Discuție Wikipedia:Sfatul Bătrânilor/Arhiva 15

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Paginile datelor[modificare sursă]

De puţin timp au început să mă preocupe paginile datelor (ex. 2 septembrie etc.). Am mai multe propuneri în privinţa felului cum sunt aranjate naşterile şi decesele şi asupra conţinutului acestora. Sunt de părere că ar fi bine dacă:

  • în loc de - (cratimă) care separă anul de numele celui născut/decedat am folosi : (două puncte). De ce? Cratima apare atât în varianta scurtă (-), cât şi în cea lungă () fără nici o ordine anume, iar decât să avem două variante pe aceeaşi pagină aş opta pentru uniformizare şi folosirea celor două puncte, după exemplul Wikipediei germane.
  • prezentarea celui născut/decedat să fie cât mai sumară posibil. De ce? Utilizatorii pot accesa paginile cu biografiile celor vizaţi unde (probabil) vor găsi mai multe informaţii. Ar trebui ca paginile datelor să conţină numai cele mai importante contribuţii ale lor (ex. pictor, arheolog, chimist etc.).
  • naţionalitatea persoanei vizate nu ar trebui să fie o legătură, deoarece ar trebui să existe nenumărate legături către ţara respectivă într-o astfel de pagină şi nu ştiu dacă e cazul să ne complicăm.
  • în cazul unei intrări de naştere data morţii ar trebui să fie reprezentată doar prin anul acesteia, şi nu data completă (ex. 1805 - Esteban Echeverría, scriitor argentinian (m. 1851))
  • în cazul unei intrări de deces data naşterii ar trebui să fie reprezentată doar prin anul acesteia, şi nu data completă (ex. 1921- Henry Austin Dobson, poet englez (n. 1840))

Concluzionând anterior spusele, aş opta pentru ceva de genul acesta:

Naşteri

Decese

De asemenea, în cazul naşterilor/deceselor din acelaşi an, aş opta pentru legarea exclusivă a anului din prima intrare în ordinea alfabetică a numelui mare al persoanei respective, ca mai jos:

00000000Barbara McClintock, geneticiană americană, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină (n. 1902)

Aştept păreri. --Rebel 19 februarie 2006 15:09 (EET)[răspunde]

Mi se pare extrem de pertinent, şi subscriu în totalitate. Paginile cu date ar trebuie să fie cât mai concise posibil şi să ofere doar link-uri către paginile persoanelor respective, unde putem afla pe larg ce au făcut (actualmente avem câteodată multă informaţie redundantă în aceste pagini). --Vlad|-> 19 februarie 2006 15:20 (EET)[răspunde]

De acord, cu o propunere. Personal, aş prefera să folosim d. în loc de m. ; deces îmi pare mai propriu, moartea este o denumire destul de neagră. --Mihai | D 19 februarie 2006 15:32 (EET)[răspunde]

Având în vedere denumirea antetelor ca Naşteri, respectiv Decese, nu am nimic de obiectat, însă această alegere ar implica şi modificarea biografiilor în aceeaşi direcţie, de acord? --Rebel 19 februarie 2006 15:36 (EET)[răspunde]

Oricum se pune problema înlocuirii crucii cu d. --Mihai | D 19 februarie 2006 15:50 (EET)[răspunde]

De acord cu toate propunerile de mai sus. Singura problemă este vorbim de 366 de articole şi o să fie practic imposibil să punem un robot la treaba asta, deci trebuie luat fiecare articol la mînă. Împărţim treaba? Propun pentru început să avem un articol, de exemplu 1 ianuarie, pus la punct pe care să-l luăm ca model toţi ceilalţi. — AdiJapan  19 februarie 2006 16:04 (EET)[răspunde]
Tot eu, acum am observat soluţia tehnică propusă pentru alinierea evenimentelor din acelaşi an. Aş dori să găsim o soluţie mai uşor de folosit şi de către editorii fără experienţă. Pînă la urmă putem scrie din nou anul respectiv, fără să ne doară că se repetă. — AdiJapan  19 februarie 2006 16:14 (EET)[răspunde]

