Ierusalimul Vechi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ierusalimul de Est)
Salt la: Navigare, căutare
Ierusalimul Vechi
Patrimoniul Mondial UNESCO
Old City (Jerusalem).jpg
Map of Jerusalem - the old city - EN.png
Vechiul oraș Ierusalim și zidurile sale
Țara Flag of Israel.svg Israel Modificați la Wikidata
Unitate administrativă Ierusalim, Districtul Ierusalim Modificați la Wikidata
Tip cultural
Criterii (ii),(iii),(vi) Modificați la Wikidata
Referință 148
Regiunea** districtul Ierusalim
Anul 1981 (Sesiunea a 5-a)
În pericol 1982–prezent
Ierusalimul Vechi se află în Israel
Ierusalimul Vechi
Ierusalimul Vechi
Ierusalimul Vechi (Israel)
Poziția geografică
Coordonate Coordonate: 31°46′36″N 35°14′03″E / 31.776666666667°N 35.234166666667°E / 31.776666666667; 35.23416666666731°46′36″N 35°14′03″E / 31.776666666667°N 35.234166666667°E / 31.776666666667; 35.234166666667 Modificați la Wikidata
* Lista Patrimonului Mondial
** Regiunile după clasificarea UNESCO

Ierusalimul Vechi sau Orașul Vechi (ebraică העיר העתיקה, Ha'Ir Ha'Atiqah, arabă البلدة القديمة, al-Balda al-Qadimah, armeană Երուսաղեմի հին քաղաք, Yerusaghemi hin k'aghak' ) este un teritoriu de 0.9 km2 (0,35 sq mi) înconjurat de ziduri[1] din cadrul orașului modern Ierusalim. Până în 1860, când a fost înființat cartierul evreiesc Mishkenot Sha'ananim, acest teritoriu constituia întregul oraș Ierusalim. Vechiul Oraș este casa mai multor locuri-cheie de importanță religioasă: Cupola Stâncii și Moscheea Al-Aqsa pentru musulmani, Muntele Templului și Zidul Plângerii pentru iudei și Biserica Sfântului Mormânt pentru creștini. Orașul a fost inclus în lista locurilor din Patrimoniul Mondial UNESCO în 1981.

Tradițional, Vechiul Oraș a fost împărțit în patru cartiere diferite, deși actualele denumiri au fost puse abia în secolul 19.[2] Azi, Vechiul Oraș este împărțit (în sensul invers al acelor de ceasornic din partea nordică) în Cartierul Musulman, Cartierul Creștin, Cartierul Armean și Cartierul Evreiesc. Zidurile defensive monumentale ale Vechiului Oraș și porțile acestuia, au fost construite în anii 1535-1542 de sultanul turc Suleiman Magnificul.[3] Populația actuală a Vechiului Ierusalim locuiește mai mult în cartierul musulman și în cel creștin. În 2007 populația totală număra 36,965 locuitori; în 2006 erau 27,500 musulmani (cca. 17,000 în 1967, peste 30,000 în 2013, tendința: creștere), 5,681 creștini (cca. 6,000 în 1967), fără a-i include pe cei 790 armeni (până la cca. 500 în 2011, tendința: descreștere) și 3,089 evrei (începând cu zero în 1967, întrucât au fost evacuați după ce Vechiul Oraș a fost capturat de Iordania în urma războiului arabo-israelian din 1948; aproape 3,000 plus vreo 1,500 studenți ieșiva în 2013, tendința: creștere).[4][5][6]

În timpul războiului arabo-israelian din 1948, Vechiul Ierusalim a fost capturat de Iordania și toți locuitorii săi evrei au fost evacuați. În timpul Războiului de Șase Zile din 1967, când s-au văzut lupte mână-la-mână pe Muntele Templului, forțele israeliene au capturat Vechiul Oraș împreună cu restul Ierusalimului de Est, l-au anexat ulterior la Israel și l-au reunit cu partea occidentală a orașului. Azi, guvernul israelian controlează întregul Oraș Vechi, pe care îl consideră parte a capitalei naționale. Oricum, Legea Ierusalimului din 1980, prin care de fapt s-a anexat Estul Ierusalimului la Israel, a fost declarată nulă de Rezoluția 478 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Estul Ierusalimului este acum văzut de comunitatea internațională ca parte a teritoriului palestinian ocupat.[7][8]

