Sari la conținut

Curba uitării

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O reprezentare a curbei uitării, care arată scăderea progresivă a retenției informațiilor în timp

Curba uitării descrie scăderea retenției memoriei în timp. Aceasta ilustrează modul în care informațiile sunt uitate treptat atunci când nu sunt consolidate sau repetate. Un concept conex este forța memoriei, care se referă la durabilitatea urmei lăsate de memorie în creier. Cu cât forța memoriei este mai mare, cu atât o persoană poate reaminti informația pentru o perioadă mai lungă de timp. Un grafic tipic al curbei uitării arată că oamenii tind să uite o mare parte din informațiile nou învățate în decurs de câteva zile sau săptămâni, dacă materialul nu este revizuit în mod activ.

Curba uitării este asociată cu unul dintre cele șapte tipuri de eșecuri ale memoriei, și anume tranzitivitatea, procesul de uitare care are loc odată cu trecerea timpului.[1]

Istorie

[modificare | modificare sursă]
Curba uitării, bazată pe datele originale ale lui Ebbinghaus

Între 1880 și 1885, Hermann Ebbinghaus a realizat experimente sistematice asupra propriei memorii și și-a publicat rezultatele în 1885, în lucrarea Über das Gedächtnis (tradusă ulterior în engleză ca Memory: A Contribution to Experimental Psychology).[2] Ebbinghaus a studiat memorarea silabelor fără sens, precum „WID” și „ZOF” (structuri CVC – consoană–vocală–consoană), testându-se la diferite intervale de timp și înregistrând rezultatele. El a reprezentat grafic aceste rezultate, obținând ceea ce este cunoscut astăzi drept „curba uitării”.[2]

Ebbinghaus a analizat în principal rata uitării, fără a studia în mod direct efectul repetării distanțate⁠(d) asupra recuperării informației.[3]

Publicația sa include și o ecuație de aproximare a curbei uitării:

În această formulă, reprezintă „economiile” exprimate procentual, iar timpul (în minute) scurs de la finalul învățării. Constantele și au valorile 1,25 și, respectiv, 1,84. „Economiile” indică proporția de timp economisit la reînvățare datorită învățării anterioare. De exemplu, o economie de 100% ar însemna că materialul este reținut integral, iar o economie de 75% ar indica faptul că reînvățarea a necesitat doar 25% din durata inițială. Astfel, economiile pot fi considerate analoge ratei de retenție.

În 2015, o replicare experimentală a curbei uitării, realizată pe un singur subiect, a obținut rezultate similare cu datele originale ale lui Ebbinghaus.[4]

Experimentele lui Ebbinghaus au avut un impact major asupra psihologiei experimentale. El a fost printre primii cercetători care au realizat experimente riguros controlate asupra uitării și care au utilizat stimuli artificiali în cercetarea psihologică. Introducerea silabelor fără sens a permis controlul strict al variabilelor experimentale și a influențat numeroase studii ulterioare.[5]

Creșterea ratei de învățare

[modificare | modificare sursă]

Ebbinghaus a emis ipoteza că viteza uitării depinde de mai mulți factori, precum dificultatea materialului învățat, gradul de semnificație al acestuia, modul de reprezentare și factori fiziologici, cum ar fi stresul și somnul. El a considerat, de asemenea, că rata de bază a uitării diferă relativ puțin între indivizi, iar variațiile de performanță pot fi explicate în mare parte prin abilitățile mnemonice.

Potrivit lui Ebbinghaus, utilizarea tehnicilor mnemotehnice poate contribui la îmbunătățirea retenției memoriei. Printre cele mai eficiente metode se numără:

  1. o organizare mai eficientă a informației (de exemplu, prin tehnici mnemonice);
  2. repetarea bazată pe reamintirea activă⁠(d), în special repetarea distanțată⁠(d).
Curba uitării cu efectul repetării distanțate

Premisa principală este că fiecare repetiție extinde intervalul optim până la următoarea revizuire necesară. Astfel, repetițiile inițiale pot avea loc la intervale relativ scurte, în timp ce revizuirile ulterioare pot fi spațiate pe perioade din ce în ce mai lungi. Ebbinghaus a observat că informațiile sunt reamintite mai ușor atunci când sunt asociate cu cunoștințe deja existente, iar repetarea sistematică tinde să aplatizeze curba uitării prin consolidarea memoriei.

