Discuție:Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Titlul corect și oficial al documentului este Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris. Asimilarea lui cu o „constituție” reprezintă o interpretare istorică. Prima constituție a României a fost Constituțiunea din 1866. Propun redenumirea articolului, după ștergerea prealabilă a paginii de redirecționare actuale Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, pentru a face loc redenumirii. --Pafsanias (discuție) 21 ianuarie 2013 00:23 (EET)[răspunde]

Perfect de acord. Nu a existat o constituție în 1864. Cele bune, --Silenzio (discuție) 21 ianuarie 2013 00:30 (EET)[răspunde]
Am efectuat redenumirea. Răzvan Socol mesaj 21 ianuarie 2013 12:47 (EET)[răspunde]

Constitutie[modificare sursă]

--80.131.125.195 (discuție) 10 august 2021 10:56 (EEST) Este perfect adevarat, prima constitutie care a purtat numele de constitutie a fost cea din 1866.
Iarasi pefect adevarat este ca aceasta dar si celelalte dinainte au fost interpretate ca fiind constitutii.
Dar oare de ce au putut fi interpretate? Pai,... pentru ca asta erau - începând cu Regulamentele organice, aceste legi date Principatelor reprezentau fundamentul legal, deci, conform definitiei, erau o constitutie. Nu poti sa te uiti la o girafa si s-o consideri macara, c-asa vrei tu. Vorba anglo-americanilor: if it looks like a duck and quacks like a duck...
Daca era o constitutie, de ce oare n-a vrut Cuza s-o numeasca Constitutie (cuvântul exista în jargonul politic, înca de la 1822 cu Ionica Tautu si a lui Constitutie a carvunarilor, apoi Stirbey cu a lui constitutie din 1857 samd)? Pentru ca a dorit sa pastreze aparentele - Principatele erau sub administrare otomana dar garantate de catre Marile Puteri - nu se putea risca autonomia, atât de greu câstigata, prin supararea Garantilor.
Mai trebuie spus doar ca nenea Cuza a supus proiectul mai întâi sultanului, apoi referendumului popular, chiar atât de independent nu a fost Voda. Marile puteri au fost consultate, însa n-au putut spune nimic contra, chiar daca ar fi vrut, atâta vreme cât Turcia sustinea actul. Ultimii care au semnat au fost rusii. Apropo plebiscit, acesta a fost primul organizat vreodata în Principate iar modul de organizare a fost pastrat, aproape identic, pâna în 1941, incluzând aici cele doua referendumuri organizate de Antonescu.
Ca unic argument contra este adusa lucrarea cuiva din Târgu Jiu, care îsi motiveaza opinia folosind modele moderne (sec XX-XXI) aplicate structurilor sec. XIX. Cu alte cuvinte, domnul Adelin Ungureanu rateaza faptul ca Principatele române au fost printre primele, daca nu chiar primele (depinde cum sunt considerate referendumurile elvetiene), care au sanctionat o lege fundamentala, nenumita atunci Constitutie, printr-o consultare populara larga (aproape toata baza electorala, ~15% - femeile nu votau, votau numai cei cu un anumit venit), dar se leaga de faptul ca nu continea concepte guvernamentale moderne (asta e, daca n-au avut iPad-uri atunci, nu s-au gândit, prosti nene). Nu exista nimic mai democratic, legal si etimologic, decât instrumentul numit referendum/plebiscit, vox populi, vox Dei. Termin prin a-l contrazice înca o data pe eminentul student, precizând ca numele corect al conventiei includea conceptul "organisation définitive", ceea ce împiedica, în mod logic, aceasta a doua constitutie de facto sa contina clauze privind amendarea ei.
Cu stima,
Marian[răspunde]