În 2010, cel mai vechi fragment de scriere cunoscut din Ierusalim a fost găsit în afara zidurilor Orașului Vechi.[9]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Potrivit Bibliei, înainte de cucerirea Ierusalimului de către regele David în sec. 11 î. Hr., orașul aparținea iebusiților. Biblia descrie orașul ca fiind bine fortificat cu un puternic zid. Orașul condus de regele David, cunoscut ca Ir David sau Orașul lui David, se afla la sud-estul Orașului Vechi, dincolo de poarta Ha'ashpot. Fiul său, regele Solomon a extins zidurile orașului, iar mai târziu, aproximativ prin 440 î. Hr., în timpul perioadei persane, Nehemiah s-a întors din Babilon și le-a reconstruit. In 41-44 d. Hr., Agrippa, regele Iudeii, a construit un nou zid cunoscut ca „al treilea zid”.

Musulmanii au ocupat Ierusalimul în secolul 7 (637 d. Hr.), sub conducerea celui de-al doilea calif, `Umar Ibn al-Khattab, care l-a anexat la imperiul arab islamic. El a acordat locuitorilor orașului un tratat de asigurare. După asediul Ierusalimului, patriarhul Sofronie l-a primit călduros pe `Umar deoarece, potrivit unor profeții biblice cunoscute în biserica din Ierusalim, un om sărac, dar puternic și drept se va ridica ca protector și aliat al creștinilor din Ierusalim. Sofronie credea că `Umar, un mare războinic care a dus o viață austeră, era împlinirea acestei profeții. Într-o relatare a Patriarhului Alexandriei, Eutihie, se spune că `Umar a făcut o vizită la Biserica Sfântului Mormânt și a stat în curtea acesteia. Când a venit timpul pentru rugăciune, el a ieșit din biserică și s-a rugat afară, ca să evite faptul ca viitorarele generații de musulmani să-i folosească rugăciunea ca pretext pentru a transforma biserica în moschee. Eutihie adaugă că `Umar a scris de asemenea un decret pe care l-a dat Patriarhului, în care le-a interzis musulmanilor să se adune la rugăciune în această biserică.[10] În 1099, Ierusalimul a fost capturat de armata creștină occidentală a Primei Cruciade și a rămas în mâinile cruciaților până a fost recapturat de musulmanii arabi conduși de Saladin, pe 2 octombrie 1187. El i-a chemat pe evrei și le-a permis să se restabilească în oraș. În 1219, zidurile orașului au fost distruse de Mu'azzim, sultan al Damascului; în 1229, prin tratatul cu Egiptul, Ierusalimul a trecut temporar în mâinile lui Frederick II al Germaniei. În 1239, a început să reconstruiască zidurile, dar ele au fost dărâmate din nou de Da'ud, emirul Kerakului. În 1243, Ierusalimul a ajuns din nou temporar sub controlul creștinilor, iar zidurile au fost reparate. Tătarii corasmieni au preluat orașul în 1244, iar sultanul Malik al-Muattam a distrus zidurile.

Actualele ziduri ale Orașului Vechi au fost construite în 1535-42 de sultanul otoman Suleiman Magnificul. Zidurile s-au extins la aproximativ 4,5 km2, și au ajuns la o înălțime între 5 și 15 metri (16.4–49 ft), cu o grosime de 3 m la baza zidului.[3] În general, Orașul Vechi conține 35 de turnuri, dintre care multe (15) se află în zidul nordic.[3] Zidul lui Suleiman avea șase porți, la care se adaugă a șaptea, Noua Poartă, adăugată în 1887; alte câteva porți mai vechi, Poarta de Aur fiind una dintre ele, a fost acoperită de ziduri pe parcursul secolelor.

