Dealul Visoca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dealul Visoca
Altitudine330 m
Localizare Republica Moldova
Aparține dePodișul Nistrului
Coordonate48°14′19″N 27°57′06″E ({{PAGENAME}}) / 48.23861°N 27.95167°E
Localizare pe hartă
Dealul Visoca se află în Moldova
Dealul Visoca
Dealul Visoca (Moldova)
A nu se confunda cu Dealul Visočica din Bosnia și Herțegovina

Dealul Visoca sau Dealul Geamăna(317m) este situat la aprox. 1,5 km est de localitatea cu aceeași denumire și la 2 km nord-vest de satul Dărcăuți, ambele în raionul Soroca. Dealul nu este în brazda hotarului de scurgere a apelor râului Răut și ai afluenților scurți ai Nistrului ci, la 6 km de la aceasta, în alt lanț deluros din bazinul hidrografic de stânga al râului Căinări. De sub dealul Visoca și încep afluenții Căinarului, cei ai căror bazine sunt despărțite de acest lanț deluros și care sunt râul Bulata și gârla Valea Feti, al cărei nume s-ar trage de la moșierul Fetea din Cotova. Acestea se adună în jurul dealului din mai multe hârtoape fiecare - Valea lui Fetea, și din Hârtopul Mic, Hârtopul Mare și Valea Fundoaia; iar râul Bulata, din mai multe odăi ale căror nume nu s-au păstrat, decât doar Fundac și Hârtopul lui Leonte. Datorită reliefului accidenat al acestor văi, ele au fost și continuă să fie pășuni și pădurice, toate în afară de Valea lui Fetea, în fundul căreia s-a așezat satul Visoca. Istoria dealului e legată de cea a satului Visoca ce, în epoca medievală a fost cu 4 km mai spre vest de locul unde e acum și se numea "Pelenia". Dar în sec. 15 o parte din localnici, au fugit de supărările aduse de toți care treceau pe "Șleah" (vechiul drum militar) - de lângă "Pădurea Vie" în pădurea de sub "Dealul Înalt", în acte slavonizate parțial scris: "Visokii Deal". Astfel, din sinistrați, s-a format satul Visoca, în paralel existând încă trei veacuri și satul vechi Pelenia. În urma unor confundări de date și locuri diferite, cu toponime similare, ce s-au făcut demult, dealul Visoca a avut să primească un alt nume. Așadar, acte din anii 1439, 1443, 1466 scriu despre o prisacă de lângă satul Geamăna, numită Visoka Paseka sau, pur și simplu "Visoca de lângă Geamăna", prima fiind moșie și a doua, localitate. Ca urmare, localnicii satului Visoca, ce nu știau de prisaca de lângă satul Geamăna, la mijloc fiind mare distanță geografică, auzind de la autorități de acestea, au crezut că "Visoca de lângă Geamăna" e satul lor, iar Geamăna, ar fi dealul de lângă sat. Ba și înregistrări târzii au indicat greșit, cum că prisaca respectivă e satul Visoca, scriindu-se că satul tatează din 1439, unde figurează prisaca respectivă. Această eroare a avut să fie dezmințită abia de Vasile Trofăilă, după ce a fost crezută mai mult timp. Istoricul băștinaș nu neagă existența statului Visoca în 1439 dar arată că moșia ce purta același nume și care în toate actele era a mănăstirii Pobrata, în cel din 1466 se arată că era ,,lângă râul Botna". Cât de satul Visoca, arată că scriu actele din 1559. Dealul Visoca s-a numit deci "Geamăna" și, încă multă vreme după publicarea hărților topografie (chiar și acum încă), s-a clasat greșit în rândul celor mai nalte piscuri dintre Nistru și Prut. Așadar, careva date îl pun pe locul 5 la cele mai înalte dealuri din Republica Moldova, în timp ce aici sunt cel puțin 37 piscuri mai nalte de 317 metri. Dealul Geamăna a fost însă printre cele de prioritate strategică, care informație s-a transmis cu abatere de la înțeles. Așadar, nu atât pentru înălțime a fost ales de străjeri, cât situația generală fizico-geografică a fost cauza priorității. Altfelzis, acesta este "un singur nalt" la marginea Platoului Moldovei, și aproape de Podișul Podoliei, peste care de aici se văd orizonturi îndepărtate, care lucru trebuia mult, în alte vremi, la observații și orientări geografice. Deci, dacă mai multe dealuri nalte nu au avut prioritate strategică, fiind cu vârful neted și împădurit, sau nu la margine de podiș, Dealul Geamăna nu e din acestea. Întâmplător sau nu, dealul pe care a fost turnul de observare, zis Ochean, continuă să fie prioritar trebuințelor omenești, fiind marcat, în ultimul timp, cu "noile mori de vânt" și "noii transmițători de informație" (Vasile Trofăilă, Visoca, Chișinău, 1999, p. 3-11).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]