Giulio Tincu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Giulio Tincu
Date personale
Născut5 august 1923
Scurtești, județul Buzău
Decedat21 martie 1978
București
Naționalitateromână
Ocupațiescenograf de teatru și film
Prezență online

Giulio Tincu (n. 5 august 1923, Scurtești, județul Buzău - d. 21 martie 1978, București) a fost un arhitect și scenograf de teatru și film. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum O scrisoare pierdută (1954), Directorul nostru (1955), Două lozuri (1957), Doi vecini! (1959), Valurile Dunării (1959), Porto-Franco (1961), Pădurea spânzuraților (1964), Prea mic pentru un război atât de mare (1969), Aventuri la Marea Neagră (1972), Veronica (1972), Veronica se întoarce (1973), Marele singuratic (1977) și Împușcături sub clar de lună (1977).

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 5 august 1923 în satul Scurtești din apropierea orașului Buzău. A absolvit Institutul de Arhitectură din București, obținând diploma de arhitect.

Giulio Tincu a lucrat ca scenograf de teatru și film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului La un punct de agitație (1952) regizat de Paul Călinescu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Sică Alexandrescu la O scrisoare pierdută (1954), cu Jean Mihail la Brigada lui Ionuț (1954) și Râpa Dracului (1956), cu Jean Georgescu la Directorul nostru (1955), cu Gheorghe Naghi și Aurel Miheleș la Două lozuri (1957), cu Geo Saizescu la Doi vecini! (1959)[1] sau cu Liviu Ciulei la Valurile Dunării (1959) și Pădurea spânzuraților (1964).

Are o contribuție importantă la filmele Veronica (1972) și Veronica se întoarce (1973) ale Elisabetei Bostan, pentru decorurile primului dintre cele două filme primind Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1973).[2] A murit la 21 martie 1978, înainte de a împlini vârsta de 55 de ani. Asociația Cineaștilor din România (ACIN) i-a decernat in memoriam Premiul pentru scenografie pentru întreaga activitate.[3]

Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul „Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă” (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că creația lui Giulio Tincu se remarca prin scrupulozitate, implicare directă și acribie profesională.[1] Potrivit ei, „Giulio Tincu a imprimat în scenografia profesată o poezie sobră, ce vorbește despre sufletul omenesc aflat în permanentă oscilație între realitatea dură a timpului istoric și a destinului individual și nevoia de transcendență, fie ea și numai afectivă”.[4]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Scenograf[modificare | modificare sursă]

  • La un punct de agitație (1952)
  • Cum e sfatul e și satul (1953)
  • O scrisoare pierdută (1954) - în colaborare cu Wielfrid Siegfried
  • Brigada lui Ionuț (1954) - în colaborare cu Oscar Huttner și Națiu Goldman
  • Directorul nostru (1955)
  • Pe răspunderea mea (1956)
  • Râpa Dracului (1956)
  • Două lozuri (1957)
  • Doi vecini (1959)
  • Valurile Dunării (1959)
  • Soldați fără uniformă (1960)
  • Porto-Franco (1961)
  • Cerul n-are gratii (1962)
  • La vârsta dragostei (1963)
  • La patru pași de infinit (1964)
  • Pădurea spânzuraților (1964)
  • Dincolo de barieră (1965)
  • Un film cu o fată fermecătoare (1966)
  • Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
  • Cîntecele mării (1971)
  • Aventuri la Marea Neagră (1972)
  • Veronica (1972)
  • Veronica se întoarce (1973)
  • Marele singuratic (1977)
  • Împușcături sub clar de lună (1977)

Creator de costume[modificare | modificare sursă]

  • Brigada lui Ionuț (1954)
  • Împușcături sub clar de lună (1977)

Premii[modificare | modificare sursă]

Scenograful Giulio Tincu a obținut Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1973) pentru decorurile la filmul Veronica[2] și Premiul pentru scenografie (in memoriam) (1977) pentru întreaga activitate.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Elena Saulea - „Un scenograf al minuțiosului subtil - Giulio Tincu”, în vol. „Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă” (Ed. Reu Studio, București, 2009), p. 114.
  2. ^ a b Uniunea Cineaștilor din România (ed.) - „Premiile cineaștilor 1970-2000” (Editura și Tipografia Intact, București, 2001), p. 14.
  3. ^ a b Uniunea Cineaștilor din România (ed.), op. cit., p. 27.
  4. ^ Elena Saulea, op. cit., p. 127.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Elena Saulea - „Un scenograf al minuțiosului subtil - Giulio Tincu”, în vol. „Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă” (Ed. Reu Studio, București, 2009), pp. 114-130.

Legături externe[modificare | modificare sursă]