Scuze Adi, nu înţeleg cum să scriem încă odată? --Mihai | D 19 februarie 2006 16:32 (EET)[răspunde]

Pai avem de ales între:
00000000Barbara McClintock, geneticiană americană, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină (n. 1902)
sau
Sincer, considerând aranjarea acelor rânduri între alţi ani aflaţi în legătură, mi se pare mai comună prima variantă, deşi într-adevăr mai complicată. Pe de altă parte, trebuie să remarc faptul că nu cunosc prea mulţi începători care să fi contribuit în cadrul acestor pagini. Ba chiar sunt convins că aş putea număra pe degete utilizatorii care se implică în dezvoltarea lor. Dar, mă rog, rămâne la alegerea voastră. Eu am încercat să ofer alternative. --Rebel 19 februarie 2006 16:35 (EET)[răspunde]

Mihai, scuze, am vrut să zic aşa:

Între timp m-am la mai multe Wikipedii şi am văzut că asta e metoda cea mai folosită. În alte părţi se folosesc subliste, în stilul următor:

Personal prefer prima variantă. Sublistele generează un rînd aproape gol. — AdiJapan  19 februarie 2006 16:39 (EET)[răspunde]

Propunerea ta sugerează că, presupunând, în cazul în care patru persoane au fost născute în acelaşi an am avea ceva de genul:
Poate vi se pare exagerat exemplul, dar luând în considerare că, dispunând de ajutorul unor wikipedişti binevoitori din alte variante ale enciclopediei, astfel de cazuri vor fi tot mai frecvente. Mie mi se pare puţin deranjantă legarea consecutivă a aceleiaşi pagini chiar şi de două ori. Aşadar, ce alegeţi? --Rebel 19 februarie 2006 16:48 (EET)[răspunde]

Eu aş scrie o singură dată. --Mihai | D 19 februarie 2006 16:53 (EET)[răspunde]

Arată bine, aşa, cu ":" şi doar cu anul naşterii respectiv al decesului. Cît priveşte una din cele două variante prezentate de Rebel, o prefer pe prima. Menţiune: credeţi că are rost informaţia că-n anul x s-a născut nu ştiu ce argintar congolez? Mai multe informaţii de genul acesta îngreunează accesul la informaţiile importante, cu semnificaţie. Ce părere aveţi? - Laurap 19 februarie 2006 16:55 (EET)[răspunde]

Dacă acel argintar congolez a avut o influenţă importantă asupra unui eveniment atunci nu văd de ce nu îl putem găzdui. Pe lângă asta, eu privesc enciclopedia ca pe o lucrare completă (în sensul că această reuneşte informaţii din toate domeniile), nu ştiu de ce ne putem permite neglijarea vreunuia. Poate nici pentru cei din varianta congoleză (nu că ar exista vreuna, dar vorba vine) vreun domnitor român nu reprezintă prea multe, dar cu siguranţă ro.wp nu înseamnă doar articole privind românii şi România. Ce spui? Ajungem la un acord? :) --Rebel 19 februarie 2006 17:04 (EET)[răspunde]

Tocmai de aceea am dat exemplul cu argintarul congolez si nu cu scriitor, politician, sef de stat etc. congolez. Nici vorba de informatii doar despre romani, eu vorbesc de informatii de la un nivel mediu de interes in sus. Stiu ca e ceva subiectiv si ramine la aprecierea utilizatorului, numai ca exemplul cu 1 ianuarie mi se pare prea stufos, iti pierzi rabdarea si n-ai acces la inf. importante. Eventual spart pe perioade. Ma refer la nasteri/decese, sectiunea evenimente e ok. -Laurap 19 februarie 2006 17:18 (EET)[răspunde]

Mă rog. Îţi înţeleg punctul de vedere, însă uite.. eu preiau informaţiile pentru paginile datelor din alte variante ale enciclopediei. Dacă cineva din enciclopedia poloneză s-a deranjat să scrie despre un <ce vrei tu> polonez într-o astfel de pagină, nu ar fi, etic vorbind, evident să includ şi eu acea informaţie în pagina în româneşte?

