Ioana de Brabant
| Ioana de Brabant | |
| Ducesă de Brabant și de Limburg | |
 Ioana de Brabant (reprezentare din secolul al XIV-lea sau al XV-lea) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  Stad Brussel, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia |
| Decedată | (84 de ani) Bruxelles, Țările de Jos burgunde(d) |
| Înmormântată | Bruxelles |
| Părinți | Ioan al III-lea[1] Maria d'Évreux[*][1] |
| Frați și surori | Maria de Brabant[*] Margareta de Brabant[*] Ioan Brant[*] |
| Căsătorită cu | Venceslau I de Luxemburg (din ) Willem al IV-lea de Olanda[*] (din ) |
| Ocupație | politiciană |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce de Brabant (–) |
| Familie nobiliară | Casa lui Reginar Casa de Brabant[*] |
Modifică date / text  | |
Ioana de Brabant (n. , Stad Brussel, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia – d. , Bruxelles, Țările de Jos burgunde(d)), aparținând Casei lui Reginar, a fost ducesă de Brabant și de Limburg între 1355 și 1406.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Ioana a fost fiica ducelui Ioan al III-lea de Brabant și a soției sale, Maria d'Évreux.
În 1334 Ioana s-a căsătorit cu contele Willem al IV-lea de Olanda (1317–1345). Din această căsătorie a rezultat doar un copil, Willem, care a murit tânăr.
Rămasă văduvă, Ioana s-a recăsătorit în martie 1352 cu ducele Venceslau I de Luxemburg (1337–1383), mult mai tânăr decât ea. La momentul stabilirii acestei căsătorii (în 1347) nu se punea problema ca Ioana să-i succeadă tatălui ei la conducerea Ducatului Brabant deoarece ea avea trei frați care au precedat-o în ordinea succesiunii. Abia după 1352 când a murit Godefroi, ultimul fiu al lui Ioan al III-lea, Ioana putea deveni moștenitoarea tatălui ei.
Ioan al III-lea a murit în decembrie 1355. Pentru a evita împărțirea ducatului între cele patru surori aflate în viață, în ianuarie 1356 a fost promulgat „Blijde Inkomst” - un document echivalent cu Magna Charta Libertatum. Ca urmare, Ioana a devenit ducesă, însă Margareta, sora mai mică, și soțul acesteia, contele Ludovic al II-lea de Flandra, nu au acceptat decizia și au atacat ducatul. Cu sprijinul împăratului Carol al IV-lea, fratele soțului ei, Ioana și-a putut păstra posesiunile.
Contele Ludovic al II-lea a pretins totuși zestrea Margaretei pe care Ioan al III-lea o promisese și pe care Venceslau a refuzat să o plătească. O altă sursă de conflict a fost suma pe care Brabantul o mai datora Comitatului Flandra pentru cumpărarea orașului Mechelen. Ludovic al II-lea, după ce a ocupat Mechelen, s-a îndreptat spre Bruxelles, pe care l-a cucerit la 17 august 1356; apoi alte orașe s-au predat flamanzilor.[2] Ioana s-a refugiat la Maastricht sub protecția fratelui lui Venceslau, Carol al IV-lea de Luxemburg. După câteva luni, flamanzii au fost alungați din Bruxelles și din alte teritorii, păstrând totuși controlul unei părți ale ducatului. Pacea a fost încheiată în Ath în anul următor, prin medierea lui William al III-lea de Hainaut.[3] La 29 martie 1357 Ioana s-a angajat - în schimbul protecției imperiale - să-l accepte pe împăratul Carol al IV-lea sau pe cel mai apropiat moștenitor al acestuia pe linie masculină, ca moștenitor al Ducatelor Brabant și Limburg.[4] În 1371, supraestimându-și propriile forțe, soțul ei, Venceslau, a hotărât să atace Ducatul Jülich, dar a fost învins la Baesweiler, unde a pierdut o parte din armata sa, mai mulți nobili și-au pierdut viața, iar el însuși a fost luat prizonier, rămânând în captivitate unsprezece luni.
După moartea lui Venceslau în 1383, Ioana a guvernat Ducatele Brabant și Limburg.
