George Sbârcea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
George Sbârcea
George Sbarcea 1934.jpg
George Sbârcea
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Toplița, România Modificați la Wikidata
Decedat (91 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
muzician
muzicolog[*]
jurnalist
scriitor
traducător Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Babeș-Bolyai din Cluj  Modificați la Wikidata

George Sbârcea (n. , Toplița, România – d. , București, România) a fost un compozitor, muzician și muzicolog român, jurist neprofesant, jurnalist, funcționar public, editor de carte, scriitor și traducător[1], promotor al tango-ului clasic argentinian, foarte cunoscut și apreciat în Bucureștiul anilor 1930 și 1940, precum și în România interbelică. A folosit și pseudonimul Claude Romano[2], în perioada sa de compozitor și de lider de orchestră itinerantă.[3]

În perioada „României dodoloațe” (interbelică) a fost extrem de cunoscut și prețuit. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără și cântecele de muzică ușoară „Ionel, Ionelule”, „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Inimioară, inimioară, Anișoară”, și multe tangouri, așa cum este „Un tangou de adio”.[4]

Biografie[modificare | modificare sursă]

George Sbârcea s-a născut la Toplița Română (astăzi orașul Toplița), la 23 martie 1914, ca fiu al medicului și, ulterior, colonelului în rezervă al Armatei Române, Constantin Sbarcea. A rămas orfan de tată în 1923, la numai 9 ani, având o soră și alți doi frați.

Studiile elementare le-a făcut la Toplița, iar cele gimnaziale și liceale la Reghin. A studiat dreptul la Cluj. Nefiind deloc atras de domeniul juridic, dar fiind extrem de talentat la a intrepreta și compune muzică, fire rebel-romantică, George Sbârcea și-a creat propria sa orchestră cu care a cântat în diverse localuri din Transilvania, printre care se pot aminti Cluj, Satu Mare, Sibiu și Timișoara.[5] Familia a fost total contra „activității muzicale itinerante” a lui George.

„A fost picătura care a umplut paharul. Mama, dar și familia sa nu agreau ideea ca un tânăr de perspectivă, cu studii juridice finalizate, să fie «muzicant» care cântă în localuri. Pe deasupra era și nepot de Patriarh, Miron Cristea. [6]

Carieră muzicală[modificare | modificare sursă]

George Sbârcea a devenit cunoscut în Bucureștiul interbelic odată cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule”, în 1937. Primele interprete ale melodiei au fost Lulu Nicolau și Lizette Verea, un duet de succes în acele timpuri. Melodia a fost preluată de cântăreți din Germania, Franța și țările scandinave.[7][8]

Decorații[modificare | modificare sursă]

În 1938, la Paris, generalul Charles de Gaulle îl decorează cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței. În 1942, primește titlul de Comandor al Ordinului Leul Finlandei, fiind singurul român care a fost distins cu acest titlu.[9]

Premii[modificare | modificare sursă]

A fost distins cu Premiul Ciprian Porumbescu al Academiei Române[10]

Publicații[modificare | modificare sursă]

  • Muza veselă, culegere de anectode muzicale, Editura muzicală, București, 1963,[11] 1969
  • Veșnic tânărul George Enescu, Editura muzicală, București, 1981 [12]
  • Povestea vieții lui George Enescu, Editura Ion Creangă, 1982 [13]
  • Viața și cântecele lui Gică Petrescu, Editura Viitorul Românesc, 1993 [14]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]