Evreul rătăcitor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Evreul rătăcitor de Gustave Doré

Evreul rătăcitor este un om mitic nemuritor a cărui legendă a început să se răspândească în Europa în secolul al XIII-lea.[1]

Legenda originală se referă la un evreu care l-a batjocorit pe Isus pe drumul spre Golgota și apoi a fost blestemat să hoinărească pe pământ până la cea de-a Doua Venire. Natura exactă a actului nechibzuit al rătăcitorului variază în diferite versiuni ale poveștii, ca și aspectele caracterului său; uneori, se spune că ar fi un cizmar sau un alt comerciant, în timp ce, uneori, el este portarul casei lui Pilat din Pont.

Nume[modificare | modificare sursă]

Cel mai vechi manuscris existent ce conține această legendă este Flores Historiarum al lui Roger de Wendover, unde apare în anul 1228 sub titlul Of the Jew Joseph who is still alive awaiting the last coming of Christ.[2]

Cel puțin din secolul al XVII-lea numele Ahasver a fost dat Evreului Rătăcitor, aparent adaptat din Ahașveroș, regele persan din Cartea Esterei, care nu era evreu, și al cărui nume printre evreii medievali era sinonim cu cel de nebun.[3] Acest nume ar fi fost ales deoarece Cartea Esterei îi descrie pe evrei ca un popor persecutat, împrăștiat în fiecare provincie a vastului imperiu al lui Ahașveroș, similar diasporei evreiești de mai târziu din țările în care religia majoritară și/sau de stat era creștinismul.[4]

O varietate de nume i-au fost date Evreului Rătăcitor, inclusiv Matathias, Buttadeus, Paul Marrane[5] și Isaac Laquedem, care este un nume pentru el în Franța și Țările de Jos, într-o legendă populară, precum și într-un roman al lui Dumas.

În teritoriile în care se vorbea germana sau rusa, accentul a fost pus pe caracterul perpetuu al pedepsei lui și el este cunoscut ca „Ewige Jude” și „vechnyy zhid (вечный жид)”, Evreul Etern. În franceză și în alte limbi romanice, accentul este pus pe caracterul său rătăcitor precum în franțuzescul „le Juif errant”, spaniolul „el judío errante”[6] sau italianul „l'ebreo errante”[7] și a fost urmat în limba engleză din Evul Mediu ca Wandering Jew.[8] În finlandeză el este cunoscut ca Jerusalemin suutari (cizmarul din Ierusalim), ceea ce implică faptul că el era de meserie cizmar.

Originea și evoluția[modificare | modificare sursă]

Surse biblice[modificare | modificare sursă]

Originile legendei sunt incerte; poate că un element este povestea lui Cain din Geneză, care se termină cu o pedeapsă similară – să rătăcească pe pământ, să semene, dar să nu culeagă, deși fără pedeapsa de a trăi etern. Potrivit lui Jehoshua Ghilboa, mulți comentatori au subliniat că versetul din Osea 9:17 se referă la noțiunea de „evreu etern/rătăcitor”.[9] Potrivit unor surse, legenda provine din cuvintele lui Isus din Evanghelia după Matei 16:28:

Ἀμὴν λέγω ὑμῖν, εἰσίν τινες ὧδε ἑστῶτες, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου, ἕως ἂν ἴδωσιν τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου ἐρχόμενον ἐν τῇ βασιλείᾳ αὐτοῦ.
Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăția Sa.”
—Matei 16:28[10]

Credința că discipolul pe care îl iubea Iisus nu ar fi murit a fost destul de populară la începutul epocii creștine, potrivit Evangheliei după Ioan:

„Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui și I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie. De aceea a ieșit cuvântul acesta între frați, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu?”
—John 21:20-23

Un alt pasaj din Evanghelia după Ioan vorbește despre unul dintre slujitorii marelui preot care-l pălmuiește pe Isus (Ioan 18:19-23). Anterior, Evanghelia după Ioan vorbește despre tăierea de către Simon Petru a urechii unui slujitor al marelui preot, pe nume Malhus (Ioan 18:10). Deși acest slujitor nu este, probabil, același gardian care l-a lovit pe Isus, Malhus este cu toate acestea unul din numele date Evreului rătăcitor din legenda de mai târziu.[11]

În literatură[modificare | modificare sursă]

Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea[modificare | modificare sursă]

În Franța, Evreul Rătăcitor a apărut în La Vie, les Aventures et le Voyage de Groenland du Révérend Père Cordelier Pierre de Mésange (1720) a lui Simon Tyssot de Patot.

