Hiat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În fonetică, un hiat este o succesiune de două vocale care fac parte din silabe separate. Un exemplu de hiat se găsește chiar în cuvântul "hiat", care se pronunță /hi'at/. Dacă două sunete vocalice apar în succesiune în aceeași silabă, ele nu formează un hiat ci un diftong, iar unul dintre cele două sunete vocalice este de fapt o semivocală.

În transcrierile fonetice, hiatul se marchează prin precizarea locurilor unde se termină o silabă și începe cealaltă, de exemplu "aer" se transcrie fonetic /'a.er/, unde punctul semnalizează locul de despărțire în silabe. Simbolul pentru poziția accentului se plasează înaintea silabei accentuate din cuvânt și înlocuiește punctul de despărțire în silabe, ca în exemplul de mai sus, "hiat": /hi'at/.

Uneori hiatul se desemnează grafic prin semnul diacritic numit tremă, constând din două puncte amplasate orizontal peste una din vocalele hiatului. Exemplu: Citroën.

A nu se confunda cu umlautul, care se marchează tot printr-o tremă, dar are alt efect fonetic decât hiatul.

În limba română[modificare | modificare sursă]

Dicționarele limbii române includ adesea informații despre prezența hiaturilor în cuvintele-titlu, prin precizarea modului de despărțire în silabe, dar aceasta se face de obicei numai acolo unde hiatul poate fi confundat cu un diftong, ori unde marcarea poziției accentului nu este suficientă. De exemplu, definiția cuvântului zmeură în dicționarul DEX 1998 include și mențiunea [Pr.: zme-u-], care arată că vocalele e și u se pronunță în silabe diferite.

Hiaturile pot apărea uneori înlănțuite câte două (geoid, coautor, antiaerian) sau trei, de exemplu atunci când prefixe terminate în hiat precum paleo- sau neo- se atașează unor cuvinte care încep cu tot cu un hiat: autocrație, eugenie etc.: neoautocrație.

Exemple de hiaturi în limba română:

  • /a.a/, ca în contraatac
  • /a.e/, ca în aer
  • /a.i/, ca în aici (în mai apare diftongul /aĭ/)
  • /a.o/, ca în baobab
  • /a.u/, ca în aur (în stau apare diftongul /aŭ/)
  • /e.a/, ca în real (în rea apare diftongul /ĕa/)
  • /e.e/, ca în alee
  • /e.i/, ca în leit (în lei apare diftongul /eĭ/)
  • /e.o/, ca în neon (în George apare diftongul /ĕo/)
  • /e.u/, ca în zmeură (în zeu apare diftongul /eŭ/, iar în pe-un apare diftongul /ĕu/)
  • /i.a/, ca în premia (în chiar apare diftongul /ĭa/)
  • /i.e/, ca în știe (în miel apare diftongul /ĭe/)
  • /i.i/, ca în ființă (în fii apare diftongul /iĭ/)
  • /i.o/, ca în pion (în ghiol apare diftongul /ĭo/)
  • /i.u/, ca în fiul (în fiu apare diftongul /iŭ/, iar în iubit apare diftongul /ĭu/)
  • /i.ɨ/, ca în semiînchis
  • /o.a/, ca în aminoacid (în oală apare diftongul /ŏa/)
  • /o.e/, ca în poet
  • /o.i/, ca în asteroid (în apoi apare diftongul /oĭ/)
  • /o.o/, ca în zoolog
  • /o.u/, ca în noutate (în nou apare diftongul /oŭ/)
  • /o.ɨ/, ca în autoînsămânțare
  • /u.a/, ca în actual (în roua apare diftongul /ŭa/)
  • /u.e/, ca în fluent (în western apare diftongul /ŭe/)
  • /u.i/, ca în arcuit (în cui apare diftongul /uĭ/, iar în whisky apare diftongul /ŭi/)
  • /u.o/, ca în fructuos
  • /u.u/, ca în continuu
  • /u.ə/, ca în continuă (în două apare diftongul /ŭə/)
  • /ə.i/, ca în grăim (în dulăi apare diftongul /əĭ/)
  • /ə.o/, ca în lăor
  • /ə.u/, ca în lăută (în rău apare diftongul /əŭ/)
  • /ɨ.i/, ca în gâfâind (în (eu) gâfâi apare diftongul /ɨĭ/)
  • /ɨ.u/, ca în grâul (în grâu apare diftongul /ɨŭ/)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]