Fabrica de Sticlă, Bacău
| Fabrica de Sticlă | |
| Huta | |
| — fost sat[*] — | |
,_Fabrica_de_Sticla,_Bacau.jpg) Satul la sfârșitul secolului al XIX-lea în a treia ridicare topografică iozefină realizată de autoritățile austro-ungare (1892-1898). | |
  Fabrica de Sticlă Fabrica de Sticlă (Județul Bacău) | |
| Coordonate: 46°09′27″N 26°36′17″E / 46.15750°N 26.60472°E | |
|---|---|
| Țară |  România |
| Județ |  Bacău |
| Comună | Bogdănești |
| Populație (1895) | |
| - Total | 143 locuitori |
| Fus orar | EET (+2) |
| - Ora de vară (DST) | EEST (+3) |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Fabrica de Sticlă[1] sau Huta[2] a fost un sat în comuna Bogdănești din județul Bacău, Moldova, România.
Istoric[modificare | modificare sursă]
În Moldova nu exista nicio fabrică de sticlă înainte de 1700, aceasta importându-se sub formă de geamuri de dimensiuni diferite, solnițe, recipiente de apă, carafile, pahare de cristal (unele poleite cu aur), cești de cafea cu farfurii, zaharnițe.[3] În 20 noiembrie 1740 au fost atestați 12 liude (contribuabili) sticlari la Călugăra, Bacău „care au eșit den Țeara Ungurească” și ce trebuiau să livreze pe an Domniei[4] 500 de table de sticlă de fereastră și 100 de pahare de apă.[3] În condica de porunci, corespondențe, judecăți și cheltuieli a lui Constantin Mavrocordat (1741–1742), sticlarii din Bacău figurează ca scutiți de taxe.[5] În 1786 un evreu a întemeiat la Hârlău prima fabrică propriu-zisă din Moldova.[3]
O fabrică de sticlă ce folosea și forța aburului[6] a fost reînființată[7] la Grozești de cneazul Dimitrie Cantacuzino[2][8] în 1848,[9][8] în același an cu cea de la Pădurea Neagră, Bihor (în maghiară Feketeerdő), fabrica bihoreană fiind considerată prima cea mai mare din actualul teritoriu al țării.[9] Fabrica băcăuană,[9] atunci situată în teritoriul comunei Grozești,[9][10] era considerată a produce o sticlă de calitate foarte bună și mai ieftină decât cea din import,[9] fiind specializată pe sticlărie obișnuită și geamuri.[7] Unitatea a trecut în proprietatea lui Lascăr Bogdan[11] și ulterior la Ulise I. Negroponte.[2] Fabrica, pe lângă forța de muncă calificată a unor meșteri germani de peste hotare, mai folosea și munca țăranilor clăcași.[12]
În anul 1855 vornicul Lascăr Bogdan a solicitat acordarea unui privilegiu pe 20 de ani pentru a fi scutit de plata vămii la materiile prime importante, precum și de toate dările și de recrutare la Miliția Pământească a lucrătorilor fabricii de sticlă de pe moșia Grozești.[13]
Fabrica și-a încetat în secolul al XIX-lea producția ca urmare a unui incendiu puternic.[2]
La sfârșitul secolului al XIX-lea satul de lângă aparținea de comuna Bogdănești, plasa Trotuș, fiind amplasat în locul numit Hută, moșie a fraților Weissengrün care au instalat o nouă fabrică de sticlă în ianuarie 1889 cu un cost de 100 000 lei.[1] Fabrica era amplasată în valea pârâului Curița.[14] Populația totală era de 143 de persoane, cu 33 de capi de familie. Din total, 130 de persoane erau de etnie maghiară.[1][15] Satul Fabrica de Sticlă figura în comuna Bogdănești alături de Bahna, Nicorești, Pârgărești, Satu Nou, Tuta, Tisești și reședința Bogdănești.[16]
În localitate exista o cârciumă și un număr de 8 vite.[1]
Moșia fraților Weissengrün avea o suprafață de 2 402 ha, fiind cumpărată de la frații Bogdan. Venitul anual era de 300 000 lei.[17]
Zona era traversată și de pârâul Leșunțu-Mare (sau Leșunțu), care izvorăște din dealul Măgura Cașinului și se unește cu afluentul de stânga Leșunțu-Mic înainte de traversare, vărsându-se în râul Oituz în dreptul localității Ferestrău-Oituz, Bacău.[18] De pe Leșunțu-Mare era exploatat nisipul necesar producției de sticlă.[2] În teritoriul comunei Grozești apropiate existau și câte o fabrică de var și ciment.[2]
Fabrica a fost distrusă în Primul Război Mondial.[14]
Liber Baptizatorum, Anno Domini 1866[19]