Cercetările ulterioare au sugerat că, pe lângă factorii identificați de Ebbinghaus, și nivelul inițial al învățării influențează rata uitării: cu cât materialul este învățat mai temeinic de la început, cu atât uitarea are loc mai lent.[6]

Alocarea unui timp regulat pentru reamintirea informațiilor reduce semnificativ efectele curbei uitării. Unele studii indică faptul că revizuirea materialului în primele 24 de ore după învățare este deosebit de eficientă pentru consolidarea memoriei și încetinirea uitării. De asemenea, s-a sugerat că intervalul optim pentru o revizuire unică poate fi atins după aproximativ 10–20% din perioada până la momentul în care informația va trebui utilizată.[7]

Unele amintiri nu urmează strict forma tipică a curbei uitării, deoarece pot fi influențate de interferențe, factori emoționali sau contextuali și de alți factori externi care afectează retenția informației.[8]

Există dezbateri privind forma exactă a curbei în cazul evenimentelor cu semnificație emoțională ridicată. Unii cercetători susțin că amintirile unor evenimente șocante, precum asasinarea lui Kennedy sau atentatele din 11 septembrie 2001, sunt mai puternic consolidate în memorie (flash-bulb memory⁠(d)).[9]

Alte studii au comparat relatări contemporane ale martorilor cu amintiri consemnate ani mai târziu și au constatat variații semnificative, sugerând că memoria poate integra informații dobândite ulterior. Din acest motiv, mărturiile bazate pe memorie, în special cele ale martorilor oculari, sunt considerate limitate din punct de vedere al fiabilității.[10]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Schacter, D. L. (). Psychology. New York: Worth Publishers. p. 243. ISBN 978-1-4292-3719-2.
  2. 1 2 Ebbinghaus, Hermann (). Memory: A Contribution to Experimental Psychology. Tradus de Ruger, Henry. New York city, Teachers college, Columbia university.
  3. ↑ Wozniak, Piotr (). „Did Ebbinghaus invent spaced repetition?”. www.supermemo.com. Accesat în .
  4. ↑ Murre, Jaap M. J.; Dros, Joeri (). „Replication and Analysis of Ebbinghaus' Forgetting Curve”. PLOS ONE⁠(d). 10 (7): e0120644. Bibcode:2015PLoSO..1020644M. doi:10.1371/journal.pone.0120644. PMC 4492928 Accesibil gratuit. PMID 26148023.
  5. ↑ Murre, Jaap M. J.; Dros, Joeri (). „Replication and Analysis of Ebbinghaus' Forgetting Curve”. PLOS ONE⁠(d). 10 (7): e0120644. Bibcode:2015PLoSO..1020644M. doi:10.1371/journal.pone.0120644. PMC 4492928 Accesibil gratuit. PMID 26148023.
  6. ↑ Loftus, Geoffrey R. (). „Evaluating forgetting curves” (PDF). Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory, and Cognition. 11 (2): 397–406. doi:10.1037/0278-7393.11.2.397. Arhivat din original (PDF) la .
  7. ↑ Pashler, Harold; Rohrer, Doug; Cepeda, Nicholas J.; Carpenter, Shana K. (). „Enhancing learning and retarding forgetting: Choices and consequences”. Psychonomic Bulletin & Review. 14 (2): 187–193. doi:10.3758/BF03194050.
  8. ↑ Averell, Lee; Heathcote, Andrew (). „The form of the forgetting curve and the fate of memories”. Journal of Mathematical Psychology. 55: 25–35. doi:10.1016/j.jmp.2010.08.009.
  9. ↑ Paradis, C. M.; Florer, F.; Solomon, L. Z.; Thompson, T. (). „Flashbulb Memories of Personal Events of 9/11 and the Day after for a Sample of New York City Residents”. Psychological Reports. 95 (1): 309. doi:10.2466/pr0.95.1.304-310. PMID 15460385.
  10. ↑ „Why Science Tells Us Not to Rely on Eyewitness Accounts”. ianuarie 2010. doi:10.1038/scientificamericanmind0110-68.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Curba_uitării&oldid=17522732