză). AWARE Women artists / Femmes artistes. Accesat în . 
  5. ^ a b Viaţa Românească (Anul 21), nr. 8 din 1968, p. 146
  6. ^ Ramuri (Anul 8), nr. 3 din 15 martie 1971, p. 2
  7. ^ Belgherbi, Eva (). „Irina Codreanu (Irène Codreano)”. Accesat în . 
  8. ^ Vlasiu, Ioana (). Dicţionarul sculptorilor din România: Sec. XIX-XX. 1. Academiei Române. p. 143-145. 
  9. ^ Vlasiu, Ioana (). Dicţionarul sculptorilor din România: Sec. XIX-XX. 1. Academiei Române. p. 143-145. 
  10. ^ Prut, Constantin (). Dicţionar de artă modernă. Albatros. p. 95. 

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Ciomac, E. Irina Codreanu. Sculpturi si desene, 1925-1937. București, 1937;
  • Deac, Mircea. Expoziția de sculptură Irina Codreanu. București, 1968;
  • Dudea, Paul. Irina Codreanu. Botoșani, 1968;
  • Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului. vol. 1. București: Editura Geneze, 1999;
  • Ionescu, Radu. Irina Codreanu. București, 1968.
  • Marcu, George. Femei de seamă din România. De ieri și de azi, Editura Meronia, București, 2017;
  • Mihailovici, M. Irina Codreanu. București, 1968;
  • Nistor, Simona. Irina Codreanu. București: Editura Meridiana, 1979.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Irina_Codreanu&oldid=17559271