Gelivație
Gelivație (din franceză gélivation), denumit și gelifracție (din franceză gélifraction), congelifracție, crioclastism sau crioclastie este un proces de dezagregare a rocilor de pe suprafața pământului, provocat de variațiile de temperatură, mai precis de succesiunile fenomenelor de îngheț-dezgheț.
Toate tipurile de fragmente rezultate se numesc gelifracte. După natura rocii și mărimea particulelor rezultate, se deosebește:[1]
- macrogelifracție (care desprinde blocuri mari, colțuroase, de mărimi și forme diferite, după fisuri vizibile);
- microgelifracție (care detașează granule sau sfărâmături mici).
Dezagregarea rocilor sub acțiunea repetată, alternantă, a înghețului și dezghețului se produce deoarece apa, pătrunsă în pori și fisuri, își mărește volumul prin îngheț cu 9%, exercitând presiuni mari asupra pereților fisurilor[2], ce pot ajunge la valori de 15 kg/cm². Acest fenomen se manifestă intens în timpul primăverii și mai puțin în timpul iernii.[3] Intensitatea acestui proces, mărimea elementelor rezultate, cât și viteza sfărâmării, depind de gradul de umezire al rocilor, de natura lor și de durata înghețului.
Gelivația este factorul care impune o serie de forme de relief. Tipul și răspândirea acestora sunt influențate de trei factori:[4]
- caracteristicile climatului (au o dezvoltare mare în cele polare, subpolare și alpine);
- alcătuirea și proprietățile rocilor și depozitelor (maximum pe cele neomogene și macrogelive);
- panta (impune deosebiri de evoluție, fizionomie și grupare în forme individualizate pe versanți și pe suprafețe orizontale)
În urma gelifracției pot rămâne unele forme de relief cum ar fi:[1]
- pâlniile de gelifracte, care se continuă în aval cu un culoar (fasonat uneori și de zăpadă sau chiar de gheață),
- firide sau adăpost sub rocă (când un strat geliv are deasupra un strat rezistent la gelifracție), stratul de sus dând o surplombă.
Una din urmări este și formarea grohotișurilor[5], frecvent și sub formă de lespezi.
Gelifractele alimentează pânzele de grohotiș, care pot fi dispuse sub formă de:[1]
- mări de pietre,
- deșerturi de gelivație,
- râuri de pietre (talveguri acoperite total de grohotiș de pe versanții mai puțin înclinați).
În sezonul rece, gelivația nocturnă joacă un rol important și în declanșarea alunecărilor de teren.[6]
Ciclurile de îngheț-dezgheț produc fenomenul de gelivație și eflorescența structurilor de beton din construcțiile moderne.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Prof. Dr. Andrei C. Indrieș, Prof. Andrei A. Indrieș: Dicționar de geografie-geologie
- ^ Mediul înconjurător: Editura Paideia, 2003
- ^ Studiu privind potabilizarea și depoluarea apelor de la E.M.C. Rovinari[nefuncțională]
- ^ Prof.univ.dr. Mhai Ielenicz: Geomorfologiegenerală
- ^ Metode și tehnici de cercetare taxonomică, cenologică și ecologică a lichenilor din zona glaciară a căldării Iezerului Mare
- ^ „Alunecări de teren”. Arhivat din original la . Accesat în .