Florica Musicescu

Date personale
Florica Musicescu

Născută	21 mai 1887 Iași, România
Decedată	19 martie 1969 (81 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	pianistă profesoară de muzică[] profesoară universitară[]
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Instrument(e)	pian
Modifică date / text

Florica Musicescu (n. 21 mai 1887, Iași – d. 19 martie 1969, București) a fost o renumită pianistă română și profesoară de pian, considerată unul din fondatorii școlii române de pian. Este fiica compozitorului și muzicologului Gavriil Musicescu, organizatorul Corului Mitropolitan din Iași.^[1]^[2]

Studii

În perioada 1903 –1911, a studiat la Conservatorul din Leipzig unde a frecventat clasa de pian a renumitului profesor Robert Teichmüller. Studiază armonia cu Emil Paul, precum și analiza formelor muzicale cu Max Reger. A studiat pianul sub îndrumarea Margaretei Sion și Aspasiei Sion-Burada.^[3] La numai 22 de ani, o nevrită cronică i-a afectat ambele mâini și nu a mai putut să susțină concerte. Decide să se dedice carierei pedagogice.^[4]

Activitate didactică

Începând din anul 1914 predă pianul particular. Din 1921 a predat pianul câteva decenii la Academia Regală de Muzică din București, devenită, după Al Doilea Război Mondial, Conservatorul de Muzică din București. Mulți pianiști celebri ai secolului XX s-au format sub îndrumarea sa: Dinu Lipatti, Corneliu Gheorghiu^[5], Radu Lupu, Dan Grigore, Madeleine Cantacuzino, Paul Dan, Sorin Enăchescu, Mihai Brediceanu, Svetla Protich, Marietta Orlov, Myriam Marbe, Mîndru Katz, Tamás Vesmás, Shulamith Shapira, Maria Fotino.

Harul pedagogic și fermitatea i-au adus porecla „Doamna de fier”. Florica Musicescu și-a format o doctrină proprie, bazată pe principiile școlii lui Rudolf Maria Breithaupt, așa-numita metodă a „brațului care conduce”, impusă pentru prima dată în România de Constanța Erbiceanu. După crearea Școlii Medii de Muzică din București, a participat la aproape toate examenele și ședințele catedrei de pian, impunându-și întotdeauna punctul de vedere.^[6]În timpul epurărilor din regimul stalinist postbelic, a fost îndepărtată de la catedră și repusă în funcție după șase luni. Motivul era probabil faptul că fusese, între 1931 și 1940, profesoara de pian a prințului moștenitor (ulterior regele Mihai I). În 1956 i s-a acordat titlul de profesor universitar la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (actuala Universitate Națională de Muzică) din București. ^[7]S-a pensionat în 1962, dar a rămas activă ca profesor consultant până la moartea sa, în 1969.^[8]

Distincții

Ordinul Muncii clasa a II-a (21 august 1954) „pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale și culturale, cu ocazia celei de a zecea aniversări a eliberării patriei noastre”^[9]
titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (20 mai 1955) „cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înființarea Conservatorului de muzică «Ciprian Porumbescu» și pentru merite deosebite în activitatea didactică și artistică”^[10]
Ordinul Muncii clasa I (15 mai 1957) „pentru merite deosebite în activitatea artistică, pedagogică, precum și în munca din alte domenii ale culturii, [...] cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață”^[11]
titlul de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” (5 noiembrie 1962) „pentru activitatea îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățămîntului superior”^[12]

