Discuție:Stâlp funerar

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

„Stâlpi de mormânt”, „-funerari”, „-tombali”, etc...[modificare sursă]

Am observat articolul tău, recent creat, despre stâlpii de mormânt. Întrebarea mea este, dacă există în limba română acest termen, care să denote clar sensul termenului „kopjafa”. Din câte știu eu, monumentele tumbale „kojafa” au origini scitice (deci: orientale) și au dispărut din mentalul colectiv, timp de vreo o mie de ani. După prima, dar mai ales după a doua reformă, al lui Jean Calvin, populația din Ardeal, cea rămasă fidelă reformei lui Calvin, în ciuda presiunilor contrareformei de la sf. sec. al XVII-lea, au recurs la folosirea unor simboluri cvasi-păgâne, tocmai ca un mijloc de „frondă” împotriva celora (ai „puterii oficiale”) care vroiau să-i oblige la revenirea la „vechea orânduire”. Secuii, fiind „căpoși” și trăind izolați de centrele puterii, și-au permis să reînvie anumite tradiții de demult uitate, ce „supraviețuiesc” și acum și fac parte din „noua tradiție secuiască ” (ce, are vreo 500 de ani, fie vorba între noi). Eu vorbesc aici despre protestanți (reformați-calvini sau unitarieni). Nedumerirea mea, de profan, este că tradiția „stâlpilor de mormânt” („kopjafa”), ar fi existat în cultura geto-dacică: printre rânduri, în articol, se „înțelege” că populațiile de rit bizantin sau de rit catolic din Evul Mediu propriu-zis ar fi folosit acest tip de „simbolizare tombală”. Nu am citit nimic despre acest subiect, propriu antropologiei culturale, dar sunt nedumerit să citesc că folosirea „kopjafa” a „dispărut” la mijlocul secolului al XX-lea din rândul populației românești. Am umblat în multe cimitire vechi și „celebre” din Europa Centrală, doar ca simplu turist, dar nu am auzit niciodată despre folosirea „stâlpilor de mormânt” de către „populațiile istorice” ale Europei. Publicațiile (finanțate de Iosif Constantin Drăgan) protocroniste, nu sunt acceptate de lumea academică internațională drept surse demne de încredere. E posibil să mă înșel în tot ceea ce am expus mai sus, dar am vorbit ca un simplu profan, cu o anume cultură generală. La antropologie culturală, nu mă pricep deloc. Seara bună, Mihai. Al tău coleg devotat, --Zsolt (discuție) 4 iunie 2012 21:07 (EEST)[răspunde]

Dragă Zsolt, tocmai pentru că mi s-a părut un subiect interesant, am inițiat acest articol. Existența stâlpilor la români este atestată de cercetători încă înainte de 1918. Părinții mei își amintesc de prezența lor în cimitirele românești din Transilvania, în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Am fost mirat să văd acea poză din Gorj, de aceea am și adăugat-o la galeria articolului. În orice caz, obiceiul nu este unul strict secuiesc - așa cum susține wikipedia maghiară - ci este unul prezent și la români. În această ordine de idei, ar fi frumos dacă articolul ar fi dezvoltat de un specialist în etnologogie. La ora actuală mi se pare pozitiv că obiceiul respectiv nu a fost complet șters din memoria colectivă. Tocmai de aceea am scris articolul. --Mihai Andrei (discuție) 4 iunie 2012 21:47 (EEST)[răspunde]
Chiar dacă discuția e mai veche, ce vreau să scriu are legătură cu subiectul discutat anterior: articolul ar trebui să abordeze atât stâlpii funerari secuiești cât și cei românești. În prezent articolul prezintă mai mult despre cei românești, fiind o extremă a articolului în limba maghiară.--Kun Kipcsak (discuție) 16 octombrie 2020 10:36 (EEST)[răspunde]

Acest obicei de a face stâlpi de lemn funerare este de o origine maghiară sau română? Am citit pagina in maghiara (tradusă) si acolo spune ca originea e maghiara, dar in schimb am citit articole în românește in care se spune ca acest obicei ar veni de la romani, si ca acesti stâlpi ar fi doua obiceiuri diferite si la romani si la maghiari.


Sper sa fiu lamurat ca sa adaug informație in articol. CarpathianEnjoyer (discuție) 2 martie 2024 18:36 (EET)[răspunde]