În 1980, Iordania a propus ca Vechiul Ierusalim să fie adăugat în Patrimoniul Mondial UNESCO.[11] A fost adăugat în listă în 1981.[12] În 1982, Iordania a solicitat să fie adăugat în lista locurilor din Patrimoniul Mondial aflate în pericol. Guvernul Statelor Unite s-a opus cererii, atenționând că guvernul ioradanian nu trebuie să nominalizeze o asemenea candidatură, și că consimțământul guvernului Israelului este solicitat de când acesta controlează Ierusalimul.[13] În 2011, UNESCO a emis o declarație prin care și-a reconfirmat viziunea că Estul Ierusalimului este „parte a teritoriul palestinian ocupat și că statutul Ierusalimului trebuie rezolvat prin negocieri.”[14]

Cartierele Ierusalimului[modificare | modificare sursă]

Piaţă arabă
Plimbare prin zăpadă în Vechiul Oraş, 2008

Cartierul musulman[modificare | modificare sursă]

Cartierul Musulman (arabă حارَة المُسلِمين, Hārat al-Muslimīn) este cel mai mare și mai populat din cele patru cartiere și este situat în nord-estul Orașului Vechi, întinzându-se de la Poarta Leilor din estul cartierului, de-a lungul peretelui nordic al Muntelui Templului din sud, către Zidul Plângerii și Poarta Damascului aflate în vest. Populația sa a fost de 22,000 în 2005. Ca și alte trei cartiere ale Vechiului Oraș, cartierul musulman a avut în trecut o populație amestecată de evrei, musulmani și creștini până la tulburările din 1929.[15] Astăzi, există în cartierul musulman mai multe case cumpărate și locuite de evrei și niște ieșive, ca de exemplu Yeshivat Ateret Yerushalayim[4]

Cartierul creștin[modificare | modificare sursă]

Cartierul creștin (arabă حارة النصارى, Ḩārat an-Nașāra) este situat în partea nord-vestică a Vechiului Oraș, întinzându-se de la Poarta Nouă din nordul cartierului, de-a lungul zidului vestic al Vechiului Oraș până la Poarta Jaffa, de-a lungul Porții Jaffa – pe traseul zidului occidental în sudul cartierului, făcând hotar cu cartierul evreiesc și cel armean, până la Poarta Damascului din est, unde face hotar cu cartierul musulman. În cartier se află Biserica Sfântului Mormânt, văzută de mulți ca cel mai sfânt loc al creștinătății. Populația cartierului creștin este în prezent în majoritate musulmană.

Cartierul armenesc[modificare | modificare sursă]

Cartierul armenesc (armeană Հայկական Թաղամաս, Haygagan T'aġamas, arabă حارة الأرمن, Ḩārat al-Arman) este cel mai mic din cele patru cartiere ale Vechiului Oraș. Deși armenii sunt creștini, Cartierul Armenesc este distinct de cel Creștin. În ciuda numărului mic de populație din cartier, armenii și Patriarhatul lor rămân independente și formează o prezență viguroasă în Vechiul Oraș. După războiul arabo-israelian din 1948, cele patru cartiere ale orașului au intrat sub control iordanian. Legea iordaniană le-a cerut armenilor și altor creștini să „dea timp egal Bibliei și Coranului” în școlile private și a limitat expansiunea proprietăților bisericești.[necesită citare] Războiul din 1967 este ținut minte de locuitorii cartierului ca un miracol, după ce două bombe nexplodate au fost găsite într-o mănăstire armeană. Azi, peste 3.000 armeni locuiesc în Ierusalim, dintre care 500 în Cartierul Armenesc.[16][17] Unii dintre locuitorii temporari sunt studenți la seminar sau lucrează ca funcționari bisericești. Patriarhia armeană deține terenuri în acest cartier și are proprietăți însemnate în Ierusalimul de vest și în alte părți. În 1975, în Cartierul Armean fost înființat un seminar teologic. După războiul din 1967, guvernul Israelului a dat compensații pentru repararea oricăror biserici sau locuri sfinte avariate în cursul luptelor, indiferent de cine a cauzat dauna.[necesită citare]

Cartierul evreiesc[modificare | modificare sursă]

Piaţa Zidului Vestic
Cartierul Evreiesc.