Note

↑ Țarălungă, Ecaterina (2011). Enciclopedia identității românești. Personalități. Litera. p. 533.
↑ Vintu, Carmen (19 martie 2025). „Florica Musicescu”. Jurnal FM. Accesat în 2 martie 2026.
↑ Marcu, George (2017). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 316.
↑ „Constructorii României”. www.ler.is.edu.ro. Accesat în 2 martie 2026.
↑ fr Gheorghiu, Corneliu: De la pianistique, Bruxelles 2007, ISBN 978-3833499982
↑ „Florica Musicescu - Enciclopedia României - prima enciclopedie online despre România”. enciclopediaromaniei.ro. Accesat în 2 martie 2026.
↑ no14plusminus (9 septembrie 2012). „Aspecte ale metodei de predare a profesoarei FLORICA MUSICESCU (1887 – 1969)” (în engleză). No. 14 plus minus. Accesat în 2 martie 2026.
↑ VATRA (25 februarie 2026). „Valentina Sandu-Dediu – Glissando și sforzando: despre muzici clasice românești ale secolului XX”. Accesat în 2 martie 2026.
↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 368 din 21 august 1954 pentru conferirea ordinului „Steaua Republicii Populare Romîne”, „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor tovarăși, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 42, 30 august 1954, p. 383.
↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 175 din 20 mai 1955 pentru conferirea titlului de „Artist Emerit al Republicii Populare Romîne” unor profesori de la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul IV, nr. 17, 20 iunie 1955, p. 155.
↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 205 din 15 mai 1957 pentru conferirea titlurilor de „Artist al poporului din Republica Populară Romînă”, „Maestru emerit al artei din Republica Populară Romînă”, „Artist emerit al Republicii Populare Romîne”, precum și conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni de artă și altor lucrători din domeniul culturii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 16, 19 iunie 1957, p. 115.
↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 833 din 5 noiembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” și de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” unor cadre didactice din învățămîntul superior, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 21, 6 noiembrie 1962, p. 183.

Bibliografie

Marcu, George; Ilinca, Rodica. Enciclopedia personalităților feminine din România. București: Editura Meronia, 2012.
Ștefan, I.M.; Foroiu, V. Sub semnul Minervei. București: Editura Politică, 1975.

Lectură suplimentară

Paladi, Marta. O istorie a pedagogiei pianistice în România secolului XX: Florica Musicescu, întemeietor de școală. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2012.
Revista MUZICA Nr. 1 / 2020Florica Musicescu,o fondatoare a școlii românești moderne de pianf

Acest articol biografic despre un român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!

Acest articol despre un muzician este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin dezvoltarea lui.

[1] Țarălungă, Ecaterina (2011). Enciclopedia identității românești. Personalități. Litera. p. 533.

[2] Vintu, Carmen (19 martie 2025). „Florica Musicescu”. Jurnal FM. Accesat în 2 martie 2026.

[3] Marcu, George (2017). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 316.

[4] „Constructorii României”. www.ler.is.edu.ro. Accesat în 2 martie 2026.

[5] r Gheorghiu, Corneliu: De la pianistique, Bruxelles 2007, ISBN 978-3833499982

[6] „Florica Musicescu - Enciclopedia României - prima enciclopedie online despre România”. enciclopediaromaniei.ro. Accesat în 2 martie 2026.

[7] 14plusminus (9 septembrie 2012). „Aspecte ale metodei de predare a profesoarei FLORICA MUSICESCU (1887 – 1969)” (în engleză). No. 14 plus minus. Accesat în 2 martie 2026.

[8] VATRA (25 februarie 2026). „Valentina Sandu-Dediu – Glissando și sforzando: despre muzici clasice românești ale secolului XX”. Accesat în 2 martie 2026.

[9] Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 368 din 21 august 1954 pentru conferirea ordinului „Steaua Republicii Populare Romîne”, „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor tovarăși, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 42, 30 august 1954, p. 383.

[10] Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 175 din 20 mai 1955 pentru conferirea titlului de „Artist Emerit al Republicii Populare Romîne” unor profesori de la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul IV, nr. 17, 20 iunie 1955, p. 155.

[11] Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 205 din 15 mai 1957 pentru conferirea titlurilor de „Artist al poporului din Republica Populară Romînă”, „Maestru emerit al artei din Republica Populară Romînă”, „Artist emerit al Republicii Populare Romîne”, precum și conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni de artă și altor lucrători din domeniul culturii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 16, 19 iunie 1957, p. 115.

[12] Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 833 din 5 noiembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” și de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” unor cadre didactice din învățămîntul superior, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 21, 6 noiembrie 1962, p. 183.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]