Sari la conținut

Gradele militare în România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gradele militare sunt treptele din ierarhia militară, prin care o persoană din cadrul forțelor armate poate promova de la soldat până la gradul de general sau amiral.

În România, gradul militar este un drept al titularului și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar [1]. Soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de contract încheiat pe perioadă determinată și situat la baza ierarhiei militare, activitatea lor fiind reglementată de alte acte normative [2].

Înaintarea în grad (avansarea) nu este similară acordării gradelor militare din armatele altor state prin prisma faptului că, în unele cazuri, criteriul de acordare a acestor grade este efectuarea stagiului minim în grad [3] sau vârsta militarului la încadrare și nu atribuțiile ce pot deriva din responsabilitățile funcției echivalente gradului. Efectuarea stagiului minim în grad presupune trecerea unei perioade minime de timp pentru a fi avansat la gradul următor fără a îndeplini activ alte condiții ci doar în mod pasiv să nu fie încălcate dispoziții privind conduita militarului. Înaintarea în grad nu conduce implicit la promovarea în funcție așa cum nici promovarea în funcție nu implică automat înaintarea în grad.

Paradoxal, uneori se întâlnește situația când un grad superior ocupă o funcție inferioară unui grad inferior [4] (ex: un comandant de unitate e inferior în grad adjunctului său [4] ). În acest caz nu se mai respectă înțelesul termenului ierarhie militară.

Ofițerii, respectiv subofițerii, pot ocupa aceleași funcții indiferent de gradul lor. Aceste funcții au din acest motiv denumiri generice, cum ar fi “ofițer specialist”, "subofițer tehnic principal" sau "subofițer operativ principal" [5] pentru a acoperi o plajă largă de grade militare.

Personalul militar în România nu este numai apanajul Ministerului Apărării Naționale. Personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (pompierii militari), Jandarmeriei, personalul Serviciului de Protecție și Pază și al Serviciului Român de Informații sunt constituite din militari. În cadrul Ministerului Public, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează Secția Parchetelor Militare din care fac parte de asemenea militari.

Deși sunt asemănătoare din punct de vedere al organizării ierarhice și modului de reprezentare, însemnele funcționarilor publici cu statut special din sistemul național de ordine publică nu reprezintă grade militare.

În România denumirile gradelor în ultimii ani au fost modificate astfel (vezi bibliografia):

  • În 1972 prin Legea nr. 14/1972;
  • În 1995 prin Legea nr. 80/1995;
  • În 2004 prin OUG nr. 4/2004;
  • În 2006 prin Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști;

Forțele Terestre

[modificare | modificare sursă]
Cod NATO OF-1 OF-2 OF-3 OF-4 OF-5 OF-6 OF-7 OF-8 OF-9 OF-10
Însemne
Însemne

parașutiști

Fără echivalent
Titlu Sublocotenent Locotenent Căpitan Maior Locotenent colonel Colonel General de brigadă General maior General locotenent General Mareșal
Abreviere Slt. Lt. Cpt. Mr. Lt. col. Col. Gl. bg. Gl. mr. Gl. lt. Gl. -

Soldați gradați profesioniști / Subofițeri / Maiștri militari

[modificare | modificare sursă]
Cod NATO OR-1 / OR-2 OR-3 OR-4 OR-5 OR-6 OR-7 OR-8 OR-9
Corp Soldați Subofițeri
Însemne
Titlu Soldat Fruntaș Caporal

clasa a III-a

Caporal

clasa a II-a

Caporal

Clasa a I-a

Sergent Sergent

major

Plutonier Plutonier

major

Plutonier

adjutant

Plutonier adjutant

principal

Abreviere Sold. Frt. Cap. III Cap. II Cap. I Sg. Sg. maj. Plt. Plt. maj. Plt. adj. Plt. adj. pr.
Maiștri militari
Însemne
Titlu Maistru militar

clasa a V-a

Maistru militar

clasa a IV-a

Maistru militar

clasa a III-a

Maistru militar

clasa a II-a

Maistru militar

clasa a I-a

Maistru militar

principal

Abreviere M. m. V M. m. IV M. m. III M. m. II M. m. I M. m. p.

Forțele Aeriene

[modificare | modificare sursă]
Cod NATO OF-1 OF-2 OF-3 OF-4 OF-5 OF-6 OF-7 OF-8 OF-9 OF-10
Însemne
Titlu Sublocotenent Locotenent Căpitan Locotenent comandor Căpitan comandor Comandor General de flotilă aeriană General maior General locotenent General Mareșal
Abreviere Slt. Lt. Cpt. Lt. cdor. Cpt. cdor. Cdor. Gl. fl. aer. Gl. mr. Gl. lt. Gl. -

Soldați gradați profesioniști / Subofițeri / Maiștri militari

[modificare | modificare sursă]
Cod NATO OR-1 / OR-2 OR-3 OR-4 OR-5 OR-6 OR-7 OR-8 OR-9
Corp Soldați Subofițeri
Însemne
Titlu Soldat Fruntaș Caporal

clasa a III-a

Caporal

clasa a II-a

Caporal

Clasa a I-a

Sergent Sergent

major

Plutonier Plutonier

major

Plutonier

adjutant

Plutonier adjutant

principal

Abreviere Sold. Frt. Cap. III Cap. II Cap. I Sg. Sg. maj. Plt. Plt. maj. Plt. adj. Plt. adj. pr.
Maiștri militari
Însemne
Titlu Maistru militar

clasa a V-a

Maistru militar

clasa a IV-a

Maistru militar

clasa a III-a

Maistru militar

clasa a II-a

Maistru militar

clasa a I-a

Maistru militar

principal

Abreviere M. m. V M. m. IV M. m. III M. m. II M. m. I M. m. p.