Am modelat 2 septembrie drept punct de referinţă, după cum a cerut Adi (n.n. AdiJapan). Nu am clarificat însă problema cu naşterile/decesele din acelaşi an. Repet posibilele variante şi aş dori să spună fiecare cum ar prefera:

1. Legarea tuturor anilor, neţinând cont de repetarea lor:

2. Varianta nelegării anilor dublură:

3. Varianta ascunderii anilor dublură:

00000000...

4. Varianta creării unei liste:

Eu sunt pentru trei sau patru. --Mihai | D 19 februarie 2006 17:41 (EET)[răspunde]

Eu prefer varianta 1, care este simplă pentru toţi editorii, uniformă şi automatizabilă (botizabilă). Faptul că se repetă legăturile spre ani nu cred că deranjează. Mai mult deranjează cu unii ani sînt albaştri şi alţii sînt negri.
O întrebare: de ce nu aplicăm aceeaşi uniformizare şi la secţiunea de evenimente? Şi ea suferă de aceleaşi probleme.
În legătură cu care anume personalităţi şi evenimente să fie trecute în aceste liste, propun să aplicăm aceleaşi criterii ca în toată Wikipedia. Cei care merită un articol în Wikipedia merită să apară şi aici. — AdiJapan  19 februarie 2006 17:46 (EET)[răspunde]

Varianta 1, conform AdiJapan. Faptul că se repetă legăturile spre ani nu cred că deranjează. Mai mult deranjează cu unii ani sînt albaştri şi alţii sînt negri. Orioane -msg- 19 februarie 2006 18:04 (EET)[răspunde]

Varianta 1 este într-adevăr cea mai simplă de aplicat şi nu deranjează legăturile duble, atâta timp cât nu este necesară o structurare mai eficientă, cum ar fi nevoie în exemplu lui Rebel. Varianta a 2-a atrage parcă prea mult atenţia asupra anilor cu mai multe naşteri/decese, dar e mai uşor de implementat decât a 3-a (care arată cel mai bine după părerea mea). A 4-a variantă nu e potrivită, cel puţin prin faptul că se pierde prima linie în care este scris doar anul.

Eu sunt pentru trei sau patru. --Ana | D 19 februarie 2006 18:27 (EET)[răspunde]

Şi eu sunt pentru varianta 3, care mi se pare că arată cel mai bine. --Vlad|-> 19 februarie 2006 19:03 (EET)[răspunde]

De acord că 3 arată cel mai bine. Problema e doar de natură tehnică, de-asta am preferat 1. Dacă cumva ne hotărîm să alegem varianta 3 va trebui să găsim un mod simplu de a introduce spaţiul respectiv fără să apelăm un format de 8 ori la fiecare rînd (!). Un singur apel e suficient, dacă scriem formatul un pic mai inteligent, să aibă o lungime variabilă în funcţie de cîte cifre are anul. În articol să introducem de exemplu {{spaţiu|4}} şi să fie introdus un spaţiu de o lungime numai bună pentru un an de patru cifre.

Dar dacă vreodată va fi nevoie să trecem cu un robot prin toate aceste articole acel robot va fi greu de scris. Şi atunci o să ne pară rău că n-am ales varianta 1. — AdiJapan  19 februarie 2006 19:28 (EET)[răspunde]

Bine. 3 rămâne. Voi începe modificările de-ndată. Mulţumesc de păreri. --Rebel 19 februarie 2006 21:31 (EET)[răspunde]