Discuție:Ștefăniță

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aventuri romanțate[modificare sursă]

Articolul prezintă drept istorie aventuri incredibile fără surse corespunzătoare.

E puțin probabil că la 1517 un copil de 11 ani, fie și din os domnesc, "Și-a petrecut tinerețea în Polonia, Crimeea, Germania și Constantinopol, unde, ocupându-se de comerțul cu pietre prețioase a făcut avere. Din aceasta a plătit Porții 220 mii ducați pentru a urca pe tron. Cunoscând limbile polonă, turcă, latină, germană, greacă, tătară și armeană".

Abia după prima domnie a lui Petru Rareș Poarta a început să numească direct domnitorii Moldovei.

Linkul propus ca sursă nu funcționează.

Am înlăturat pasajele insuficient documentate și am adăugat două surse bine referențiate dar editarea a fost reversată cu comentariul "Așa nu merge!" Mihaiam (discuție) 31 mai 2019 10:25 (EEST)[răspunde]

Cartea lui Xenopol o găsiți la http://old.unibuc.ro/CLASSICA/Xenopol-vol2/istoriamoldovei2.pdf În mod normal as zice că e o sursă mult mai credibilă decât ziarul adevărul, dar nu am verificat toate informațiile din articol. Strainu (دسستي‎31 mai 2019 10:30 (EEST)[răspunde]
Nici Xenopol, ale cărui interpretări sunt uneori controversate, nu pare să pomenească de periplul neguțătoresc internațional sau cumpărarea domniei.Mihaiam (discuție) 31 mai 2019 10:51 (EEST)[răspunde]

Citatul atribuit lui Grigore Ureche, "ar fi putut să fie un mare conducător și altor țări", nu pare să se regăsească în opera acestuia.

Axinte Uricariul adaugă în Letopisețul țărâi Moldovei: "Cum scrie la un létopisețu sârbescu c-au fostu de 9 ani, cându s-au așezat la domnie."

Numele Tassa-pasa și respingerea de polonezi nu par să fie documentate, Letopisețul scrie doar:


"Întru același an (1523, nn), întorcându-să o samă de oaste turcească de la Țara Leșască, din pradă, pre apa Prutului, la Tarasăuți, le-au ieșit Ștefan vodă înainte și din 4 mii de oameni, puțini au hălăduit la locurile sale."

În articol scrie "bunele relații cu polonezii nu au mai putut fi restabilite" dar Ureche susține că a fost încheiată pace cu polonezii:

"Pentru legătura păcilor ce au tocmit Ștefan vodă cu craiul cel lesescu

Pre acéia vréme Jicmontu craiul leșescu au trimis la Ștefan vodă soli, poftindu ca să poată avea niguțătorii lor cale deșchisă la turci și să fie întru una asupra tătarilor. Iară Ștefan vodă așijdirea au trimis solii săi, ca să-i întărească priiteșugul și să trimiță la margine, să facă légea celor cu strâmbătăți și să-i sloboază solii săi, să treacă la Moscu. Ci de a facerea légea marginii, au făgăduit, iară la Moscu să treacă solii prin țara lui, nu au suferit, nici au lăsat, pentru neașezarea ce avea cu Moscul." Mihaiam (discuție) 2 iunie 2019 13:15 (EEST)[răspunde]

Foarte frumos. De ce nu înlocuiți ștergerea făcută de dv. anterior cu un articol prelucrat? Aici încă o sursă cu indicații: [1] . Cu bine.
Putem deci reveni la ștergere, urmând ca în viitor articolul să fie completat cu informații referențiate corespunzător Mihaiam (discuție) 3 iunie 2019 08:55 (EEST)[răspunde]