Cotiujeni, Briceni

Coordonate: 48°20′46″N 26°56′17″E ({{PAGENAME}}) / 48.34611°N 26.93806°E
Cotiujeni
— Sat —
Cotiujeni Cotiujeni (Briceni) Satul pe harta Republicii Moldova
Cotiujeni Cotiujeni (Briceni) Satul pe harta raionului Briceni

Țară	Republica Moldova
Raion	Briceni
Atestare	8 iunie 1456

Componență	Cotiujeni

Guvernare
- Primar	Mihail Ursu (PSRM^[1], 2023)

Altitudine	222 m.d.m.

Populație (2014)^[2]
- Total	3.406 locuitori

Cod poștal	MD-4722
Prefix telefonic	247

Prezență online

Modifică date / text

Cotiujeni este un sat din raionul Briceni, Republica Moldova.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În cartea lui Vasile Gajos despre acest sat citim: "Satul Cotiujeni este așezat într-o regiune naturală cu diferite bogății. Aici sunt cantități enorme de piatră pentru construcție, este o baltă bogată în apă ce vine din rîul Vilia, pădure seculară la o distanță de numai 3 km, cîmpuri bogate cu cereale, zarzavaturi, livezi cu fructe, pășuni..."

Dar de unde s-a luat satul? Documentele vechi atestă că temelia lui a fost pusă de niște cete de arcași și răzeși, care, pentru slujbă credincioasă, au primit această moșie ca să-și ridice case. Așadar domnitorul, fiind mulțumit de slujba lor, le-a dăruit un loc foarte bun, cu pămînt roditor, cu piatră din belșug, cu lemn de stejar și apă de băut, de asemenea, foarte bună.

Din acel document de istorică atestare a satului, semnat de domnul Moldovei Alexandru IV Lăpușneanu pe 7 apr. 1555, ne dăm seama că la începuturi satul se numea Capoteani și tocmai la înc. sec. XVII denumirea aceasta este înlocuită cu Cotiujeni.

Primele case în sat au fost construite pe Valea Lucăcenilor. Lîngă stîncă, unde a fost și prima curte boierească. Printre primii locuitori veniți dinspre Prut a fost un răzeș pe nume Gașcu, care se ocupa cu confecționarea cotiugelor de plug. De la ele, după V. Gajos, și provine denumirea satului - Cotiujeni. De altfel, aceeași legendă cu cotiugele povestesc și locuitorii actuali al satului.

În privința primei atestări, însă, cercetătorul Vladimir Nicu e de altă părere. Si părerea domniei sale, de asemenea, e bazată pe documente. El scrie: "Sat vechi (Cotiujenii - n.n.) pe moșie boierească, atestat documentar la 8 iunie 1456 cu denumirea Sancăuți și Zamcăuți". S-ar putea sa-i dăm crezare afirmației lui V. Nicu, pentru că și V. Gajos în continuare, menționează aceste denumiri. Mai mult, se constată că pe locul s. Cotiujeni, au fost cîteva cătune, posibil, cu aceste denumiri, dar cu anii ele s-au contopit, formînd un sat mare.

Pe aceste locuri, însă, au trăit băștinașii în timpuri foarte vechi, din care cauză satul prezintă un mare interes arheologic. Străvechea siliște Cotiujeni se afla spre vestul actualului sat, lîngă drumul spre Larga, pe malul drept al unui pîrîiaș, care se varsă în r. Vilia. Așezarea s-a aflat pe coasta unui deal, pe care se văd bine pete cenușii de cenușă. S-au depistat aici cioburi de vase de lut, case de animale, unelte de piatră ș. a. obiecte. Siliștea ține, după E. Sava, de Cultura Nouă a epocii tîrzii a bronzului (sec. XIII î. Hr.). Cam acelaș lucru constată și savantul arheolog Ion Hîncu. Dar vatra aceasta a fost părăsită, afirmă el, probabil de răul nomazilor de cîmpie. Abia după cucerirea Daciei de către romani, adică în a. 106 e. n., pe aceste locuri starea de lucruri s-a schimbat. S-a format o nouă așezare umană. Sedentari devenind, locuitorii ei lucrau ogoarele, creșteau vite, confecționau diferite lucruri pentru gospodărie. Podoabele și hainele le aduceau din orașele imperiului. Casele și le făceau mai spațioase, din lemn, nuiele și lut, le acopereau cu stuf. Pe lîngă case mai construiau și diferite anexe, săpau gropi pentru depozitarea produselor agricole. Dar nici această așezare n-a avut parte de liniște. Au năvalit peste ea nomazii barbari tocmai de dincolo de munții Ural, au prădat-o și au ars-o, fapt adeverit de anumite obiecte depistate de pe aici. Băștinașii, desigur, nu le-au cedat averea de bună voie, au luptat cu ei și pe mulți i-au răpus. Dovadă sînt cîteva movile mari, care nu sînt altceva decît mormintele războinicilor. Această năpastă s-a întîmplat în a. 376 d. Hr. După ea pînă în a. 700 nu a mai vrut nimeni să se stabilească aici, considerînd locul necurat. Numai după o bună perioadà de timp a apărut aici o nouă siliște, alcătuită, mai ales, din bordeie. Care la rîndu-i a fost părăsită și ea. Din cauza năvălirii pecenegilor sau ulicilor. Cele 2 tumuluri din partea de nord-vest și cele 2 dinspre sud-vest rămîn a fi confirmarea urgiilor îndurate de strămoșii cotiujenenilor. Pină nu demult ele aveau înălțimea de 1,5–2 m și diametrul de 15–20 m. Locurile acestea sînt numite de localnici Podul lui Manole și Cîmpul Bașin. Movilele acum se ară, dispărînd cu încetul. Si e păcat, deoarece ele sînt argumente vii despre fostele invazii.

O sursă veche, în care întîlnim denumirea Cotiujeni, este un document de la Iași din 15 apr. 1603, semnat de voievodul Ieremia Movilă. Într-un alt document semnat de același Ieremia Movilă cu un an mai înainte, în 1602, s. Cotiujeni încă mai apare cu denumirea Căpoteni. După 1603, însă, insistă mai mult denumirea Cotiujeni. Într-un document din 1625 aflăm că pe Vilia, mai jos de Cotiujeni, în apropierea s. Berlinți, era și o moară de apă. Posibil, că moară lui Nemiț de mai tîrziu e tocmai acea moară veche, dar deja reconstruită. În anii următori satul este atestat de cîteva ori cu denumirea Cotiujeni.

Date statistice[modificare | modificare sursă]

Distanța pînă la centrul raional (Briceni) – 10 km.
Biserica Sf. Ierarh Nicolae (1884).
Suprafața - 36 kmp.
Populația - 3.575 de oameni. Apți de muncă - 1.851.
Fondul locativ - 69 mii mp.
Case - 1.456, cu gaz lichefiat - 1.472. Fîntîni - 387.
Drumuri - 27 km (cu îmbrâcăminte dură - 17 km), 8 magazine, punct medical, grădiniță de copii, școală medie, casă de cultură, 2 biblioteci, oficiu poștal, stadion.