Cartierul evreiesc (ebraică הרובע היהודי, HaRova HaYehudi, numit familiar de locuitori HaRova, arabă حارة اليهود, Ḩārat al-Yahūd) se află în sectorul sud-estic al orașului fortificat și se întinde de la Poarta Sionului din sud, face hotar cu Cartierul Armenesc în vest; se întinde de-a lungul Cardo spre Strada Chain în nord și se extinde spre Zidul Plângerii și Muntele Templului. Cartierul are o istorie bogată, cu o prezență iudaică aproapre continuă din secolul 8 î. Hr.[18][19][20][21][22][23] În 1948, populația sa era de în jur de 2,000 de evrei ce au fost asediați și forțați să plece în masă.[24] Cartierul a fost complet devastat de forțele arabe în timpul Bătăliei pentru Ierusalim, iar vechile sinagogi au fost distruse.

Cartierul evreiesc a rămas sub control iordaniaan până la capturarea sa de către parașutiștii Israelului în timpul Războiului de Șase Zile din 1967. Câteva zile mai târziu, autoritățile israelite au ordonat demolarea Cartierului Marocan, aflat în vecinătate, mutându-i cu forța toți locuitorii, pentru a facilita accestul public la Zidul Vestic.

Secțiunea din cartierul evreiesc distrusă înainte de 1967 a fost de atunci reconstruită, iar în 2004 avea o populație de 2,348 locuitori.[25] Multe instituții educaționale mari și-au stabilit reședința aici. Înainte de a fi reconstruit, cartierul a fost meticulos excavat sub supravegherea arheologului Universității Ebraice, Nahman Avigad. Resturile arheologice sunt expuse într-o serie de muzee și parcuri în aer liber, pe care turiștii le pot vizita coborând două sau trei etaje sub nivelul actualului oraș. Fostul rabin șef este rabinul Avigdor Nebenzahl, iar actualul rabin șef este fiul său, rabinul Chizkiyahu Nebenzahl, care este membru al facultății Yeshivat Netiv Aryeh, care este situată chiar în apropierea Zidului plângerii.

Cartierul include „strada Caraiților” (Hebrew: רחוב הקראים, Rhehov Ha'karaim), unde se află vechea sinagogă caraită Anan ben David.[necesită citare][26]

Cartierul marocan[modificare | modificare sursă]

Înainte, în Orașul Vechi a fost un mic cartier marocan (al Moghrabilor). În săptămâna sfârșitului Războiului de Șase Zile, cartierul marocan a fost în mare măsură distrus pentru a le acorda vizitatorilor un acces mai bun la Zidul Vestic prin crearea pieței Zidului Vestic. Părțile Cartierului Marocan care n-au fost distruse sunt acum parte a Cartierului Evreiesc. Paralel cu demolarea, o nouă reglementare a fost stabilită, anume că singurul loc prin care nemusulmanii au acces la Muntele Templului este Poarta Maurilor, la care se ajunge trecând Podul Mughrabi.[27][28]

Porți[modificare | modificare sursă]