Atacată în 1386 de ducele de Geldern, Wilhelm I, aliatul englezilor în Războiul de o sută de ani,[5] și fără a putea conta pe sprijinul fiului împăratului Carol al IV-lea, imprevizibilul Venceslau, Ioana i-a cerut ajutor ducelui Filip al II-lea de Burgundia (soțul Margaretei a III-a de Flandra, fiica surorii sale). Fericit să-și extindă influența asupra Olandei, Filip l-a convins pe regele Franței să organizeze o expediție împotriva ducelui Wilhelm și, ca urmare, o armată de 100 000 de oameni a pornit spre Geldern.[5] Pentru a cruța Ducatul Brabant de distrugere,[6] Filip a făcut cu trupele sale un lung și obositor ocol traversând podișul Ardeni, Ducatele Cleves și Jülich. În cele din urmă, ducele Wilhelm a evitat dezastrul supunându-se regelui Franței, Carol al VI-lea.[7] Ioana l-a răsplătit pe Filip al II-lea pentru ajutor numind-o pe soția lui, Margareta a III-a, printr-un document emis la 28 septembrie 1399, moștenitoare a Ducatelor Brabant și Limburg. Dorind să se asigure încă din timpul vieții Ioanei că reprezentanții provinciilor Brabantului vor accepta decizia ducesei, Filip s-a îndreptat către Bruxelles unde a promis că, în cazul recunoașterii succesiunii stabilite, va returna orașele Mechelen și Anvers. Răspunsul primit a fost unul evaziv. Chiar și de la regele Venceslau a primit un răspuns similar. Acesta, moștenitor al Ducatului de Luxemburg în virtutea Tratatului din 1357, revendicase și el succesiunea cu pricina. Filip, dăruind generos aur, a câștigat favoarea majorității reprezentanților și a reușit să obțină în 1403 recunoașterea viitoarei succesiuni pentru fiul său, Anton de Burgundia.[8]
Câteva zile după moartea lui Filip (7 mai 1404), Ioana a abdicat la 19 mai 1404 în favoarea Margaretei care i-a dăruit Ducatul Brabant fiului ei cel mic, Anton.[8]
Ioana de Brabant a murit doi ani mai târziu la Bruxelles pe 1 decembrie și a fost înmormântată în Mănăstirea Ordinului Carmelit din Bruxelles. Mormântul ei, distrus în timpul revoluțiilor franceze, a fost creat mult după moartea ei (în 1457–1458) la dorința ducelui Filip cel Bun.
Căsătorii și descendenți[modificare | modificare sursă]
Ioana de Brabant s-a căsătorit de două ori:
- în 1334 cu contele Willem al IV-lea de Olanda (1317–1345); din această căsătorie a rezultat un copil:
- Willem, a murit tânăr.
- în 1352 cu Venceslau I de Luxemburg (1337–1383); din această căsătorie nu au rezultat copii.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Kindred Britain
- ^ Sergio Boffa: Warfare in medieval Brabant 1356–1406, Editura Boydell & Brewer, Woodbridge, 2004, ISBN: 978-1-84383-061-0
- ^ Van Hasselt, André (1806-1874) Auteur du texte (), L'Univers. , Belgique et Hollande / par M. Van Hasselt,... (în franceză), p. 57, accesat în
- ^ Lavisse, Ernest (1842-1922) Auteur du texte; Rambaud, Alfred (1842-1905) Auteur du texte (mai 1893), Histoire générale du IVe siècle à nos jours. Formation des grands états. 1270-1492 / ouvrage publié sous la direction de MM. Ernest Lavisse,... Alfred Rambaud,... (în franceză), pp. 432–433, accesat în
- ^ a b Henry Pirenne: I Paesi Bassi, cap. XII, vol. VII în: Storia del Mondo Medievale, 1999, p. 433.
- ^ Pe atunci trecerea unei armate, lipsită de mijloace proprii logistice și de subzistență, implica întotdeauna jaf și violență, chiar și în teritoriile prietene.
- ^ Lavisse, Ernest (1842-1922) Auteur du texte; Rambaud, Alfred (1842-1905) Auteur du texte (mai 1893), Histoire générale du IVe siècle à nos jours. Formation des grands états. 1270-1492 / ouvrage publié sous la direction de MM. Ernest Lavisse,... Alfred Rambaud,... (în franceză), pp. 432–433, accesat în
- ^ a b La Belgique militaire. T. 4 / par quelques officiers de l'armée (în franceză), ianuarie 1835, p. 188, accesat în
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Sergio Boffa: Warfare in medieval Brabant 1356–1406, Editura Boydell & Brewer, Woodbridge, 2004, ISBN: 978-1-84383-061-0.
- Henry Pirenne: I Paesi Bassi, cap. XII, vol. VII în: Storia del Mondo Medievale, 1999.
- Ernest Lavisse (1842-1922): Histoire générale du IVe siècle à nos jours. Formation des grands états. 1270-1492.
- Fritz Quicke: Itinéraire de Jeanne, duchesse de Brabant, de Limbourg et de Luxembourg (1383-1404), în: Bulletin de la Commission royale d'Histoire, 1934 (versiune online).