Secolul al XIX-lea[modificare | modificare sursă]

Marea Britanie[modificare | modificare sursă]

În 1797 a fost pusă în scenă la Londra opereta The Wandering Jew, or Love's Masquerade de Andrew Franklin.[12]

În 1810, Percy Bysshe Shelley a scris un poem în patru cânturi intitulat The Wandering Jew, care a rămas nepublicat până în 1877.[13] În alte două lucrări ale lui Shelley, Ahașveroș apare ca o fantomă în primul poem major Queen Mab: A Philosophical Poem (1813) și mai târziu ca un pustnic vindecător în ultima sa lucrare majoră, drama în versuri Hellas.[14]

În capitolul 15 din Marile speranțe (1861) de Charles Dickens, zilierul Orlick este comparat cu Evreul Rătăcitor.

America de Nord[modificare | modificare sursă]

Povestirile „A Virtuoso's Collection” și „Ethan Brand” ale lui Nathaniel Hawthorne îl prezintă pe Evreul Rătăcitor servind ca ghid pentru personajele povestirilor.[15]

O relatare plină de umor a poveștii Evreului Rătăcitor apare în capitolul 54 al cărții de călătorie The Innocents Abroad (1869) a lui Mark Twain.[16]

John Galt a publicat în 1820 o carte intitulată The Wandering Jew.

Germania[modificare | modificare sursă]

Legenda a făcut subiectul poeziilor germane ale lui Schubart, Aloys Schreiber, Wilhelm Müller, Lenau, Chamisso, Schlegel, Julius Mosen (o epopee, 1838) și Köhler; ale romanelor lui Franz Corn (1818), Oeklers și Schücking; și al tragediilor lui Klingemann („Ahasuerus”, 1827) și Zedlitz (1844). El este fie Ahașveroș de Klingemann sau cel din piesa Halle and Jerusalem a lui Ludwig Achim von Arnim, la care se referă Richard Wagner în pasajul final al notoriului său eseu Das Judentum in der Musik.

Poetul sloven Anton Aškerc a scris un poem intitulat „Ahasverjev tempelj” („Templul lui Ahasverus”").

Limba franceză[modificare | modificare sursă]

Guillaume Apollinaire parodiază personajul în „Le Passant de Prague” în colecția L'Hérésiarque et Cie (1910).[17]

Jean d'Ormesson: Histoire du juif errant (1991)

Limba română[modificare | modificare sursă]

Mihai Eminescu, un influent scriitor român, descrie în nuvela fantastică romantică Sarmanul Dionis o variație a acestei legende. Un student efectuează o călătorie suprarealistă prin cartea lui Zoroastru, o carte ce pare să-i confere puterile lui Dumnezeu. Cartea îi este dată de Ruben, învățătorul său evreu, care este filozof. Dan este păcălit de Ruben în cele din urmă și este condamnat de Dumnezeu să ducă o viață de nebunie, de care poate scăpa doar prin înviere.

În mod similar, Mircea Eliade prezintă în nuvela Dayan (1979) călătoria mistică și fantastică a unui student prin timp și spațiu, sub îndrumarea Evreului Rătăcitor, în căutarea unui adevăr superior și a propriei identități.