De-a lungul a diferite perioade, zidurile orașului au avut diferite contururi și un număr diferit de porți. În timpul epocii statului format de cruciați, Regatul Ierusalimului, de exemplu, Ierusalimul a avut patru porți, câte una la fiecare fațetă. Actualele ziduri au fost construite de Suleiman Magnificul, care le-a înzestrat cu șase porți; niște porți mai vechi, care au fost înconjurate cu ziduri după venirea otomanilor, au fost lăsate așa cum erau. În cazul Porții Aurii, mai înainte sigilată, la început Suleiman a deschis-o și a reconstruit-o, dar apoi a reîmprejmuit-o cu ziduri. Numărul porților funcționale a crescut la șapte după adăugarea Porții Noi în 1887; o a opta poartă, mai mică, Poarta Tăbăcarilor, a fost deschisă pentru vizitatori după ce a fost descoperită și desigilată în timpul excavărilor din anii 1990. Printre porțile istorice sigilate sunt patru care sunt cel puțin parțial păstrate (Poarta Aurie dublă din zidul estic, Poarta Singură, cea Dublă și cea Triplă din zidul sudic), alături de alte câteva porți descoperite de arheologi din care au rămas doar urme (Poarta Esenienilor de pe Muntele Sion, poarta palatului regal al lui Irod din sudul citadelei, și rămășițe vagi a ceea ce exploratorii din secolul 19 au identificat ca Poarta Funeraliilor (Bab al-Jana'iz) sau Poarta lui al-Buraq (Bab al-Buraq), aflată la sud de Poarta de Aur[29]).

Până în 1887, fiecare poartă era închisă înainte de apus și deschisă la răsărit. După cum indică tabelul de mai jos, aceste porți au fost cunoscute după o varietate de nume folosite în diferite perioade istorice și de diferite comunități.

Porți deschise[modificare | modificare sursă]

Română Ebraică Arabă Nume alternative Anul construcției Locația
Poarta Nouă HaSha'ar HeHadash

השער החדש

Al-Bab al-Jedid

الباب الجديد

Poarta lui Hammid 1887 Vestul laturii nordice
Poarta Damascului Sha'ar Shkhem

שער שכם

Bab al-Amoud

باب العمود

Sha'ar Damesek, Poarta Nablus, Poarta Stâlpului 1537 Mijlocul laturii nordice
Poarta lui Irod Sha'ar HaPerachim

שער הפרחים

Bab al-Sahira

باب الساهرة

Sha'ar Hordos, Poarta Florii, Poarta Oii 1875 Estul laturii nordice
Poarta Leilor Sha'ar HaArayot

שער האריות

Bab al-Asbatt

باب الأسباط

Poarta lui Yehoshafat, Poarta Sf. Ștefan, Poarta Triburilor, Bab Sittna Maryam (باب ستي مريم, „Poarta Sf. Maria”) 1538–39 Nordul laturii estice
Poarta Gunoiului Sha'ar HaAshpot

שער האשפות

Bab al-Maghariba

باب المغاربة

Poarta lui Silwan, Sha'ar HaMugrabim 1538–40 Estul laturii sudice
Poarta Tăbăcarilor Sha'ar HaBursekaim

שער הבורסקאים

secolul 12 Estul laturii sudice
Poarta Sionului Sha'ar Tzion

שער ציון

Bab al-Nabi Da'oud

باب النبي داود

Poarta către Cartierul Evreiesc 1540 Mijlocul laturii sudice
Poarta Jaffa Sha'ar Yaffo

שער יפו

Bab al-Khalil

باب الخليل

Porta Davidi 1530–40 Mijlocul laturii vestice

Porți sigilate[modificare | modificare sursă]

Română Ebraică Arabă Descriere Perioada Locația
Poarta de Aur Sha'ar HaRahamim

שער הרחמים

Bab al-Dhahabi / al-Zahabi, „Poarta de Aur”

باب الذهبي

O poartă dublă, sigilată ultima dată în 1541. În arabă este de asemenea cunoscută ca Poarta Vieții Veșnice.[necesită citare] În arabă, fiecare ușă are propriul nume:
  • Poarta Milei, Bab al-Rahma (باب الرحمة) - ușa sudică
  • Poarta Pocăinței, Bab al-Taubah (باب التوبة) - ușa nordică
secolul 6 Treimea nordică a laturii estice
Poarta Singură Aceasta poartă duce la teritoriul subteran al Muntelui Templului, cunoscut ca Grajdurile lui Solomon Perioada irodiană Zidul sudic al Muntelui Templului
Porțile Huldah Sha'arei Chulda

שערי חולדה

Două porți:
  • Poarta Triplă, ce are trei arce. Cunoscută de asemenea ca Bab an-Nabi (باب النبي, „Poarta Profetului [Mohammed]”)
  • Poarta Dublă, două arce, parțial ascunsă de priveliștea clădirii medievale
Perioada irodiană Zidul sudic al Muntelui Templului

