Fulc de Guînes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fulc de Guînes
Date personale
Născutsecolul al XI-lea Modificați la Wikidata
Decedat1125 Modificați la Wikidata
ÎnmormântatLiban Modificați la Wikidata
PărințiBaldwin I of Guînes[*][[Baldwin I of Guînes ((1038-1091))|​]] Modificați la Wikidata
Frați și suroriManasses I of Guînes[*][[Manasses I of Guînes (Peerage person ID=689578)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză Modificați la Wikidata

Fulc de Guînes (Foulques de Guînes) (d. înainte de 1125) a fost un participant la Prima cruciadă, devenit primul senior de Beirut (1110–cca. 1117).

Fulc era originar din Guînes, așezare situată în apropiere de Boulogne-sur-Mer, fiind cel de al doilea fiu al contelui Balduin I de Guînes și rudă îndepărtată a conților de Boulogne.

Fulc, alături de frații săi Guy, Ugo și Manasse Robert, și-a dat consimțământul față de un privilegiu pe care tatăl lor îl acordare fundației sale monahale din Saint-Médard de Andres în 1084.[1] Fulc și Ugo, pe atunci arhidiacon, a fost martori la o diplomă emisă de Manasse, la acea vreme conte, pentru aceeași mănăstire, în 1097.[2] În 1117, Fulc și Guy au subsacris privilegiul prin care același Manasse a întemeiat o mănăstire dedicată Sfântului Leonard în suburbiile din Guînes.

Fulc i-a însoțit pe conții Eustațiu al III-lea de Boulogne și Robert al II-lea de Flandra în prima cruciadă din 1096, alături de cei trei frați ai săi și de tatăl lor.[3] El a obținut senioria asupra Beirutului după ce ruda sa, regele Balduin I al Ierusalimului, a cucerit acel oraș, după cum este relatat în scurtul poem anonim, "Vers despre iluștrii bărbați din dioceza de Thérouanne care au mers în Sfânta Expediție":

Fulcho Gisnensis urbem tenuit Baruth, in qua
Antistes sedit Balduinus Boloniensis.[4]

Fulc era deja decedat în 1125, atunci când Valter de Brisebarre figurează ca senior de Beirut. Potrivit cronicii lui Lambert de Ardres, el a fost înmormântat în Palestina: "Fulc, conte în fața Beirutului în Țara Făgăduinței [a fost] înmormântat acolo" (Fulconem in terra promissionis comitem apud Baruth, ibique demum sepultum).[5]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Concedentibus filiis eius Manasse, Fulcone, Widone, Hugone, quoted by Johannes Heller, ed., Historia comitum Ghisnensium et Ardensium dominorum, MGH SS 24:574[nefuncțională], n. 1.
  2. ^ Hrisovul este citat în Chronica Ardensis a abatelui Guillaume, în MGH SS 24:698[nefuncțională]699[nefuncțională].
  3. ^ Jonathan Riley-Smith, The First Crusaders, 1095–1131, Cambridge University Press, 1997, p. 93, 206, îl enumeră printre cei care "în mod cert sau aproape cert" au luat parte cu certitudine la această cruciadă.
  4. ^ Versus de viris illustribus dioecesis Tarvanensis in sacre fuere expeditione, în E. Martène și U. Durand (ed.), Veterum scriptorum ... amplissima collectio 5 (Paris, 1729), p. 540. John France, Medieval Warfare, 1000–1300, Ashgate, 2006, p. 424, descrie acest poem ca fiind "o scurtă dar valabilă sursă referitoare toar la cruciații din dioceza flamandă de Thérouanne]."
  5. ^ Historia comitum Ghisnensium et Ardensium dominorum, MGH SS 24:574[nefuncțională].

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Hans Eberhard Mayer, "The Wheel of Fortune: Seignorial Vicissitudes under Kings Fulk and Baldwin III of Jerusalem," Speculum 65, 4 (1990), p. 860–877.
  • Charles Moeller, "Les Flamands du Ternois au royaume latin de Jérusalem," Mélanges Paul Frédéricq, Bruxelles, 1904.
  • Alan V. Murray, "The Origins of the Frankish Nobility of the Kingdom of Jerusalem, 1100–1118," Mediterranean Historical Review 4, 2 (1989), p. 281–300.
  • Alan V. Murray, The Crusader Kingdom of Jerusalem: A Dynastic History, 1099–1125, Prosopographica et Genealogica, 2000, p. 197–198.
  • Léon Vanderkindere, La formation territoriale des principautés belges au moyen âge, ediția a doua, I, Bruxelles, 1902.