Sari la conținut

Fântână

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fântână în Belgia

Fântâna este, la origine, o construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică, cu pereții pietruiți, cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă freatică și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural, denumită și puț. [1]

Tot cu termenul fântână se desemnează și un ansamblu de dispozitive, piese și obiecte, de cele mai multe ori imobile, care au întotdeauna o valoare sculpturală și estetică, în care apa curge dintr-o sursă, conform cuvântului din limba latină fons, umple un anumit bazin și este apoi deversată, dar, de cele mai multe ori, este refolosită fiind utilizată prin reciclare.

În proiectarea și realizarea fântânilor se întâlnesc adesea straturi de apă care curg de-a lungul a diferite suprafețe de piatră, metal sau beton. Apa poate adesea curge dintr-un bazin de colectare într-altul sau ansamblul poate avea multiple bazine dispuse la diferite înălțimi pentru a imita o cascadă. Multe fântâni sunt plasate în locuri de largă circulație, prezentându-se ca puncte de atracție publică, fiind designate pentru a atrage atenția prin ilustrarea frumuseții curgerii apei în cadrul unui ansamblu sculptural.

Una din caracteristicile cele mai importante ale unei fântâni moderne este un jet, sau multiple jeturi de apă care determină apa să curgă în direcții foarte diferite, dintre care cea mai spectaculoasă este cea verticală. Această caracteristică implică existența unor mecanisme complexe în care pompele de apă joacă un rol esențial. Există numeroase exemple de astfel de fântâni, dintre care cea mai cunoscută este probabil fântâna ce constă doar dintr-un jet vertical de apă care țâșnește de la nivelul suprafaței Lacului Geneva din Elveția, cunoscută sub numele simplu de Jet d'Eau.

Deși au existat fântâni cu diferite funcții și de diferite complexități de-a lungul a multor milenii de istorie în cazul multor civilizații umane, fântânile moderne, așa cum apar astăzi, sunt o creație a curentului artistic și cultural al epocii barocului, originar în Italia începutului secolului al XVI-lea.

Exemple de fântâni de tip "jet vertical"

[modificare | modificare sursă]
Celebra "fântână", numită uneori simplu Jet-d'eau de Genève, ce constă "doar" dintr-un jet vertical de apă

Fântânile de toate felurile, dar în special fântânile arteziene, naturale sau artificiale, au fost dintotdeauna mari atracții turistice. Astfel, deși este probabil una dintre cele mai faimoase fântâni cu jet vertical din lume, Jet d'Eau din Geneva nu este arteziana cu jetul cel mai înalt din lume. O listă de astfel de fântâni arteziene, toate artificiale, aranjate în ordinea descrescătoare a înălțimii maxime atinse de jetul vertical de apă, este prezentată mai jos.

  1. 312 m - King Fahd's Fountain, Jeddah, Arabia Saudită
  2. 202 m - Seonyudo Park World Cup Fountain, Seoul, Coreea de Sud
  3. 195 m - Gateway Geysir, Saint Louis, Missouri
  4. 189 m - Port Fountain, Karachi, Pakistan
  5. 183 m - The Fountain, Fountain Hills, Arizona
  6. 147 m - Captain Cook Memorial Waterjet, Canberra, Australia
  7. 140 m - Jet d'Eau, Geneva
  1. ^ Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de fântână