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Kollek, Teddy (1977). „Afterword”. în John Phillips. A Will to Survive - Israel: the Faces of the Terror 1948-the Faces of Hope Today. Dial Press/James Wade. „about 225 acres” 
  2. ^ Ben-Arieh, Yehoshua (1984). Jerusalem in the 19th Century, The Old City. Yad Izhak Ben Zvi & St. Martin's Press. p. 14. ISBN 0-312-44187-8 
  3. ^ a b c Eliyahu Wager (1988). Illustrated guide to Jerusalem. Jerusalem: The Jerusalem Publishing House. p. 138 
  4. ^ a b Jerusalem The Old City: Urban Fabric and Geopolitical Implications”. International Peace and Cooperation Center. 2009. http://www.ochaopt.org/documents/opt_prot_ipcc_Old_City_urban_fabric_geopo_implications_2009.pdf. 
  5. ^ Bracha Slae (13 iulie 2013). „Demography in Jerusalem’s Old City”. The Jerusalem Post. http://www.jpost.com/Opinion/Op-Ed-Contributors/Demography-in-Jerusalems-Old-City-319724. Accesat la 26 septembrie 2015. 
  6. ^ Beltran, Gray (9 mai 2011). „Torn between two worlds and an uncertain future”. Columbia Journalism School. http://archives.jrn.columbia.edu/2010-2011/coveringreligion.org/2011/05/torn-between-two-worlds-and-an-uncertain-future/index.html. 
  7. ^ East Jerusalem: Key Humanitarian Concerns United Nations Office for the Coordination of Humanitarian Affairs occupied Palestinian territory. December 2012
  8. ^ Benveniśtî, Eyāl (2004). The international law of occupation. Princeton University Press. pp. 112–113. ISBN 978-0-691-12130-7 
  9. ^ Tiny fragment bears oldest script found in Jerusalem”. Telegraph.co.uk. 12 iulie 2010. http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/israel/7886560/Tiny-fragment-bears-oldest-script-found-in-Jerusalem.html. Accesat la 14 octombrie 2013. 
  10. ^ The Holy Sepulchre - first destructions and reconstructions”. Christusrex.org. 26 decembrie 2001. http://www.christusrex.org/www1/jhs/TSspreco.html. Accesat la 14 octombrie 2013. 
  11. ^ Advisory Body Evaluation (PDF file)
  12. ^ Report of the 1st Extraordinary Session of the World Heritage Committee”. Whc.unesco.org. http://whc.unesco.org/archive/repext81.htm#148. Accesat la 14 octombrie 2013. 
  13. ^ Justification for inscription on the List of World Heritage in Danger, 1982: Report of the 6th Session of the World Heritage Committee”. Whc.unesco.org. http://whc.unesco.org/archive/repcom82.htm#jerusalem. Accesat la 14 octombrie 2013. 
  14. ^ UNESCO replies to allegations”. UNESCO. 15 iulie 2011. http://www.unesco.org/new/en/media-services/single-view/news/unescos_position_regarding_jerusalem/. „The Old City of Jerusalem is inscribed on the World Heritage List and the List of World Heritage in Danger. UNESCO continues to work to ensure respect for the outstanding universal value of the cultural heritage of the Old City of Jerusalem. This position is reflected on UNESCO’s official website (www.unesco.org). In line with relevant UN resolutions, East Jerusalem remains part of the occupied Palestinian territory, and the status of Jerusalem must be resolved in permanent status negotiations.” 
  15. ^ שבתי זכריה עו"ד חצרו של ר' משה רכטמן ברחוב מעלה חלדיה בירושלים העתיקה”. Jerusalem-stories.com. http://www.jerusalem-stories.com/books/1.htm. Accesat la 14 octombrie 2013. 
  16. ^ [Armenia Diaspora]” (în hy). http://www.armeniadiaspora.com/population.html. 
  17. ^ [Armenian Patriarchate of Jerusalem (literally "Apostolic See of St. James in Jerusalem")]” (în hy). http://www.armenian-patriarchate.org/page6.html. 
