Deus otiosus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Deus otiosus este un concept teologic folosit pentru a descrie un tip de zeu suprem creator care și-a abandonat opera, retrăgându-se în cer și nemaipăstrând relații cu lumea creată. Deus otiosus e traductibil prin zeu care se odihnește, zeu neutru, care nu participă la treburile lumii. Aceste divinități sunt prezente în numeroase tradiții (Brahma, Anu, divinitatea baltică Dievas, divinități africane[1] etc.).[2]

Un concept similar este cel de deus absconditus sau „zeu ascuns” al lui Toma de Aquino (1225–1274)[3] și Nicolaus Cusanus.[4] Deși Toma de Aquino a fost catolic și nu deist, conceptul de „zeul inactiv” se referă la o zeitate a cărei existență este cunoscută de oameni doar prin contemplare sau prin examinarea acțiunilor divine. Conceptul deus otiosus sugerează adesea un zeu care a obosit să se mai implice în această lume și a fost înlocuit de zei mai tineri și mai activi, în timp ce conceptul deus absconditus se referă la un zeu care a părăsit în mod conștient această lume pentru a se ascunde altundeva.

Mitologie[modificare | modificare sursă]

Unele mituri[necesită citare] explică acest abandon prin depărtarea forțată a cerului de pământ, altele[necesită citare] prin întreruperea comunicațiilor pământului cu cerul. Zeul creator și-a delegat atribuțiile, totuși, spiritelor naturii, personificări ale forțelor naturii.[5] Dii otiosi se întâlnesc mai ales în mitologiile primitive, cu o largă răspândire în Africa, Melanezia și America de Sud.

Zeul Numbakulla (tribul australian Arunta) dispare definitiv după creație. Zeul Malengfung (tribul Kai, Noua Guinee), după crearea universului, adoarme la marginea lui, însă vremelnic. La fel dispar și zeii africani Olorun și Nyamye.[necesită citare]

În Africa, se întâlnesc și forme intermediare, clasificate de mitologi în deus absconditus [6] (zeul ascuns), deus remotus (zeul îndepărtat), deus incertus (zeul incert, de fapt, nevăzut).

O definiție in situ găsim la tribul sud-african Aniamba, explicând și raporturile dintre oameni și zeii retrași: zeul principal al tribului e socotit un zeu egoist, care trândăvește, abandonând lumea pe care a creat-o.[7] De aici unii cercetători numesc pe orice deus otiosus, zeu obosit.

În Sumer zeii mai tineri Enlil și Enki îl înlocuiesc pe Anu, care devine un deus otiosus.[8] În mitologia greacă, zeii începuturilor, Uranus și Gaia, sunt înlocuiți, treptat, de titanii Cronos și Rhea, care sunt urmați la rândul lor de Zeus, Hera și ceilalți olimpieni.

În școala Vaiśeṣika a hinduismului, teoriile timpurii au fost ateiste / non-teiste, universul fiind explicat ca fiind compus din eternii paramanu (atomi) ai substanțelor ale căror combinații și interacțiuni au explicat natura universului.[9][10] În primul mileniu d.Hr., școala a introdus conceptul de Ishvara în filozofia naturalismului atomist.[9][11] Învățații antici din această perioadă ai Vaiśeṣika au păstrat credința că substanțele sunt eterne, dar au adăugat Ishvara ca o ființă supremă eternă, care este omniscientă și omniprezentă. Ishvara (sau Deva) nu a creat lumea, conform acestei școli de savanți hindusi, ci a creat doar legile invizibile care conduc lumea și apoi a devenit pasiv și a lăsat acele legi universale ascunse să funcționeze singure.[9] Astfel, Ishvara al școlii Vaisheshika este un deus otiosus, ca un Dumnezeu care se retrage după ce a creat legile invizibile ale naturii. Ishvara, afirmă Klaus Klostermaier, poate fi înțeles ca un Dumnezeu etern care coexistă în univers cu substanțe și atomi eterni, dar El „învârte ceasul și îl lasă să parcurgă cursul”.[9]

În mitologia vedică a hinduismului, Indra apare ca deus otiosus, în timp ce Shiva și Vishnu sunt zeii mai tineri și mai activi, atât mai cu putință de a fi cunoscuți, cât și de interacționat cu ei. În unele purane medievale ale hinduismului, Adi Shakti apare ca un deus otiosus.

În mitologia baltică Deivas a fost cel mai probabil un deus otiosus.[12]

Filosofia occidentală[modificare | modificare sursă]

Conceptul deus otiosus a fost atribuit deismului, un curent religios-creștin din sec. XVII-XVIII. Catolicul Toma de Aquino este însă cel care definește și atribuie atât noțiunea de zeu ascuns, cât și pe cea de zeu neutru unei divinități a cărei existență nu poate fi cunoscută omului prin simpla contemplare sau cercetare a actelor divine.

Martin Luther folosește noțiunea de deus absconditus pentru a explica misterul și depărtarea lui Dumnezeu.[13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Michaël Singleton, « L'au-delà, l'en deçà et l'à côté du religieux », Revue du Mauss, 2003/2 no 22, pp. 181-196. DOI : 10.3917/rdm.022.0181
  2. ^ S.E. Loewenstamm, Zur Gotterlehre des Epos von Keret (Zeii din epoca lui Keret), reamintind intervențiile zeilor El și Baal în legenda ugaritică a lui Keret, arată că Baal are doar un rol secundar, spre deosebire de zeul El, și că legenda infirmă ipotezele cu privire la reducerea acestei zeități la rangul de deus otiosus., Ugarit-Forschungen. Internationales Jahrbuch für die Altertumskunde Syrien-Palästinas Neukirchen-Vluyn, vol. 11, 1979, pp. 505-514.
  3. ^ Weber: 220
  4. ^ Cusanus, Nicolaus. Nicolai de Cusa Opera Omnia. Vol. IV: Opuscula I [De Deo abscondito, De quaerendo Deum, De filiatione Dei, De dato Patris luminum, Coniectura de ultimis diebus, De genesi], ed.: P. Wilpert, Hamburg, 1959
  5. ^ deus otiosus (religion) - Britannica Online Encyclopedia
  6. ^ Max Weber, apud Max Weber: Selections in Translation, ediție de Walter Garrison Runciman, Cambridge University Press, 1978
  7. ^ Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983
  8. ^ Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, I. De la epoca de piatră la misterele din Eleusis, traducere și postfață de Cezar Baltag, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000
  9. ^ a b c d Klaus Klostermaier (2007), A Survey of Hinduism, ed. a III-a, State University of New York, ISBN: 978-0791470824, p. 337
  10. ^ R Collins (2000), The sociology of philosophies, Harvard University Press, ISBN: 978-0674001879, p. 836
  11. ^ A Goel (1984), Indian philosophy: Nyāya-Vaiśeṣika and modern science, Sterling, ISBN: 978-0865902787, pp. 149-151
  12. ^ „www.crvp.org/book/Series04/IVA-17/chapter_iv.htm”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ Luther, Martin [Internet Encyclopedia of Philosophy]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]