În artă[modificare | modificare sursă]

Printre picturile lui Marc Chagall care au o legătură cu legenda este una din 1923-1925 care are titlul explicit Le Juif Errant (1923-1925).[18]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ as described in the first chapter of Curious Myths of the Middle Ages where Sabine Baring-Gould attributed the earliest extant mention of the myth of the Wandering Jew to Matthew Paris. The chapter began with a reference to Gustave Doré's series of twelve illustrations to the legend, and ended with a sentence remarking that, while the original legend was so 'noble in its severe simplicity' that few could develop it with success in poetry or otherwise, Doré had produced in this series 'at once a poem, a romance, and a chef-d'oeuvre of art'. First published in two parts in 1866 and 1868, the work was republished in 1877 and in many other editions.[1]
  2. ^ [2] (Latin, De Joseph, qui ultimum Christi adventum adhuc vivus exspectat) p.175 [3] and Encyc. Brit. 11th edition [4]
  3. ^ David Daube, "Ahasver" The Jewish Quarterly Review New Series 45.3 (January 1955), pp 243-244.
  4. ^ „Ahasver, Ahasverus, Wandering Jew - People - Virtual Shtetl”. 
  5. ^ The Turkish Spy. Book 3, Letter I. . 
  6. ^ https://es.wikipedia.org/wiki/Jud%C3%ADo_errante
  7. ^ https://it.wikipedia.org/wiki/Ebreo_errante
  8. ^ Encyc. Brit. 11th edition.[5] The title for the article in the print edition was "Jew, the Wandering". It was signed "J.Ja." for "Joseph Jacobs, Litt.D., Professor of English Literature in the Jewish Theological Seminary, New York., formerly President of the Jewish Historical Society of England, author of Jews of Angevin England, Studies in Biblical Archaeology etc.
  9. ^ Sweeney, Marvin Alan; Cotter, David W.; Walsh, Jerome T.; Franke, Chris (). The Twelve Prophets: Micah, Nahum, Habakkuk, Zephaniah, Haggai, Zechariah, Malachi. p. 102. ISBN 978-0-8146-5095-0. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor4= și |nume4= (help)
  10. ^ This verse is quoted in the German pamphlet Kurtze Beschreibung und Erzählung von einem Juden mit Namen Ahasverus, 1602.
  11. ^ „Andrew Franklin”. 
  12. ^ The Wandering Jew, A Poem in Four Cantos by Percy Bysshe Shelley. Written in 1810, published posthumously for the Shelley Society by Reeves and Turner, London 1877.
  13. ^ The Impiety of Ahasuerus: Percy Shelley's Wandering Jew Tamara Tinker, revised edition 2010
  14. ^ Brian Stableford, "Introduction" to Tales of the Wandering Jew edited by Stableford.Dedalus, Sawtry, 1991. ISBN: 0-946626-71-5 . (pp.1-25).
  15. ^ Mark Twain. „Chapter 54”. The Innocents Abroad. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (help)
  16. ^ Guillaume Apollinaire,"L'Hérésiarque & Cie"
  17. ^ Fig.16 with commentary in Joanna L. Brichetto, THE WANDERING IMAGE: CONVERTING THE WANDERING JEW (2006).[6]. For works of some other artists with Wandering Jew titles, and connected with the theme of the continuing social and political predicament of Jews or the Jewish people see figs. 24(1968), 26 (1983), 27 (1996), 28 (2002)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Anderson, George K. The Legend of the Wandering Jew. Providence: Brown University Press, 1965. xi, 489 p.; reprint edition ISBN: 0-87451-547-5 Collects both literary versions and folk versions.
  • Brewer's Dictionary of Phrase and Fable (ed. 18th). Edinburgh. . p. 1400. ISBN 9780550104113.  Parametru necunoscut |nume-editor= ignorat (help)
  • Hasan-Rokem, Galit and Alan Dundes The Wandering Jew: Essays in the Interpretation of a Christian Legend (Bloomington:Indiana University Press) 1986. 20th-century folkloristic renderings.
  • Manning, Robert Douglas Wandering Jew and Wandering Jewess ISBN: 978-1-895507-90-4
  • Gaer, Joseph (Fishman) The Legend of the Wandering Jew New American Library, 1961 (Dore illustrations) popular account.
  • Richard I. Cohen, "The "Wandering Jew" from Medieval Legend to Modern Metaphor," in Barbara Kirshenblatt-Gimblett and Jonathan Karp (eds), The Art of Being Jewish in Modern Times (Philadelphia, University of Pennsylvania Press, 2007) (Jewish Culture and Contexts),

Legături externe[modificare | modificare sursă]