Henri-Pierre Picou
| Henri-Pierre Picou | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5]  Nantes, Franța |
| Decedat | (71 de ani)[6] Nantes, Franța |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța[7] |
| Ocupație | pictor |
| Limbi vorbite | limba franceză |
| Activitate | |
| Studii | Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris |
| Pregătire | Charles Gleyre, Paul Delaroche |
| Mișcare artistică | Neo-Grec[*], simbolism[1] |
| Opere importante | The birth of Pindar[*], Good adventure[*], The Miraculous Draught[*] |
| Premii | Prix de Rome () |
Modifică date / text  | |
Henri-Pierre Picou (n. , Nantes, Franța – d. , Nantes, Franța) a fost un pictor francez.[8] Lucrările sale a început cu portrete și subiecte istorice clasice, dar mai târziu a trecut la teme alegorice și mitologice.[9]
A fost pictor academic și unul dintre fondatorii școlii neo-grec, alături de prietenii săi apropiați Gustave Boulanger(d), Jean-Léon Gérôme și Jean-Louis Hamon, de asemenea pictori academicieni. Toți au studiat în atelierele lui Paul Delaroche și mai târziu a lui Charles Gleyre. Stilul lui Picou a fost influențat vizibil de Gleyre. În timp ce restul grupului a pictat în general subiecte clasice și mitologice, Picou a primit și comenzi pentru fresce religioase mari de la multe biserici, inclusiv Église Saint-Roch.[10]
Debutul său artistic a avut loc la Salon(d) în 1847. În anul următor, a primit o medalie clasa a doua pentru pictura sa, Cléopâtre et Antoine sur le Cydnus. Cunoscută și sub numele de Cleopatra sur Cydnus, este în mod obișnuit considerată capodopera lui Picou. Despre această expoziție de la Salonul din 1848 a scris criticul Théophile Gautier, care a considerat că subiectul este prea ambițios, dar a spus și că „Așa cum este, ea oferă cea mai bună speranță pentru viitorul tânărului artist și se află printre cele șapte sau opt cele mai importante tablouri ale Salonului”.[11] În 1875, pictura a fost expusă la New York, iar ulterior a fost expusă la o galerie de artă privată din San Francisco.[12]
Picou a deținut un atelier mare la Paris, pe Boulevard de Magenta, care i-a oferit spațiu pentru a lucra la frescele sale imense. Popularitatea sa a continuat să crească și a câștigat al doilea Prix de Rome în 1853 pentru pictura sa, Jésus chassant les vendeurs du Temple (Cămătarii alungați din templu) și o altă medalie de clasa a doua pentru pictura sa de Salon în 1857. De la debutul său în 1847, a fost un obișnuit al Salonului, fiind prezent aproape în fiecare an până la ultima sa expoziție în 1893.[9][13] El a fost numit cel mai la modă pictor spre sfârșitul celui de-al Doilea Imperiu Francez.[8]
Galerie[modificare | modificare sursă]
-
Evadarea -
La fântână (1880) -
Culegătorii de flori (1881) -
Inocența sedusă de dragoste (1886)
_by_Henri_Pierre_Picou.jpg)
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ RKDartists
- ^ a b RKDartists, accesat în
- ^ a b Henri Pierre Picou, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ a b Henri-Pierre Picou, SNAC, accesat în
- ^ a b Henri-Pierre Picou, Autoritatea BnF
- ^ a b http://www.archives.nantes.fr/PAGES/ENLIGNE/etat_civil/etat_civil.htm Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ RKDartists, accesat în
- ^ a b Bryan, Michael (). Bryan's Dictionary of Painters and Engravers. IV. London: The Macmillan Company. p. 115.
- ^ a b Vapereau, Gustave (). Dictionnaire universel des contemporains: contenant toutes les personnes notables de la France et des pays étrangers (în franceză) (ed. Sixième). Paris: Librairie Hachette. pp. 1249–1250.
- ^ „ART / 4 / 2DAY”. Accesat în .
- ^ Gautier, Théophile (aprilie 1848). Salon de 1848 (în franceză). La Presse(d).
Tel qu'il est, il donne les meilleures espérances pour l'avenir du jeune artiste, et se classe parmi les sept ou huit toiles les plus importantes du Salon.
- ^ Shepp, Daniel B. (). Shepp's library of history and art: a pictorial history of all lands and times; the great incidents of history set forth by the magic pencils of the world's greatest artists. Philadelphia, Pennsylvania: Globe Bible Publishing Company. p. 118.
- ^ Bellier de la Chavignerie, Emile; Auvray, Louis (). Dictionnaire général des artistes de l'école française depuis l'origine des arts du dessin jusqu'à nos jours: architectes, peintres, sculpteurs, graveurs et lithographes (în franceză). Paris: Librairie Renouard. p. 267.
Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]
- „Tome XVIII”. Gazette des Beaux-Arts (în franceză). Paris. . p. 351.
- Bénézit, E. Dictionnaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveurs(d), Gründ, 1999.
- Frimmmel, Lexikon de Weiner Gemälde-Sammign, 1 (1913) 112
- Du Camps, Maxim (). Les Beaux-Arts à l'Exposition Universelle de 1855 (în franceză). Paris: Librairie Nouvelle. p. 233.
- Maillard, E. L’Art à Nantes, 1924.
- H. Marcel, La Peintures Français de XIX e's, 1905
- Mireur, Hippolyte. Dictionnaire des Ventes d'art, vol. 5, (1911)
- Schurr, Gerald (). Les Petits Maîtres de la Peinture Valeur de Demain 1820-1920. III. Paris: Éditions de l'Amateur.
- Thieme, Ulriche; Becker, Felix. Allgemeines Lexikon der Bildenden Künstler von der Antike bis zur Gegenwart.
- „Lettre élégante” (PDF). Arhivat din original (PDF) la .