- Franciscus Molnar (Huta)
- Joannes Anton (Hergia)
- Stephanus Get (Huta Hergia)
- Barbara Chevest (Huta)
- Andreas Serban (Huta)
Liber Matriomoniorum, Anno Domini 1866[20]
- Joannes Feltighel (Huta) et Anna Naiman (Huta)
Liber Mortuorum, Anno Domini 1866[21]
- Carolus Stadler (Huta)
- Josephus Susler (Huta)
- Clara Herman (Huta)
- Anna Foldi (Huta)
- Josephus Rotman (Huta)
- Joannes Feldich (Huta)
- Helisabeta Feldic (Huta)
- Theresia Prembler (Huta)
- Theresia Molnar (Huta)
- Franciscus Molnar (Huta)
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d Dicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 271
- ^ a b c d e f Dicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 310
- ^ a b c Nicolae Iorga, Istoria industriilor la romîni, Societatea Națională de Credit Industrial, Tipografia „Datina Românească”, București, 1927, p. 164
- ^ Constantin C. Giurescu. Istoria românilor. Volumul 3. Partea 2 Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul Epocei Fanariote (1601-1821), Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1946, p. 565
- ^ Nicolae Iorga, Studiĭ și documente cu privire la istoria romînilor, VI, Cărți domnești, zapise și răvașe, Partea a 2-a, Editura Ministerului de Instrucție, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1904, p. 319
- ^ Miron Constantinescu, Istoria României: Compendiu, Editura didactică și pedagogică, București, 1969, p. 288
- ^ a b Gheorghe Zane, Industria din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: despre stadiile premergătoare industriei mecanizate, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970, p. 163
- ^ a b Andrei Oțetea, Studii privind Unirea Principatelor, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1960, p. 121
- ^ a b c d e Ștefan Bălan, Istoria științei și tehnicii în România, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985, p. 142
- ^ Dicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 320
- ^ Vasile Popovici (editor), Dezvoltarea economiei Moldovei între anii 1848 și 1864: contribuții, Academia Republicii Populare Romîne. Filiala Iași. Institutul de Istorie și Arheologie, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1963, p. 422
- ^ Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, Volumul 8, Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, p. 257
- ^ Corneliu Stoica, Valea Trotușului: enciclopedie, ediția a II-a, Editura Magic Print, Onești, 2008, p. 252
- ^ a b Verde Rozalia, Verde Teodor; Monografia Municipiului Onești – în date și evenimente Arhivat în , la Wayback Machine., iulie 2003, Onești, p. 25
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Fabrica-de-Sticlă, sat, jud. Bacău, pl. Trotușul” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 3. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 323.
- ^ Dicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 567
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Bogdănești, com. rur., pl. Trotușul” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 1. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 497.
- ^ Dicționarul geografic ..., Racoviță, 1895, p. 340
- ^ Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, Fond Colecția Registre de stare civilă, Mitrice. Parohia romano-catolică Oituz, dosar nr. 2/1846-1869, filele 122-129
- ^ Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, Fond Colecția Registre de stare civilă, Mitrice. Parohia romano-catolică Oituz, dosar nr. 2/1846-1869, filele 174-179
- ^ Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, Fond Colecția Registre de stare civilă, Mitrice. Parohia romano-catolică Oituz, dosar nr. 1/1806-1866, filele 340-347
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Ortensia Racoviță, Dicționarul geografic al județului Bacău, Societatea Geografică Română, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, Bucuresci, 1895