Forțele Navale

[modificare | modificare sursă]
Cod NATO OF-1 OF-2 OF-3 OF-4 OF-5 OF-6 OF-7 OF-8 OF-9 OF-10
Însemne
Titlu Aspirant Locotenent Căpitan Locotenent comandor Căpitan comandor Comandor Contraamiral de flotilă Contraamiral Viceamiral Amiral Mareșal
Abreviere Asp. Lt. Cpt. Lt. cdor. Cpt. cdor. Cdor. Cam. fl. Cam. Vam. Am. -

Soldați gradați profesioniști / Subofițeri / Maiștri militari

[modificare | modificare sursă]
Cod NATO OR-1 / OR-2 OR-3 OR-4 OR-5 OR-6 OR-7 OR-8 OR-9
Corp Soldați Subofițeri
Însemne - - - - - - - - - - -
Titlu Soldat Fruntaș Caporal

clasa a III-a

Caporal

clasa a II-a

Caporal

Clasa a I-a

Sergent Sergent

major

Plutonier Plutonier

major

Plutonier

adjutant

Plutonier adjutant

principal

Abreviere Sold. Frt. Cap. III Cap. II Cap. I Sg. Sg. maj. Plt. Plt. maj. Plt. adj. Plt. adj. pr.
Maiștri militari
Însemne
Titlu Maistru militar

clasa a V-a

Maistru militar

clasa a IV-a

Maistru militar

clasa a III-a

Maistru militar

clasa a II-a

Maistru militar

clasa a I-a

Maistru militar

principal

Abreviere M. m. V M. m. IV M. m. III M. m. II M. m. I M. m. p.

Gradele militare în armata română (în paranteză denumirile anterioare: 1995, 1972)

[modificare | modificare sursă]
Corp Forțele terestre Forțele aeriene Forțele navale Însemne
Generali și amirali General
(General de armată)
(General de armată)
General
(General inspector)
Amiral
(Amiral)
(-)
Patru stele
General-locotenent
(General de corp de armată)
(General-colonel)
General-locotenent
(General-comandor)
Viceamiral
(Viceamiral-comandor)
(Amiral)
Trei stele
General-maior
(General de divizie)
(General-locotenent)
General-maior
(General de divizie aeriană)
Contraamiral
(Viceamiral)
(Viceamiral)
Două stele
General de brigadă
(General de brigadă)
(General-maior)
General de flotilă aeriană
(General de flotilă aeriană)
Contraamiral de flotilă
(Contraamiral)
(Contraamiral)
O stea
Ofițeri Colonel Comandor Comandor
(Căpitan de rangul I)
Trei trese și un galon
Locotenent-colonel Căpitan-comandor Căpitan-comandor
(Căpitan de rangul II)
Două trese și un galon
Maior Locotenent-comandor Locotenent-comandor
(Căpitan de rangul III)
O tresă și un galon
Căpitan Căpitan Căpitan
(Căpitan locotenent)
Trei trese
(Locotenent major) (Locotenent major) (Locotenent major)
Locotenent Locotenent Locotenent Două trese
Sublocotenent Sublocotenent Aspirant O tresă
Maiștri militari Maistru militar principal Un galon plus cinci galoane drepte
Maistru militar cl. I Un galon plus patru galoane drepte
Maistru militar cl. II Un galon plus trei galoane drepte
Maistru militar cl. III Un galon plus două galoane drepte
Maistru militar cl. IV Un galon plus un galon drept
Maistru militar cl. V Un galon
Subofițeri Plutonier-adjutant principal Trei galoane de 16 mm și unul de 10 mm
Plutonier-adjutant Trei galoane de 16 mm
Plutonier-major Două galoane de 16 mm și unul de 10 mm
Plutonier Două galoane de 16 mm
Sergent-major Un galon de 16 mm și unul de 10
Sergent[6] Un galon de 20 mm
Gradați Caporal armata clasa I Trei V-uri[Referințe grade 1], o coroană[Referințe grade 2]
Caporal armata clasa a II-a Trei V-uri
Caporal armata clasa a III-a Două V-uri
Fruntaș Un V
Soldați Soldat Fără însemn

Referințe grade

  1. ^ V-urile sunt arcuite, dispuse transversal la o distanță de 2 mm între ele, cu vârfurile îndreptate spre umăr, formând la interior un unghi de 90 grade.
  2. ^ Capetele ultimului V sunt unite de un segment de coroană circulară
Observații
  • La parașutiști gradele sunt la fel ca în forțele terestre.
  • Maiștrii militari sunt asimilați subofițerilor.
  1. ^ Art. 3 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare
  2. ^ Legea nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști Arhivat în , la Wayback Machine.
  3. ^ Art. 94 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare
  4. ^ a b „Exemplu de ierarhie inversă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Denumiri de funcții neasociate gradelor militare” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  6. ^ Gradul militar de sergent nu este prevăzut în legislația în vigoare