  18. ^ University of Cape Town, Proceedings of the Ninth Annual Congress, South African Judaica Society 81(1986) (referencing archaeological evidence of "Israelite settlement of the Western Hill from the 8th Century BCE onwards").
  19. ^ Simon Goldhill, Jerusalem: City of Longing 4 (2008) (conquered by "early Israelites" after the "ninth century B.C.")
  20. ^ William G. Dever & Seymour Gitin (eds.), Symbiosis, Symbolism, and the Power of the Past: Canaan, Ancient Israel, and Their Neighbors from the Late Bronze Age Through Roman Palaestina 534 (2003) ("in the 8th-7th centuries B.C.E. . . . Jerusalem was the capital of the Judean kingdom . . . . It encompassed the entire City of David, the Temple Mount, and the Western Hill, now the Jewish Quarter of the Old City.")
  21. ^ John A. Emerton (ed.), Congress Volume, Jerusalem: 1986 2 (1986) (describing fortification work undertaken by "Hezekiah[] . . . in Jerusalem at the close of the 8th century B.C.E.")
  22. ^ Hillel Geva (ed.), 1 Jewish Quarter Excavations in the Old City of Jerusalem Conducted by Nahman Avigad, 1969-1982 81 (2000) ("The settlement in the Jewish Quarter began during the 8th century BCE. . . . the Broad Wall was apparently erected by King Hezekiah of Judah at the end of the 8th century BCE.")
  23. ^ Koert van Bekkum, From Conquest to Coexistence: Ideology and Antiquarian Intent in the Historiography of Israel’s Settlement in Canaan 513 (2011) ("During the last decennia, a general consensus was reached concerning Jerusalem at the end of Iron IIB. The extensive excavations conducted . . . in the Jewish Quarter . . . revealed domestic constructions, industrial installations and large fortifications, all from the second half of the 8th century BCE.")
  24. ^ Mordechai Weingarten
  25. ^ Staff. „Table III/14 - Population of Jerusalem, by Age, Quarter, Sub-Quarter, and Statistical Area, 2003” (în Hebrew, English). Institute for Israel Studies. Institute for Israel Studies, Jerusalem. http://jiis.org/.upload/yearbook/2004/shnaton_c1404.pdf. Accesat la 23 mai 2012. 
  26. ^ Staff (2010). „Our communities” (în Hebrew). God's name to succeed. World Karaite Judaism. http://www.karaite.org.il/community/jerusalem. Accesat la 23 mai 2012. 
  27. ^ Nadav Shragai (8 martie 2007). „The Gate of the Jews”. Haaretz. http://www.haaretz.com/print-edition/features/the-gate-of-the-jews-1.212285. Accesat la 26 septembrie 2015. 
  28. ^ Steinberg, Gerald M. (2013). „False Witness? EU Funded NGOs and Policymaking in the Arab-Israeli Conflict”. Israel Journal of Foreign Affairs. http://archive.geraldsteinberg.com/barilanwebsite/policy%20PDFs/Steinberg_False%20Witness%20EUFunded%20NGOs_Isr%20Jnl%20of%20Foreign%20Affairs.pdf. 
  29. ^ Gülru Necipoğlu (2008). „accessdate=26 September 2015 The Dome of the Rock as a palimpsest: 'Abd al-Malik's grand narrative and Sultan Süleyman's glosses”. Muqarnas: An Annual on the Visual Culture of the Islamic (Leiden: Brill) 25: 20–21. ISBN 9789004173279. http://archnet.org/system/publications/contents/6779/original/DPC3643.pdf?1384802697 accessdate=26 September 2015. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ierusalimul Vechi

Tururi virtuale[modificare | modificare sursă]

În engleză[modificare | modificare sursă]

Coordonate: 31°46′36″N 35°14′03″E / 31.77667°N 35.23417°E / 31.77667; 35.23417